Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: Cursdeguvernare.ro (fragment)

O adevărată fabrică de medici pentru Europa şi America. Migraţia anuală a depăşit deja numărul de medici specialişti pe care-i scoate, în fiecare an, şcoala rămânescă.

Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE și încă 10.000 în ultimii 5 ani.

Cifra este egală cu toate generațiile de medici specialiști care au ieșit din rezidențiate în ultimul deceniu în România. Fenomenul e de netrecut cu vederea în dezbaterea despre iminenta reformă a Sănătăţii.

În timp ce autoritățile noastre fac studii și strategii pe care uită apoi să le implementeze, firme de recrutare vin și de câteva ori pe an ca să racoleze specialiști din România. Spre deosebire de Ungaria, Cehia și Polonia, foste rezervoare și ele de medici pentru Europa Occidentală, acum au mai rămas România și Bulgaria, două țări în care nimeni nu face nimic ca să-și oprească medicii sau asistentele să emigreze.

Profesorul Gheorghe Burnei, unul dintre puținii chirurgi ortopezi pediatri rămas în România, el însuși la un pas de emigrare acum un an, spune că în ritmul ăsta, în 2020 sistemul medical românesc va fi ca în război: „un medic și sute de bolnavi lăsați în plata Domnului”.

Plecați în ultimii 5 ani: câți, unde și de unde?

Ponderea medicilor emigraţi, din total medici – pe judeţe. (Click pentru mărire)

– România are 48.000 de medici în total, iar anual ies din rezidențiat circa 2000 de specialiști.

Au plecat după facultate, după specializare sau chiar supracalificați. Tineri, maturi sau cu o carieră grea în spate, doctorii noștri au preferat s-o ia de la capăt în altă țară, împinși de la spate nu neapărat de salariile de mizerie, ci de nevoia de normalitate și statut corespunzător. Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), susține că înainte de 2007 pierdusem deja 10.000 de medici. Au urmat apoi, anii de după aderare:

– în 2007 – 2200 medici din totalul celor cu drept de liberă practică au solicitat la CMR certificate profesionale (good standing) pentru a putea lucra în străinătate;

– în 2008 – 1252 medici;

– în 2009 – 1900 medici;

– în 2010 – 2779 medici;

– în 2011 – 1700 medici pe primele opt luni ale anului

– Numărul cel mai mare de plecări se înregistrează din București, Cluj, Iași, și Timiș.

– Cele mai frecvente destinații: Franța, Marea Britanie și Germania, Italia, Spania, Suedia, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia si Cipru.

– Cei mai mulți medici care au solicitat certificate profesionale sunt din specialitățile: Medicină Generală/Medicină de Familie, urmate de Chirurgie Generală și Anestezie Terapie Internsivă.

în afară de dovada de la CMR, solicitată doar de medicii specialiști cu drept de liberă practică, cei care doresc să plece din țară (absolvenți, rezidenți) mai au nevoie și de o parafă de la Ministerul Sănătății care să ateste că diplomele lor sunt legale.

Ministerul Sănătății a eliberat în 2010:

* 6160 documente necesare recunoaşterii în celelalte state membre a calificărilor de medic, medic dentist şi farmacist dobândit în România

* 3509 documente necesare recunoaşterii în celelalte state membre a calificărilor de asistent medical dobândit în România

România a livrat competenţă medicală în care a învestit 600 de milioane de euro. Şi continuă, de 75 de milioane pe an

Evoluţia personalului medical în România, în perioada 1990-2008. (Click pentru mărire)

Costul școlarizării unui student la medicină era până în acest an de 8000 de RON anual. Înmulțit cu șase ani de facultate obținem 48.000 de RON. Urmează 3-5 ani de rezidențiat, a câte 21.000 de RON/an. Obținem un total în jur de 30.000 de euro pentru specializarea unui medic (facultate plus rezidențiat).

Raportată la taxele de școlarizare la facultățile de medicină din lume, este o sumă comparabilă. De exemplu într-o universitate americană te costă cam 40.000 de dolari să faci Facultatea de medicină.

„Am produs pentru Europa şi nu am primit nimic în schimb”, a comentat Vasile Astărăstoaie situația facultăților de mediciniă din România.

Asta pentru că, înmulţind cei 20.000 de medici plecaţi cu 30.000 de euro, cât costă pregătirea unui specialist, rezultă că România a oferit lumii medici în valoare de 600 de milioane de euro în ultimul deceniu. În condițiile în care suntem țara cu cea mai mică alocație pentru sănătate pe cap de locuitor și cu cel mai mic număr de medici și asistente raportat la mia de locuitori din Europa.

Procesul continuă: la o medie de peste 2500 de medici specialişti plecaţi anual, “livrăm” an de an către ţările din Vest competenţă medicală de vreo 75 de milioane de euro. Noi ne pregătim alţii, care, la rândul lor, vor pleca.

Totuși, chiar dacă n-ar pleca, nu toți absolvenții și-ar găsi loc de muncă pe piața internă. În raportul „O sănătate centrată pe nevoile cetățeanului”, elaborat de o comisie prezidențială în 2008, se sublinia faptul că mai mult de jumătate dintre absolvenții de medicină rămân în afara sistemului, pentru că „în fiecare an numărul de locuri pentru rezidenţiat reprezintă doar aproximativ 48% din numărul absolvenţilor facultăţilor de medicină”.

Conform legii, începând cu promoția din 2005 absolvenții de medicină neconfirmați de rezidențiat pot efectua doar trei ani de practică supravegheată în unităţi sanitare publice sau în cabinete de medicină de familie, la solicitarea acestor unităţi. Altfel ei nu au drept de liberă practică și devin doar niște absolvenți fără calificare. „Ca atare există, o risipă mare de resurse: după şase ani de studiu doar o mică parte din absolvenţii unei promoţii pot intra într-un ciclu de specializare care să le ofere dreptul de practică”, admite raportul Comisiei prezidențiale.

integrai aici

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole