Directorul ziarului „Adevărul e molestat de susținători PNȚ-CD”: „Cazurilor tot mai frecvente de amenințare, defăimare, molestare a unor ziariști li s-a adăugat duminică, 22 aprilie a.c., un fapt revoltător, o provocare intolerabilă. La mitingul din Piața Aviatorilor, o bandă de agitatori ai PNȚ-cd, împărțitori de cocarde, a atacat și molestat pe directorul ziarului Adevărul, Darie Novăceanu. Prin acest act iresponsabil, extremiștii denotă că sunt deciși să escaladeze strategia destabilizării, să intimideze conștiințele nealiniate lor, să atenteze la libertatea ziarelor independente, a presei în general.” (sursa: Adevărul, aprilie 1990)
Piața Universității, 25 aprilie. Dumitru Dincă are o propunere: „Domnul Dincă preia portavocea și începe: «Atențiune! Chemăm pe toți cei trie candidați la președinție să vină să ne vorbească aici i dumneavoastră să alegeți pe cel mai bun dintre ei. Încă o dată, prin intermediul portavocii și conștiinței dumneavoastră vă reamintesc că sunteți singurii în măsură să hotărâți. Opțiunea dumneavoastră este opțiunea întregului popor.»” (sursa: Adevărul, aprilie 1990)
Magdalena Boiangiu despre „politica apoliticilor”: „Eu presupun că devotamentul pentru cauza revoluției al unei bune părți a oamenilor care ocupă Piața Universității e real. Mi se pare uneori că regăsesc intonațiile adevărului, dar și ale deznădejdii în multe din discursurile care se rostesc de la balcon. Majoritatea acestor discursuri exprimă neîncrederea față de actuala putere provizorie și contestă dreptul ei, al unuia dintre ei, de a participa în continuare la viața politică. Tot sensul umanist al proclamației de la Timișoara s-a redus la punctul 8, iar punctul 8 la «Jos Iliescu!». Toți cei care strigă sunt apolitici și nu le place, nu sunt de acord cu nici unul din oamenii sau partidele angajate în luptă. Aceasta este platforma teoretică și impulsul concret al prezenței multora dintre cei care sunt luați în calcul când se anunță numărul participanților la demonstrație. Dar… Acum câteva zile, cele trei minute afectate în emisiunea de actualități a Televiziunii PNL-ului au fost folosite integral de către acest partid pentru o înregistrare din piață. deci acest miting neîntrerupt este propagandă electorală liberali. Apoi, domnul Rațiu a vrut să vadă și dânsul ce-i prin piață, și a tras o raită pe la Universitate. Cei care-l aplaudau și strigau «Îl vrem pe Rațiu!» erau și ei apolitici? I se reproșează domnului Iliescu refuzul dialogului. Există premise pentru acest dialog? În orice context i-ar fi rostit numele se declanșează contestația rimată și ritmată. Singura replică pe care o așteaptă demonstranții de la domnul Iliescu este emisia și retragerea candidaturii. Nu dorește de fapt această presiune «apolitică» să schimbe complet datele politice ale momentului? Să se amâne data alegerilor, propune «poate naiv» domnul Paler după ce de o săptămână partidele politice, care numai de naivitate nu pot fi bănuite, agită această problemă. Se va câștiga prin această amânare spațiul moral pur, pentru care – conform declarațiilor domnului Liiceanu – s-a făcut revoluția? Acum suntem ignoranți și înfricoșați, iar peste două luni vom fi lucizi și liberi, pentru că am participat la sau am văzut mai multe mitinguri apolitice? Nu problema spațiului moral pur se pune acum în România. El nu există nici în democrațiile cu tradiții solide spre a căror stabilitate tindem. Este vorba despre refuzul unui anume tip de minciună, al minciunii–ordine de stat comunist. Este vorba despre legiferarea unui sistem în care imoralitatea să fie sancționată de îndată de a fost descoperită. Dilema deci nu e etică, ci tot politică, și dacă sunt oameni care vor să se constituie în arbitri ai dialogului, atunci problema ar trebui formulată în termenii ei reali. (…) Dacă democrația înseamnă nu numai printre altele, dar și în mod necesar, dreptul la diferență, atunci acest drept se câștigă individual, în afara oricăror presiuni, fie a disciplinei de partid, fie a numărului de manifestanți apolitici.” (Magdalena Boiangiu, „Politica apoliticilor”, în Adevărul, mai 1990)
Ion Iliescu declară la începutul lui mai 1990: „în urma discuțiilor avute cu domnii: Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Dan Hăulică și Andrei Pleșu, am convenit ca marți, 8 mai, să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor participante la manifestația din Piața Universității. DE asemene,a am avut o întâlnire și cu reprezentanți ai Societății Timișoara. În legătură cu acestea țin să declar următoarele: 1. Regret în mod sincer folosirea cuvântului «golan» la adresa celor din Piața Universității. Informațiile de care dispuneam la ora când am folosit termenul nu erau măgulitoare pentru unii din organizatori disimulați ai demonstrației, dar rămâneau incomplete în raport cu ansamblul manifestanților. Oricum, termenul a fost și rămâne regretabil. 2. În dialogul inițiat am exprimat clar că nu pot constitui obiect de negociere nici data alegrilor, nici prevederile Legii electorale – asupra cărora CPUN s-a pronunțat fără echivoc. Întâlnirea de marți trebuie să ducă la eliminarea tensiunii politice apărute în centrul Bucureștiului, la restaurarea legalității și ordinii și la crearea unui climat absolut necesar pentru desfășurarea normală a campaniei electorale. În ceea ce mă privește mi se pare evident că dialogul de marți lipsește e motivații logice continuarea demonstrației, ale cărei consecințe se fac simțite mai curând în dificultățile circulației decât în argumentația politică.” (sursa: Adevărul, mai 1990)
Valeriu Cristea despre „teama de alegeri”: „Această teamă de alegeri ascunde prost o jignitoare neîncredere în capacitatea de discernământ a oamenilor, a exact acelor oameni care, ieșind pe străzi în decembrie în Timișoara, în București și în toată țara cu sutele de mii, l-au obligat pe Ceaușescu să fugă. Masele n-ar fi mature politicește, ni se spune, n-ar ști, lăsate de capul lor, săracele, ce și pe cine să aleagă. Au știut să alunge un cumplit dictator, dar nu vor ști – se pretinde – să aleagă un om de bine. Dacă ne-am lua după exigențele unora, numai câțiva aleși, numai câteva capete luminate ar avea dreptul să voteze acum, noi, ceilalți, urmând să mai așteptăm, să mai învățăm, să ne mai maturizăm și abia pe la anul 2000, poate, să ne prezentăm, nu fără o anumită timiditate și atunci, la urne. Încă o dată, deci: cu ce să înlocuim alegerile libere la care am visat atâta? Mie mi se pare că în momentul de față se conturează amenințător, drept alternativă la alegeri, teoria și practica neo-bolșevice (folosesc termenul într-un sens strict istoric) ale minorității avansate, înaintate, luminate, iluminate, cum vrem să-i spunem, care știe ea – și numai ea – cum stau lucrurile, ce e bine și ce e rău, și care are deci tot dreptul să-și impună voința majorității. doar îi vrea binele!” (Valeriu Cristea, „Teama de alegeri”, Adevărul, 13 mai)
Andrei Pleșu ia cuvântul în Parament și vorbește despre manipularea (postmortem) de către Ceaușescu. 11 mai 1990: „Am impresia că suntem manipulați cu toții, postmortem, de Nicolae Ceaușescu. (…) Suntem manipulați de el când abuzăm de conceptul de revoluție. Era conceptul lui preferat («revoluția permanentă»), ca și cum starea normală în care trebuie să trăim este starea de răzmeriță neîncetată” (sursa: Adevărul)
România liberă publică pe 31 mai 1990 un reportaj despre minerii de a Petrila. Minerii sunt numiți „sfinții din măruntaiele pământului”. „Poate n-ar fi rău să știe cât mai mulți oameni ce este mina, ce este un miner” (sursa: România liberă)
GDS cere manifestanților să părăsească Piața Universității: „(…) considerăm că, față de condițiile create la 20 mai, continuarea manifestației ar fi neadecvată (…) în clipa de față, aceste modalități de protest trebuie să facă față altor forme ale acelei opoziții fără de care o societate democratică nu poate exista. (…) Grupul pentru Dialog Social, 24 mai 1990” (22, 1 iunie 1990)
Doina Cornea către greviștii foamei: „și eu am făcut greva foamei, dar limitat. Vă rog, și dumneavoastră tot limitat trebuie s-o faceți, nu vă puneți viața în pericol” (22, 1 iunie 1990)
Radu Filipescu: „Piața Universității mi s-a părut cea mai puternică forță care s-a opus guvernului până la alegeri. și chiar dacă aceste alegeri s-au pierdut, această opoziție trebuie să continue, dar nu sub aceeași formă și fără pericolul unor sacrificii. Trebuie renunțat la greva foamei, acești oameni nu trebuie să-și pună viața în primejdie. Acum este necesară organizarea unui nucleu, a unui grup pentru crearea unei opoziții mai elaborate și bazată pe niște principii și idei politice.” (22, 1 iunie 1990)
Revendicările greviștilor foamei din Piața Universității la începutul lui iunie 1990: „De ce a eșuat dialogul? În primul rând, el nu a fost purtat asupra ansamblului revendicărilor exprimate de diferite organizații inițiatoare și susținătoare ale demonstrației perpetue din Piața Universității ci s-a cantonat exclusiv la revendicarea comună privind postul independent, privat, de televiziune. Comisia guvernamentală nu a fost pregătită și nici mandatată să ofere un răspuns fără echivoc la această problemă” (Sorin Roșca Stănescu, „De ce a eșuat dialogul? Din vina cui?”, articol de fond în România liberă)
Comunicat al președintelui României privind evenimentele din 13 iunie 1990: „În cursul după-amiezei [zilei de 13 iunie], acțiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate și incendiate clădirile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și Case de Mode, personalul fiind blocat în interior. A fost sustras armament. A fost distrus și un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine și localuri publice. Încercările pompierilor și forțelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleași elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în fața unei tetative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forță, prin violență dezlănțuită conducerea aleasă în mod liber și democratic a țării la 20 mai a.c. Ne adresăm tuturor forțelor democratice ale țării care și-au dat votul pentru libertate și stabilitate în România cu chemarea de a sprijini acțiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forțele de ordine și cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea și arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în fața justiției pentru a da socoteală de cele comise.” (sursa: Adevărul, 14 iunie 1990)
Părintele Daniel despre „războiul cel dintre noi”: „«Ferește-ne, Doamne, de războiul cel dintre noi.» Aceste cuvine dintr-o rugăciune mai cuprinzătoare a Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă la priveghere spirituală în fața unei mari primejdii din viața unui popor: încrâncenarea și lupta fratricidă sau războiul civil” (Părintele Daniel, „Cuvânt de priveghere”, în Adevărul, 16 iunie 1990)
Ion Iliescu despre 13-15 iunie 1990: „așa cm au arătat evenimentele grave petrecute săptămâna trecută, anumite grupuri politice extremiste, minoritare, par să considere acest lucru o amenințare [alegerea ca președinte a lui Ion Iliescu la 20 mai 1990]. Pe 13 iunie au fost atacate și devastate unele instituții de stat; au fost înregistrate pierderi de vieți omenești și am avut un număr mare de răniți; au fost produse daune materiale considerabile. Există numeroase elemente care e îndreptățesc să vorbim de o acțiune premeditată, organizată și coordonată potrivit unui scenariu al destabilizării. Reacția generală a organelor de ordine, ca și coordonarea la nivel informativ între unitățile poliției și cele militare au fost necorespunzătoare. Conducerea statului și guvernului au fost puse în fața unei provocări directe, fără ai-i putea face față în mod eficient. În aceste condiții a fost emis apelul de a veni în sprijinul autorităților, apel la care au răspuns masiv cetățeni ai Capitalei și din alte județe, inclusiv mineri sosiți din diferite colțuri ale țării, aceștia ajutând la deblocarea Pieței Universității, în colaborare cu organele Primăriei, de resturile autovehiculelor carbonizate, pentru a o putea reda traficului. Din păcate, în zilele de 14 și 15 iunie, în procesul de restabilire a ordinii publice s-au înregistrat excese, violarea unor instituții, a unor sedii de partide și a unor locuințe, molestări ale unor cetățeni care nu aveau vreo legătură cu evenimentele din perioada precedentă. Ne disociem fără echivoc de toate acțiunile care au ieșit din cadrul legal. Toate acestea fac obiectul unei anchete amănunțite (inclusiv parlamentare).” („Cuvântarea președintelui Ion Iliescu în fața parlamentului țării”, în România liberă, 21 iunie 1990)
Uniunea Democratică a Romilor din România: „Încălcându-se elementarele drepturi ale omului, înscrise în DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, adoptată de ONU, la 10 septembrie 1948, în București, în cartierele Ferentari, Șulea, Tei, Pantelimon, Colentina, Rahova, sub pretextul eradicării bișniței, mii de țigani au fost agresați cu bestialitate, iar casele le-au fost devastate. (…) Până la această oră sunt înregistrate sute de răniți, zeci de violuri (chiar și în sediul Poliției Capitalei) și, de asemenea, victime. (…) Acest pogrom reînvie vremurile pe care le credeam demult apuse, cele ale dictaturii legionaro-fasciste. UNIUNEA DEMOCRATICĂ A ROMILOR consideră că prin aceste acțiuni se încearcă acreditarea ideii că romii (țiganii) sunt responsabili de evenimentele din 13 iunie” (sursa: 22, 22 iunie 1990)
GDS se spală pe mâini: „De câteva zile, Grupul pentru Dialog Social este obiectul unei campanii dezlănțuite de diverse mijloace de informare și de Televiziunea Română. Acuzația principală este de a fi unul din autorii morali ai violențelor comise în zilele de 13-14 iunie în București. Protestăm cu fermitate împotriva acestei calomnii. Grupul pentru Dialog Social s-a referit în două documente la evenimentele din Piața Universității. Primul document invita părțile implicate în conflict să înceapă dialogul, cel de-al doilea apela la organizatorii manifestației ca după alegeri să caute alte forme de luptă pașnică pentru a-și exprima opțiunile politice. De mai multe săptămâni, nici un membru al Grupului nu a mai apărut în Piața Universității (…)”(sursa: 22, 22 iunie 1990)
Petre Roman despre legătura dintre securiști și violențele din 13 iunie: „Manifestațiile, care au provocat ciocniri, au avut un caracter marcat antistatal și nu au fost organizate de rebeli din popor sau oponenți împotriva sistemului, ci de oameni pregătiți să atace instituțiile de stat și democratice ale țării. Primul ministru român a apreciat că elemente ale fostei securități s-au aflat în spatele acestor acțiuni, în scopul destabilizării regimului politic și pentru a juca din nou un rol important în guvern, stat și în cadrul forțelor de ordine.” (sursa: România liberă, iunie 1990)
Maria Munteanu, mama lui Marian Munteanu, despre plecarea manifestanților din Piața Universității către Poliție, pe 13 iunie 1990: „(Marian Munteanu) A fost eliberat în jurul orei 15.30, după care a vorbit foarte scurt la balcon. A precizat că a fost arestat, că nu știe ce s-a întâmplat cu ceilalți arestați și a invitat la calm. L-au auzit mii de oameni. A exprimat ideea de non-violență a studențimii și chiar a fost împotriva ideii de a se merge spre Poliție. Lumea era însă foarte înfierbântată și striga ‘La Poliție! La Poliție!‘ A făcut rugămintea de a se merge ordonat, în coloană” (sursa: 22, 29 iunie 1990)
Sorin Dumitrescu despre Marian Munteanu: „am fost din capul locului izbit de chipul acestui om tânăr. Seamănă răzbit cu Hristos, cu duhul acelei sfinte fizionomii ascunse în adâncul inimii fiecăruia din noi și prin care acesta își recunoaște grabnic stăpânul. Este un chip pecetluit. Trăsăturile lui poartă înscrisă marca inconfundabilă a jertfei nevinovate, a celui care ajunge să ispășească, el singur, pentru toată lumea, a celui sortit să rabde oprobriu general și mai ales povara unor păcate imaginare. ” (sursa: 22, 20 iulie 1990).
Revista 22
Ziarul Adevărul
Ziarul România Liberă
