„Schimbarea” PSD

Să nu lăsăm nenotată marea schimbare PSD de la congresul din 18 octombrie 2015. A fost ceea ce se cheamă „schimbare de imagine”. Adică un festival de simboluri şi nimic esenţial schimbat. Un fost mare şef PSD a fost reales: irelevant, am mai văzut în partide româneşti voturi covîrşitoare în favoarea schimbării, apoi tocmai lipsa lor de acoperire în politica reală. Ponta a ieşit din scena conducerii PSD înainte de vreme, forţat de DNA cu un dosar – asta ar fi fost relevant, dar văd că pesediştii acceptă schema ca fiind un soi de „dat” european. 2012 a lăsat semne.

După congres, cu ce rămînem? Cu o solidă automistificare despre ce înseamnă problemele PSD, automistificare producătoare însă de profit pe termen scurt, şi mai multă dreapta, un soi de blairism de gradul doi. Ponta ştia măcar ce face, Dragnea are aspiraţii noi, deducem din discurs: şi încurajare (totuşi!) pentru angajaţi, şi încurajare (mai ales) pentru capitalul autohton. E o mare reuşită că cel mai mare partid din România a aflat că reprezintă o masă de lucrători în privat unde precaritatea e lege (a pomenit lucrătorii de la supermarket – s-au prins după un deceniu că au ceva de reprezentat acolo), dar au anunţat că vor să sprijine capitalul românesc. Ca şi cum asta din urmă ar rezolva problema – precaritate fiind la greu mai ales sub capital românesc, capitalul străin constituind o problemă vitală prin forţa lobbyului în coborîrea standardelor angajaţilor. Dar a fost doar un discurs, nimeni nu-l ia în serios.

A treia cale românească a continuat, cu Iliescu de faţă, cu un ritual de exorcizare a comunismului, ceea ce a mărit inimile ziariştilor de dreapta din sală (adică mai toţi) şi ale multora dintre pesedişti fîşneţi care nu mai suportă, pe drept cuvînt, să poarte lîngă un ceas scump eticheta de comunism. Dragnea a continuat în fond politica Sebastian Ghiţă: huo Iliescu, huo comunismul, trăiască marele capitalism că ne cad şi nouă firimituri; vrea politicieni tineri de profesie, birocratizaţi şi încă o dată jos comunismul. Au existat şi momente de confesiune despre ce şi-au propus Dragnea şi Ponta împreună, despre ce-au însemnat alţi demnitari pesedişti. Acum eu zic să trecem la fapte şi să le spunem ce mare schimbare la faţă au făcut de fapt:

1. S-a tot anunţat scăparea PSD-ului de baroni. Însă chiar mersul capitalului i-a scăpat de baroni. Este una dintre cele mai mari gogoriţe ale reformei PSD. Baronii nu au fost anihilaţi de DNA, ci de marele capital. Pentru a înţelege mai bine situaţia, să privim cazul ApaNova (Veolia) din Bucureşti. Aici nu sînt baroni, sînt membri ai tututor partidelor care au fost cumpăraţi la kil, acuză procurorii, să voteze scumpirea apei. Au fost cumpăraţi la grămadă. Nici în cel mai adînc vis tiranic, Oprişan sau Mazăre, n-ar fi îndrăznit aşa ceva. Adevăraţii bani s-au făcut din combinaţii cu multinaţionale, Microsoft, EADS, cazul „Arena Naţională” şi cîte altele. Vechii vameşi ai capitalului sînt acum spre sfîrşitul procesului de anihilare naturală. Furtul de tip baronesc este mic şi vizibil, spre deosebire de marele furt invizibil.
2. Zise Dragnea ceva de multinaţionale versus capital românesc. Este ultima lor scăpare, să încerce pedala naţionalistă în business şi este o pedală periculoasă, lipsită de imaginaţie şi absolut previzibilă. PSD-ul nu a realizat nici în al 1000-lea ceas ce probleme au angajaţii, complet extra-naţionaliste, căci nu etnia patronului îi freacă pe ei. Ba chiar multinaţionalele dau un ban ceva mai sigur, problema e că nu există apărare minimală în faţa patronului de orice fel. Şi că, mai mult, politicile PSD au fost indecent de puţin redistributive şi vor lăsa şi mai nepregătiţi vreo 80% în faţa unei viitoare crize. Toată lumea a fost securizată şi apărată, de la bănci, la companii de energie, imobiliare şi ce mai doriţi. În afară de 80%. Ne vedem la următoarea criză.
3. Din punctul doi rezultă foarte firesc şi anunţul cel mai important de duminică: înfrăţirea cu Gabriel Oprea continuă şi la alegerile de anul viitor. Ăsta a fost anunţul principal al zilei de duminică. Frăţia patriotismului de tip nou se consolidează, cu rente îmbunătăţite şi adaptate noilor vremuri (parteneriate stat-privat, atenţie deosebită pentru industria militară şi de supraveghere, mari transferuri dinspre public înspre privat în educaţie şi în sănătate etc.).
4. Înnoire prin tinerime. Altă glumă interesantă a fost întinerirea partidului. Domnul Sturzu a fost chiar critic (n-a cîştigat titlul de vice), însă în direcţii complet isterice şi fără sens (era totuşi din tabăra Ponta, şi noii lideri ştiu să dea semnale că eşti pe făraş). Adevăratul portret robot al tînărului pesedist de viitor e Georgian Popa, de la comisia SRI, ales şi vicepreşedinte. El e viitorul tehnocrat al partidului, el e trimisul SRI-ului pe pămînt.
5. Comunism. A fost multă lepădare de comunism. Intervenţia lui Oprişan a fost de aceea de-a dreptul realistă în context: noi l-am răsturnat pe Ceauşescu, ceea ce e istoric corect, cine l-a dat jos dacă nu tocmai tehnocraţia ceauşistă? Dar anticomunismul de pension, de la Dragnea la Sturzu, a fost o mişcare „de imagine” de un ridicol absolut. E bine că vor să-l şi interzică, tot după propunerile în parlament ale unor pesedişti şi uneperişti. Măcar să se ştie o treabă.
6. Intervenţia lui Iliescu. Domnule, intelectualii unde sînt, de ce nu vorbim cu ei. Nu prea sînt, ăsta e primul răspuns. Ăia care sînt trec prin situaţii de care PSD nu ştie, tot aşa cum nu ştie prin ce trec diverse alte categorii de precari din România. Altfel, intelectuali de stînga liniştiţi şi rentieri au tot stipendiat şi şi-i pot reactiva cînd au nevoie.
7. Probleme de ideologie. Ponta e blairist – a zis-o şi azi. Vrea partidul cît mai la centru, probabil de aia l-a şi condus pe o linie liberală totală, cu multe concesii pentru marii angajatori, cu inventarea tehnocratului fac-treaba-şi-fug – amintiţi-vi-l pe Răzvan Niculescu, fost angajat OMV, apoi ministrul energiei; consecinţele au fost clare: redevenţe amînate, facilităţi noi pentru zona energetică şi o taxă pe stîlp ciudată care şi aia va fi scoasă. Dragnea vrea partidul, pe urmele lui Dîncu, mai la stînga, declarativ. De fapt Dîncu vrea dacă s-ar putea un soi de social-democraţie croită pentru Ardeal, pentru afaceri mici şi medii care pot avea nevoi diverse specifice, cu ceva mai mult „naţional” în combinaţie. Adică o stînga preistorică, tot blairistă, cu ceva emfază clujeană. Cu alte cuvinte, o stîngă de centru-dreapta:). Iliescu vrea şi el partidul mai clar de stînga. Dar e ceva mai lucid şi ştie măcar ce se întîmplă în lumea largă: „Ceea ce atât de mulți numesc partide radicale sau poziții radicale, cu referire la unele formațiuni precum Syriza, în Grecia, sau Podemos, în Spania, sau lideri precum Corbyn nu reprezintă decît o reîntoarcere la matca social-democrației.” E o frază care probabil le-a părut extraterestră unor lideri atît de provinciali precum Dragnea. Iarăşi un pasaj care de fapt nu are public în PSD: „Pe cine mai reprezintă PSD-ul? Este o idee greșită că publicul PSD este o iluzorie clasă de mijloc.” Iluzia căii a treia a fost criticată de Iliescu, numai că el nu mai face practic parte din partid. Partidul aşa cum e prezentat de lideri precum Ponta, Dragnea sau Dâncu pare să fie tocmai unul al unei clase de mijloc care se poate lipi de pefuzii publice şi supravieţui o vreme – doar clasa de mijloc e eterogenă, are multe feţe şi în România, poţi face partide pentru fiecare avatar al ei dacă singurul tău scop e să urmăreşti profitul. Ca să nu mai amintim de ce rente îţi mai pot oferi marile afaceri în urma unei conduite politice „corecte”, PSD se reorientează corect pe termen foarte scurt – îşi face irelevantă nu doar propria activitate, ci şi opoziţia.

A fost un congres PSD în care locul comun a fost sărbătorit cu artificii. Problema nu e că nu s-au schimbat oameni care au fost la putere şi pînă acum – cred că oamenii se pot schimba ei înşişi. Ci că a fost o comedie a locurilor comune impuse de dreapta, de la anticomunism la o dorinţă de revizuire din nou spre dreapta, de data asta cu „stînga” în gură. Apropierea de popor se face prin „capital autohton” mai degrabă decît prin reprezentarea angajaţilor în forme minimale. PSD, încă  un partid liberal-conservator pe piaţă. Ce surpriză!