Scriind pentru The Independent, Camilla Batmanghelidjh, membră a unei asociaţii neguvernamentale, sugerează că tinerii care incendiază şi distrug bunurile propriilor lor comunităţi ar putea fi mai tulburaţi decât credem.
Cum de pot manifesta atâta dispreţ pentru comunitatea lor, ne întrebăm în sinea noastră? Aceşti tineri ar putea răspunde, “foarte uşor”, căci ei nu se simt, întocmai, ca aparţinând acestei comunităţi. Comunitatea, ne-ar putea spune aceştia, nu ne-a oferit nimic. În schimb, timp de ani şi ani de zile, ei au trăit ca şi rupţi de realităţile şi de structurile legitime ale acestei societăţi.
Lucrând adeseori cu dezmoşteniţi ai străzii din Londra, ani de-a rândul, mulţi dintre noi am fost poate preocupaţi de aceşti tineri adulţi care şi-au creat propriile lumi paralele, conduse de reguli aparte. Individul devine responsabil de propria lui supravieţuire căci societatea este astfel alcătuită încât să nu-i furnizeze nimic.
Conducătorii noştri vorbesc încă despre faptul că este vital să ne protejăm comunitatea. Problema este că afacerea asta s-a oţetit. Comunitatea alege singură cine este şi cine nu demn de ajutor. În această falsă economie morală în care săracii sunt văzuţi ca nişte mecanisme stricate, comunitatea a eşuat de fapt. Verificaţi singuri preţul pe care-l plătim pentru lipsa de îngrijiri.