Sinteza punctelor principale ale conferinţei:
- În 2006, sistemul medical românesc s-a străduit din greu să întrunească condiţii sigure pentru operarea preşedintelui Traian Băsescu – sală, chirurg, aparatură – şi nu a reuşit. Între timp, preşedintele paralizase. Şi atunci cînd vrem să punem toate resursele la dispoziţie, România nu este capabilă să-şi trateze nici şeful statului. Noi nu sîntem şefi ai statului. Dacă nouă ni se întîmplă, şansele noastre sînt incomparabil mai mici decît le-a avut preşedintele la momentul respectiv.
- 80% din cazurile de malpraxis pe care le vedeţi la televizor nu se datorează incompetenţei medicilor, ci au o cauză administrativă. Cînd iei un medic şi îl bagi în gardă şi nu ai aparat şi cineva moare, nu moare din vina medicului.
- Avem o problemă cu oamenii. Spitalele care s-au închis s-au închis pentru că nu avem oameni şi ele îşi justifică numele doar psihic. Pentru redeschiderea spitalului din Săcele nu s-au găsit oameni, chiar dacă s-au oferit salarii oricît de mari.
- Noi nu mai reuşism să cumpărăm medicamente ieftine. Cumpărăm doar o mînă de medicamente scumpe, pe care nici englezii, nici francezii nu-şi permit să le cumpere la preţul şi în cantitatea asta. Prin nişte pervertiri ale pieţei, noi nu mai reuşim să cumpărăm medicamentele foarte ieftine.
- Noi nu mai importăm medicamente generice, pentru că distribuitorii s-au învăţat cu bani foarte mulţi. Pacienţii ne mor de cancer, şi cu banii în buzunar nu pot să cumpere nici măcar din farmacii medicamente ieftine. Nu este doar o chestie de bani, e şi o lipsă de voinţă politică şi de intervenţie.
- Ne-am obişnuit că asta ne este soarta, că ne ducem la spital şi dacă murim, aşa a fost, ne-am născut aici şi noi atîta putem, ceea ce nu este adevărat.
- Corupţia din spitale e relativ redusă. După scăderea salariilor, care reprezintă aproximativ 70% din bugete, şi a celorlalte cheltuieli, rămîne destul de puţin de furat. Problema e că bugetul este mic.
- Elaborarea legii sănătăţii a încălcat mai multe reguli elementare ale elaborării politicilor publice.
(Sinteza de mai sus este facuta de redactia CA)