Despre condițiile din autobus, un bărbat ne-a mărturisit: „Unele autobuse au căldură, altele nu. Acuma… depinde de norocul pe care îl ai! Depinde, de multe ori, și de șofer, dacă vrea sau nu să dea drumul la căldură. Oricum, șoferul e stăpân în casa lui. Ne-a spus de la început că trebuie să ne conformăm la regulile lui, cine nu se conformează e dat jos.”
Din păcate, suntem doar la începutul neregulilor legate de Dräxlmaier…
Trecând peste problemele de afară, înăuntru se desfășoară adevăratul coșmar al angajaților.
În momentul de față, mulți dintre cei care lucrează la această fabrică trăiesc cu teama că în orice moment pot fi căzuți din funcție. Aceștia au fost informați, săptămânile trecute, că se vor face restructurări – unii vor ajunge la producție, alții… vor pleca de tot. Criteriile, pe baza cărora se vor face acestea, sunt necunoscute angajațiilor. Unii vorbesc că… doar ”piloșii” vor rămane!
Însă, până când acestea se vor întâmpla, în jur de 6.000 de persoane sunt nevoite să treacă zi de zi prin același stres – șefii de secție! Angajații mărturisesc că munca este extrem de stresantă deoarece sunt penalizați la fiecare greșeală, oricât de nesemnificativă ar fi. Dacă angajații greșesc sau nu se mișcă cu rapiditatea cu care și-ar dori șeful de secție, acesta se vede nevoit să stea și să urle în spatele muncitorului pentru a-l face să lucreze mai repede și mai eficient.
O doamnă ne spune cu ”jumatate de gură” că unele femei sunt molestate de sefii de echipă ”Am văzut cum sunt pipăite și ele trebuiau să tacă, să îndure pentru a nu îsi pierde serviciul”!
Un mod de abordare absolut firesc, nu?! Sperăm că măcar în acele două pauze, a câte 5 minute, pe care le au, angajații să rămână nesupravegheați pentru a se putea relaxa. Așadar, după ce sunt transportați în frig și lucrează într-un stres de neimaginat, probabil, urmează un concediu medical. Bineînțeles că fiecare angajat are dreptul la el, însă consecințele le suportă fiecare, pe propria piele, la întoarcere.
Drepturile angajatului prevăzute de Codul Muncii – Legea nr.53/2003
Dreptul la repaus zilnic (dacă durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore salariații au dreptul la pauză de masă și alte pauze prevăzute în CCM aplicabil sau regulamentul intern) precum și la repaus între 2 zile de muncă . Dreptul la repaus săptămânal care se acordă în 2 zile consecutive. De regulă sâmbăta și duminica. Dacă nu este posibil se poate acorda și în alte zile confrom CCM aplicabil sau Regulament intern și se acordă spor la salariu.
Dreptul salariaților care efectuează cel puțin 3 ore de noapte de a beneficia fie de program redus cu o ora față de durata normală a zilei de muncă, fără că aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minim 25% din salariul de bază, pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată. Acestea sunt doar câteva exmple!
După ce un angajat își ia concediu medical, fie el și de două zile, la întoarcerea în fabrică e nevoit să suporte privirile răutăcioase ale șefiilor de secție sau să fie supravegheat mult mai mult la muncă. Iar acea supraveghere tipic Dräxlmaier știm ce înseamnă! „E foarte stresant și obositor, de multe ori simți că nu mai poți, dar după un timp te obișnuiești..” a mărturisit un angajat. O mărturisire tristă deoarece angajații trebuie să fie conștienți că fiecare dintre ei merită să lucreze într-un mediu armonios și liniștit, nu să fie nevoiți să se obișnuiască cu urlete, frică și stres.
În urmă cu câteva luni grupul sindicalist de la Dräxlmaier Pitești a fost în Satu Mare pentru a împărți pliante, ca și sătmărenii să se afilieze lor, iar în caz de abuz să aibă cine să-i reprezinte. Încă de pe atunci conducerea unității a intrat în forță în muncitori, dându-le de înțeles să stea locului dacă mai vor să lucreze.
Noi nu avem acces în incinta fabricii, dar poate organele abilitate Inspectoratul Teritorial de Muncă din Satu Mare poate verifică, așa din când în când care este situația muncitorilor din acea fabrică.
În fapt, situația de aici reprezintă la nivel micro, ceea ce se întâmplă în țară la nivel macro. La nivel micro, un grup restrâns de oameni bine plătiți și fără scrupule exploatează o majoritate care nu are nici curajul nici forța să protesteze. La nivel macro, o minoritate aleasă democratic, beneficiază de plus valoarea creată la nivel micro, legiferând în interesul celor puțini, fără să le pese că prin acest lucru îi calcă în picioare pe cei mulți. Asta după ce ani la rând au jefuit propria țară, au vândut-o la preț de fier vechi, creând legile și infrastructura pentru ca noii coloniști moderni să ne administreze panaceul universal denumit „globalizare”.
Regimul închis al societății împiedică accesul presei în incintă, chiar și în contextul unor vizite oficiale, efectuate de miniștri (un bun exemplu, campania electorală pentru alegerile parlamentare). Același regim oprește scurgerile de informații prin intermediul unor clauze de confidențialitate cuprinse în contractele de muncă ale angaților. La acestea se adaugă și lipsa unei organizații sindicale, a cărei formare a fost sabotată încă de la înființarea fabricii, cu concursul politicienilor locali, pe fondul unui conflict simulat între liderii locali ai principalelor confederații sindicale din România, absorbiți ulterior, cu sau fără carnete de partid, în jocurile politice locale. Toate acestea au contribuit decisiv la încălcări repetate ale drepturilor angajaților societății, peste 6000 de suflete, care lucrează acum, conform contractului colectiv de muncă, într-un Dräxlmaier care a scos din legalitate greva si dreptul la opinie.
Așteptăm cu nerăbdare poziția conducerii Dräxlmaier cu privire la cele relatate mai sus. Până atunci vă dorim căldură-n suflet… că în autobuse nici nu poate fi vorba.