Artistul Dan Perjovschi scrie un text revoltat în revista Tiuk! Iata un fragment.
Scriu acest mesaj cu mare tristeţe. Am primit o invitaţie la o expoziţie de artă contemporană în Casa Ghica (aflată în curtea şcolii de artă). Acolo a fost locul unde am avut atelier (preluat de la Geta Brătescu) timp de 20 de ani, din 1990 până în iulie anul ăsta când UNA m-a dat în sfârşit afară. Pe mine şi pe toţi artiştii din clădire. Nu comuniştii tâmpiţi, nu capitaliştii veroşi, ci Universitatea de Artă ne-a aruncat în stradă. Fără alternativă.
Oficial ni s-a spus că nu ni se mai poate asigura integritatea (ha! ha!), clădirea fiind şubredă de la cutremur (mamă, ce grijă! pe bune, aşa scrie pe ţidula primită de la juristul şcolii), neoficial ni s-a spus că studenţii nu mai au loc (asta cred sincer, pentru că sunt aşa de mulţi cei care plătesc studiile, şi fac deci salariile profesorilor, că dau pe dinafară) şi mai neoficial – că zgârie-norul de vizavi a ameninţat şcoala că o transformă în parcare şi deci, vezi, noi, artiştii, trebuie să fim solidari şi să ne cărăm dracului din Casa Ghica, care, fiind de patrimoniu, nu poate fi demolată şi deci UNA, care a primit-o cadou de la Ministerul Educaţiei, scapă şi ea. Bravo UNA!
A fost o moarte lungă (ni s-a spus „roiul” acum doi ani!, după care rămânând fără contract de închiriere am stat toţi fără curent şi fără apă, tipic pentru condiţia artistului în secolul 21 românesc şi tipic pentru felul în care şcoala de artă contribuie la această condiţie. Am fost toleraţi 2 ani în această situaţie, nu pentru că UNA ne iubeşte, ci pentru că n-a avut bani să refacă acea clădire). N-am găsit nici o alternativă, pentru că în 2007, când a început sfârşitul, nu se putea închiria nimic, preţurile fiind mai mari ca la Viena. Până la urmă, în disperare, am dus toate cataloagele acasă la Sibiu.
De 20 de ani am folosit atelierul nu pentru arta mea, ci pentru artă în general, acolo având sediul CAA (Arhiva de Artă Contemporană), am făcut zeci de prezentări, dezbateri, discuţii şi câte şi mai câte. Unii dintre cititorii acestei liste au participat activ, alţii întâmplător, unii au auzit ceva şi probabil o parte habar n-au de locul ăla. Într-o vreme, cine era activ sau cine era supărat pe sistem ajungea la CAA. Am ţinut loc de instituţii când aproape toate s-au desfiinţat şi loc de critică atunci când aproape toată lumea a pus botul. Asta nu ne-a făcut prea simpatici (ţineţi minte polemica cu ziarul Detecţie Draft care critica MNAC?). Noi făceam altfel de şcoală. Aveam o bază de date (cataloage, documente) unică în România, iar experienţa mea şi a Liei în practica artei contemporane, luată împreună, este neegalată în această ţară. Am oferit această experienţă şi arhiva, şcolii: păstraţi arhiva şi noi ne angajăm să facem seminarii cu studenţii voştri. Am vorbit cu surzii… Nu-i aşa, doamna rector? V-am dat o carte cu istoria CAA. Am dat-o degeaba. Pe urmă am văzut pe planul care a câştigat concursul de amenajare (de care am aflat din presă, că nimeni nu s-a obosit să-mi spună, boule, facem concurs pe spaţiul tău), unde în locul arhivei noastre urma să fie arhiva lor. Bravo UNA!