Prin programul Întărirea coaliției pentru locuire din România prin reformularea revendicărilor față de locuirea publică, în 16 martie 2017, Fundația Desire a început la Cluj seria de ateliere cu titlul “Locuirea: drept sau marfă – Ce e de făcut?” găzduită de tranzit.ro/cluj. Intenționăm să abordăm economia politică a locuirii dintr-o perspectivă marxistă atât în termeni analitici, cât și în termenii efortului de a ne imagina acțiuni politice ce pot să conducă spre schimbări în domeniul locuirii la nivel local și central. Pornim de la convingerea că tema locuirii are un potențial important din punctul de vedere al criticii capitalismului, a cărui transformare în ultimii 25 de ani a produs mari inegalități de clasă și sărăcie, care sunt puternic reflectate și în domeniul locuirii.
Programul Întărirea coaliției pentru locuire din România prin reformularea revendicărilor față de locuirea publică este un nou moment în procesul de cunoaștere și de activism politic prin care ne concentrăm asupra unui alt tip de actor al dezvoltării locale, și anume investitorii imobiliari, respectiv pe relația dintre aceștia și guvernarea locală, precum și pe impactul comodificării locuirii asupra locuirii publice. Fundamentul acestui program este campania Căși sociale ACUM! din 2016, care a adus pe agenda publică subiectul accesului la locuinţe din fondul de stat al persoanelor marginalizate social, construind locuirea socială ca subiect politic. Parte dintr-un program mai amplu[1], campania și-a conceput acțiunile pornind de la situația locuirii pe strada Cantonului din Cluj-Napoca aparținând spațiului marginal de locuire precară și nesigură din aproprierea rampelor de deșeuri Pata Rât, ajungând prin Inițiativa cetățenească pentru o politică justă de locuire socială la propuneri privind creșterea stocului de locuințe sociale în oraș și modificarea criteriilor de atribuire a acestor locuințe[2]. În vederea consolidării și creșterii rezultatelor sale, echipa noastră se pregătește pentru continuarea și extinderea campaniei în vederea impunerii dreptului la locuință ca drept socio-economic precum și a dreptului de a locui într-un mediu sănătos. Împreună, toate aceste demersuri vor putea contribui la întărirea mișcării civico-politice locale pentru locuire publică și conectarea acesteia la coaliții mai largi din România și din lume.
Pentru mulți dintre participanții la atelier, zona Pata Rât a fost punctul de pornire al problematizării politicii de locuire în România de după 1990. De aceea, la primul atelier al programului Întărirea coaliției pentru locuire din România prin reformularea revendicărilor față de locuirea publică, am vorbit despre traseul conceptual parcurs de echipa Fundației Desire de la tematizarea evacuărilor prin care au trecut persoanele cu domiciliul în Pata Rât, precum și ale condițiilor de locuire săracă și nesigură din acest teritoriu la abordarea politicii locuirii în general în contextul formării capitalismului în România.
Politica de evacuări și dezvoltarea orașului
În 2010, am reacționat la evacuarea de pe strada Coastei, dar, înainte de asta și față de pregătirile făcute de primărie cu acest scop în cursul acelui an[3]. Evacuarea a dus la mutarea forțată a peste 300 de persoane în casele modulare construite ca așa-zise locuințe sociale de către primărie în Pata Rât, în proximitatea rampei de gunoi, cu dedicație „pentru cei circa 1500 de romi care locuiesc pe strada Cantonului şi Coastei, precum şi în Pata Rât”. Reacțiile noastre s-au formulat atunci în termenii unei revolte împotriva ghetoizării și împotriva rasismului de mediu. Oamenii evacuați de pe strada Coastei și mutați în casele modulare, dar și cei evacuați din alte zone ale orașului începând cu mijlocul anilor 1990 și direcționați de către administrația publică locală pe strada Cantonului, au relatat experiențele lor legate de evacuări, demolări și relocări în termenii unui plan al primăriei de a muta toți romii din oraș într-un loc, la periferie, lângă rampa de gunoi. Prin campania Căși sociale ACUM! am surprins câteva din aceste istorii personale prin filmul documentar “Dislocări. Rutele evacuărilor spre strada Cantonului (1996-2016)”[4], dar și prin elaborarea memoriilor personale atașate cererilor de locuințe sociale pregătite și depuse cu sprijinul echipei campaniei.
Tragediile individuale au relevat atât rasismul instituțional constitutiv formării zonei Pata Rât ca zonă locuită predominant de persoane de etnie romă sărăcite, cât și politica sistemică a dezvoltării orașului. Pe lângă rasializarea etniei rome, a devenit evidentă rasializarea sărăciei ca justificare a inegalităților de clasă. Rețeta administrației orașului conține definirea categoriilor de persoane pe care guvernarea locală le consideră populație demnă de a locui în orașul Cluj, cât și promovarea orașului ca localitate atractivă pentru investitori și deci o bună piață imobiliară.
Lectura propusă pentru primul atelier[5], precum multe alte analize pe această temă, reflectă că în multe părți ale lumii au loc evacuări similare ale oamenilor sărăciți din zone unde valoarea terenului devine mai importantă decât locuința aflată pe el. Aceste tipuri de transformări și implicațiile lor concrete nu țin de specificul post-socialismului românesc, nici de trecutul său “comunist”, ci de modul în care se dezvoltă capitalismul global financializat de azi. În Cluj putem observa că deposedările de locuințe prin evacuări în multe cazuri se leagă de situații în care, în zone centrale ale orașului, administrația publică locală demolează locuințe de proastă calitate din fondul locativ de stat. De fapt, acestea sunt lăsate să se degradeze tocmai pentru a fi demolate, în condițiile în care terenurile pe care au fost așezate dobândesc valoare pe piața imobiliar-bancară.
Discutăm despre dinamica aprecierii locuinței prin valoarea sa de schimb, văzând cum utilizarea locuinței drept cămin pierde relevanță în fața logicii de a face profit din terenuri și din investiții imobiliare, precum și față de transformarea în marfă a locuințelor construite de dezvoltatorii privați. Pentru acești actori, faptul că în casele demolate au locuit oameni sau că acele locuințe au avut o valoare de utilizare socială nu contează deloc. Astfel, argumentul economic al plusvalorii primează total în fața apelului la drepturile omului.
Continuăm lupta în termenii de drepturi și justiție locativă, dar căutăm modalități de a retrasa activismul politic pentru locuire prin replasarea acesteia ca un element central al capitalismului, al relațiilor dintre clase sociale și al implicării statului în favoarea acumulării de capital de către clasa dominantă. Decomodificarea locuirii, readucerea în prim plan a funcției sale sociale și al faptului că locuirea este nu doar un drept fundamental, ci și o nevoie socială primordială, este obiectivul propus prin lansarea invitației de a gândi și acționa împreună pentru o politică de locuire publică antirasistă și justă.
Criteriile de atribuire a locuințelor sociale și sortarea populației
Modul în care administrația publică clujeană definește problema locuințelor sociale, dar nu numai, se înscrie într-un câmp ideologic care definește guvernarea în termeni de eficiență sau ca un act antreprenorial, primarul fiind văzut ca manager performant. Pe de altă parte, locuințele sociale sunt considerate a fi costuri fără niciun câștig, iar beneficiarii de locuințe sociale sunt considerați persoane incapabile să dobândească o locuință din forțele proprii în sistemul urban promovat de administrație. Discursiv, ei sunt o povară pentru bugetul și populația orașului. Deci, chiar dacă stocul de locuințe fond de stat și sociale este gestionat de departamentul de patrimoniu, spații și terenuri, acesta este considerat a ține mai degrabă de domeniul protecției sociale, care este în general văzut ca o povară și un cost ce se dorește a se reduce cât se poate de mult. Pentru a eficientiza, totuși, această investiție decidenții locali fac recurs la următorul argument: investițiile în locuire publică dau randament prin atribuirea către categoriilor sociale bine educate, cărora li se cuvine locuirea in Cluj.
Pe acest fond ideologic al deciziilor privind locuințele sociale, în discuțiile cu guvernanții din cursul campaniei Căși sociale ACUM! am operaționalizat problema în termenii criteriilor de atribuire a locuințelor sociale și am formulat revendicări cu privire la nevoia modificării acestora pentru ca ele să asigure accesul persoanelor cum sunt și persoanele împinse înspre zona dezavantajată de locuire Pata Rât la locuințe sociale adecvate. Simultan, însă, am știut că problema este mult mai vastă, iar cauzele excluziunii locative sunt structurale. Având în vedere rolul central pe care locuirea îl joacă în câmpul politicii economice capitaliste, principala provocare este de a atinge nervii centrali ai administrației publice locale, de a schimba modul instituționalizat de gândire despre politica economică și politica socială a locuirii, respectiv despre locuirea publică. Dar acest demers necesită luarea în calcul și a faptului că cei care au poziții decizionale în structurile statului sunt purtătorii și susținătorii clasei dominante a sistemului.
Căutând dimensiunile imediate unde să atacăm sistemul de alocare a locuințelor sociale, am decis să demonstrăm caracterul său discriminator și nelegal făcând apel la compararea acestuia cu legislația actuală românească din domeniu, precum și la analiza evoluției criteriilor de atribuire de locuințe sociale pe plan local. Pe această bază am depus o petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și am inițiat o acțiune în instanță, ale căror rezultate le așteptăm. Demersurile noastre legaliste au urmărit, însă, și altceva decât demonstrarea că inegalitățile dintre cetățenii Clujului în materie de acces la locuințe sociale denotă tratamentul inegal în fața legii, iar acest lucru are efecte materiale și la rândul său contribuie la creșterea acestor inegalități. Prin aceste demersuri am dorit să accentuăm că legile și procedurile sunt create în anumite momente istorice, adesea tensionate, care au necesitat reglementare, ca de exemplu situația chiriașilor din imobile retrocedate. Drepturile sociale și economice, atât cât sunt ele enunțate în legislația națională, sunt drepturi cetățenești care au fost însă neglijate sau banalizate prin ideologia meritocrației și a competiției, sau chiar demonizate ca niște nostalgii comuniste păguboase.
Producție de locuințe publice, redistribuire justă și reglementarea pieței imobiliare
Anul trecut guvernul tehnocrat a pregătit inițierea unor modificări în reglementările legale ale locuirii în România. Am participat cu propuneri la dezbaterea publică asupra Strategiei naționale a locuirii. Procesul respectiv a adus la suprafață o mixtură de idei cu privire la direcțiile prin care statul ar putea să contribuie la producția stocului de locuințe, precum a relevat și poziții diverse față de accentele puse pe locuire ca politică economică și ca politică socială. Contra unor viziuni spre soluția parteneriatului public-privat, am vorbit despre nevoia de locuire publică și accesibilizarea acesteia pentru persoanele care trăiesc în sărăcie sau în sărăcie extremă, subliniind nevoia de a corela legislația locuirii cu cea socială, dar și cu cea a urbanismului, construcțiilor și administrației publice locale. Aceste încercări au fost de tip reformist – lucru manifestat și în limbajul folosit în discuția cu guvernanții. Am continuat să folosim conceptele de “grup vulnerabil”, “comunitate marginalizată”, “persoană dezavantajată”, “categorie expusă excluziunii sociale”, chiar dacă știam că ele nu reflectă îndeajuns cauzele deprivării și inegalității locative: cauzele pentru care unele persoane ajung să locuiască în spații marginale în condiții sărace și nesigure, de exemplu în zona Pata Rât, sau pentru care mulți alți cetățeni din oraș cheltuiesc peste 40% din veniturile lor pe obținerea și menținerea unei locuinței de pe piața privată și pe plata utilităților, și ele privatizate de-a lungul anilor.
Din aceste motive, ne propunem ca prin programul Întărirea coaliției pentru locuire din România prin reformularea revendicărilor față de locuirea publică să vorbim tot mai des și mai explicit despre locuire ca fiind un fenomen de clasă, precum și despre revendicarea accesului clasei lucrătoare precum și a clasei muncitoare precarizate la locuințe publice adecvate. Și, poate și mai important, dar cel puțin la fel ca și solicitarea unor criterii de atribuire de locuințe sociale care să facă o redistribuire mai justă a bunului public, este revendicarea reglementării pieței imobiliare. Astfel statul ar înceta să susțină afacerile imobiliare și ar reprezenta interesele și nevoile de locuire ale cetățenilor, care ar conduce către concretizarea dreptului la locuință pentru toți. Suntem conștienți că există viziuni competitoare mult mai puternice, devenite dominante. Reglementarea pieței (imobiliare) este ceva și mai de neimaginat din punctul de vedere al sistemului decât Planul Urbanistic General al orașului, care este o încercare de reglementare în termeni urbanistici, deci o reglementare făcută de arhitecți prin discursul și practica respectabilă a urbanismului.
Observăn că în deciziile Consiliului Local care de fapt ar trebui să reprezinte interesul public, guvernanții sunt ghidați, în cel mai bun caz, de gândirea conform căreia investitorii privați aduc bunăstare în oraș, ei creează locuri de muncă și plătesc taxe și impozite, de aceea trebuie atrași către Cluj prin diverse facilități. În ce privește dezvoltatorii imobiliari, vedem cum în fapt ei își urmăresc interesele legate de acumularea de capital și profit inclusiv prin producția de locuințe vândute pentru cei mai mulți prin credite bancare, iar efectul acestui lucru este că orașul devine localitatea cea mai scumpă din punctul de vedere al prețului locuințelor pe metru pătrat și al chiriilor de pe piața privată. Este o mândrie pentru guvernanți sau o îngrijorare exprimată față de locuitorii Clujului? Relatările din mass-media nu ne lămuresc, dar discursul public recent denotă o certă mândrie bazată pe propovăduita relație directă dintre costul ridicat al locuirii și valoarea locuitorilor care își permit asemenea locuințe. Concluzia decidenților, deci, nu poate fi alta decât să întărească ideea că Clujul este un oraș cu perspective excelente pe piața imobiliară. Ceea ce ne propunem este ca să demontăm astfel de concluzii, cel puțin prin demonstrarea modului în care ele contribuie la comodificarea locuirii.
Comodificarea locuirii în formele sale concrete
Abordând locuirea în sens comprehensiv, adică prin considerarea tuturor structurilor materiale și legale ale sale – terenuri și clădiri, muncă, drepturi de proprietate și forme de deținere -, ne propunem să reformulăm argumente politice pentru locuirea publică. Chiar dacă studiul va fi realizat într-un timp destul de scurt și cu resurse reduse, țintim schițarea unei abordări și a unui tip de cunoaștere care să demonstreze cum și de ce locuirea este un fenomen de clasă, care sunt legăturile între privatizarea unităților de producție și a locuințelor, care sunt mecanismele economice și politice, cât și efectele, privatizării, gentrificării și financializării asupra locuirii.
Așadar, trecem de la țintirea administrației publice locale la analiza transformărilor economiei politice a locuirii, având la îndemână situația concretă a unei zone din Cluj. Vom documenta condițiile economice și politice care au făcut posibilă schimbarea poziției locuirii din economia politica socialistă: funcțiunea ei de utilizare pentru trai (și reproducere socială) devine treptat secundară rolului de marfă pe care locuirea îl joacă pe piețele imobiliare si financiare, din ce în ce mai decuplate de nevoia de locuire. Transformarea înspre caracterul predilect de marfă al locuirii a fost parte integrantă a schimbării politice si economice, nefiind întâmplător faptul că printre primele decizii politice de după 1990 au fost și cele care au vizat transferul de drepturi de proprietate. Procentul extrem de ridicat al proprietății asupra locuințelor ca formă de deținere, alături de retragerea statului din rolul său de dezvoltator și producător de locuințe publice a făcut ca România să se numere printre statele super-homeownership de la nivelul UE.
Dacă multiple dereglementări privind locuințele și terenurile au favorizat inițial transformarea locuirii în marfă (așadar comodificarea ei), numeroase decizii care privesc politicile fiscale și financiare au condus către financializarea acesteia. Astfel s-a consolidat piața imobiliară ca sursă de acumulare de capital, și s-a încurajat deținerea unei locuințe în proprietate privată (homeownership) ca variantă singulară de asigurare a unui trai adecvat. În acest proces a fost ignorată, dacă nu chiar făcută invizibilă, nevoia de locuire a pierdanților “postsocialismului”: clasa muncitoare precarizată de toate vârstele, persoanele vulnerabile și marginalizate social, săracii și persoanele devenite fără adăpost.
În urma discuțiilor dintre participanții la primul atelier “Locuirea: drept sau marfă. Ce e de făcut?” , a reieșit interesul pentru o înțelegere mai clară a tipurilor de locuințe publice. Am discutat despre diferențele dintre tipurile de locuințe sociale provenite din fostul stoc de locuințe publice și cele construite după legea locuinței din 1996, cât și abordările diferitelor orașe asupra criteriilor de acordare a locuințelor sociale. Discuția a continuat înspre poziția locuințelor ANL în cadrul structurii de locuire și spre situația acestor locuințe în Cluj, unde administrația preferă să nu le vândă chiriașilor, pentru a menține veniturile din chirii în bugetul local. Totodată, discuția a inclus și subiectul prețurilor crescânde la chiriile de pe piața. Au fost propuse potențiale revendicări din partea diverselor grupuri sociale față de reglementarea chiriilor și de creșterea stocului de locuințe publice sau a unităților de cazare în cămine ca modalităti indirecte de scădere a prețurilor chiriilor și astfel de asigurare a nevoii de locuire.
Cum apare clasa de mijloc în aceste tipuri de analize și care este rolul său în lupta pentru dreptul la locuire? S-a subliniat caracterul fragmentar al acesteia și posibilitățile de a coagula anumite segmente în jurul mesajului. În ceea ce privește întelegerea orașului, s-a menționat importanța înțelegerii viziunii celor care produc planuri urbanistice generale și alte documente urbanistice de bază, cat și a implicațiilor politice ale planificării și urbanismului. Pe de altă parte, a fost reiterată nevoia de a produce treceri mai frecvente și line dinspre teoria abstractizată spre exemple practice de politici urbane din oraș. Discuția a continuat și spre modul în care se desfășoară dezvoltarea imobiliară și cum se pune în practică intuiția valorii financiare imobiliare în extremitățile orașului, cât și spre relația necesară dintre măsuri de creștere a stocului de locuințe publice și controlul chiriilor private.
La următoarele ateliere lunare vom aduce documentarea în curs a studiului de caz pentru a urmări concret efectele celor trei procese fundamentale (privatizare, gentrificare, financializare)[6] care au condus la comodificarea locuirii. Problematizând modalitățile în care caracterul de marfă al locuirii a ajuns să domine în fața utilității sale sociale, sperăm să concepem argumente și actiuni politice pentru a revendica decomodificarea treptată a locuirii.
Simona Ciotlăuș, Enikő Vincze, George Zamfir
[1] Justiție pentru romi prin impunerea legală a dreptului la locuire, (Justice for Roma through the legal enforcement of housing rights, derulat cu sprijinul Human Rights Initiative/ OSF), http://www.desire-ro.eu/?page_id=2219
[2] Analizele și acțiunile campaniei sunt prezentate aici, http://www.desire-ro.eu/?p=3066
[3] Detalii despre aceste procese se pot citi în volumul Pata, editori Adi Dohotaru, Hajnalka Harbula și Enikő Vincze (Cluj: EFES, 2016), accesibil aici http://sparex-ro.eu/wp-content/uploads/PATA-web-v11.pdf
[4] Filmul poate fi vizionat la adresa: https://vimeo.com/194308421
[5] David Madden si Peter Marcuse (2016) In defense of housing. The politics of crisis, Londra: Verso; https://www.versobooks.com/books/2111-in-defense-of-housing
[6] Am elaborat câteva idei introductive despre acest proces în articolul Housing and class (trans)formation in Romania, Left East, September 3, 2016 (https://www.criticatac.ro/lefteast/housing-and-class-transformation-in-romania/).