Imitație tristă din vest, hipstăreala în România ia forme deosebit de interesante. Venind pe filiera globalizării ideii de consum ”cool”, hipsterul de la noi imită cu decalaj de 2-3 ani ceea ce e ”hip” în ”centrele creative” europene – Berlin, Barcelona, Brighton etc.
N-am să intru în detalii, a scris multă lume oricum despre. Ciprian State[i], de exemplu, spune că trendul e preluat de o minoritate de ”adevărați (trendsett-eri)” care dețin capitalul cultural și simbolic și curajul de a fi imitat primii, urmați la distanță (de obicei temporală) de ”followeri”, și apoi de un ”mainstream” urban (de Centrul Vechi în cazul nostru) care, ca într-un joc de-a telefonul_fără_fir, se auto-cataloghează ”hipster” cu fast, reevaluînd sensul peiorativ inițial al termenului. Astfel avem ”vintage-ul” – cool acum 10 ani, dar banal astăzi. Look-ul rave 80-cist fidel la petrecerile electro, adoptat imediat de H&M, ori țintele punk, purtate de orice pițipoancă proaspăt ajunsă pe băncile corporației.
În occident, tot ce înseamnă ”hipness” are o profundă legătură cu o auto-asumare subtilă a unor doctrine dacă nu new-age-iste, cel puțin cool-left-iste. Cuvintele cheie sunt: squat, eco, anticonsumerist, apropierea de cultura ”celuilalt” (a imigrantului de obicei), occupy etc. Fiind vorba de o afiliere prin imitație, la noi spoiala asta de contracultură vine mai degrabă ca stilistică, fără prea mult conținut; cum bine ar încadra terminologic argoul ultrașilor treaba asta drept ”suferință„.
Mă rog, asta poate nici nu contează aşa mult. Se-ntîmplă însă un lucru ciudat cu urbanii noştri – au luat-o mai toți pe dreapta. Un simpatic exemplu este chiar ”Noaptea Caselor deschise”, eveniment ce are loc săptămâna viitoare. Dacă nu se sinchisesc să gentrifice zone rău fămate așa cum se-ntîmlă în două cazuri, restul ”caselor” se află în zone ultra-centrale ale Bucureștiului, moștenite sau care cer chirii scumpe, element ce vorbește de la sine despre aspirațiile ”urbanilor” sau poate chiar și despre statutul lor de clasă.
Nici presa așa_zis_hip nu este deviaționistă ideologic. Cele cîteva reviste ”alternativene” pentru followeri, sunt în mare imitații de jurnal american care îmbină poveștile de viață motivaționale cu aspirațiile de carieră. Totul desigur într-un design ”cool”, făcut de art-directori – şi citită de colegii lor. Mecca presei cool, la mama ei de afară anarho-punk, afișează in varianta ei romînească un conservatorism trist, uitîndu-te cel puțin la vîrsta celor care o citesc. Sex, drugs și Coco Rosie, dar într-un mediu ”safe”, adică, numai pentru noi ”albii_cool_urbani”, și în rest mult mișto subtil, despre cocalarii din Costești, ori locatarii din Matache. Singurii care după mine îndreaptă niște lucruri, sunt cei de la Casa Jurnalistului, avînd curajul și candidada îndeletnicire de aface presă de teren și de a se apropia de marginali și marginalitate.
Zilele trecute am început să-i văd pe urbanii noștri, precum şi pe mulți tovarăși de stradă care strigau împotriva clasei politice toamna trecută, făcînd campanie, unii chiar foarte asumat, pentru Monica Macovei preşedinte. Nu e evident niciun paradox, treaba asta vine exact pe linia observațiilor de mai sus. Aici mai contează, intuiesc, două alte elemente. Susținerea lui Macovei, așa cum discutam cu un tovarăș, este determinată la mulți urbani de faptul că, unu, sunt pedeliști latenți şi fani ai ICR din epoca Patapievici, şi doi, că susţin piața liberă (inclusiv în arte) și apropierea de Occident, care ca-ntr-o spirală retroactivă a tăcerii, susțin un candidat din zona președintelui, devenit o specie fumată de „cocalar” care nu mai poate fi gratulată pe faţă cu statusuri și laikuri
O a doua chestiune este revolta de status (adică revolta de facebook) a unei generații care vrea răzbunare pe moguli. Într-un sens, ca într-o definiție structuralistă de manual a Școlii de la Birmingham asupra subculturilor, aceste grupuri vor prelua și duce mai departe cultura și ”războaiele” părinților. Altfel spus, Golaniada și hipioțeala elitistă, cu vagi accente legionare din anii 90, este retrăită, tot în Piața Universității, de copiii acestora. Aceștia din urmă tot de dreapta sunt, una însă mai spălată şi mai europeană, care ne-a învățat să iubim în week-end maneua și țiganii, atîta timp cît trendul ”hip” nu e sabotat. În Piață, și în comentariile ”de_ce_o_votez_pe_Monica”, totul e despre dreptate ori libertate, foarte rar ori deloc despre egalitate sau echitate.
E despre cei care muncesc peste program și plătesc taxe, căci nu-i așa, hipstereala romînească este una de agenție de publicitate și corporație, împotriva mitocanilor, etnicilor (minoritari), ori a căpșunarilor, fără acces la cultură fină ori distincție.
Interesantă și nevoia acestora de a avea cu orice preț candidat, poate puțin orbiți de jocul inteligent pe care-l face Monica Macovei, de a obține capital de imagine și de a-și renegocia probabil, apoi, poziția în partid.
În timp ce scriam asta și procrastinam pe facebook, pe pagina doamnei candidat apare următorul status, conștientă fiind de nișa și publicul căruia i se adresează:
”…La 16.30 voi fi la cortul de campanie instalat în fața stației de metrou Pipera, în jurul orei 17.15 la cortul din Piața Victoriei (gura de metrou lîngă magazinul Orange), în jurul orei 18.00 la cortul din Piața Romană (vis-a-vis de ASE, la coloane) și în jurul orei 18.45 la cortul din Piața Unirii (gura de metrou de la Piața Unirii 1).
Cu drag,Monica”
Pipera, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Unirii. Superb. Am să-nchei, parafrazînd tot din feisbuc: ”Nu ştiu ce e mai trist în aceste alegeri prezidenţiale – faptul că Victor Ponta are şanse reale să căştige sau că Monica Macovei este candidatul ”anti-sistem”.
(Ori că hipstării noștri cred că-i pe bune?).
[i] Ciprian State- HIPSTERI ÎN BUCUREŞTI http://societateareala.com/subpage9.html