“O uşoară tendinţă de creştere a mortalităţii copiilor sub un an, în medie cu zece pe lună”

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

După ce un raportor UN a spus că autorităţile bagă sărăcia sub preş, după ce au apărut noi şi noi date Eurostat despre sărăcia din România, la pachet cu cifre şocante cu sărăcia infantilă, s-a apucat şi presa mainstream românească să mai scoată sărăcia statistică la lumină:

Statisticienii au observat că în acest an s-a înregistrat “o uşoară tendinţă de creştere a mortalităţii copiilor sub un an, în medie cu zece pe lună”, după cum menţionează Dana Paşc, directoarea Direcţiei de Statistică Bihor.

Dacă în ultima parte a anului trecut, în România au murit în fiecare lună 130 de copii de până la un an, din iunie până în septembrie 2014 numărul deceselor a depăşit 140 pe lună. Recordul negativ s-a înregistrat în septembrie, când au murit 164 de bebeluşi.

Cei mai mulţi s-au născut prematur ori au suferit anomalii congenitale şi genetice. Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii are un program naţional de prevenire a malformaţiilor congenitale şi genetice, pe care specialiştii îl consideră insuficient.

“Nu asigură condiţiile de dotare, nici materiale, nici de personal. Aşteptăm un ordin al ministrului Sănătăţii de înfiinţare a reţelei de genetică în ţara românească, ce presupune câteva centre regionale, mai exact 6 centre”, a precizat dr. Marius Bembea, preşedintele comisiei de genetică medicală a Ministerului Sănătăţii.

Creşterea mortalităţii copiilor sub un an are şi alte cauze, spun specialiştii.

“Nivelul socio economic scăzut, mame fără o cultură sanitară care ar fi necesară în creşterea unui copil, neadresabilitatea spre serviciile medicale. Pe de altă parte, arată şi performanţa sistemului de sănătate”, indică Zoia Bitea, directorul adjunct al DSP Bihor.

“În mediul rural condiţiile sunt precare, mai slabe decât în mediul urban, mortalitatea copiilor în mediul rural este mai mare”, a precizat Dana Paşc, directoarea Direcţiei de Statistică Bihor. (sursa)

Alte date despre riscul de sărăcie infantilă:

Peste o treime din copiii României trăiește în sărăcie. Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de “sărăcie severă”, cu mai puțin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF. 40% din populația României se află în risc de sărăcie și excluziune socială (al doilea cel mai mare procent din UE, 28%) în timp ce 29% din populație trăiește în sărăcie extremă.

România este singura țară care și-a înrăutățit indicatorii de sărăcie a copiilor, de la 50% la intrarea în EU în 2007 la 51% în 2014, față de Bulgaria care plecase de la 61% și a ajuns la 45% (Eurostat). Un procent de 48.5 din copiii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, după datele Eurostat, ceea ce înseamnă că România este pe locul doi în întreaga Europa. Cei mai vulnerabili și expuși sărăciei și marginalizării sunt copii din mediul rural și copiii romi.

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole