Locale, iunie 2016. CONCLUZII

Concluzii:

• Competiţie apatică, cu mici suprize. Acolo unde au fost surprize a existat alimentare cu bani pentru expunere, dublată de prezenţă mediatică serioasă, nu au venit din neant. Cazul Nicuşor Dan. Omul adună susţinere de vreo 5-6 ani. A avut o campanie clasică de afişaj şi mediatizare de mare efect, dar şi de mare cheltuială. A reuşit un fel de minirevoluţie uppermiddleclass (cu mulţi aspiranţi, evident) – după un scenariu pe care l-a mai jucat cu cîteva ocazii. A reuşit cogulare pe pături precise: tineri cu iniţiativă (sau care au o astfel de impresie despre ei), anticorupţie renovată după eşecul Băsescu în domeniu, IT-işti, ONG-işti care nu-s puţini în Bucureşti şi care vor unul al lor. Dar mai ales vor acces la banul public şi mai clar, că doar fac acuş 40 de ani şi n-au sprijin public. Lecţia pieţei libere au învăţat-o, trebuie să-ţi pregăteşti plasă de salvare cu bani publici, altfel eşti fraier.

• Cazul Clotilde Armand este încă şi mai clar în această direcţie. Un sector pe nedrept alimentat cu un purcoi de bani (modul aberant în care se împart banii în Bucureşti e cunoscut – nu se ţine cont de populaţie, de probleme etc.) hotărăşte că vrea o administrare modernă a fondurilor. Sînt mobilizaţi antipartinic, li se livrează povestea cu CEO-ul privat. Din punctul meu de vedere avem pe deplin înfăţişată alegoria înlocuirii unei corupţii fruste, cea a clanului de partid, cu o corupţie fină, imensă, difuză, aşa cum se reiese fie din preţul gazelor în România-cea-independentă-energetic, fie din rentele pe care le poţi obţine cu Egis sau Bechtel (sursa). Clotilde ştie că unde ai un buget imens poţi să inventezi reţele mult mai eficiente de dominaţie şi profit decît marea reuşită a lui Chiliman de a umple vreo două parcări de Porscheuri.

• Bun, s-a mai inventat o capsulă de dreapta, USB, cu motoare “etice” şi interpretări noi ale stoarcerii banului public – IT şi noul investitor imobiliar de nivel mare, cum a anunţat onest Nicuşor Dan. De ce-aş fi entuziast față de aşa ceva? “Antisistem” e de fapt încă o aliniere la un soi de partid “antipolitic” unde stau şi Guvernul Cioloş, şi DNA, şi Iohannis. Iar după eliminarea lui Năstase, e a enşpea fabulă cu anticorupţia.

• Să trecem acum la PSD. Mimetism total întrupat de Firea. Zice da la tot ce se poartă, tot ce e propus cu zgomot la TV, în reţele de socializare. A rezultat un PSD de dreapta cu ceva chirăieli sociale de ochii lumii. Obsedaţi de investitori, dar smart în ce priveşte consiliul pe care l-au blindat şi cu oameni din companiile mari bucureştene (RADET, RATB) care aduc voturi sigure. Firea a jucat ultrapragmatic, la fel ca Nicuşor Dan. Singurii penibili au fost liberalii bucureşteni. Penibili în căutare de fonduri. L-au pus întîi pe Buşoi pentru că ăsta îşi cheltuia banii din farmaceutice pe sondaje şi prostii. Apoi l-au pus pe Orban care căuta disperat fonduri. Dan şi Firea au dat lecţii în domeniu.

• Îi tot dau unii cu “penalii” şi sărăcanii care strică fengshuiul dreptei şi votează PSD. Haideţi să stabilim o dată pentru totdeauna. Nici un primar nu cîştigă, nici un partid nu ia consilii dacă nu are suportul unei pături de mijloc superioare bine aşezate. Nici Constanţa, nici Baia Mare, nici ce vreţi voi nu votează neapărat ca să sfideze DNA, votează ca să conserve o pompă de bani şi de statut pentru o anumită pătură deja solidă de funcţionari de lux, şefi de companii şi, mai ales, de afacerişti care învîrt treburile în zonă. Glumele cu Teleormanul unde ţăranul votează ca prostul ne arată cît de stupid vrem să ascundem realitatea unor elite locale care vor să menţină anumite status quo-uri foarte convenabile. Deci nu cine ştie ce pături misterioase de asistaţi sau români cu mentalităţi corupte hotărăsc primarii, să fim serioşi.

• Da, mi se pare că există şi un motor anticorupţie, dar şi un motor anti-anticorupţie. Şi DNA şi SRI au vina lor. Se fac de vreo doi ani şi dosare serioase, dar şi dosare fragile dedicate unor evenimente. Avem BAC? Pac, intrăm cu mascaţii în şcoli. Avem alegeri? Pac, scoatem şaorma cu de toate, dosărele subţirele, flagrant, ne aducem aminte că avem reţele istorice de supt bani în capitală. De altfel, Bucureştiul e cel mai mare chix al mişcării anticorupţie româneşti. Un oraş în care s-a furat şi s-a abuzat economic în toate felurile a devenit oficial corupt abia de la Oprescu-cimitire încoace plus ceva cu Apa Nova (iarăşi o chestie deja istorică).

• Întrebarea care se pune în aceste condiţii este: chiar sîntem anticorupţie? Sau sîntem doar împotriva unui soi de ciupeală primitivă care ar putea fi înlocuită cu o ciupeală mult mai rentabilă pentru elitele din marele oraşe? Mie alegerile astea îmi spun că încă se dă o luptă. Iar unii ar vrea să rezolve schimbările de ştafetă (în manipularea capitalului public-privat) printr-un duet DNA-votare.

• PSD se umflă în pene. Dragnea a reuşit să ia voturi fără să facă opoziţie (sau doar cu mici ciupeli de formă). PSD se dovedeşte încă o dată apărător al unor anumite forme de acumulare prin afacerişti mici şi mijlocii. Face ce face şi PNL-ul acolo unde domină, dar are mai multă influenţă asupra unor mari angajatori sau a preluat pur şi simplu modelul gentrificării de la dreapta de succes. Nu ştiu ce părere au ieşenii despre pesediştii lor. Dar eu văd o strategie asemănătoare cu cea a Clujului cel de dreapta. O elită care ajută la transformarea centrului într-o rezervaţie pentru ieşenii cu bani şi pentru aspiranţi. La fel e şi Baia Mare, unde primarul ăla primeşte un sprijin covîrşitor pentru că a inventat un soi de poveste a băimăreanului de succes cu oraş curat şi cu zid antiromi

• Cu generaţia Ponta-Ghiţă-Firea ceva s-a schimbat. Au devenit mimetici şi au început să reinventeze PSD ca un soi de forţă liberală care mai bagă şi ceva cu “stînga”. Ghiţă urla împotriva baronilor din motive obiective: vedea cum pierde ocazii de renovare şi licitaţie în masă pentru modernizare, tehnologizare etc. Pesediştii de rit vechi fărîmiţează puterea unui business macro – Ghiţă a căzut, modelul dăinuie. Pesediştii, mulţi, au început să înveţe lecţiile şi poeziile neoliberale. Dă-le şi la oengişti ceva, dă-le şi festivaluri de teatru, film, electro, pescuit în acvariu şi gata. Primăria e un centru de PR şi evenimente. Restul, chestiile grele, pot fi băgate sub preş pînă la un punct. Privim la lupta sectorului 1 şi vedem ce frumos s-a adaptat candidatul pesedist care a avut slogan de Nicuşor Dan în campanie tocmai pentru că ştia pe ce electorat se bazează: “Fapte. Fără politică”.

• Ideea cu “societatea civilă” în politică este de fapt un efect postcriză, de securizare a elitelor care se dădeau în bărci prin piaţa privată. Cum spuneam, IT-işti, ONG-işti şi alte tipuri noi de cadre cu gulerele albe au simţit nevoia bruscă de reapropiere de politică după ce au simţit briza rece a pieţei libere în ceafă. Aşa i-au apucat nervii că le fură familiile cu mulţi copii şi multe alocaţii fondurile pentru fitness public-privat. Cioloş-Iohannis sug tot ce înseamnă “civic de bine”, adică proteste căldicele, politici publice care oricînd pot sfîrşi în aberaţii (vezi idei care poate merg foarte ţintit, dar care aplicate la nivel macro în programe antisărăcie pot deveni o chestie dubioasă de inginerie socială – mă refer la ideea tehnocrată cu bonuri de masă dacă-ţi trimiţi copiii la şcoală). Iohannis e cu un nivel mai sus – parteneriat strategic, servicii puternice: asta-i singura politică. Lumea se miră de extremismul de dreapta estic şi de absenţa lui. În România, avem de-a face cu un extremism de prevenţie, un extremism împotriva oricărui fel de ieşire din front şi o ţinere în rame precise a unui extremism de operetă (sau de “hip hop” mai nou, unde rapării noştri cîntă de zici că-s prospăt ieşiţi din strană).