După ce Clujul a câștigat candidatura strict simbolico-electorală pentru Capitala Europeană a Tineretului (nu vine nici un ban pentru titlu!) și candidează pentru Capitală Culturală și Economică și se pregătește pentru titlul de Capitală Eco a Europei (la o sugestie de-a mea făcută la supermișto!), Clujul candidează acum la titlul de Orașul Reciclării 2014. Asta în condițiile în care anul trecut orașul Cluj-Napoca a câștigat premiul de excelență la categoria „Trâmbițare” din cadrul aceluiași concurs organizat de Eco-Rom Ambalaje. Categoria „Trâmbițare” presupune, potrivit unui comunicat al primăriei din Cluj în parteneriat cu Eco-Rom, că s-a implicat „cel mai mult în comunicarea proiectului către populație”.
Societatea civilă locală mai degrabă beneficiază de candidaturile orașului prin diverse proiecte de finanțare a unor evenimente festivaliere lipsite de substanță în loc să amendeze derapajele demagogice ale puterii. Anul trecut vreo 300 de asociații locale depuseseră la primărie proiecte pentru finanțare. Dintre acestea, cele de care am auzit să aibă vreo voce publică pot fi numărate pe degetele de la o mână. Cealaltă parte a mediului asociativ, mai radical, este implicat în campanii regionale legate de exploatări miniere cu cianuri și de gazele de șist. De aceea, are prea puțin timp rămas pentru a contracara în mod susținut autoritățile locale sau județene.
În limbajul de PR al primăriei, „Trâmbițarea” înseamnă că s-a mușamalizat faptul că la Cluj s-a format cel mai mare ghetou din jurul unei rampe de gunoi din România și poate din Europa, cu o populație care fluctuează între 1.500-2.000 de oameni, majoritatea romi. Aproape jumătate dintre aceștia au fost evacuați forțat de primărie. Sute de oameni lucrează informal în rampă, în condiții precare, fără contracte de muncă, fără drept la pensie, fără asigurări de sănătate, în condiții toxice și în lipsa unor condiții decente de locuire. Acești oameni fac munca de colectare selectivă, în detrimentul autorităților și multinaționalelor, care își ocolesc responsabilitățile de colectare, impuse de autoritățile europene pe principiul devenit lege în UE: „Poluatorul plătește”.
Autoritățile județene au contractat 76 de milioane de euro pentru realizarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivelul județului, dar nici un ban nu a fost planificat în sprijinul celor 1.500 de oameni care trăiesc în jurul rampei:
„La Pata Rât ce fac oamenii în rampă este o muncă importantă pentru Cluj, din păcate în condiții mizerabile când ei ar putea fi implicați altfel. În situația dată, ar putea fi angajați în lanțul de colectare de la populație. Nu e normal să ajungă în situația de a lucra în rampă”, îmi spunea Mihaela Beu pentru TOTB, inginer chimist și fost comisar șef regional la Garda de Mediu în perioada 2005-2009.
Potrivit Mihaelei Beu, din gunoiul adus la Pata Rât, între 20-30% se colectează selectiv datorită muncii lor. Asta în condițiile în care statisticile oficiale arată că în România se reciclează 1% dintre deșeuri, față de media de 24% a Uniunii Europene.
Mai mult, în ciuda limbajului propagandistic al autorităților, noua rampă nu este mai eco pentru că o organizare sustenabilă presupunea colectarea selectivă a deșeurilor din blocurile și casele clujenilor, fără departajarea prea largă în fracție umedă și fracție uscată la care țările vestice au renunțat cu decenii în urmă. Apoi, deșeurile trebuiau duse direct la centre de reciclare, nu într-o rampă, oricât de „modernizată” ar fi fost prezentată opiniei publice ca fiind noua rampă construită tot în apropierea Pata Râtului.
Continuarea aici