Intro
„Am făcut o invitaţie studenţilor de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj pentru a da o altă faţă acestui gard pe care l-am construit acum trei ani pentru a-i proteja pe cei care locuiesc aici, pe strada Horea, blocurile 46 A şi B. Au fost gîndite, de luni începînd, imediat după alegerile prezidenţiale, cîteva personaje care au fost plasate pe acest gard. Este o chestiune care ţine şi de subtilitatea celor care privesc această lucrare de artă. Din acest moment nu mai putem vorbi despre un gard sau un zid, ci despre o operă de artă care intră sub incidenţa drepturilor de autor. Aşadar, acest gard nu va mai putea fi demolat fără avizul Ministerului Culturii, necesar pentru a demola sau a distruge o operă de artă… Cred că în acest moment putem vorbi de un obiectiv turistic, despre un loc de pelerinaj, un loc unde putem să aducem turişti ca să vadă că nu am făcut lucruri rele, ci un lucru bun şi frumos. Nu poate vorbi nimeni despre un zid de beton, ci despre o operă de artă. În rest, avem porci, avem caracatiţe, scafandri, elefanţi, peşti, broaşte ţestoase… în funcţie de societatea în care trăim.” (sursa)- Primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheş.
Am văzut opera de artă de la Baia Mare. Am văzut cel mai important critic de artă al momentului: primarul Cătălin Cherecheş. După opera de artă se ascunde “iadul”. Unde e “iadul” şi cum ascunde opera de artă acest iad? Povesta asta mi-a adus aminte de o veche isorie.
Poliţia şi primarul – cei mai buni curator şi critici de artă
Acum cîţiva ani, cunoscutul teoretician de artă Boris Groys îmi povestea un caz amuzant, dar prin de tîlc. Povestea se poate numi: Poliţia şi opera de artă. Acum patru ani, Groys ţinea o prelegere despre opera de artă într-un muzeu central din New York. Avea la îndemînă cîteva obiecte/opere readymade pe care le dădea drept exemplu. Conferinţa s-a terminat, lumea s-a împrăştiat, lucrările şi-au luat locul în muzeu, iar Groys se pregătea de plecare. În drum spre ieşirea din muzeu, din greşeală, a înhăţat un readymade, unul care în muzeu are funcţia de „operă”, iar în viaţa obişnuită are te miri ce altă funcţie.
A început un întreg tămbălău: s-a declanşat alarma, au apărut funcţionarii şi, în scurt timp, a venit poliţia. Ditamai teoreticianul şi specialistul în artă contemporană a trebuit să dea declaraţie la poliţie. Poliţistul întreabă: cine sînteţi? Groys: B.G., profesor de teoria artei. Poliţistul: Dvs. ar trebui să ştiţi că acestea sînt opere de artă, aici e muzeu şi nu aveţi voie să atingeţi nimic. Groys a înţeles atunci o chestie banal de simplă, dar foarte importantă: orice specialist, orice instituţie de artă, orice critic poate să se înşele asupra a ceea ce este o operă de artă. Există, însă, o instituţie care nu se va înşela şi care nu poate fi înşelată niciodată. Aceasta e poliţia. În tot acest angrenaj modern de producţie a artei, există o ultimă verigă, poliţia, care, chiar dacă e nespecializată în acest domeniu, este cea care deţine certitudinea asupra a ceea ce este un obiect de artă. Dacă poliţistul zice că „acest obiect este o operă de artă“, nici cei mai buni specialişti nu ar putea demonstra că nu-i aşa.
Teoria lui Groys ne spune că Puterea este cea care defineşte ce este o operă de artă. Aşa că primarul de la Baia Mare, reprezentant important al puterii, are dreptate: opera de artă s-a instaurat acum pe zidul care împarte lumea în doua: ghetoul „necivilizaţilor” de „lumea bună” a oraşului Baia Mare.
Cîteva comentarii
Citesc pe reţele:
- Iulia Popovici. Și Grădina Zoologică e obiectiv turistic, dom’ primar. 2. Vorba lu Raluca Voinea, geaba tranzit.ro, geaba marxism pe pîine, geaba Fabrica de Pensule, tot nema conștiință socială la viitorii artiști de la Cluj. (BTW, e prima dată cînd aud de arta pe zid – mă rog, pe gard – ca garanție a supraviețuirii zidurilor; cu totul altul era mesajul celor care pictau pe Zidul Berlinului sau care desenează acu pe ‘gardul’ din Cisiordania; îmi și imaginez cum ar fi fost să vină poliția germană în noiembrie 1989: Nu stricați Zidul, e operă de artă, încălcați drepturile de autor!!…) 3. Da, domle, profeția Gianinei Cărbunariu din Solitaritate s-a împlinit…
- Tincuta Heinzel Mai Iulia… Acum ce vrei si tu, cand programa de predare a UAD n-a prea miscat de prin anii ’50. Partea si mai nasoala e ca respectiva programa e inspirata de ce se facea la VHUTEMAS. Dar acum ar fi prea mult sa ceri cuiva sa analizeze ce si cum si de ce si ce mai face sens? UAD functioneaza inca pe principiul tot inainte mandrii pionieri!
- Nicolae Mandea Romii din ghettoul băimărean ar putea să se mai restrîngă un pic pentru a oferi un spațiu pentru rezidențe artiștilor studenți astfel încît fiecare student să beneficieze de un stagiu de creație de o săptămînă printre cei colonizați artistic cu atîta bunăvoință. Poate că perspectiva lor s-ar schimba, nu îndrăznesc să spun cum…
Ce-i de făcut sau cum se face arta cu barosul?
Deci avem o operă de artă. Nu poţi să contrazici primarul şi nici poliţia. Nu mai este realism socialist, ci un soi de realism rasist. Primarul ne atenţionează că această opera de artă e protejată de lege. Ne-am liniştit: artiştii şi operele lor sînt pe mîini bune.
Dar cel mai grav e că nu mai avem demult avangardă iar cu conştiinţa socială stăm şi mai prost. Cum rezolvăm situaţia? Există un caz faimos de la care putem învăţa ceva în acest sens şi care ne poate scoate din impas. Este cazul artistului Alexandr Brenner. El a făcut un soi de acţiune radicală: Arta şi Capitalul. Ce a făcut? A intrat în Muzeul de artă din Amsterdam, s-a apropiat de una dintre cele mai scumpe opere de artă ale momentului, pictura Suprematismul lui Malevici, şi a făcut un gest nemaiîntîlnit pînă atunci. Ce a făcut? A desenat pe această pictură celebră semnul dolarului în verde cu roşu. Toată lumea a rămas şocată. Cum e posibil să fie vandalizată o operă de artă de o aşa valoare: milioane de euro la acea vreme. Lumea artistică a intrat într-o polemică aprinsă, taberele s-au împărţit. A intervenit poliţia, procese etc. Doar Brenner a rămas calm şi a explicat: totul e foarte simplu, eu am făcut un gest artistic şi am produs o operă de artă. Pentru acest gest a făcut cinci luni de puşcărie.
Ce mai este arta şi opera de artă contempoarană? După 1789, opera de artă nu se mai „admiră“, dacă vrem să intrăm în modernitate. Opera de artă nu mai este făcută pentru a fi admirată, contemplată ci pentru a provacă şi a produce critică. În ce constă puterea artei contemporane autentice? Puterea ei stă în spiritul critic, adică în funcția sa politică radicală. În rest, comerţ şi apusuri de soare cu mult plictis.
Deci, ce e de făcut? În cazul dat, e simplu: zidul care ghetoizează, rupe şi împarte societatea, pe de o parte, şi arta, pe de altă parte. Nu e de loc întîmplător că imaginile sînt puse de „partea civilizată“ a zidului, nu în interior. „Necivilizaţii“ nu au nevoie de artă, ei sînt flămînzi şi au nevoie doar de pîine. Eu zic să ne organizăm să facem artă, însă o artă cu barosul. Să producem operă de artă dărîmînd zidul. Sînt convins că primarul, acest critic şi curator de mare clasă, va înţelege. Sînt sigur că poliţia va aprecia. Iar comunitatea locală vă va rămîne recunoscătoare. Iar dacă vă vor amenda sau vă vor aresta însemnă că abia atunci vă apreciază la justa valoare, asta însemnă teamă şi respect. Oare nu asta vreţi? Deci, operă de artă cu barosul la Baia Mare. Ce artişti aş vrea să văd la Baia Mare cu barosul în mînă: Dan Perjovschi renunţînt la un scurt turneu european, Şcoala de la Cluj luînd o pauză de la comerţ şi producţie, Fabrica de Pensule, reţeaua Tranzit, luînd o pauză de la lecturi şi dezbateri sofisticate, Idea – o pauză de la texte pretenţioase, foştii Vector de la Iaşi revenind la acțiune, vechea şcoală de acţionism româno-maghiară care se strîngea pe vremuri la Sfînta Ana reamintindu-ne că viaţa şi tinereţea nu are treabă cu biologia, artiştii progresişti de Bucureşti – au şansa să ne dovedească că pot fi activi nu doar prin cluburi şi în „Noaptea galeriilor“ – etc. Ne vedem la Baia Mare: eu pun la bătaie barosul, voi produceţi arta. Amenda o împărţim tovărăşeşte.
N.B. Laurentiu Ridiche
