Modul în care pot fi surprinse efectele crizei climatice este cercetarea etnografică. Realizez o cercetare în sânul unei comunități afectate de secetă, provocată de creșteri ale temperaturilor, coroborate cu ierni lipsite de zăpadă și veri atipic de calde, așa cum descrie un localnic din Ciofrângeni, o comună din județul Argeș, care se numără printre regiunile ale căror agriculturi se găsesc paralizate de fenomenul de deșertificare. Deșertificarea presupune degradarea terenului în zonele uscate, având drept cauze intervenția umană, în linii generale (urbanizare, agricultură la scală industrială etc.), iar aceasta este prognozată, conform Curții de Conturi Europene, să se intensifice în zonele de sud, printre țările afectate acutizat numărându-se și România. Efectele deșertificării presupun reducerea producției de alimente și diminuarea fertilității solului, o sinergie care duce la crearea unui mediu ostil agriculturii – în esență, o practică profund importantă pentru micile comunități rurale (cvasi-dependente de producția locală) și nu numai. În mediul rural, oamenii consumă, preponderent, hrană din propria gospodărie, iar unii introduc bunurile agricole într-un circuit comercial local (în interiorul comunei) sau regional (piața „de la oraș”). Fără produsele agricole și animalele din gospodărie sau cu o cantitate redusă a acestora, costurile de trai ale rezidenților rurali ar crește dramatic.
În privința județului Argeș, presa a documentat atent episoadele de secetă, care au avut consecințe devastatoare pentru cei care practică agricultura. Internetul abundă de articole media care descriu alarmant seceta, începând cu anul 2015/2016, un punct temporar important, având în vedere că acesta coincide cu cel mai cald an înregistrat din ultimii 136 de ani (înainte de 2023). În anul 2015, în județul Argeș, mare parte a culturilor a fost distrusă în proporție de 80%, iar recolta de grâu era de două ori mai mică, comparativ cu cea din anul precedent. Pare că articolele despre secetă s-au redus, ca volum, până în anii 2022–2023, când au reieșit la suprafață, moment ce coincide cu alte puncte temporale cheie, privind temperaturile-record. Prin comparație cu articolele relevante din 2015/2016, volumul celor din 2022 a crescut vertiginos, anul aducând o nouă secetă halucinantă, mai agresivă. Un punct foarte relevant aici, pe care cercetarea mea de teren îl surprinde, prin narațiunile rezidenților, îl reprezintă costul, tradus prin consumul de resurse crescut în contextul secetei, așa cum este cazul din 2018, când fermierii au înlocuit metoda de pregătire a terenului: aratul s-a transformat în discuire, care presupune nu doar un proces greoi în sine, ci și un consum dublu de carburant. Mai mult, unii fermieri au fost chiar nevoiți să împrumute bani pentru a putea realiza însămânțarea din primăvară. În anul 2022, seceta a căpătat proporții considerabil mai mari, de la lună la lună: la 22 septembrie, suprafața agricolă afectată era de peste 630 de mii de hectare, 26 septembrie – 683 de mii de hectare, 6 octombrie – peste 790 de mii de hectare , ajungând la peste un milion de hectare în luna noiembrie, în 37 de județe din țară. (Argeș, inclusiv) Consumul suplimentar de resurse nu este doar de partea fermierilor, ci și de cea a statului, care a oferit ajutor financiar unui număr de 17.000 de fermieri. În 2023, numărul de beneficiari a crescut la 80.000. Însă acestea sunt doar soluții de avarie și, pe termen lung, nu pot fi sustenabile din punct de vedere economic, cu atât mai mult în contextul în care deșertificarea acaparează ușor și zonele nordice și crește proporțional cu trecerea timpului.
Important, din punct de vedere sociologic, este și modul în care comunitatea, în esență, actorii direct afectați de fenomen, se adaptează la deșertificare. Un exemplu este alterarea modului de practică a agriculturii, fie prin schimbarea metodelor, așa cum am menționat deja, fie prin cultivarea unor plante față de care solul nisipos e ceva mai prietenos, precum cartoful dulce, alunele, măslinele, kiwi și, firește, celebrul pepene de Dăbuleni, care, în ciuda faptului că e învăluit de un val umoristic și ușor fălos, nu reprezintă tocmai modelul unei agriculturi sustenabile, din cauza consumului mare de apă pe care îl presupune.
Având un caracter simptomatic, radiografia pe care cercetarea mea o oferă dă glas unei comunități afectate deja de ceva vreme de secetele repetate și stoarse de temperaturi extreme. Dincolo de cifrele statistice și rapoartele oficiale, există experiența oamenilor care se confruntă cu aceste fenomene. Modul în care comunitățile afectate se adaptează, dacă reușesc să o facă, și cu ce costuri, poate fi surprins doar printr-o etnografie climatică. Este foarte relevant de surprins și modul în care raportarea oamenilor la mediu se schimbă, în contextul unei limitări a resurselor, îndeosebi apa. Cu toate că raționalizarea unei resurse pretinde un scenariu distopic și tenebros, seceta a impus nevoia de avertismente din partea autorităților, ce poartă, de fapt, simbolul caracterului finit al resurselor naturii, care trece insesizabil până la astfel de momente. În iulie 2023, în județul Argeș, autoritățile locale rugau consumatorii să utilizeze apa potabilă rațional, în special pe cei care desfășoară activități agricole, încurajându-i să înlocuiască pe cât posibil uzul apei din rețeaua publică cu cel al apei din sursele proprii (de exemplu, fântâni), pentru a nu priva ceilalți beneficiari de această resursă. În caz contrar, susținea anunțul – iar aici intră în joc elementul distopic – vor fi „nevoiți să treacă la furnizarea apei cu program.” Un locatar din comuna Ciofrângeni mi-a povestit că recolta se micșorează cantitativ, de la an la an, pământurile crăpate de secetă devin infestate de dăunători, până atunci puțini sau deloc, iar metodele de adaptare, precum instalarea sistemelor de irigații, pot întâmpina bariere prin costurile financiare pe care le pretind. Un alt localnic mi-a mărturisit că, pe fondul ploilor acide, pe care le sesizează de câțiva ani, culturile cresc mai greu și sunt mai puțin bogate, fiind astfel nevoit să administreze acestora diverse substanțe chimice, pentru a preveni efectele distructive ale ploii acide. Din nou, poate fi surprins un mod de adaptare a practicilor agricole, chiar unul care interferează cu valoarea organică a produselor.
Relevanța cercetării e cu atat mai mare, având în vedere că modul în care oamenii percep periculozitatea sau intensitatea fenomenului de încălzire globală variază în funcție de dependența de resursele naturii, care, în cazul populatiei rurale, poate fi mai mare, agricultura fiind una de subzistență, prin comparație cu locuitorii din orașe, care au, mai degraba, o dependență indirectă de resurse – de aici nevoia stringentă de o focalizare sociologică locală. Dacă populația urbană poate amâna îngrijorarea prin mecanisme de negare, trecând fenomenul de încălzire globală sub semnul obscurității și considerându-l mai degrabă distant geografic și temporar, cei din mediul rural nu își permit acest lux psihologic, fiind inerent angajați într-un proces dificil de adaptare. România are cel mai mare procent din populație care lucrează în agricultură, dintre țările europene (21,2%), care e nevoită să se adapteze constant la provocările pe care fenomenele meteo extreme le ridică.
Cercetarea mea își dorește să transcendă perspectiva plastică a datelor pe care le avem privind modul în care încălzirea globală și, în particular, deștertificarea, afectează populația rurală, redând frânturi de experiență a localnicilor din Ciofrângeni, Argeș și surprinzând modul în care practicile agricole și raportarea la natură a acestora s-au schimbat.
Sursa foto: adevarul.ro.