Sursa: http://www.romaniacurata.ro / Raluca Pop
Societatea Academică din România (SAR) în parteneriat cu Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) şi Organizaţia Română pentru Drepturile de Utilizator (ORDU) a organizat pe 27 martie la Centrul InfoEuropa o dezbatere despre dilemele legale, morale şi sociale ce privesc modul de respectare a drepturilor de proprietate intelectuală la nivel european şi în România. Dezbaterea a fost moderată de Laurenţiu Colintineanu, jurnalist RFI, şi a adus în discuţie impactul social al aplicării drepturilor de proprietate intelectuală în jurul unor noi dispoziții legislative propuse la nivel național și internațional, cum ar fi ACTA, IPRED 2 (Intellectual Property Rights Enforcement Directive) sau modificările propuse la Legea română a dreptului de autor (8/1996). Participanţii au formulat observaţii şi recomandări concrete pe marginea celor trei acte din punct de vedere etic, social, tehnologic, economic şi al libertăţii de expresie.
Cu ocazia dezbaterii, SAR a lansat şi documentul de analiză şi recomandări de politici publice, “De ce acordul ACTA nu trebuie ratificat de către Parlamentul României”, realizat de Constantin Vică, doctor în etica noilor tehnologii la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Acest document de oportunitate socială a ratificării ACTA de către Parlamentul României din punct de vedere al politicilor publice consideră că ratificarea este indezirabilă pentru România. ACTA nu definește cu claritate activitățile pe care le incriminează, foloseşte o terminologie din jurisdicții diferite (Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană) sau termeni de propagandă ai marilor companii. Modul în care se va face interpretarea în cazul neclarităților fac din ACTA un acord indezirabil și riscant, iar implementarea sa, discreţionară, susţine Vică. În plus, România este un importator net de proprietate intelectuală iar printre partenerii economici cei mai importanţi ai României sunt China şi Rusia, ţări care nu au semnat ACTA şi care nu au de gând să facă acest lucru.
Din partea Ministerului Afacerilor Europene, Horaţiu Radu, subsecretar de stat, a subliniat că “internetul ridică noi provocări, creează premize pentru cetăţenii care nu sunt ataşaţi de lege, de respectarea drepturilor şi a valorilor umane pot să găsească prin internet, care pot să găsească un instrument şi pentru desfăşurarea de activităţi ilicite. Din acest motiv trebuie găsit un echilibru între drepturi şi obligaţii pe de o parte, şi între drepturile de proprietate intelectuală, între dreptul la protecţia vieţii private, între libertatea de exprimare, pe de altă parte. ” (Horaţiu Radu, subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Europene).
Una dintre problemele majore ale actelor europene supuse dezbaterii sau ratificării este că tratează identic fenomene extrem de diferite, cum sunt contrafacerea de medicamente şi schimbul de fişiere. De asemenea, deşi Răzvan Căsmoiu (ORDA) a declarat în cadrul întâlnirii că legislaţia naţională din România este mai dură decât ACTA şi că pentru noi nu este niciun avantaj în a o ratifica, “experienţa ne spune că atunci când s-a putut face o modificare legislativă, s-a făcut, în detrimentul libertăţii individuale.” (Ioana Avadani, Centrul pentru Jurnalism Independent). În cazul ACTA, unul dintre pericole este că autorităţile competente vor putea da autoritatea unui titular al dreptului de autor de a solicita informaţii personale de la furnizorii de servicii internet, fără a mai trebui să treacă prin justiţie.
Este evident că internetul va ramâne cu noi, este parte a programului nostru de guvernare şi este unul dintre factorii importanţi ai planurilor Uniunii Europene, prin agenda digitală, parte a Strategiei 2020, şi prin promovarea ideii de “digital citizen”, cetăţenia digitală. Însă trebuie de asemenea înţeles că “proprietatea intelectuală trebuie să evolueze împreună cu tehnologia şi cu societatea.” (Constantin Vică). Legea 8/1996 a fost formulată într-o vreme în care internetul era la nivel inferior din punct de vedere al vitezei de conectare (dial-up). Ea trebuie adusă la nivelul anului 2012. În prezent trăim o altă filozofie a drepturilor de autor. După cum afirma chiar Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, “cetăţenii în momentul în care aud cuvântul copyright urăsc ceea ce este în spatele lui”. Dacă regulile actuale nu sunt văzute de cetăţeni decât ca o unealtă de a pedepsi, trebuie să ne gândim în ce măsură politicile actuale sunt corecte, sau e nevoie să le regândim. Sistemul juridic nu dă răspunsul asupra conflictului care se poartă între, pe de-o parte ceea ce numim dreptul de proprietate intelectuală şi libertatea de exprimare, viaţa privată, secretul corespondenţei, pe de cealalta parte. Pentru aceasta este nevoie de discuţii ample şi de o asumare strategică din partea Parlamentului şi a Guvernului României. Trebuie să ţinem cont de faptul că noua paradigmă de gândire, în care „prezenţele noastre online sunt un complement al prezenţelor fizice” (Ioana Avadani), nu se potriveşte cu prezenta lege a dreptului de autor. Din punct de vedere strict al legii, protecţia oferită nu face distincţii între diferitele opţiuni tehnologice şi în ceea ce priveşte intenţia autorului, care poate să dorească să decidă să facă o operă pentru domeniul public sau să pună la dispoziţia celor interesaţi opera pe propriul site, gratis. În ambele cazuri, titularul de drept de autor poate fi obligat să plătească remuneratii corespunzătoare către organismele de gestiune colectivă, ceea ce este un lucru ridicol. (Bogdan Manolea, ApTI).
O altă problemă semnalată în dezbatere este că “cei care fac legile nu ştiu tehnologie. În spatele fiecărui legiuitor trebuie să fie doi ingineri.” (Ioana Avadani). IP-ul nu este acelaţi lucru cu utilizatorul, iar acest lucru nu este înţeles cu adevărat în consecinţele sale. Modul de folosire a unei tehnologii dictează realitatea. Reţelele peer-to-peer sunt asociate cu pirateria, deşi studiile arată, la fel cum o face şi practica unor agenţi economici, că există beneficii economice considerabile ale acestei tehnologii, sub condiţia abordării unui alt model de business. Marea majoritate a furnizorilor de echipamente susţin ACTA pentru că implică investiţii majore în infrastructură. De exemplu, interceptarea apelurilor şi a fluxului de date este posibilă tehnologic, dar necesită schimbarea întregii infrastructuri de internet. De asemenea, trebuie înţeles că informaţia nu este limitată, raritatea acestor resurse este artificial creată şi artificial întreţinută prin „proprietatea intelectuala”. De asemenea, trebuie înţeles că odată cu internetul, proprietatea cu privire la calculator este din ce în ce mai neclară. Nu se poate presupune că IP-ul este identic cu adresa fizică şi cu titularul contractului pentru furnizarea serviciilor de internet. Sunt câteva salturi ilogice care se fac iar legile sunt bazate pe aceste salturi. (Răzvan Rughiniş, Universitatea Politehnică din Bucureşti)
Inovaţia şi creativitatea vor privi fără îndoială şi în continuare internetul şi mediul digital, indiferent dacă ACTA va fi ratificat, sau se va da curs altor prevederi mai dure de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală. Întrebarea este cărui scop vrem să direcţionăm inovaţia. Ratificarea ACTA va canaliza inovaţia într-o direcţie neconstructivă social: depăşirea barierelor artificiale de reglementare, care nu ţin de modalitatea folosirii tehnologiei. Or, aceasta este clar o iresponsabilitate socială faţă de toţi creatorii de inovaţie care ar putea să contribuie altfel la proiecte care conduc în mod real la îmbunătăţirea vieţii. (Răzvan Rughiniş).
Recomandările pentru decidenţii publici şi prezenţi venite din partea celor prezenţi au venit în sensul asumării unei viziuni în acelaşi timp clare şi strategice a Guvernului României cu privire la drepturile de proprietate intelectuală. Acest lucru ar trebui să fie realizat prin redactarea unui document de politică publică, document de poziţie în care să formuleze ce înţelege Guvernul României că ar fi rolul şi rostul drepturilor de autor în ierarhia drepturilor fundamentale şi care sunt acţiunile de ordin legislativ, tehnologic şi educativ pentru aducerea chestiunii în secolul 21 în care trăim (Ioana Avadani). În acelaşi timp, un asemenea document ar trebui să pună în faţă pe de-o parte normele sociale şi economice care se dezvoltă firesc între oamenii în mediu digital, şi constrângerile legii 8/1996, pe de altă parte (Constantin Vică). E important de înţeles care sunt tranzacţiile informatice între oameni şi în acelaşi timp care este potenţialul de reglementare al Internetului în România. Chiar dacă cei care distribuie şi accesează conţinut informaţional pe internet nu fac profit din aceasta, marii distribuitori contabilizează la pierderi şi potenţialul economic al fiecarei operaţiuni de acest gen a persoanelor fizice (Ioana Avadani, Dan Matei – Institutul Naţional al Patrimoniului). Trebuie înţeles însă că piaţa dictează valoarea produselor iar o intervenţie artificială cum propune ACTA pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuala este o barieră artificială, ce va fi atacată şi depăşită în timp de către utilizatori. Soluţia trebuie de fapt să vină de la distribuitori, prin adaptarea modelului de business la realitatea obiceiurilor utilizatorilor.
Despre ACTA şi iniţiativa de modificare a IPRED, o astfel de analiză ar trebui să cuprindă şi un calcul al costurilor pe care le-ar presupune dezvoltarea infrastructurii tehnologice necesare pentru a putea oferi informaţiile care să permită identificarea utilizatorilor de internet. La o estimare brută, aceste costuri ajung la de trei ori bugetul României. “România nu va investi într-o infrastructura adecvată aplicării acestei legi. Ceea ce se va întâmpla va fi o aplicare discreţionară, vor fi victimizaţi anumiţi membri ai societăţii după criterii aleatorii. Este imposibil de aplicat această lege în mod uniform pentru o ţară de 20 de milioane de oameni”, a declarat Răzvan Rughiniş. Trebuie înţeles că furnizorii de internet nu vor sprijini noile norme de dragul protejării proprietăţii intelectuale, pentru că pentru ei fiecare astfel de măsură nouă vine cu un cost financiar suplimentar. Cu alte cuvinte, costurile – care nu sunt de fapt ale autorului, ci sunt nişte costuri impuse social în lanţul de distribuţie -, sunt absorbite la nivelul utilizatorului, care ajunge să plătească mai mult. Mai departe de implicaţiile economice, neîncrederea care ar surveni în societate în momentul în care furnizorii de internet ar putea oferi informaţii detaliate despre operaţiunile în mediu online ale utilizatorilor, ar avea un impact negativ asupra societăţii în ansamblu şi asupra industriilor care se bazează pe acest gen de încredere pentru a inova (Constantin Vică).
Un astfel de document de politică publică trebuie să se bazeze pe o serie de dezbateri care să includă mai multe puncte de vedere decât strict punctele de vedere ale titularilor drepturilor de autor. În era digitală utilizatorii nu mai sunt simpli consumatori ale creaţiilor care sunt transmise în mediul online, ei sunt parte a însuşi procesului de creaţie (prosumers). Punctele de vedere divergente pot fi puse cap la cap (Bogdan Manolea). “Un text de lege trebuie nu să dea dreptate uneia dintre părţi, ci să creeze cadrul în care să poată funcţiona şi una, şi cealaltă” (Ioana Avadani). Aceste dezbateri şi deliberări sunt extrem de necesare. Chiar dacă Uniunea Europeană va ratifica ACTA, nu înseamnă că Parlamentul României, când va fi invitat să se pronunţe asupra tratatului, va face un pur act formal. Chiar şi directivele UE pot primi completări importante la nivel naţional în ceea ce priveşte sancţiunile ce le corespund, care sunt decise de fiecare stat membru în parte. Aici intervine alegerea: cât de departe vrem, noi, ca societate, să mergem cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală? Punerea în dezbatere a proprietăţii intelectuale trebuie să fie purtată fără a arăta cu degetul către ceea ce a făcut un Guvern sau altul şi toate discuţiile purtate trebuie să fie formulate astfel încât intenţia să nu poată fi uşor discreditată drept un atac politic fără altă miză (Răzvan Rughiniş). Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a fost invitat să fie partenerul natural al societăţii civile şi utilizatorilor de internet pentru îmbunătăţirea legii în sensul susţinerii progresului şi al inovaţiei, fiind cei care sunt “primii care simt pe la cusături constrângerile Legii 8/1996” (Ioana Avadani).
Participanţi la dezbatere: Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Răzvan Martin (Active Watch), Viorel Micescu (CENTRAS), Tudor Cojocariu (Centrul Român de Politici Europene), Horaţiu Radu (Ministerul Afacerilor Europene), Vlad Achimescu, Alex Lungu, Răzvan Rughiniş (Politehnica Bucureşti – Facultatea de Automatică şi Calculatoare), Dan Matei (Institutul Naţional al Patrimoniului), Valerica Dragomir (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii), Răzvan Casmoiu (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), Bogdan Manolea (ApTI), Constantin Vică (Organizaţia Română pentru Drepturile de Utilizator), Sorin Mihai Vargolici (CEATA), Laurenţiu Colintineanu (RFI), Natalia Mogorea (CLM), Bogdan Stroe (ALLEVO), Vlad Andriescu (Adevărul), Andra Matzal (Think Outside the Box), Alina Radu (Ziarul de Gardă – Republica Moldova), Irina Lazur (Asociaţia Presei Independente din Moldova), Petru Macovei (API Moldova).
Cititi aici documentul de analiză şi recomandări de politici publice.
Voi de ce credeti, stimati cititori, ca acordul ACTA nu trebuie ratificat de către Parlamentul României? Cum poate evolua proprietatea intelectuală împreună cu tehnologia şi cu societatea? Internetul ridică noi provocări, creează premize pentru cetăţenii care nu sunt ataşaţi de lege, de respectarea drepturilor şi a valorilor umane. Cum poate fi gasit un echilibru între drepturi şi obligaţii pe de o parte, şi între drepturile de proprietate intelectuală, între dreptul la protecţia vieţii private, între libertatea de exprimare, pe de altă parte, pentru ca unii, certati cu legea, să nu găsească internetul un instrument pentru desfăşurarea de activităţi ilicite? Spuneti-va parerea aici, folosind sectiunea comentarii.