MUZA: Untold, adj. = 1. not told or revealed; 2. beyond description or enumeration. Nespus, nedezvăluit, de nedescris, colosal, imens, incalculabil, nemăsurat… Ce nume mai bun pentru un festival?
SATANA: Ce anume nu se spune, ce nu se mărturiseşte în legătură cu Untold? Oare ce se află aici dincolo de posibilitatea descrierii sau a enumerării? Ce rămîne un secret nedezvăluit?
MUZA: Ar fi, de pildă, dubioşeniile juridice revoltătoare, cu implicarea primăriei. Dar astea s-au cam spus, chit că toată lumea pare surdă la aceste detalii.
SATANA: Am putea, de asemenea, remarca şi dispreţui engleza numelui. Dar ce să mai şicanezi în privinţa lui cînd doar engleza mai are valoare de semnal comercial şi cînd totul este deja americanizat, comercializat în epoca supremaţiei comerţului?
MUZA: Distracţie pentru poporul producţiei infinite – sau mai degrabă pentru copiii lui de bani gata. Nimic nou sub soare.
SATANA: Atunci de ce naiba să-i mai zici Untold, cînd totul e cît se poate de pe faţă? Dar nu fac pe deşteptul. Să zicem că e bine aşa cum e.
MUZA: Să lăsăm oare fără reacţie toată mîzga în care se îneacă semnificaţia reală – pur comercială –, a acestui festival?
SATANA: Şi ce să facem? Să ne apucăm de moralizat? Ce folos ar avea? Ce discurs ar putea face oare lumină aici? Şi asupra a ce? Riscăm, bimilenară muză, să părem nişte boşorogi sîcîitori, pensionari fără treabă, care nu facem decît să bîntuim ca fantomele în această lume – atît de vie, nu-i aşa? – a hipnozei colective. De ce tragi de mine? De ce vrei să mă pronunţ în legătură cu lucrul acesta care mă face să vărs?
MUZA: Probabil pentru că în el se manifestă totuşi ceva din popular.
SATANA: Dar ce? Spune-mi în mod mai precis fiindcă nu sînt sigur că-mi dau seama. Trebuie oare să credem că peste tot unde masele se adună să se distreze am avea de-a face şi cu popularul?
MUZA: Mai întîi să lămurim niţel utilizarea vocabulei „popular”. El are de-a face cu caracterul de popor al poporului, cu acel ceva care face ca o adunătură de vinituri – la un concert sau la un meci – să se vrea deodată mai mult decît o masă ocazională traversată de impulsuri şi vibraţii (ca un banc de peşti în oceanul planetar) şi să se vrea aşa ceva în sens politic. Ceea ce nu înseamnă totuşi să confundăm popularul cu voinţa generală (Rousseau a fost, într-adevăr, o iluzie – sau o „ficţiune juridică”). Sau, dacă preferi, a mobiliza hălci întregi dintr-o societate, în cazul nostru: mai ales pe cei cu dare de mînă, nu înseamnă că am dat peste o voinţă populară. E doar mica burghezie hedonistă bucurîndu-se de „micile plăceri ale vieţii (= consumului)”, fete, băieţi, alcool, droguri, vacarm – toate sub privirile îngăduitoare ale poliţiei, care e mînă-n mînă cu tot ce se petrece, evident.
SATANA: Să nu mergem prea repede. Să lămurim odată ce înseamnă că popularul nu este voinţă colectivă ori generală. Ceea ce e adevărat într-o fază a procesului politic, adică după normalizare, odată ce puterea s-a constituit şi a fost apropriată de un grup conducător…
MUZA: Casta politicienilor!
SATANA: Da, ei – puterea constituită… Popularul are de-a face însă cu puterea constituantă. Căci înaintea oricărui joc democratic instaurat – şarada ciclică a politicienilor – există în primul rînd o frustrare generală. Aia care-ţi fierbe în sînge cînd îţi vine să-i iei capul tiranului. Popularul e deci mai degrabă ceva negativ – o frustrare colectivă care şi-a atins apogeul şi ajunge să dea naştere, abia astfel, din propriul ei exces, unui Popor. Numai în acest sens există popor. Tot restul, „statul”, „naţiunea”, „etnia” („sîngele”), „dacii”, „hunii”, „arienii”, „voinţa generală” sînt poveşti de adormit copii şi părinţii lor adulţi, uneori infantili într-un mod mai periculos decît odraslele lor!
MUZA: Să-ţi spun atunci ceva. Acest popor-frustrare e cel în numele căruia te-am convocat să nu taci – Poporul care nu e la Untold. Care nu se poate decît resemna cu felul în care se pompează banii acolo, într-un frumos tandem public-privat, adică pe cheltuiala, tocmai, a lui. Popor care nu se revoltă. Dimpotrivă. Toţi fac sluj – inclusiv la nivel politic –, plini de respect faţă de acest Viţel de Aur. Cum nu văd oamenii care plătesc bilet că pentru unii asta nu e decît o modalitate de a se îmbogăţi? Cum nu văd ei mai departe de spălarea pe creier care le tatuează brandurile pe corp şi-n minte? Oare ştiu ei ce e la marginea oraşului, la Pata Rît, de pildă? Oare văd ei – chiar sub ochii lor – Someşul transformat într-o mlaştină plină de gunoaie din cauza unui proiect al primăriei? Sau îi văd doar pe van Buuren în genunchi şi pe Boc cu nevăsta-sa transpiraţi de voie bună?
SATANA: Vezi de ce-am ezitat atît să vorbesc. Untold e ca toată ţara. Acesta e lucrul nespus, nemărturisit în acest „prea bine ştiut”. Untold simulează o dinamică pozitivă în nişte condiţii sociopolitice care continuă, de fapt, să regreseze (într-un anume sens, el este pieptănatul hipsteresc al babei cînd ţara arde). Din acest punct de vedere, el se înscrie în „activa” vară clujeană: TIFF, Electric Castle, diversele nopţi albe ale muzeelor, Zilele Oraşului, Zilele Maghiare etc. – toate lovituri de piaţă şi mobilizări în numele consumului. Ca viaţa la mall, viaţă pentru un popor de teleghidaţi, mereu neputincioşi, mereu infantili, mereu la cheremul prădătorilor care au acaparat puterea şi banii. Iar asta tocmai atunci cînd sînt convinşi că se distrează de minune.