Câteva întrebări după ziua de ieri

Florin Poenaru
Florin Poenaru este lector în sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Este doctor în antropologie socială la Central European University și a fost Fulbright Visiting Scholar la City University of NewYork. Lucrează pe teme legate de clasă, postsocialism, teorii ale istoriei și efectele sociale ale schimbării climatice. Este co-editor al CriticAtac, membru fondator al Lefteast și autor pentru Bilten. A publicat Locuri comune: clasă, anti-comunism, stânga (Tact, 2017).

TEMA: Protestele din ianuarie 2012

La finalul unei zile de noi proteste, plină de evenimente confuze și informații contradictorii, rămân câteva puncte de întrebare și de mirare:

– Cea mai importantă întrebare în acest moment pare a fi: cine sunt până la urmă cei acuzați de violențe? În cursul zilei de ieri au fost vehiculate o serie de ipoteze. Mai întâi că aceștia ar fi suporteri ultras ai unor echipe de fotbal, apoi că ar fi sub-proletari, băieți din cartiere puși pe harță cu poliția, motivându-se rasist că așa e felul lor. Pe Facebook ar fi apărut sugestia că de fapt sunt niște hipsteri supărați pe sistem și că n-ar fi cu nimic diferiți de cei care au ocupat facultatea de Istorie acum două luni (Miliția Spirituală fiind și aceasta trecută pe lista suspecților vinovați de violențe pe un post TV ), iar pe Antena 3 acești au fost numiți pur și simplu anarhiști. Purtătorul de cuvânt al jandermeriei, în toate intervențiile telefonice în care l-am ascultat pe la diverse televiziuni, n-a putut oferi nimic lămuritor, nici în privința identității celor violenți, nici a numărului exact a celor reținuți pentru inițierea acestora. De fiecare dată omul era clar de pe altă planetă. Pe acest fundal, cumva firesc, au apărut explicațiile esoterice: violențele sunt parte a unui scenariu imaginat de putere pentru a discredita manifestațiile pașnice și pentru a genera un pretext pentru restabilirea ordinii și a “stării de normlitate” după cum frumos s-a exprimat un jandarm ieri. O explicație care nu mi se pare deloc implauzibilă, mai ales că se încadrează perfect unei dihotomii foarte prezente în spațiul public românesc de foarte mult timp, aceea dintre “oamenii civilizați” și “golani”. Mai mult, a fost foarte interesant cum acțiunile acestor grupuri despre care deocamdată știm foarte puțin a generat imediat panică în legătură cu proprietatea, cel mai bine exprimate de figura sinistră a primarului Oprescu: vai, uite ce deranj ce distrugeri au cauzat aceștia orașului și bunurilor oamenilor, iar reparațiile acum trebuie făcute tot din banii contribuabililor pașnici și nevinovați. Nu se poate atunci să nu ne întrebăm cum se face că aceste grupuri au acționat “huliganic” exact în măsura necesară pentru a trezii frica claselor de mijloc cu privire la proprietate?   Dacă nu știm deocamdată prea exact ce-i cu aceste grupuri enigmatice, știm destul de clar ce spaime și frici pot fi imediat mobilizate la București ca pretext pentru ordine și normalitate.

– Strict în legătură cu punctul de mai sus, se pune întrebarea ce s-a întâmplat cu jandarmeria ieri de a reușit să scape de sub control în mod spectaculos actele de violență? Cum a fost posibil ca acestea să se răspândească de la Piața Universității până la Tineretului și prin tot centrul vechi pe durata câtorva ore? Nedumerirea provine din experiențele anterioare cu jandarmii care, doar în urmă cu câteva săptămâni, au folosit în mod nejustificat și abuziv forța și au săltat în dube niște oameni care protestau pașnic în față la TNB, ca să nu mai spunem de momentele în care jandarmii au legitimat, filmat și reținut oameni cu mult înainte de a face efectiv ceva. Astfel de reacții disproporționate și la limita legalității din partea jandarmeriei au tot fost semnalate de-a lungul timpului. Ce să înțelegem de aici: că jandarmeria e capabilă să lupte doar cu protestari pașnici, cu studenți și pensionari și că este complet luată prin surprindere de grupuri organizate în vederea violenței? Sau aceste scene de violență vor constitui pretextul perfect pentru alte interdicții și abuzuri din partea jandarmeriei în contextul protestelor viitoare? Desigur, în acest moment e destul de ușor de picat în tot felul de speculații și de scenarii conspiraționiste, însă la fel de bine am putea folosi acest moment pentru a pune cu adevărat în discuție rolul și acțiunile jandarmeriei, și poate chiar a întregului aparat de securitate a statului către care se tot pompează bani de la buget cu frenezie. Dacă jandarmeria e bună doar să pună pumnul în gură manifestanților pașnici în timp ce se joacă de-a lupta de stradă cu ultrașii când are interes, cred că ne descurcam la fel de bine și fără aceasta.

– Așa cum a observat deja Ciprian Șiulea, mai toate televiziunile și invitații lor au adoptat imediat un limbaj pacifist și au condamnat violențele mai prompt decât se derulau acestea pe ecran. De ce această teamă de violență? Nu spun că violența ar trebui să fie un scop în sine, însă nici atitudinea moralizantă a claselor de mijloc nu ajută la ceva, cu excepția justificării propriilor poziții comfortabile. Cu atât mai mult cu cît în acest caz, așa cum am văzut, nu prea știm foarte clar cine și ce a determinat așa zisele acte de violență. În plus, condamnarea aceasta promptă și foarte nespecifică a violențelor „golanilor” generici lasă neadresată violența sistemică care structurează în acest moment societatea românească, de la acțiunile discreționare ale puterii, la violența de zi cu zi, simbolică și fizică, împotriva unor segmente sociale foarte vulnerabile (săraci, bolnavi, romi, femei, etc). Mai mult decât atât, nimeni nu mai pare interesat să discute despre violența jandarmeriei, care brusc a devenit un fel de victimă inocentă, dacă nu chiar un erou care ne-a salvat de hoardele dezlănțuite. În schimb, o serie de relatări de la evenimentele de ieri arată foarte clar cum jandarmii au fost printre adevărații mardeiași ai zilei, așa cum se poate vedea foarte clar aici[1].  În fine, la felul în care arată lucrurile în acest moment, este destul de utopic de crezut că se poate realiza o schimbare structurală fără a lua în calcul și alte forme de acțiune mai directe. Îndemnul care vine pe toate canalele cum că ar trebui să așteptăm liniștiți alegerile anticipate sunt pe atât de carghioase pe cât de manipulatoare.

– Mai există oare vreun singur motiv rezonabil pentru menținerea în funcțiune a TVR? Modul în care a reflectat evenimentele de azi a fost inexistent. Deși nu-mi plac deloc comparațiile cu revoluția din 1989 (care au fost folosite cu supra-abundență în ultimele zile), cred că în ceea ce privește TVR-ul ar exista un minim adevăr. Practic TVR-ul se cere eliberat cât mai curând și redat folosirii populare. Sau măcar închis și banii folosiți pentru ceva mai cu sens.  

– Ca cineva care a urmărit de la distanță și prin intermediul televizorului evenimentele de ieri, nu pot să nu ridic un semn de întrebare în legătură cu comentatorii din platou ai diferitelor televiziuni. Știu că în general diabolizarea televiziunilor e un subiect foarte la modă și oarecum de distincție intelectuală, dar nu asta am în vedere (oricum, per total, nici nu mi s-a părut așa de grav. Antena 3 și Realitatea au fost mult mai echilibrate în relatări și poziții decât reflectările care au început să apară și o să tot apară în presa scrisă, care merg de la bagatelizare la condamnare și apoi la înfierare în mod univoc). Ce m-a frapat în această experiență televizuală de ieri a fost misticismul cu care era asezonat discursul chiar și al celor mai echilibrați și bine intenționați comentatori. Au abundat referințele pioase la Eminescu, la geniul culturii române și al poporului român, la explozia mămăligii, la neamul strămoșesc, la fanarioți și, cum se putea altfel, la Dumnezeu. Comparațiile cu revoluția din decembrie 1989 și cu Piața Universității 1990 intră după mine tot aici. Acest delir metafizic era întrerupt de relatările de la fața locului care generau spaimă și frică și duceau la delirul pacifist de mai sus. De aici, cercul era perfect închis: golanii violenți strică bunele obiceiuri pașnice ale poporului roman, ale geniului lui Eminescu și tot așa, în buclă. Asta în timp ce lucruri elementare, precum numărul de oameni răniți sau cel al arestărilor erau vag approximate, în cel mai bun caz. Întrebarea destul de firească în acest caz, dintre multe altele, este de ce nu pătrund mai mulți sociologi, sau specialiști în științe sociale în această zonă a comentariului public spontan, al analizei la cald, dar informate? (Poanta e desigur că și dacă ar fi fost mai mulți sociologi în studio, și aceștia tot despre spiritul național și mentalități ar fi vorbit). Când toată lumea se întreba unde sunt vocile puterii care să ofere o reacție la ce se întâmplă în stradă, eu mă întrebam unde sunt vocile raționale, profesionale și informate care să ofere forme de înțelegere sau unghiuri de analiză ceva mai complexe? (O mare parte dintre acestea au fost pe Facebook, desigur).

– În fine, ce urmează în continuare? Pică Băsescu, vine Revoluția, se retrag oamenii la căldură de mâine? În acest moment cred că aceste aspecte sunt irelevante. Mult mai important mi se pare că aceste proteste există, că s-a redescoperit spiritul pentru acțiune colectivă și solidaritate și mai ales că avem de-a face cu mișcări în ultimă instanță anti-sistemice, măcar prin prisma faptului că s-au coagulat în afara și împotriva unui anumit mod de exercitare a puterii și de organizare a societății prevalent în ultimii 20 de ani. Prin urmare, nu putem fi decât optimiști.

__________________

 [1] http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=WWuPw8-C9sA

Foto: Christian Binder – www.binderch.com

asheville north carolina
carne asada marinade
test flash player
shoe buy coupon code
hadrian s wall

Autor

  • Florin Poenaru este lector în sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Este doctor în antropologie socială la Central European University și a fost Fulbright Visiting Scholar la City University of NewYork. Lucrează pe teme legate de clasă, postsocialism, teorii ale istoriei și efectele sociale ale schimbării climatice. Este co-editor al CriticAtac, membru fondator al Lefteast și autor pentru Bilten. A publicat Locuri comune: clasă, anti-comunism, stânga (Tact, 2017).

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole