Semnatarii acestui APEL se alătură demersurilor organizaţiilor civice pentru drepturile omului începute din martie 2010, atunci când au devenit publice Hotărârile Consiliului Local privind mutarea familiilor de romi din zona Cantonului, Coastei şi Pata Rât în apropierea rămpii de gunoi a Clujului (Referatul Direcţiei Patrimoniului Municipiului şi Eviden a Proprietă ii cu Nr. 64778/451.1 din 25.03.2010, Hotărârile nr. 127 din 30.03.2010, nr. 197 din 11.05.2010).
Aceste demersuri au inclus petiţii adresate autorităţile publice locale şi centrale, precum şi organizarea unei mese rotunde (şi) cu participarea reprezentanţilor primăriei municipiului nostru (aici; aici; sau documentul „Referatul de constatare cu privire la situaţia locuirii a comunită ilor de romi din zona Pata Rât” depus la Primăria şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Institu ia Prefectului Jude ului Cluj, Ministerul Administra iei şi Internelor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Muncii, Familiei şi Protec iei Sociale, şi Preşedinţia României; sau Comunicatul din 21.12.2010.
Scopul principal al demersurile noastre a fost şi rămâne oprirea proiectului primăriei de a muta familii de romi evacuate din alte părţi ale oraşului în aşa-numitele „locuin e sociale” din zona Pata Rât. Toată lumea trebuie să recunoască faptul că aceasta este o măsură administrativă prin care nu se soluţionează problemele social-economice ale unor familii de romi nevoiaşe, ci le agravează datorită mutării/ evacuării lor într-o zonă izolată la marginea oraşului. Am repetat de nenumărate ori: crearea unei astfel de zone rezidenţiale în apropierea unor deşeuri toxice înseamnă ghetoizare, înseamnă stigmatizarea comunităţilor care ar urma să trăiască acolo drept „ igănie”, periclitează sănătatea oamenilor şi incluziunea lor socială şi pune sub semnul întrebării credibilitatea politicii de integrare asumate de guvernul României.
Cu ocazia mai multor emisiuni ale programului TVR Cluj „Transilvania Policromă”, am arătat: fără o strategie pe termen scurt, mediu şi lung privind pachetul de probleme locuire-locuri de muncă-acces la şcoală-sănătate, primăria se aventurează în experimente periculoase. Şi de fiecare dată am revendicat încheierea unui Protocol de colaborare între primărie şi organiza ii civice, pe baza căreia să se identifice soluţii care să evite segregarea rezidenţială şi să asigure dreptul la locuire adecvată, fiind în conformitate cu legislaţia internaţională cu privire la o locuinţă decentă, precum şi cu reglementările internaţionale şi naţionale privind obligativitatea menţinerii unei distanţe sigure între o zonă reziden ială şi o sursă de poluare.
Dacă până pe 14-17 decembrie 2010 demersurile noastre păreau în ochii unora nişte problematizări exagerate (nefiind luate, de fapt, în considerare) şi primăria liniştea opinia publică afirmând că lucrurile sunt în ordine (şi că ea face un gest umanitar fa ă de romi mutându-i din barăci ilegale în case contractate, cu geamuri de termopan), evenimentele din acele zile au demascat ilegalitatea şi manipulările practicate de autorită ile locale în raport cu această chestiune. Procedurile de evacuare a oamenilor de pe strada Coastei din casele lor fără a fi anunţaţi despre acest lucru din timp; demolarea rapidă a acestor case fără ordin judecătoresc şi/sau hotărâre (publică) a Consiliului local şi fără nicio despăgubire; şi mutarea lor în „locuinţele sociale”, finalizate şi predate în grabă chiar în acele zile, denunţă mai multe lucruri:
chiar dacă de-a lungul a două decenii (inclusiv în decembrie 2010) primăria a încasat chiria de la aceşti locatari, din 2009 nu le-a mai prelungit contractele (luându-le, deci, bani pe ceva ce nu avea temei legal, ea însăşi aflându-se, astfel, în ilegalitate);
în cazul copiilor care împlineau 14 ani şi erau obliga i să-şi facă acte de identitate, în ultima vreme primăria le-a făcut aceste acte pe adresele de pe Coastei în măsura în care părintele renunţa la actul său de pe această adresă şi accepta să primească un „buletin provizoriu”, fără domiciliu (negocierea era, desigur, tacită şi nu avea consecin e legale);
chiar dacă pe vremuri le-au fost repartizate acolo locuinţe de la locul de muncă (cum s-a întâmplat înainte de 1990) sau de la stat, de o vreme încoace oamenii s-au acomodat să trăiască cu zvonurile privind posibila lor mutare (hărţuirea lor prin aceste zvonuri şi inerea lor în stare de nesiguranţă au degradat starea psihică şi fizică a multora, dar neadeverirea lor timp de 20 de ani i-a făcut să spere că ele până la urmă nu se vor împlini);
mulţi dintre locuitorii de pe strada Coastei şi-au depus în mod repetat dosare pentru locuinţe sociale distribuite pe baza unor criterii (cum ar fi studiile superioare) pe care ei nu le puteau satisface (aceasta fiind o manifestare a discriminării directe, dar şi indirecte, în măsura în care printre cei care se auto-identifică drept romi foarte pu ini au studii superioare);
celor care erau cu chiria şi utilităţile plătite la zi nu le venea să creadă că, după o viaţă marcată de dorinţa de „integrare în societate” (cu locuri de muncă şi cu copiii la şcoală), or să ajungă să fie alunga i în afara societăţii, pe rampa de gunoi (lucru care s-a întâmplat prin mutarea lor forţată în modularele din Pata Rât); acest act sfidează în mod grav politicile de integrare asumate de guvern, ba merg împotriva lor: nu îi integrează pe cei marginali, ci îi dez-integrează pe cei integraţi şi îi împinge în marginalitate;
în loc să fie notificate despre evacuare, mutare sau chiar despre locaţia în care urmau să fie duşi, pe 15 decembrie, familiile în cauză au primit o înştiin are prin care li se impunea ca a doua zi să depună o cerere pentru o locuinţă socială la primărie; mulţi dintre cei vizaţi (chiar dacă toţi au fost definiţi aşa în înştiinţarea cu pricina) nu erau „fără adăpost” şi nici nu aveau de unde să ştie unde şi cum vor fi locuin ele cerute de ei „de bună voie”;
pe lângă înştiinţarea în scris toţi au fost intimidaţi verbal prin ameninţarea că dacă nu fac acest lucru cu siguranţă vor rămâne fără adăpost, căci casele de pe Coastei se vor demola;
cei care nu avea contracte (stând în căsuţe sau barăci improvizate) se bucurau poate de propunerea de a se muta într-o locuinţă cu contract, oriunde ar fi fost ea, dar cei care aveau contract pe Coastei sperau să primească ceva mai bun sau ceva asemănător; primăria însă i-a luat pe toţi într-un singur val, lucru care denotă că nu avea deloc de gând să analizeze şi să soluţioneze cazurile în particularităţile lor, ci urmărea cu orice pre să elibereze întreg terenul de pe Coastei cu scopuri financiare precise, dar ne-explicitate, desigur;
în dimineaţa zilei evacuării din casele vechi, după ce li s-au tăiat utilităţile, contractele pe casele noi încă nu erau gata; timp de mai multe ore, cu reprezenţii primăriei, jandarmii şi mascaţii în jurul lor, după ce a devenit clar că nu pot să rămână acolo, oamenii aşteptau să vadă aceste contracte din care trebuia să reiasă locaţia nouă unde vor fi fost mutaţi şi repartizarea lor;
această perioadă de aşteptare, precum şi modul aleator în care au fost împărţiţi în apartamentele din modulare denotă faptul că, până în ultima clipă (când buldozerele erau deja la fa a locului), primăria nu avea nici o strategie clară cu privire la repartizarea familiilor (avea în schimb o evidenţă nominală a persoanelor, lucru care reflectă încă o dată că ştia despre „ilegalitatea” locuirii lor acolo);
în contractele pe care le-au primit când au ajuns în Pata Rât, li se specifica că vor primi câte un apartament de două camere de 15 sau 18 metri pătra i şi erau men ionate familiile care urmau să împartă aceste apartamente; lăsând la o parte faptul că apartamentele sunt de câte o cameră şi că patru apartamente care formează un modul au o singură baie, chiar şi din lista persoanelor ce urmează să locuiască împreună a reieşit că aceste locuin e sunt mai degrabă locuin e de necesitate şi nu satisfac criteriul privind minimul de spa iu de care trebuie să dispună o persoană pentru ca locuinţa în care trăieşte să fie considerată adecvată;
celor care nu au primit loc în noile „case modulare” (deci au fost mutate în timp de iarnă din vechile lor locuinţe, fără să li se asigure un loc unde să stea, lucru, din nou, ilegal, aceştia fiind îndemnaţi să se adăpostească la neamuri) primăria le-a trasat câte un spaţiu de 20 metri pătraţi, sugerându-le să-şi construiască acolo ceva;
trecerea lor pe un tabel nu este însă un act de proprietate şi nimeni nu îndrăzneşte să mai construiască acolo în „ilegalitate”, chiar dacă, încă o dată, această „soluţie” a fost tacit propusă de reprezentanţii primăriei;
în situaţia în care sunt circa 4-9 persoane într-o cameră (în unele cazuri şi mai multe) şi între 20 şi 40 de persoane pentru o singură baie (câteodată şi mai mulţi), cu pereţii umeziţi, podeaua care trage apă şi tavane udate (ceea ce denotă calitatea proastă a construcţiei şi pune în pericol sănătatea), cu problemele ivite în legătură cu accesul la transportul în comun (cel mai apropiat la aproximativ 2-3 kilometri) şi implicit la locurile de muncă şi la şcoli, cu mobilele depozitate la nimereală, oamenii se vor simţi forţaţi să se bucure şi să fie recunoscători dacă primăria le va acorda dreptul de a mai construi ceva în acea zonă, cu toate că sunt speriaţi, printre altele, de mirosul puternic ce se simte seara venind dinspre depozitul toxic al fabricii de medicamente sau, când este mai cald, dinspre groapa de gunoi.
Atragem atenţia asupra pericolului că, astfel, primăria nu va trebui să creeze şi să legitimeze ghetoul izolat, căci oamenii vor „cere” acest lucru şi mereu mai multe familii evacuate din alte locuinţe din oraş se vor muta acolo „de bună voie.” Autorităţile locale vor veni, poate, din când în când şi vor constata, ca şi cum nu ele ar fi orchestrat acest proces, că „ţiganii din nou trăiesc în sărăcie şi în ilegalitate, căci asta este stilul lor de viaţă.”
Invităm toate forţele civice şi politice responsabile, locale, naţionale şi internaţionale, ca măcar acum, după ce răul a început să se întâmple, să se solidarizeze pentru a determina primăria să caute şi să găsească alte soluţii pentru aceşti oameni evacuaţi, pentru a-i asista cu ajutoare în această perioadă de tranziţie şi pentru a-i despăgubi moral şi financiar pentru pierderile lor.
Dincolo de aceasta, miza invita iei noastre la o solidaritate civică care transcede graniţele etnice este stoparea categorică a mutărilor forţate în această zonă, chemarea autorităţilor locale la moderaţie şi înţelepciune pentru a pune capăt cel puţin segregării rezidenţiale produse prin acte administrative, pentru a introduce în planul urbanistic al Clujului un plan de desegrare şi pentru a-i convinge să accepte asistenţa proiectelor europene dedicate soluţionării problemei locuirii, în strânsă legătură cu rezolvarea celorlalte aspecte ale excluziunii sociale.
Cei care doresc să semneze acest Apel să ne contacteze la: eni_personal@yahoo.com