Să încercăm să privim lucid dincolo de cazul Severin, acesta e exerciţiul pe care vi-l propun. Vi se pare normal ca un europarlamentar plătit în medie cu vreo 80 000 de euro pe an (net) să mai aibă dreptul la contracte cu diverse companii de lobby? Aceasta-i întrebarea mea.
“Şpaga” cerută de Severin a indignat firesc pe toată lumea: a deranjat modul frust în care acei trei europarlamenatri încasau bani contra unor legi. Nimănui nu i se pare îngrijorătoare, dincolo de aceste cazuri flagrante, însăşi acceptarea pe scară largă a lobby-ului prin intermediul europarlamentarilor?
Există o lege a lobby-ului, deci sîntem în normal, ni se spune. Foarte bine că există. Asta nu înseamnă că practica mi se pare în regulă. Infinitele complexe în faţa Europei pe care le au politicieni, intelectuali, ziarişti români etc. ar trebui să fie depăşite cu întrebări fireşti. Unde începe şi unde se sfîrşeşte lobby-ul nesimţit? Din cîte văd în declaraţii de interese şi de avere ale unor alţi parlamentari decît cei incriminaţi, aş spune că treburile sînt mult mai confuze decît am crede.
Lui Adrian Severin i s-a cerut imperativ să renunţe la orice funcţie politică pînă nu se lămureşte situaţia în Parlamentul European. Victor Ponta a anunţat – presat fiind de conducerea europeană a socialiştilor – că Severin trebuie să plece. A fost o decizie normală pe care ar fi capitalizat-o politic cu adevărat dacă o lua imediat după ce s-a dat ştirea cu Severin.
Unul dintre discursurile servite de diverşi interesaţi de lobby şi în România (nu avem încă o lege reglementată în acest sens) sună cam aşa: nu sîntem încă pregătiţi, nu ştim ce-i ăla lobby. Ba eu cred că ştim. Şi cred că, dacă Severin ar fi fost membru într-un partid cu adevărate valori de stînga, ar fi fost luat de ceva mai mult timp la întrebări în legătură cu serviciile pe care le oferă unor companii de lobby sau multinaţionale. Aveţi mai jos preţul unei şedinţe la UNicredit, din declaraţia de avere:
Severin a ars nişte etape în procesul lobbystic şi. Însă nu cred că sînt singurul cetăţean european care are o problemă cu instituţia lobbyului în general. Faptul că unii sînt mai abili şi mai puţini lacomi decît Severin nu mă încălzeşte cu nimic. Parlamentarul este ales de nişte cetăţeni pentru ca apoi să se poată angaja să susţină diverse interese financiare despre care aflăm sporadic?
E lobby-ul nerglementat mai bun decît cel reglementat? Şi asta e o întrebare spinoasă. Se face lobby oricum şi în România dar, pentru că n-avem lege, nu-i putem identifica pe eroii lui. Cele două cazuri de presiune puternic corporastistă în cazul Ordonanţei 50 şi în Cazul Noului Cod al Muncii au rămas de aceea un soi de decizii politice ciudate – fundamentul lobbystic nu poate fi stabilit decît speculînd. Din punctul ăsta de vedere, unii au dreptate să susţină o lege a lobby-ului: măcar am vedea clar cine cu cine lucrează. Aşa cum se poate vedea din PE.
Europarlamentarii sînt plătiţi oricum regeşte, după orice standarde. Ştiu că din acest colţ de Europa nu se pot impune dezbateri la nivel european. Dar mi se pare normal ca măcar stînga europeană să ia o decizie în acest sens – tot îşi plînge de milă că nu-şi regăseşte identitatea.
Ştiu, imediat va veni acuzaţia de naivitate. Şi la asta o să răspund aşa: poate a venit vremea să ne gîndim la soluţii anti-lobby (sau măcar de restricţionare ceva mai drastică) adevărate şi trans-naţionale. Iar cînd discursul lemnos de la Bruxelles ne mai atacă sinapsele, trebuie replicat cu chestiuni simple: capitala Bruxelles a ajuns un soi de bazar de lobbyşti, o fi normal? Să vă aleagă lobbyştii atunci şi noi stăm liniştiţi acasă în ziua votului.
Ce se poate face imediat? Partidele româneşti ar putea să discute clar şi direct despre plăţile pe care unii parlamentari români le iau pentru lobby, semi-lobby etc. Severin a comis un act imoral. Dar mie mi se pare complet în neregulă ca Adina Vălean, europarlamentar, soţia lui Crin Antonescu să ia 100 000 de euro de la o companie de lobby deţinută (conform unor publicaţii, nu am verificat personal) de Dinu Patriciu.
Ştiu că PNLpoate încă reprezintă dreapta “cu iniţiativă”, antreprenorii – dar chiar tuturor liberalilor li se pare în regulă această formă de plată?
La fel, ce-i mai trebuie lui Theodor Stolojan 10 000 de dolari pe an de la Fondul Româno American de Investiţii (conform declaraţiei de avere din 2010 de pe siteul ANI)? Nu e ilegal. Măreţii neoliberali români vor taxa un astfel de demers drept “taliban”, probabil. O întrebare neeuropeană.
Avem deci grade de moralitate cu graniţă incertă. Şi este acceptat prea uşor acest tip de ambiguitate: Severin a fost judecat sever de mulţi comentatori, inclusiv pe voxpublica, mai ales pentru stîngăcia lui lobbystă şi nu pentru că ar fi comis ceva profund neetic.
Prea puţini îndrăznesc să chestioneze instituţia lobby-ului european – poate pentru că am da semn de “sălbăticie” şi “necivilizaţie” dacă am face-o. Ei bine, eu o fac – poate uneori trebuie să ne asumăm condiţia de “talibani estici” şi să punem întrebări. Conducerea socialiştilor europeni e ipocrită pentru că a acceptat de la bun început astfel de practici.
Lobby-ul nu înseamnă să dai bani şi parlamentarii să fugă apoi să depună legi!, mi se va reproşa imediat. Nu, nu e asta, e vorba de influenţă subtilă, de discuţii şi pentru “cauze bune”. Dar tot presiuni şi jocuri politice contracost sînt, oricît le-am vopsi cu slang european. Miza acestui articol nu este să-l scuz pe Severin (mai ales că acest blog a reacţionat printre primele şi i-a cerut lui Victor Ponta reacţie rapidă). Propun altceva: să dezbatem o ipocrizie “europeană”, poate fi un bun început pentru un scepticism construit corect faţă de instituţiile bruxelleze.
Nu sînt de acord ca parlamentarii trimişi la Bruxelles de România să poată fi plătiţi de lobbyşti. Şi mi-ar plăcea ca măcar partidele care se pretind de stînga în România să facă ceva în acest sens, să fie în avangardă şi faţă de grupul politic european din care fac parte – de ce nu ar învăţa să acţioneze în stil mare? În plus, poate ar fi un bun start pentru diverse voci civile din România să mai iasă şi să urle şi la nivel european – critica societăţii româneşti trebuie să-şi găsească puncte comune cu o critică a instituţiilor europene (nu mai putem pretinde la nesfîrşit că sîntem “altceva”). Sînt ineficiente şi pamfletărismul ultralocalizat, şi discursul ong-istic (pe care îl prevăd deja) la vederea unei astfel de opinii tranşante anti-lobby.
E o întrebare europeană la care am putea găsi un răspuns naţional rapid. De ce ar fi mai bun lobby-ul deştept decît cel prostesc şi “deconspirat”? Primul argument pe care l-a dat Severin, după publicarea materialului Sunday Times, a fost: “nu e ilegal”. Exact această reacţie exprimă bula “etică” imensă dintre europarlamentari şi alegătorii lor. Alegătorii nu te aleg pentru că faci lucruri legale, te aleg pentru o conduită etică minimală. Da, e legal să faci lobby la Bruxelles, în nişte limite, evident. Dar graniţa cu imoralul este extrem de subţire. Şi vreau s-o negociem cu politicienii pînă nu e prea tîrziu.
De aici trebuie să înceapă dezbaterea. Din punctul meu de vedere, Vălean sau Stolojan au şi ei nişte explicaţii de dat, chiar dacă sînt mai discreţi şi mai deştepţi decît colegul lor. Nu e cu adevărat politică o discuţie în care singura replică pe care o primesc de la aleşi este: “da’ n-am făcut nimic ilegal”.
Recapitulare: lobby-ul are la Bruxelles probleme mai mari decît cele expuse într-o bună zi de un ziar al lui Murdoch. Le dezbatem pe bune sau rămînem la cele trei demisii? Acceptăm senin că lobby-ul e o instituţie luminoasă cu trei pete negre descoperite cu camera ascunsă? Eu zic să nu.
Aparut si pe VoxPublica.