G. M. Tamás spune:
Societatea civilă – dacă nu s-a înşelat Hegel – consistă din (1) piaţă, (2) familii, (3) asociaţii voluntare, autoconstituite (societăţi reprezentînd interese de grup sau predilecţii, PARTIDE POLITICE, biserici, societăţi anonime, firme), (4) toate acestea fiind reprezentate în Öffentlichkeit, adică fiind parte a vizibilităţii şi inteligibilităţii libere, adică necontrolate de autoritate. În schimb, societatea civilă nu poate exercita coerciţiune legitimă, deci nu se bucură de autoritate (ca statul). Statul – alcătuit din instituţii mînuite şi slujite de funcţionari care pot exercita coerciţiune legală, dar nu sînt determinaţi de drepturi, ci numai de obligaţii (datorii), mediul lor este universalitatea, nu libertatea – este deasupra politicii: politica aparţine de societatea civilă, fiind agonistică (competitivă), în contrast cu dreptul care este un sistem omogen, NEcontradictoriu şi care determină statul şi defineşte obligaţiile funcţionarilor săi. Procesul numit “politică” ARE LOC în societatea civilă, expresia publică a privatului (divergenţe, diversităţi, conflicte, dezbateri, lupte pentru supremaţie). Deci a vorbi despre LEGĂTURA societăţii civile CU politica este lipsit de sens. Ceea ce în Europa răsăriteană apare ca “societate civilă” este antagonistul “politicii” concepute ca ASUPRIRE, dominaţia unui stat nelegat de drept. Un astfel de stat nu a existate niciodată. Chiar un stat tiranic, o dictatură este o autoritate determinată juridic (proceduri uniforme prescrise de texte de autoritate, sursă univocă şi omogenă pentru funcţionari, chiar dacă aceste proceduri sînt crunte şi injuste). Ceea ce lipseşte în dictaturi, este POLITICA, o funcţie înlăuntrul societăţii civile. Deci a apăra societatea civilă de politică, înseamnă inaugurarea tiraniei moderne. Atunci există numai stat, şi societatea civilă nu este publică – dar societatea civilă nu este privată, numai reprezintă privatul. Privatul NEreprezentat public aparţine de individ, nu de societatea civilă. Dacă nu există politică cu divergenţe, deci, partide (un partid ajuns la guvernare nu mai e partid, ci stat, dar ca mişcare, rămîne cu un picior în societatea civilă) – şi, consubstanţial, societatea civilă – , dacă există numai STAT şi INDIVID, atunci aveţi dictatură, dacă vreţi, totalitară (eu nu folosesc de obicei acest cuvînt). La ceea ce vă gîndiţi voi, e imaginea occidentală/liberală a stalinismului care, totuşi, nu mai există. Asta înseamnă ce spuneţi în întrebările acestea, DACĂ SÎNTEŢI SINCERI. Dacă e numai o metaforă, scuzaţi-mă, am scris degeaba.
(PS Influenţa partidelor este influenţa societăţii civile asupra statului, nu invers. Faptul că interesul particular – prin alegeri, parlamente ş. a. m. d. – poate să devină autoritate prin prerogativa de a legiui, se numeşte sistem liberal-parlamentar. Limitele acestei ilimitări [“influenţe”] sînt definite de constituţie şi de legislaţia juridică. Dar acest interes particular este reprezentat public [“öffentlich”], este judecat public: e civil. Civic ŞI burghez: bürgerlich, acelaşi cuvînt în germană.)