Barbu Bibel Bărbulescu este mecanic de locomotivă la CFR Marfă în Simeria. Este unul dintre organizatorul protestelor recente CFR și al protestului spontan de ieri, 22 martie, când ore bune diverse segmente din CFR au încetat lucrul.
Bărbulescu a început în 2012 să organizeze de 16 februarie, ziua Grevei de la Atelierele Grivița, întâlniri cu ceferiștii la Deva. Vorbeau ceva despre evenimentul din 33 și apoi treceau la chestiunile zilei. S-au întâlnit în fiecare an și una dintre urmări a fost că și alții i-au și văzut activitatea pe facebook sau în diverse publicații și au strâns rândurile online pentru chestiuni mai presante. Salarii înghețate de ani de zile, condiții de muncă precare, management defectuos cu noi și noi episoade de corupție sau de idei proaste.
Sunt șapte organizatori în nucleul protestelor. Toți se dezic de sindicatele vechi, de altfel este una dintre primele fraze pe care ți le vor spune greviștii ceferiști. Săptămâna trecută au ieșit în stradă și și-au spus foarte clar problemele cu sindicatele ceferiste. Au fost înmuiate, annihilate de forme de plată suplimentară și acordare de funcții căldicele din partea administrației.
”Nu ne-a contactat nimeni după săptămâna trecută, nimeni din conducere”, ne spune Bărbulescu. Asta în condițiile în care protestul precedent a fost unul consistent și a fost și destul de bine mediatizat. Au venit câteva sute din provincie și câteva zeci din București”, îmi mai povestește mecanicul.
Sindicatele au fost luate prin surprindere de protestul de azi. ”Sau, dacă știau, nu ne credeau în stare să facem protestul, ne credeau fărâmițați. A fost oricum greu, au intervenit în forță, au chemat poliția la Arad, regionalele au încercat să-I intimideze pe oameni la Cluj, la Craiova.”
Cum de au ajuns sindicatele în halul ăsta? Îmi explică: ”Negociatorii pe vremuri erau scoși din producție și erau detașați cu salariul plus o retribuție de la sindicat pentru cheltuieli. Ca sa putem fi mai ușor de stăpânit s-au inventat lideri de la departamentul comercial – ei au fost primii care au acceptat și au venit apoi și alți sindicaliști, și mecanicii au acceptat ultimii. Administrația îi plătește, au mașină, combustibil, salariu de 4000 de exemplu plus bonusuri, ce mai iau de la sindicat. Și ei negociaza cu administrația care-I plătește”.
Bărbulescu îmi spune pe scurt și durerile deja ”istorice” cu CFR Marfă, unde lucrează el, acumulări de datorii generate de o ordonanță adoptată pe vremea lui Boc, de exemplu, ordonanță care a dus la pierderea unor clienți foarte importanți (Compet, de exemplu). Alt moment cheie, creditul de 120 de milioane de euro luat pe vremea lui Orban, care în continuare apasă compania. Episodul Gruia Stoica etc.
Cum a pornit?
Pe facebook există un grup de vreo 11 000 de salariati facut de Liviu Miron. ”Nici noi nu-l stim. El l-a pornit”. Grupul se numește Anonimul CFR. ”Miron este tot ceferist, și el cu minim pe economie”.
Miron îl caută pe Bărbulescu și îi propune să încerce un protest mai mare: ”Am fost contactat de Anonimul. Văzuse ce-am făcut eu în ultimii 5 ani și asa m-a contactat. Eu i-am zis că nu mai cred în nimeni, te lupți cu morile de vânt. I-am zis că dacă facem doar cu 5-6 oameni nu mă mai duc. Și ca să facem serios trebuie fiecare sa vorbeasca de ramura lui să nu ne călcăm pe picioare.”
Bărbulescu îmi explică (și mi-a trimis și poze să-mi confirme că s-a întânit de-a lungul vremii cu lideri politici cu care a vorbit și care au promis aiurea, fără să facă apoi nimic. Marea dezamăgire, USR, niciuna din promisiuni nu a fost respectată.
Așa au ajuns la protestul spontan. I-a părut rău de copiii rămași în drum cu trenul sau de oamenii rămași cu orele în camp: ”Parcă mi-au băgat cuțitul în inimă că au ajuns să sufere atâția oameni”. L-au îngrijorat și maniera în care au intrat conducerile peste colegii de la Timișoara și de la Craiova care nu au putut ține prea mult protestul. Iar sindicatele vechi au avut grijă să le transmită doar că nu au legitimitate și că nu vor să discute cu ei.
Soluția e un sindicat nou, spune Bărbulescu. Uniunea Națională a Feroviarilor, un sindicat singur dar împărțit foarte clar pe ramuri: marfă, călători, infrastructură. Până când se pune la punct hârțogăraia, oamenii încetează plata cotizațiilor către sindicatele vechi.
Cum s-au lăsat păcăliți sindicaliștii noi în negocieri: ”s-a tras de timp, i-au pacalit cu o grilă, dar creșterea nu e semnificativă.”
”În 2010, 1566 lei aveam încadrare și salariul minim era 600 de lei. Acum am 1701 și salariul minim știți cât e.”
”Salariile mari sunt la management – mii de euro. Iar eu scot lantern să luminez la locomotive, că nu am far. Ne țin cu forța să nu respectăm regulamentul și dacă se întâmplă ceva noi raspundem.” Bărbulescu îmi povestește mult despre înrăutățirea condițiilor de muncă, e clar una dintre cele mai grave probleme. Personal puțin, schimburi interminabile, condiții improprii. ” Aer condiționat nu avem pe locomotive, farurile s-au modernizat nu și la noi, locomotivele patineaza, am ajuns să pun nisip ca s-o mișc”. ” ”Stăm la muncă 3-400 de ore pe lună și nu suntem platiți cât trebuie. N-au cu cine să ne schimbe, stăm în cabină până vine schimbul, ce să faci, aștepți”.
Îmi trimite multe fotografii și clipuri cu starea cabinei, starea locomotivelor. Cum arată scaunul mecanicului în unele locomotive:
”Mi-au murit 4 colegi de la marfă. Supărare, stresul n-au prins pensia”… ”N-au pregătit oameni din urmă, nu mai vin oameni calificați mecanici din urmă”.
Organizare pe facebook, poate se face repede și sindicat nou, Bărbulescu știe că nu e de ajuns un grup virtual. Protestul a fost suficient, semnalul a fost clar, dar a fost și o zi de presiuni și de luptă cu diverși oameni din conducere. ”Dacă se fac presiuni o să fie și mai grav. Pentru că oamenii sunt greu de stăpânit”.
Irinel Ioja, 50 de ani, șef de tură trafic, ne povestește că protestele au mers până pe la 8 seara în Arad. Ioja îmi spune rapid, sobru, câteva etape în care s-au acumulat tensiunile printre impiegați. Nemulțumiri mari au venit după lucrul la culoarul 4 Paneuropean. ”S-a lucrat bine, nu au fost nereguli, dar după terminarea lucrărilor oamenii au fost anchetați de administrație pe motiv că nu au făcut înscrisuri în registre.” Ioja crede că ar fi fost nevoie de mulțumiri nu de anchete, după câte muncă a fost, după ce condiții au fost și după rezultat. Spune scurt: ”Oamenii au fost răniți în demnitatea lor de muncă”.
Alt episod: ”Anul trecut li s-au taiat sporurile din salariu impiegaților. Motivația a fost o notă de la București semnata de Scăunașu în care spunea “eu consider ca impiegații nu trebuie sa ia sporul”. Deși noi aveam contractul colectiv. Acolo spune la articolul 2 punctul 4 că părtile se obligă să nu promoveze proiecte de reglementări care să ducă la diminuarea drepturilor.” Ioja vrea schimbarea sindicatelor, cu cele vechi nu mai merge, îmi spune. Ieri a protestat nu ca om de sindicat, ci ”cu colegii mei”.
Cum au ajuns polițiștii la locul de muncă? ”Azi oamenii au oprit lucrul. Li s-a cerut de conducerea stației să predea serviciul, impiegații au refuzat. Au chemat poliția. Impiegatul a spus ca răspunde de ce se întâmplă și până la 19 nu predă nimic. Conducerea regională a făcut presiuni, amenințări cu plângeri penale, cu dat afară.”
La 19 a venit schimbul. S-a cerut să nu fie predat serviciul către colegi, ci catre sefii de statii. Au refuzat. Au cerut un program aprobat. A fost chemată poliția din nou.
Au căzut la un acord – dacă în 21 de zile nu se respectă cerințele oamenilor, încep iar protestul. Lucrul a reînceput la 20.30, ”să nu ajungem la bătaie”, spune Ioja, ”că pentru toți luptăm, și directorul ia salariul mai mare dacă reușim”.
Despre ”experții sociali”, adică sindicaliștii înmuiați cu funcții și bani de administrație, Ioja spune ”sunt în funcții oferite de administrație, deci cum să fim reprezentați?” Ioja crede că soluția stă în sindicate noi: ”câte un sindicat pe ramură și apoi reunificat. Fărâmițarea ne-a dus unde ne-a dus.”
Vorbim și despre facebook. ”Facebookul a contat nu atât în organizare, mai mult în încurajare. În stațiile cum e asta de la Arad, strație mare, e altceva, dar sunt statii cu puțini oameni si e mare presiunea pe ei.”
O mărturie de la un ceferist care a vrut să-și păstreze anonimatul:
Se întamplă că pe toți îi interesează de ei. Pe cfriști nu îi înțelege nimeni. Când ăia de la metrou fac grevă e liniște. Eu îi înțeleg. Si au condiții de lucru și salarii babane. Să îți zic așa ca idee, pe ramura mea la metrorex un mecanic ajutor net pe lună ia avans + lichidare undeva la 33-35 de milioane lei vechi. În timp ce la cfr abia un mecanic de locomotivă cu ani de zile experiență se apropie de suma asta. La CFR Infrastructura, Marfa, Calatori, oamenii sunt platiti în functie de clasa de salarizare cu care a fost încadrat pe funcție. Între cele 3 exista niste mici diferente. De când s-a mărit salariul minim pe economie la 1450, cam jumate dintre clasele de salarizare (1 – 25) sunt plătite cu salariul minim pe economie brut, însă difera functiile și răspunderea.
Îți dau un exemplu: unul cu clasa 10 și altul cu clasa 24. Până la guvernul Boc parcă, la CFR-uri exista K-ul (un coeficient ce mentinea diferentierea salarială între clasele de salarizare raportat la creșterile salariului minim pe economie). Fiind scos acest K, salariile de baza brute au rămas calculate undeva la coeficientul salariului minim de când era 600 de ron si de câte ori au mai mărit aștia până acum salariul minim, la CFR au ramas salariile aceleași. Pe langa acest K s-au pierdut si alte drepturi precum călătoriile gratuite pt nevastă și copii, pt lucrători chiar. Încă un aspect ce e particular celor de la CFR Infrastructura, în mare parte însa și la câteva ramuri de la Călători si Marfă e faptul ca prin 2001, s-a pierdut grupa specială de munca si grupa 2, grupe ce permiteau ieșirea la pensie mai devreme si ce se acordau anumitor functii ceea ce concura la siguranta circulatiei.
Funcții precum impiegat de mișcare, revizor tehnic de vagoane, manevrant, șef de tren, conductor, etc. În prezent ei trebuie să lucreze până la 65 de ani, însă dupa varsta de 52 de ani nu prea mai ai cum sa fii apt medical pentru prestarea acestor funcții ce au anumite caracteristici. În prezent la CFR grupa speciala de munca o mai au doar mecanicii de locomotiva si mecanicii ajutori (acestia din urma existând doar la Marfa). Lumea vrea reintroducerea acestor grupe la functiile ce pana in 2001 aveau prevazut asa ceva, si recunoasterea retroactiva a acestor ani din 2001 până acum.
Pe lângă toate acestea de ani buni de zile se tot încearcă și un statut al feroviarilor. Statut care ar fi litera de lege pt tot sistemul feroviar, și stat și privat. Acest statut implica si drepturi si raspunderi , însă ăștia de la putere o tot tărăgăneaza cu acest statut si au tot trunchiat din el, astfel încât lumea s-a revoltat. În forma în care a fost propus statutul e prevazută treaba cu grupele si i-ar obliga și pe cei cu firme private de transport feroviar marfa/calatori sa acorde aceleasi drepturi ca la CFR-uri, in prezent la privat neexistând încadrare cu grupa speciala nici pt mecanici. Prin urmare lumea vrea reintroducerea acelui K, adoptarea statutului în forma propusa (acest lucru dându-le oportunitatea multora să iasă la pensie de acum sau de la anul si cu un punct de pensie bun) și conditii de lucru mai bune. Mulți nu primesc nici echipament de lucru… iar confederatiile sindicale ce cica ne reprezintă, ele au pierdut aceste drepturi de-a lungul vremii, in favoarea lor. S-au infiintat functii de expert social, fiind platiti cu 4000 ron, masina de serviciu din partea administratiei, o anume cantitate de combustibil decontata de administratie, vacante pe ici colo si alte beneficii. Lumea s-a saturat si de corputia sindicatelor mari ce participa la aceste negocieri de ccm si altele, si a inceput timid dar tot mai sigur sa se mobilizeze pe facebook. Cam așa a luat naștere acest protest spontan, caci greva nu e voie sa o numim, aceea putând fi demarata doar prin intermediul sindicatelor.
Am cules aceste declarații împreună cu Alexandru Dumitrașcu. Mulțumiri.
Text publicat pe voxpublica.ro de Costi Rogozanu.