Ce s-ar putea înţelege din surprinzătoarea trecere a moţiunii?
1. USL a plecat cu o atitudine clară de “depunem şi noi o moţiune, aşa, să mai înviorăm atmosfera, că oricum nu trece”. Pînă acum o săptămînă, cel puţin, Victor Ponta spunea că moţiunea nu trece, că nu ies voturile, dar oricum e bună ca “semnal de alarmă” etc. Sugestia era destul de clară, mi s-a părut mie.
2. În ultimele zile USL a devenit mult mai hotărîtă. În parte, cu siguranţă, pentru a compensa lipsa de hotărîre dinainte, pentru că impresia creată de depunerea unei moţiuni deşi de fapt nu prea vrei să guvernezi e, desigur, foarte rea. Probabil că s-a luat o decizie internă, care a dus la asumarea ceva mai clară a guvernării de azi.
3. Cum s-a ajuns la această situaţie care, după cum au spus majoritatea comentatorilor şi chiar mulţi membri USL, nu prea pică bine USL-ului? Nu cred că e nevoie de conspiraţii pentru explicaţie, nu e exclus ca explicaţia să fie o “anti-conspiraţie”: o dată pus în mişcare mecanismul moţiunii, ar fi fost mult prea bătător la ochi să se instrumenteze o sabotare a lui chiar de USL, mai ales în situaţia delicată cu noile transferuri etc.
4. Şi aşa ajungem la problema trădării, întotdeauna atît de savuroasă. Desigur, e complet hilar ca Emil Boc să acuze trădările din PDL şi oportunismul minorităţilor. Pentru că exact cu asta a guvernat el, cu traseiştii UNPR şi oportunismul constitutiv al minorităţilor. Sigur, nu mă aştept ca Boc să înţeleagă ceva din politică, dar chiar şi ca propagandă poţi să scoţi ceva mai inteligent.
5. Şi mai hilar ar fi dacă trădătorii din PDL ar fi mers, de fapt, împotriva dorinţei fundamentale a USL, anume ca moţiunea să nu treacă. Deja nu am mai şti cine pe cine a trădat, oarecum normal pentru gradul de ambiguitate dintre toate partidele parlamentare. Aşa ar fi, de fapt, perfect.
6. Oricum, acuzaţiile reciproce de traseism, ca şi de corupţie, ca şi de finanţare preferenţială a primăriilor puterii etc. nu mai au nici un haz, şi politicienii ar trebui, totuşi, să înţeleagă asta. Între partidele mari zboară acuzaţii care se referă la ceva ce fiecare partid are în palmares. Atunci cînd opoziţia spune “de ce faceţi măgăriile ăstea, daţi-vă la o parte să le facem noi”, iar puterea “de ce să nu le facem, şi voi le-aţi făcut” (pentru că asta spun, de fapt) e un semn destul de clar că aşa-zisa concurenţă politică nu are nici o legături cu politicile publice şi cu binele public.
7. Pînă la urmă, indiferent de cine ce şi-a dorit de fapt, un viitor guvern USL ar fi un lucru bun măcar pentru că ar fi un guvern mai “parlamentar”, şi nu unul prezidenţial. Mi se pare evident că actuala criză politică nu are cum să ia sfîrşit dacă politica nu va reveni în Parlament (şi în societate, dar asta e altă problemă, mai complicată), şi înainte, şi după alegeri. Şi, în plus, va fi un experiment inedit, un guvern numit cu jumătate de an înainte de alegeri, dar care nu se poate limita la organizarea alegerilor, ca ultimă fază a unei guvernări profitabile, ci care e obligat de contextul electoral să ofere totuşi ceva.
8. Un guvern politic este singura soluţie normală: nu există nici un motiv de anticipate, dacă în Parlament s-a constituit o anumită majoritate, nu există nici un motiv pentru guvern de tehnocraţi, de uniune naţională sau alte paleative profitabile doar pentru partide.
9. Nu pot să nu remarc, din nou, că instituţia nedemocratică a reprezentanţilor nealeşi ai minorităţilor din Parlament este aberantă şi nocivă şi ar trebui să dispară complet. Măcar să avem un oarecare control pe aberaţie.