Costi Rogozanu pe Voxpublica despre scandalul ANAF:
Scandalul ANAF. Avem populism fără sens, să le plîngem de milă TUTUROR abuzaţilor de ANAF. De cealaltă parte avem nişte neni de la ANAF care se închipuie noul DNA, umflaţi de stipendii de la stat, care s-au prins cinic că trebuie să faci poze toată ziua ca Kovesi ca să fii respectat. Altul e secretul: ai o întreagă pătură de cetăţeni care iubesc DNA şi urăsc ANAF şi pe asta se întemeiază toată filozofia lor de business şi politică. Da, există şi această mişcare care vrea politicieni mai slabi care să-i vămuiască mai puţin, dar şi un ANAF slab care să nu-i plictisească prea mult. De fapt e un grup de cetăţeni care luptă şi cu taxarea formală, şi cu aia informală, la pachet.
Să încercăm să gîndim situaţia la rece, deşi e aproape imposibil pentru că toată lumea vorbeşte fie în numele doamnei cu urzicile confiscate, fie în numele ţărişoarei furate de evazionişti.
Trecem rapid peste evidenţa că există mai mari probleme cu marii evazionişti. Că totuşi nu e vorba doar despre gogoşerii închise pentru 3 lei minus la casă. Mai e vorba şi despre o practică a evitării taxelor ca formă de rezistenţă a afacerilor făcute praf de criză (de micşorări de salarii, da, dragi dreptaci, şi astea sînt afectate cînd bagi austeritate fără creier). Ştim şi că acesta e acelaşi ANAF al lui Blejnar şi acelaşi ANAF care a ars-o la rece atîţia ani. Trecem peste asta şi trecem la esenţă: că taxele trebuie plătite. Ăsta e contractul. Şi taxele nu sînt mari pentru spaţiul UE. În unele cazuri, mai rău îi “taxează” (putere de negociere disproporţionată şi agenţii de stat corupte) privaţii mari pe ăia mai mici decît o face statul în mod direct.
Nu apăr aici un şef al ANAF precum Diaconu care face declaraţii lamentabile, aşa cum nu apăr anumiţi parlamentari corupţi atunci cînd zic că mişcările DNA se bazează pe un populism antiparlamentar, un vis antidemocratic alimentat generos de “băsism” (fie el cu sau fără Băsescu).
Spunea cineva: cînd se tăiau salariile şi se mărea TVA-ul nu vă mai agitaţi atîta pe facebook. Obsevaţia e bună pentru că ne arată ce tabere se bat acum. Sînt mulţi dintre aceia care au susţinut austeritatea pasiv sau activ, care au considerat că “asistaţii social” şi-o luau pe coajă meritat în 2010, că bugetarii huzuresc şi că sindicalizarea în privat e un moft comunist.
Acum se întîmplă o mişcare de rebranding cu ANAF, cu belirea la televizor a evazionismului şi cu maşinile noi care au umplut parcarea de la Casa Presei. Şeful ANAF crede că poate să facă mişcări “exemplare” atacînd pe cine poate: pe ăia ceva mai mici. Cam tot aşa cum era luat Mischie de DNA ca simbol al corupţiei lui Năstase (între timp a început să cîştige procese la CEDO).
Aici nu e vorba doar de băbuţe cu urzici sînt şi mari afaceri. ANAF nu intră peste marii evazionişti pentru că acolo e încă valabil reglaj politico-economic, a se vedea enorma evaziune din zona alimentară sau produse derivate din petrol. ANAF a anunţat o altă politică, trebuie să intre puţin cu biciul în masele care nu mai plătesc.
Cine a sărit prima să vampirizeze necazul “micilor şi mijlociilor”? Monica Macovei, într-o pauză de respiraţie în marea bătălie cu ruşii pe care o poartă cot la cot cu soldatul universal Tismăneanu. Mingea îi era servită. Poporul de mijloc ceva mai întreprinzător e nervos. Şi trebuie hrănit. În timpul alegerilor îl hrănim cu ură la săraci şi la asistaţii care ne mănîncă banii. Acum, iată noi revelaţii, săracii ne mănîncă banii pe care nu prea-i plătim.
Se tot dă exemplul cu 3 lei şi un restaurant închis. Nu mai departe de acum cîteva luni se urla că se dau “pomeni”, cîteva zeci de lei la profesori sau medici sau “asistaţi”. Dubla măsură în spaţiul public românesc a ajuns deja la o precizie insuportabilă. Sigur, e nedrept să închizi un loc care are angajaţi care depind de asta. Tot aşa cum e nedrept să foloseşti aceşti angajaţi ca să-ţi aperi un stil de business. Măcar la faza asta ar trebui să înţelegem că angajatul nu are cum să-şi preseze patronul să-i plătească taxele.
Continuarea aici