Europa tehnocrată, „răzbunarea Agorei”

de Guido Rossi / sursa: presseurop.eu

Guvernele de “experţi”, propuse în Italia şi Grecia, ar putea fi bune în luarea deciziilor de urgenţă, dar ar adânci neîncrederea cetăţenilor europeni faţă de democraţie. Pentru a evita acest lucru, politica trebuie să-şi revendice locul.

Propunerea lansată iniţial – apoi retrasă – a premierului grec în exerciţiu, Giorgios Papandreu, privind organizarea unui referendum pe tema planului de austeritate impus de Banca Centrală Europeană, a evidenţiat cu claritate că adevărata problemă în privinţa salvării monedei euro este mai mult politică decât economică şi că mai devreme sau mai târziu va fi necesar consensul cetăţenilor europeni.

Referendumurile organizate până acum în Europa au demonstrat că cetăţenii statelor membre sunt reticenţi să devină cetăţeni europeni, aşa cum s-a întâmplat în Danemarca în 1992, atunci când a fost respins Tratatul de la Maastricht, precum şi în Franţa şi Olanda în 2005, când nu a fost aprobat proiectul constituţional european; dar este bine să ne aducem aminte şi de episodul din 2008, când Irlanda a blocat temporar adoptarea Tratatului de la Lisabona.

Adevărata criză politică actuală afectează în principal modelul democraţiei indirecte, oferindu-le cetăţenilor doar dreptul la vot şi transferând spre politicienii aleşi toate deciziile care îi privesc pe cetăţeni. Dar politicienii aleşi par incapabili să opteze pentru binele comun, dat fiind că rămân pasivi în faţa presiunilor grupurilor de lobby, din cauza existenţei fenomenului corupţiei sau pentru că îşi apără propriile interese ajungându-se astfel la grupuri majoritare şi minoritare nereprezentative pentru procesele de mediere care sunt necesare.

Actualitatea lui Nietzsche

Însă, când nivelul de trai al cetăţenilor şi presupusele drepturi ale acestora sunt ameninţate de lipsurile politicienilor, apar reacţii violente care ajung să perturbe activităţile statelor. Pare să devină actual comentariul lui Friedrich Nietzsche, care, în lucrarea fundamentală “Aşa grăit-a Zarathustra. O carte pentru toţi şi nici unul” (tradusă în limba română, în 1994, la Editura Humanitas), scria: “Statul este cel mai rece dintre toţi monştrii. Statul minte cu răceală şi iată minciuna pe care o spune: eu, statul, sunt poporul”.

De fapt, potrivit filozofului Hans Kelsen, doar în democraţiile directe ordinea socială este stabilită cu adevărat prin decizia titularilor drepturilor politice, care îşi exercită prerogativele în Adunarea poporului, organizată iniţial, în sistemul democratic elen, în Agora ateniană. Din acelaşi principiu s-au inspirat şi mişcările de tip “Occupy Wall Street”, “indignaţii” nonviolenţi de peste tot şi, în acest moment, chiar cei din Grecia. Aceasta este, pe fond, răzbunarea Agorei.

Trei scenarii pentru un viitor tehnocrat

Mai grav este faptul că în momentul de faţă Banca Centrală Europeană sau Fondul Monetar Internaţional stabilesc regulile politicilor de austeritate fără ca acestor instituţii să le fi fost transferate prerogative privind suveranitatea. Această anomalie – un guvern (tehnocrat?) economic al statelor membre – poate conduce spre trei posibilităţi.

Prima variantă, cea mai îngrijorătoare, ar fi ca unele state să renunţe la moneda euro, creând o stare de haos financiar la nivel global, o situaţie de care se tem, aşa cum afirma preşedintele Barrack Obama la summitul G-20, chiar şi Statele Unite, care se confruntă cu propriile probleme financiare.

O a doua variantă ar fi o zonă euro divizată: o parte a statelor puternice care nu se confruntă cu probleme financiare majore, precum Germania şi ţările nordice, iar alta a statelor din sudul Europei, care riscă să intre în incapacitate de plată.

O a treia variantă, care ar soluţiona toate problemele actuale, este cea care ar consta în aplicarea proiectului iniţial al unei Europe politice, “liberă şi unită”, parafrazând Manifestul lui Altiero Spinelli, aşa cum erau intenţiile fondatorilor comunităţii europene.

Visul unei cetăţenii cu adevărat europene

Pentru acest lucru este necesar ca orbul guvern financiar-tehnocrat, care a creat doar inegalităţi între cetăţenii statelor membre, să lase locul politicii, care, prin intermediul democraţiei deliberative, să creeze o cetăţenie cu adevărat europeană, în care să se recunoască toţi cetăţenii, la un nivel de egalitate de care deja am vorbit de mai multe ori.

Această soluţie ar fi singura care ar evita “răzbunarea Agorei”, ar anula inegalităţile dintre popoarele statelor membre şi ar consolida, într-o Europă federativă, necesitatea unei prezenţe unitare şi credibile pe plan mondial, alături de Statele Unite, de China şi de alte state emergente, în cadrul unui forum care să elaboreze noi reglementări pentru limitarea şi contracararea dezastrelor şi inegalităţilor generate de globalizarea actuală.