Temă: Țiganul ispășitor. Fobii în mizeria lumii
Nicu Ion Stoica este jurist, are 33 de ani, vine dinspre mediul asociativ și este vice-președinte al unui partid neparlamentar, Alianța Civică Democrată a Romilor (ACDR), formațiune politică formată recent în contrapondere la Partida Romilor. Cum rareori intrăm în contact cu un om politic rom din cauza dezinteresului mass-media, prin Nicu Ion Stoica avem o șansă de a afla problemele cu care se confruntă romii, motivele pentru care infrastructura se termină înainte de a ajunge în „țigănie”, de ce fondurile europene sunt adesea inoperante, pricinile pentru care romii trăiau mai bine înainte de 1989, ori cauzele istorice ale lipsei de proprietate în cazul romilor. Este un prim interviu dintr-o serie mai largă ce prezintă oameni politici și viziuni alternative din afara mainstream-ului parlamentar, greutățile cu care se confruntă astfel de oameni deveniți activi politic, în pofida neîncrederii populare în raport cu politica partinică, și posibile soluții de a ieși din impas, în măsura în care le au.
Nicu Ion Stoica: „Când ne uităm la cifrele legate de investiția în îmbunătățirea situației romilor o să vedem milioane și milioane de euro investiți, însă ce nu se arată în aceste statistici, și o spun cu toată răspunderea, este faptul că mai mult de 80% din aceste sume s-au dus pe drepturi de autor, publicarea de rapoarte, conferințe și instruiri.”
Adi Dohotaru: Care ar fi scopul ACDR-ului pe scurt, în câteva cuvinte?
Nicu Ion Stoica: ACDR este prima platformă politică serioasă a romilor, în sensul că în această platformă s-au strâns oameni cu experiență în diferite domenii profesionale, profesioniști, oameni care au lucrat în societatea civilă, în business și care au avut succes și acum doresc să se implice și în partea de reprezentare politică a romilor. Nu suntem politicieni, poate unii așa ne văd, noi suntem activiști romi, dar care vrem să influențăm politicul.
A.D.: Dar care ar fi problema dacă ați fi politicieni?
N.I.S.: În România, în general, a fi politician este un lucru înțeles greșit. De multe ori politica poartă o conotație negativă, mai degrabă un fel de un rău necesar. Noi vrem să ne implicăm pentru că romii au nevoie de reprezentare politică adecvată, efectele slabei reprezentări de până acum putându-se vedea în situația romilor din ultimii 20 ani. Considerăm că este nevoie de o nouă generație de politicieni romi, care să poată răspunde provocărilor existente în acest moment în legătură cu minoritatea romă nu doar la nivel național, ci și european.
A.D.: Cu privire la problema segregării rezidențiale, cum ai defini-o, ce anume o cauzează?
N.I.S.: Am stat și am analizat din mai multe puncte de vedere. Putem vorbi de segregare, însă mai există un fenomen ignorat numit izolare. E o diferență. O comunitate segregată este una care este separată de comunitatea principală nu doar fizic, ci și la nivel de dezvoltare și al oportunităților. Comunitatea izolată este cea care prin poziția geografică este izolată de posibilitățile de infrastructură sau de oportunități. Cele două tipuri de comunități se aseamănă prin faptul că au condiții de viață asemănătoare, însă cauzele sunt diferite. În cazul comunităților segregate, cauzele sunt subiective și au legătură cu lipsa de voință politică sau, dacă vrem să mergem la rădăcina lucrurilor, putem spune că este vorba de discriminare. Pe scurt, în „țigănia” de la marginea comunei infrastructura lipsește nu datorită problemelor de distanță mare față de sistemul principal, ci datorită lipsei de interes în a aduce infrastructura în comunitatea romilor. Am văzut asfalt care se termină exact la intrarea în comunitate, stâlpi de electricitate care se terminau exact la marginea comunității, apa potabilă aflată chiar lângă drumul principal, dar nu și în „țigănie”. Aici într-adevăr putem vorbi de o discriminare, de o marginalizare directă sau indirectă. În cazul comunităților izolate, aici problema are cauze mai obiective și sunt legate de aspectele tehnice și financiare în aducerea utilităților și infrastructurii în zona respectivă. Chiar și așa, de cele mai multe ori rădăcina problemei se află tot în gândirea discriminatorie a autorităților.
A.D.: Ce cauzează mai exact segregarea rezidențială în cazul romilor?
N.I.S.: Sunt mai multe tipuri de segregare rezidențială, însă mă voi referi doar la două. În primul rând, sunt comunitățile care s-au format la marginea localităților prin voința romilor care au cumpărat pământ la marginea localității fie pentru că era mai ieftin, fie pentru că în mijlocul localității nu le-ar fi vândut nimeni teren sau case. Aceste comunități s-au format și au crescut în mod natural, iar în timp prin extinderea locală ele s-au alipit localităților principale. Aceste tipuri de comunități s-au mai format și datorită procesului de sedentarizare impus de comuniști în anii 50-70. Aceste comunități se împart și ele la rândul lor în comunități dezvoltate sau slab dezvoltate, însă nu cred că se pune problema unei discriminări. Al doilea tip de segregare rezidențială este cel de după anii 1990, când romii au fost evacuați din centrul orașelor mai mult sau mai puțin legal, fără a li se oferi alternative cât de cât decente. Spre exemplu, în multe municipii din România (Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Iași, Constanța, Tulcea, Mangalia, Cluj, Zalău, Timișoara etc.) primăriile au evacuat romii sub diferite pretexte și i-au mutat la marginea orașului în imobile care cu greu se pot numi locuințe. Spre exemplu, la Miercurea Ciuc i-au așezat în niște foste cabine de tractor care transportau muncitorii la câmp, având dimensiuni de 1,50 x 4 metri. La Piatra-Neamț, primarul a investit ceva mai mult. A construit niște imobile gen „grajd” cu un hol lung pe mijloc, iar pe dreapta și pe stânga camere de 5×4 m, fiecare familie primind câte o astfel de cameră indiferent de numărul de copii. De menționat că toaleta este la comun pentru cel puțin 20 de familii, iar bucătărie nu există. Proiectul de dezvoltare imobiliară este de inspirație germană și a fost implementat cu succes în perioada 1941-1945 la Auschwitz-Birkenau de Adolf Hitler. Primarii noștri s-au gândit că tot ce e nemțesc trebuie să fie bun, așa că au replicat proiectul…
A.D.: Cum îți explici lipsa proprietății la romi față de alte etnii, naționalități?
N.I.S.: Nu sunt foarte mulți oameni care au contracte, titluri de proprietate, pentru că încă în anumite regiuni ale țării se practicau acele contracte informale, o strângere de mână era suficientă, cumpărate de 60-70 de ani. Din punct de vedere legal, terenul le aparține. Însă nu există o formă autentică de recunoaștere a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, mai sunt acei romi care locuiesc în diferite tipuri de locuințe, dar care nu au formă legală. De ce? Pentru că ei au fost acolo tolerați de autorități, terenul aparține cuiva, fie aparține statului, în domeniul privat al Primăriei. Nu pot revendica, pentru că nu se încadrează, și atunci ei locuiesc acolo tolerați de autorități, dar din punct de vedere legal nu ar avea niciun drept să stea acolo, nici asupra locuinței, pentru că locuința este construită fără autorizație. Și ei sunt vulnerabili din punctul ăsta de vedere. Și cauzele sunt multe, sărăcia, marginalizarea, faptul că după 1990 muncile pe care romii le făceau nu au mai fost căutate, schimbarea legilor și regulilor financiare și administrative… Și atunci romii ușor, ușor și-au pierdut mijloacele de supraviețuire. Au urmat datoriile la întreținere, utilități, nu au mai putut să mai plătească… Decât să le piardă, au preferat să le vândă cu prețuri de nimic și cu ce au mai rămas și-au luat o casă în așezări informale și de aici dezastru. Deci, cauzele sunt foarte multe, acum e greu pentru acei oameni care stau în acele așezări informale să poate să aibă un drept asupra terenului respectiv. Și atunci ei rămân la mila autorităților. Dacă primarul, Consiliul Local, politicienii vor să facă ceva în sensul ăsta, să-i ajute pe oameni, să poată să obțină un teren în concesiune, în folosință, să-și construiască ceva decent, cu autorizație de construcție… dar aici e foarte greu. Pentru că ajungi la voința politică, iar dacă o comunitate romă este și mai mică și nu e semnificativă la vot, mai degrabă faci cum face primarul la Baia Mare cu relocările, să iei 86% din voturi, având o atitudine anti-rom, fiindcă voturile lor sunt nesemnificative. 2.000 voturi sunt nimic în comparație cu 80.000 de voturi. Și atunci, dacă a fi împotriva romilor înseamnă a avea popularitate și a câștiga, vor face lucrul ăsta.
A.D.: Care crezi că ar fi explicația pentru care primarii, cum sunt cel de la Baia Mare, ajung la astfel de evacuări, uneori sunt forțate, alteori se fac presiuni asupra oamenilor să semneze acceptarea relocării? De ce astfel de acțiuni sunt populare?
N.I.S.: Pentru că, în general, oamenii, atunci când sunt probleme sociale, caută un țap ispășitor. Și atunci pe cine să găsești vinovat? Minoritatea cea mai vulnerabilă, care nu se poate apăra. De ce evreii au fost persecutați de către naziști? Tocmai pentru faptul că erau vulnerabili, nu aveau un stat, la fel ca romii. Ce Guvern avem? N-avem. Și dintr-o poziție dezavantajată, vulnerabilă, normal că frustrările sociale se manifestă împotriva celui mai slab. Ca să înțelegi mai bine, într-o clasă de copii, cel mai puternic ca să-și demonstreze forța, nu se duce să se ia de cel care îi poate face faţă. De cine se leagă? Se leagă de cel mai slab din clasă. Oamenii văd efectele sărăciei, dar nu cauzele. Și atunci există o reacție discriminatorie, rasistă. Te deranjează anumite lucruri pe care le vezi, dar trebuie să înțelegem cauzele și dacă înțelegem cauzele putem să găsim și soluții. Asta e mai greu.
A.D.: Ok, și soluțiile din punctul tău de vedere cam care ar fi? Dacă ar fi să discutăm la nivel local, regional, național, pe problema asta a segregării rezidențiale…
N.I.S.: În primul rând, fondurile existente ar trebuie direcționate în investiții concrete măsurabile. În ultimii 10-15 ani, de când se încearcă soluționarea problemelor romilor, banii au mers înspre cercetări, studii, rapoarte, conferințe, instruiri ș.a.m.d., lucruri necesare de altfel, însă până la un punct. Aceste cercetări și rapoarte ar fi trebuit să stea la baza măsurilor practice care trebuiau să ajungă către beneficiarul final, adică cetățeanul român de etnie romă aflat în dificultate. Acest lucru nu s-a întâmplat. Odată finalizate cercetările și studiile, pe care s-au cheltuit sume considerabile, de ordinul milioanelor de euro, s-a ajuns la concluzia că cercetarea a ținut cont de datele oficiale din recensământ, și nu de datele reale… După aceea s-a refăcut cercetarea pe datele estimative, pentru care s-au mai cheltuit câteva milioane. După ce au trecut câțiva ani de cercetare, s-a tras concluzia că între timp datele cercetărilor de acum câțiva ani nu mai sunt valabile și că trebuie refăcute ținând cont de noua realitate… Când ne uităm la cifrele legate de investiția în îmbunătățirea situației romilor o să vedem milioane și milioane de euro investiți, însă ce nu se arată în aceste statistici, și o spun cu toată răspunderea, este faptul că mai mult de 80% din aceste sume s-au dus pe drepturi de autor, publicarea de rapoarte, conferințe și instruiri. Concluzia mea este că nu există un interes legitim în rezolvarea situației romilor. O parte din vină o au și liderii romilor cărora li s-a cumpărat tăcerea prin oferirea unei felii foarte mici din acest tort, însă suficient de mult pentru bunăstarea lor personale. Cum așa? Ei bine, majoritatea liderilor din comunități sunt angajați ca experți romi în primării, iar ca să nu fie dați afară liderii se văd obligați să promoveze interesele primarului, și nu interesele comunității. Mergând mai sus în piramida corupției romilor, vedem lideri de ONG-uri care au ales să fie de partea autorităților, în sensul că nu vorbesc despre problemele de încălcare a drepturilor romilor, în schimbul unui post pe la o instituție descentralizată sau pentru parteneriate în diferite proiecte, de unde își iau salarii bune. În general, aceste ONG-uri sunt cele de la nivel local. Apoi, există ONG-urile de la nivel național, care au sesizat oportunitatea și s-au apucat de studii, rapoarte și cercetări. De obicei, aceste ONG-uri sunt bine văzute de guvern, ele niciodată nu protestează împotriva lipsei măsurilor Guvernului și de obicei se plasează în zona de politici sociale. Desigur, sunt şi ONG-uri care într-adevăr luptă pentru drepturile romilor, care spun lucrurilor pe nume, care atrag atenția asupra problemelor, dar acestea sunt limitate de faptul că nu există finanțări care să permită implementarea de proiecte cu rezultate palpabile. În general, fondurile alocate pentru romi au fost îngrădite de finanțatori, care nu au permis decât implementarea unor anumite tipuri de activități. În general, sunt activități ce aduc vizibilitate finanțatorului, fie că vorbim de finanțatori privați, fie că vorbim de instituții naționale sau europene. E un întreg cerc vicios, care speram că va fi rezolvat de fondurile structurale. Dar iată că din nou am avut dreptate şi banii s-au dus mai mult pe POS DRU, adică pe dezvoltarea resurselor umane. Au fost cazuri când au fost implementate 2-3 proiecte de formare profesională de către organizații diferite, dar care au avut același grup țintă. Spre exemplu, la Galați au fost implementate mai multe proiecte pe formare, dar dacă ne vom uita pe listele de participanți vom vedea că cea mai mare parte dintre ei sunt aceiași. Motivul? În primul rând, nu prea puteai găsi persoane de etnie romă care să corespundă criteriilor cursurilor de formare, adică nu găseai suficienți tineri până în 35 ani absolvenți de liceu, cerință obligatorie pentru anumite cursuri, iar implementatorul care lucra în ambele proiecte a suprapus grupurile țintă! Mă opresc aici cu acest subiect… Îmi trezește multe frustrări și prefer să nu mai discut!
A.D.: De ce crezi că nu se aplică măsuri integrate de incluziune socială, pe mai multe domenii?
N.I.S.: Câți bani cheltuiește UE pentru recalificarea unui șomer? Știi?
A.D.: Nu-mi dau seama.
N.I.S.: 200.000 de euro. Ți se pare mult sau puțin?
A.D.: Mult.
N.I.S.: Foarte mult. De ce? Pentru că banii ăștia, pentru un singur șomer, 200.000 de euro, de pe acești bani trăiesc niște firme, agenții guvernamentale. Deci la urmă către șomerul propriul-zis ajunge… un curs, dar cât poate să coste un curs de câteva săptămâni? Dar pe urma acestui curs, sunt multe alte entități care se folosesc de lucrul ăsta. Până la urmă ține de voința politică. În primul rând, pleacă de la lipsa de viziune a autorităților locale, pentru că primarul poate să fie tractorist, poate să fie doctor în științe sociale, dar când vorbim de primari, vorbim de oameni cu experiență, cu pregătiri diferite, oameni care poate nu înțeleg aspectele astea care țin de mișcările sociale, care țin de filozofia, modernizarea unei comunități. Omul știe că trebuie să facă asfalt, toarnă asfalt că asta știe că trebuie să facă, de acolo ies bani. Și atunci, vorbind de autoritățile locale, de autoritățile guvernamentale, este mult mai simplu să facă niște rapoarte și să aducă niște specialiști, care nu au fost în viața lor într-o țigănie. Sunt niște ONG-uri care mai scot și o carte să combată stereotipurile, mai fac un simpozion la un hotel. Deci, s-a creat un sistem, în care lipsește o abordare directă, eu am încercat să fac proiecte de gen, dați-mi bani să construiesc case, păi nu, stați așa că nu se poate. Vreau să fac și un dispensar medical acolo, să vină un doctor să facă injecții, pot să fac la campanie… Nu dăm bani pentru dispensar, pentru că nu e sustenabil. Dacă faci o casă n-are sustenabilitate, dar ce e aia sustenabilitate? Facem niște conferințe, mai face guvernul niște spoturi publicitare, mai fac o campanie. Am făcut parte dintr-un program, am fost expert, am fost plătit, cu bani mulți. S-au dat foarte mulți bani pe training-uri, formări, pe campanii, pe facilitări comunitare. Deci se fac multe lucruri abstracte care sunt contabilizate ca politici sociale, însă efectul la cel vizat de politica socială este aproape nul.
A.D.: Ca partid proaspăt înființat cam ce tip de intervenții aveți în zone segregate?
N.I.S: Suntem un partid care nu are bani, care n-are posibilitatea să se extindă, avem oameni cinstiți, nu sunt mafioți, mafioții s-au dus în altă parte. Romii noștri sunt ușor de cumpărat cu un pui și cu un sac de făină. Ce să facă partidul nostru? N-o să facă nimic. Și e foarte greu să ajungi influent, pentru că te pui cu milioanele de euro, Partida Romilor primește de la Guvern anual 2 milioane și ceva de euro. Noi n-avem bani să facem o conferință, o întâlnire, ceva. Plus că foștii noștri colegi din societatea civilă ne arată cu degetul, nu sunt mulțumiți nici de noi.
A.D.: De ce nu ar fi mulțumiți?
N.I.S.: Pentru că nu vor să schimbe mare lucru, le convine așa, o Partidă a Romilor coruptă, să-și facă ei interesele, mai este și complexul ăsta, că la noi, la romi, nu poate fi unul mai deștept ca tine, tu ești cel mai deștept… E greu să creezi așa o unitate…
A.D.: Tu cum ai devenit activist pe drepturile romilor?
N.I.S.: Am văzut foarte multe nedreptăți, am zis că trebuie făcut ceva. Și m-am gândit, sunt tânăr, eram student atunci, am pregătire, aș putea să mă implic și eu. Trebuie să intri în joc, și să încerci să schimbi ceva, poți să boicotezi, dar poți să fii constructiv, să te implici, folosindu-te de mijloacele astea care sunt democratice, să încerci să schimbi ceva din interior. Am avut și succese, am avut și eșecuri.
A.D.: În ce măsură crezi că lipsa proprietății la romi se explică prin faptul că nu au fost împroprietăriți după eliberarea din sclavie, la mijlocul secolului 19, sau că nu au fost împroprietăriți după Primul sau Al Doilea Război Mondial decât într-o măsură infimă?
N.I.S.: Trebuie să vedem motivul pentru care s-a realizat dezrobirea. Într-adevăr, erau oameni revoluționari, care au dorit abolirea robirii. Și pe de o parte așa a fost, pe de altă parte, să ne gândim puțin la contextul istoric, acei revoluționari, în 1848, acei intelectuali s-au format la marile universități din Franța, oameni care au luat contact cu un nou mod de gândire occidental. Pe de altă parte, această elită românească a dorit să creeze acel concept numit România. Au zis uite, vrem să formăm România, statul român, să unim provinciile. Au spus occidentalii: suntem de acord, dar voi aveți o problemă acum, Liberté, égalité, fraternité … voi acum sunteți cu robi, nu prea bate Liberté, égalité, fraternité cu robirea, de ce faceți asta? Statele au spus că vor recunoaște România dacă eliberează robii, asta a fost o condiție, și asta demonstrează documentele istorice. A venit măsura asta de politică de dezrobire. Dar ei nu au avut așa… au zis: stați puțin, îi eliberăm așa formal, dar nu le dăm nimica. De ce? Pentru că unde să ducă o familie, după sute de ani de robire acolo s-au dezvoltat. Unde să plece? Și atunci el era liber, dar practic rămânea rob de facto, nu mai era rob de jure. Practic dezrobirea asta a fost așa mai mult pe hârtie, îmi pare rău să spun, asta e. Pentru că nu s-a dorit o reformă, cu măsuri afirmative, speciale… S-a perpetuat starea asta de dependență, de boier. I-au ținut robi, după care au venit Războaiele Mondiale, perioada interbelică în care cât de cât a fost mai bine. După care a venit comunismul și îi băgau pe romi la CAP-uri, pe la întreprinderi, i-au pus în apartamente, la bloc, i-au băgat la școală și o foarte mare parte dintre romi au fost asimilați. Ei nu prea se mai recunosc ca romi. Au mai rămas cei din comunitățile astea compacte, dar ăștia sunt doar o parte, 30-40%. Dar cei mai mulți, 60% dintre romi, au fost asimilați, nu au mai vorbit limba.
A.D.: Crezi că măsurile astea afirmative în perioada comunistă, oameni mutați la bloc, care au avut locuri de muncă, o anumită nivelare a egalității de șanse, duce la asimilare?
N.I.S.: A dus la asimilare.
A.D.: Dar politici asemănătoare acum nu pot să conducă la același lucru?
N.I.S.: Comuniștii nu au vrut măsuri afirmative. De ce? Pentru că nu au ținut cont de ce au vrut oamenii. Ei practic au fost luați de unde erau și mutați.
A.D.: Deci nu s-a putut vorbi despre măsuri afirmative atât timp cât era o chestiune de forță a statului, care obliga niște cetățeni…
N.I.S.: Nu erau măsuri afirmative erau … măsuri de asimilare. Erau și măsuri sociale, care erau pozitive, pentru că eu sunt un produs, colegii mei din societatea civilă au fost formați în școlile comuniste, cel puțin în primele clase. Dar de ce am avut posibilitatea să mergem la aceste școli? Pentru că am avut condiții decente de locuit, pentru că s-au dat case oamenilor de către comuniști. S-au dat locuri de muncă. Au fost comunități unde erau mulți buni meseriași şi care au dezvoltat cooperative de producție, câștigându-și astfel un trai decent. Singurul lucru care se poate reproșa e că nu au ținut cont de aspectele culturale. Dar în rest nu ai ce să le reproșezi, ei au încercat o asimilare forțată, care a mers sau n-a mers. S-a confiscat aur, s-au limitat multe drepturi, au fost abuzuri din partea statului, dar au fost şi destule efecte pozitive. În România sunt 2 milioane de romi, însă foarte mulți nu sunt vizibili pentru că sunt asimilați și chiar ei își neagă apartenența la etnie. Din păcate, aceasta este realitatea! Mai auzim de câte o vedetă, personalitate despre care se aude că ar fi rom la origine, însă aceștia de multe ori neagă, se fac ca nu au auzit bine sau acceptă oarecum stânjeniți! Puțini sunt cei ce își asumă cu mândrie originea țigănească!
A.D.: Lucrezi în Marea Britanie de ceva timp în proiecte de incluziune socială a romilor ajunși în Marea Britanie. Care este diferența de abordare a autorităților de acolo?
N.I.S.: Nu putem compara Marea Britanie cu Romania din foarte multe puncte de vedere! Începând de la sistemul educațional care chiar funcționează și continuând cu sistemul medical care este absolut gratuit, inclusiv pentru rezidenții care nu sunt cetățeni britanici. Aici statul chiar este preocupat de cetățenii săraci, nu doar simulează preocuparea, așa cum se face în România. Spre exemplu, celor săraci li se oferă case, iar dacă nu sunt case suficiente statul le plătește chiria. Poate cineva vă spune că România e o țară săracă și hai să acceptăm argumentul ăsta! Dar de ce ne permitem să avem cele mai scumpe autostrăzi din lume? De ce statul a vândut toate resursele naturale ale României pe bani de nimic? De ce la multe produse avem printre cele mai mari prețuri din Europa, iar la salarii suntem ultimii? O spun cu părere de rău, dar în România răul a pătruns până la cele mai profunde niveluri. Corupția, clientelismul, impostura, nepotismul sunt metehne greu de eliminat.
A.D.: Ce șanse ar avea ACDR să ajungă un partid parlamentar printr-o alianță politică sau topindu-se într-o posibilă mișcare politică ce ar conține partide de stânga, ecologiste și pentru drepturile minoritățile?
N.I.S.: Orice variantă este posibilă, însă o asemenea decizie trebuie analizată și discutată în primul rând în cadrul partidului și ulterior cu eventualii parteneri de coaliție. Cred cu tărie că în România sunt mulți oameni cu potențial și care doresc binele țării noastre, numai că până acum au stat deoparte. Dacă oameni cu valori și principii s-ar aduna într-o asemenea coaliție, atunci cu siguranță merită să te contopești într-o asemenea structură.
…………
Notă: Interviul este realizat în cadrul proiectului de cercetare SPAȚIALIZAREA ȘI RASIALIZAREA EXCLUZIUNII SOCIALE (http://sparex-ro.eu/). Proiectul își propune descrierea și interpretarea fenomenului constituirii sociale și culturale a „ghetourilor țigănești” urbane din România în context european, mai precis a spațiilor rezidențiale marcate de sărăcie acută și stigmatizare rasială în care locuiesc persoane (auto)identificate de etnie romă. Proiectul a fost inițiat de Enikő Vincze, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, este implementat de o echipă multi-disciplinară compusă din cercetători din România și din străinătate și este finanțat prin programul IDEI al Planului Național de Cercetare II din România în perioada octombrie 2011 și septembrie 2014.
