Să începem cu clişeele: „Totul e politizat în România“? E adevărată afirmaţia? Nu în totalitate, dar e adevărată pe bucăţi. Inclusiv pe bucăţi din piaţa privată, unde tot guvernele numesc oameni, sau aranjează pieţele, sau servesc clienţi. E adevărat şi că mulţi din zona privată îşi asigură liniştea (controale mai puţine, contracte mai multe publice) cotizând electoral sau susţinând diverse chestiuni politice. E adevărat inclusiv că multinaţionalele colaborează uneori cu statul în obţinerea unor avantaje, spre dezavantajul angajaţilor lor (Codul Muncii). Deci, da, e cam politizată o bucată importantă din România.
Care e pasul al doilea firesc după ce un partid câştigă alegerile? Începe să‑şi răsplătească activiştii cei mai înverşunaţi, cotizanţii cei mai generoşi. Ce probleme apar? Păi avem situaţii în care oameni care lipesc afişe conduc direcţii de importanţă vitală în economia românească fără ca ei să aibă o pregătire minimă necesară. Soluţia? Depolitizarea, se spune imediat. Şi să aducem tehnocraţi. Visul tehnocraţiei în România rivalizează, cred, cu „the american dream“. De parcă în ţările vestice la care ne uităm cu atâta jind am vedea numai tehnocraţi în funcţii de decizie. Nu, sunt mituri păguboase, politica e inevitabilă, iar politizarea se va face şi ea mereu, indiferent cât de educaţi sau evoluaţi vom fi.
Există tendinţa de a răspunde la „politizarea e prea mare în România“ cu o deducţie deloc logică: să eliminăm politicul! Să aducem management privat!, iarăşi un îndemn de‑a dreptul comic (să mai amintesc de cei 10.000 de specialişti vehiculaţi în alte vremuri?).
Conducerea privată a unor zone‑cheie din energie, de exemplu, ar însemna un dezastru chiar mai mare decât acum. Clientelismul există şi în zona privată, nu doar la stat. Nu de unde provine conducerea e important, ci cum îi evaluezi responsabilităţile. Criza economică de acum 4 ani nu a fost demarată de state, ci de manageri privaţi care nu aveau responsabilităţi clare şi se puteau juca cum doreau cu banii acţionarilor.
Revin aşadar la „numirile politice“. Partidele duc o evidentă lipsă de cadre specializate în diverse zone. Stau prost la capitolul racolării de specialişti. Şi ideea că „oamenii serioşi nu fac politică“ e încă bine împlântată. Punând astea toate la cap şi citind un articol interesant din antologia „Mobilitatea elitelor“, semnat de Mihăiţă Lupu, întrebarea mi‑a venit firesc: de ce nu şi‑ar face partidele şcoli politice adevărate? De ce nu există fundaţii serioase de partid unde chiar să se facă o iniţiere elementară în ideologia partidelor, în priorităţile de stat, un loc pentru cultivarea reală a unor elite. Pentru că, dacă avem o problemă, ea este tocmai indistincţia ideologică şi lipsa de fermitate măcar în anumite planuri. Sunt de stânga, deci îmi doresc o reglementare mai fermă, impozit progresiv real etc. Sunt liberal, deci lucrez mai ales la impozitul pe muncă etc.
În locul penibilelor şcoli de vară cu tineretul în care se alege „miss“, poate ar trebui mai mult investit în cursuri serioase pe specializări: economie, ştiinţe sociale, ba chiar umaniste. Şcoala comunistă „Ştefan Gheorghiu“ nu era o simplă şcoală de cadre, ne aminteşte Mihăiţă Lupu, era şi un nucleu unde elitele erau educate în mod real, era un centru de informare extraordinar pentru acele vremuri. Mulţi din elita actuală a ţării au trecut pe acolo – asta nu i‑a împiedicat să înţeleagă rapid jocul capitalist, după ’89. Lecţia pe care partidele ar putea‑o învăţa din fosta „Ştefan Gheorghiu“ ar fi că, dacă tot ţipă după elite, poate n‑ar fi rău să le şi caute în mod real. Sau, mai ales, măcar să‑şi educe cât de cât lipitorii de afişe, să‑i pună să treacă prin nişte cursuri ţinute de oameni serioşi, să priceapă mecanisme elementare ale economiei, ale statului etc. Măcar să se simtă ceva mai vinovaţi când se lasă corupţi.
PSD, PDL sau PNL au puţini oameni capabili să emită principiile de bază ale organizaţiilor din care fac parte. Au mulţi membri de vârf care acţionează la grămadă. Dacă o parte zice că micşorează taxele, cealaltă spune că le micşorează şi mai mult. Nu au tupeul să spună că le vor creşte şi să vină şi cu argumente pentru asta. Dacă unii zic că vor Catedrala Neamului, „opoziţia“ vine şi zice că o vrea mai repede. Puneţi aşadar mâna şi politizaţi‑vă cu adevărat, învăţaţi‑vă oamenii politică pe bune, predaţi‑le şi ceva ideologie, arătaţi‑le care le sunt limitele şi unde ar trebui să forţeze pentru obţinerea unor victorii. Dacă tot vă pretindeţi politizaţi, aruncaţi un ochi în trecut şi învăţaţi cum se face. Repuneţi în mişcare clădirile şi spaţiile cu tot felul de fundaţii adormite pe care le aveţi deja. Şi daţi directive cum ar fi: nimeni nu poate accede în funcţii medii şi superioare din partid sau din stat dacă nu trece doi ani prin cursuri obligatorii de partid, pe module. E aşa greu?
sursa: moneyexpress.ro (de Costi Rogozanu)