Imaculata lege a educației și violatorii săi

Maria Cernat
M-am născut în anul 1978 în Deva. În 2001 am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. În 2004 am absolvit Facultatea de Filosofie. În anul 2003 am avsolvit un master în științele comunicării. În anul 2008 am obținut doctoratul în filosofie. Am predat la Liceul Ion Neculce și la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Din 2008 până în 2012 am activat ca asistent universitar și apoi ca lector universitar la Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, USH. În prezent sunt copywriter la DZL Virtual Factory.

Deși educația este un domeniu în care ne-am aștepta la reacții ceva mai raționale decât în fotbal, nu știu cum se face, dar, ori de câte ori se discută despre noi reglementări legislative, patetismul declarațiilor atinge cote maxime[1]. Dezbaterea publică este marcată de tonul catastrofic sau fatalist, de previziuni care mai de care mai alarmiste[2]. Inutil să spun că, deși educația este un subiect cât se poate de complex, toți cei care scriu în acești termeni au convingeri ferme. Cineva mai răutăcios ar spune: puține idei, dar fixe! Se știe care este binele și care este răul. Legea Funeriu este întruchiparea perfecțiunii și toți cei care doresc să o modifice sunt întruchipări ale răului absolut.

Doresc să precizez din capul locului că am de gând să mă distanțez de acest mod de a pune problema. Consider legea propusă de ministrul Funeriu una dintre cele mai bune legi, cel puțin în ceea ce privește învățămânul universitar. Dar, deși am salutat foarte multe dintre reglementările propuse de Daniel Funeriu, eu pur și simplu nu cred în legi imaculate făcute din cele mai pure intenții, care ne vor conduce neabătut către viitorul luminos al educației românești. Asemenea viziuni mesianice asupra rolului ministrului Educației sunt parțial responsabile de dezastrul actual. Nu știu de ce, dar fiecare ministru al Educației, ba chiar și alți intelectuali vocali se simt pătrunși până în adâncul ființei lor de această misiune, aproape sacră, de a salva educația. Căzută succcesiv în brațele a foarte multor salvatori, educația abia mai rezistă. Pentru că tocmai această obsesie a soluției unice la probleme foarte complexe și neobosita râvnă cu care toți miniștrii fac modificări peste modificări duc la o perpetuă stare de confuzie și haos în învățământul românesc. Ne place sau nu, școala este o instituție conservatoare, în care e nevoie de timp pentru a vedea efectele unor reglementări. A schimba an de an statutul juridic al școlii, componența consiliilor de administrație, modul de numire a rectorilor, modul de ocupare a funcțiilor didactice, tipul de examene pe care trebuie să le dea elevii reprezintă un rău în sine. Iresponsabilitatea factorilor de decizie tocmai aici se manifestă: an de an, viețile a sute de mii de oameni (elevi, studenți, părinți, profesori) sunt date peste cap de noi și noi modificări.

Una dintre sursele acestei perpetue schimbări este accea că există foarte puțină disponibilitate de analiză serioasă și dialog. În spațiul public, cei meniți să facă asemenea analize se gratulează reciproc cu calicative de tipul “groparul educației”, “viol în grup la adresa educației naționale”, “ordonanță-atentat” etc. E clar ce ne așteaptă dacă acești oameni vor ajunge în posturi de conducere: noi modificări. Sursa comună este faptul că toți cei care adoptă poziții ferme în privința educației își imaginează că știu perfect ce e mai bine pentru elevi, studenți și profesori și că “ceilalți”, care nu sunt de acord cu ei, sunt răul absolut. Pentru a nu cădea în aceeași eroare, mă voi feri să dau asemenea verdicte. Voi insista asupra unor aspecte cheie din noua ordonanță, căutând să mă feresc de patetisme care, în fond, nu spun nimic.

Rolul decorativ al liderilor de sindicat

În primul rând, ceea ce mă surprinde este chiar reacția sindicatelor[3]. Actuala modificare a legii educației[4] presupune prezența liderilor sindicali în calitate de simpli observatori la ședințele consiliilor de administrație ale instituțiilor de învățământ. M-aș fi așteptat să lupte măcar pentru obținerea dreptului de vot, dacă nu chiar a dreptului de veto. În plus, un director poate fi demis de consiliul profesoral cu două treimi din voturi. M-aș fi așteptat să lupte pentru posibilitatea demiterii lui cu jumătate plus unu din voturile profesorilor.

În schimb, liderii sindicali au salutat cu plecăciuni niște firave modificări în direcția protejării profesorilor în vârstă. La peste 25 de ani vechime și gradul I, se scade norma cu două ore. M-aș fi așteptat să lupte și să propună soluții pentru profesorii debutanți. În plus, obsesia sindicatelor rămâne creșterea salariilor. Nimic despre îmbunătățirea condițiilor de muncă. Dacă nu ai salariu mare, măcar să fii protejat de presiunile conducerii, ale părinților și elevilor agresivi. N-am auzit nimic despre posibilitatea de a exmatricula un elev care agresează un cadru didactic, despre declanșarea de anchete sociale în cazul minorilor cu comportament deviant etc. De aceea, subscriu la cele scrise în acest sens de Aurelian Giugal[5].

Autonomia universitară ca debandadă universitară

Am scris mult despre definițiile foarte originale care se oferă în țara noastră acestui concept. Deși inițial ne-am aștepta să fie vorba despre o autonomie a cunoașterii, tradusă în libertatea oricărui cadru didactic de a cerceta ceea ce i se pare interesant, această autonomie se transformă în altceva. Mai exact, se transformă într-o foarte periculoasă autonomie administrativă, în care universitatea particulară poate să decidă ea singură care este modalitatea de numire a rectorului și câte mandate poate obține acesta. Tocmai de aceea, în mod paradoxal, acest mod de înțelegere a autonomiei universitare se traduce, în fapt, printr-o restrângere a acestei autonomii.

Sesiuni extraordinare de bacalaureat

Bacalaureatul suscită vii dezbateri de când cu măsurile antifraudă. Ceea ce mă nemulțumește este instrumentarea politică a acestui examen. Este absolut firesc să ne punem problema ce se petrece cu sutele de mii de tineri care nu au promovat acest examen. Dar partidele care se pretind de stânga și care plâng de mila acestor elevi au interese pecuniare cât se poate de transparente. Rectorii universităților de stat și particulare văd cum de la an la an scade numărul potențialilor studenți. Prin urmare, plâng de mila celor care nu promovează Bac-ul și caută tot felul de soluții alternative. Ei au însă în vedere propriul interes, nicidecum pe cel al elevilor. De aceea insistă pe toate căile să ofere soluții pentru acești tineri. Iar partidul aflat la guvernare cedează la presiuni și în vederea susținerii pe care ar putea-o obține de la aceste instituții. E un caz tipic în care PSD se situează cu inima la stânga și portofelul la dreapta.

Pe de altă parte, membrii și simpatizanții partidelor care se pretind de dreapta manifestă o intoleranță violentă față de cei care nu au promovat acest examen. “Dă-le încolo de loaze, să crape, dacă n-au învățat!” – cam așa se poate rezuma această atitudine de o intoreranță extremă față de elevii care au picat Bac-ul. Pot înțelege această atitudine mai ales în cazul domnului Funeriu. El însuși, ca fost olimpic, a trebuit să asiste la promovarea fără scrupule a odraslei șefului său, Elena Băsescu, într-o funcție de europarlamentar. O carieră politică încununată de “succesuri” și discursuri pe măsură (aveți aici un exemplu[6]) nu putea decât să-i trezească frustrarea fostului olimpic la chimie. Însă de la un fost olimpic m-aș fi așteptat să înțeleagă că lucrurile sunt puțin mai complicate.

Cum ajunge dragălașul copil de grădiniță o “loază” care pică Bac-ul?

Grădinița e frumoasă pentru că măcar aici nu se manifestă cu aceeași pregnanață discriminarea. Când sunt mici, până și rromii sunt mai bine tolerați într-o societate marcată de rasism cum este cea în care trăim. Problema e că suavele făpturi mici și neajutorate de la grădiniță se transformă în adolescenți pe care îi înfierăm că se îmbracă indecent, că își pun unghii false, că își dau cu gel în cap, că ascultă manele, că nu citesc, că nu respectă profesorii și că nu fac nimic pentru viitorul lor. Ai crede că e înscrisă în codul lor genetic această transformare din copilași drăguți în adolescenți leneși, dezinteresați de școală, avizi de haine și mașini scumpe. E ca și cum ei și numai ei ar fi de vină pentru această transformare. Or, un eșec, la fel ca un succes, e rezultatul mai multor factori. Generațiile preocupate de școală din trecut nu diferă genetic de generațiile actuale. Ceea ce diferă, însă, fundamental este mediul social în care se dezvoltă. Prin urmare, alături de responsabilitatea individuală indiscutabilă, există o responsabilitate a școlii, a familiei și a societății în tot acest proces. Problema pe care am pus-o și cu alte ocazii este că nu trebuie să ne întrebăm de ce pică atâția elevi Bac-ul. Trebuie să ne întrebăm cum au ajuns în acest stadiu. Oare școala nu are chiar nici o responsabilitate pentru acest eșec?

Articolul lui Ciprian Domnișoru[7] insistă asupra faptului că în România calitatea educației diferă dramatic de la o zonă la alta. Avem școli bune unde se face licitație cu plic închis ca să intri și școli proaste pentru cei fără venituri substanțiale. Problema este că învățământul de stat ar trebui să asigure o calitate omogenă a pregătirii elevilor. Cum altfel s-ar mai putea vorbi despre egalitatea de șanse?

Dacă Ministerul a eșuat în oferirea unei educații de calitate, este firesc să își pună problema oferirii unor soluții. Miniștrii Educației sunt miniștrii tuturor, nu doar ai olimpicilor. Firește că ei trebuie să se asigure că agramații nu vor lua locul elevilor merituoși. Însă asigurarea unor criterii de evaluare corectă nu îi scutește de sarcina de a avea grijă de toți elevii, nu doar de aceia care învață. A expedia cu comentarii extremiste problema sutelor de mii de elevi care nu au promovat Bacalaureatul nu e o soluție. A-i transforma în surse de venit pentru diverse instituții iar nu e o soluție. Bun, și atunci ce e de făcut? În acest moment, nu văd o soluție simplă și salvatoare la această problemă. Dar cred că orice discuție pe această temă trebuie să aibă în vedere următoarele lucruri:

–          Nu e înscris în codul genetic să te transformi dintr-un copilaș dragălaș de grădiniță într-un adolescent ratat;

–          Școala are partea ei de vină în această glorioasă devenire;

–          Ministrul Educației nu e doar ministrul olimpicilor și al elevilor conștiincioși, ci și al celor înfierați de vajnicii luptători pentru dreptate ca fiind “loaze”;

–          Marea provocare este găsirea de soluții pentru cei mai puțin avantajați din punctul de vedere al veniturilor și al situației familiale (dacă ar fi să ne gândim, de pildă, la dramatica situație a copiilor rămași în grija bunicilor sau a rudelor ca urmare a faptului că părinții lucrează în alte țări).

____________

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17604659-daniel-funeriu-ordonanta-modificare-legii-educatiei-este-viol-grup-adresa-educatiei-nationale.htm

[2] http://adevarul.ro/news/politica/ordonanta-atentat-adresa-educatiei-nationale-extremaurgenta-1_53b579ac0d133766a81c67a5/index.html

[3] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17596430-sindicalistii-din-educatie-lauda-guvernul-ponta-pentru-ordonanta-urgenta-care-ultima-lovitura-educatiei-guvernul-rezolva-partial-problemele-din-invatamantul-preuniversitar.htm

[4] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17589193-ordonanta-urgenta-care-modifica-legea-educatiei-fost-publicata-monitorul-oficial-vezi-textul-integral-oug.htm

[5] https://www.criticatac.ro/24377/poveste-eterna-plictisitoare-greva-general-din-invmant/

[6] https://www.youtube.com/watch?v=HzB2WXdChm4

[7] https://www.criticatac.ro/25957/bacalaureat-de-trei-ori-meditaii-gratuite-ce-arat-afirmaiile-despre-viol-grup-despre-daniel-funeriu/

Autor

  • M-am născut în anul 1978 în Deva. În 2001 am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. În 2004 am absolvit Facultatea de Filosofie. În anul 2003 am avsolvit un master în științele comunicării. În anul 2008 am obținut doctoratul în filosofie. Am predat la Liceul Ion Neculce și la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Din 2008 până în 2012 am activat ca asistent universitar și apoi ca lector universitar la Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, USH. În prezent sunt copywriter la DZL Virtual Factory.

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole