In cele peste 250 de comentarii la articolul lui Adrian Schiop, forumul cel mai voluminos de la aparitia CriticAtac, se reproseaza manelelor, printre altle, ca sunt de un sexism jignitor transformand femeia in marfa, de cumparat/vandut cu/pe bani. Altfel spus, tiganii (ei) se poarta oribil cu femeile lor (sic !) si transmit o imagine degrandanta cu care femeile respectabile (noi) nu vor si nu se pot identifica. Se face referire la versurile “Banii frumoşi se fac cu fete / Trimite-le afară fără sentimente”.
Textul de fata incearca sa explice pe scurt mecanismul social si politic al sexismului si conectarea lui cu alte forme de diferentieri-inegalitati care definesc imaginarul colectiv al contemporanilor nostri: rasa (etnicitatea) si natiunea, prin aceasta deconstruind evidenta atitudinii descrisa mai sus.
Afirmarea sistematica a inferioritatii sociale si politice a femeii si identificarea ei cu reproducerea, este o caracteristica daca nu universala, atunci de o imensa generalitate. Matriarhatul nu pare sa fi existat vreodata, in orice caz dovezi irefutabile nu exista in sensul promovat de ganditorii evolutionisti din secolul al 19-lea anume ca la inceputurile umanitatii, aidoma Amazoanelor descrise de Greci, femeile se organizau in grupuri autogestionate, erau razboinice si ucideau noi-nascutii de sex masculin. Aceasta idee pare mai degraba produsul fantasmatic al unei gandiri androcentrice ce corespunde cu miturile multor populatii, dupa schema conform careia femeile (sau prima femeie) aveau la inceputuri o putere imortanta care corespundea cu haosul, barbatii (sau un barbat) au reusit sa puna mana pe secretul lor si sa inverseze lucrurile, aducand astfel ordinea necesara, adica Cultura. In schimb, exista – nu foarte multe – societati matrilineare (casa, bunurile, numele se transmit in linia descendenta materna), care sunt efectiv ceva mai egalitare, dar chiar si acolo reprezentarea politica, autoritatea familiala, negocierea intergrupuri sunt in mainile barbatilor (unchiul din partea mamei si nu tatal de exemplu poate avea o functie importanta).
In cadrul acestei asimetrii sau mai bine spus, producand-o, schimbul de femei, ne spune antropologul secolului 20, Claude Lévi-Strauss, este un element crucial – da-mi o sora sau o fiica daca vrei sa fim prieteni, astfel o sa fim rude si n-o sa ne batem, tu o sa ai o producatoare de bunuri, o reproducatoare si o mancare preparata, iar eu o sa am un partener de vanatoare, si un aliat pe timp de razboi. Acesta este, spune el, punctul alfa al umanitatii, ruperea omului de Natura si intrarea in Cultura. Noroc cu asimetria sexuala ca am iesit din haos si animalitate ! Dincolo de societatile « simple » discutate de Lévi-Strauss, si dincolo de obsesia de inspiratie evolutionista de a vorbi de un punct alfa al umanitatii, putem extrapola fara sa gresim ideea circulatiei femeilor intre parteneri ai relatiei de schimb care sunt (cu foarte rare exceptii) barbati. Femeile intra asadar, ca si alte obiecte, in relatiile de troc si comert – si deci sunt schimbate contra altor obiecte (scoici, turme de animale, grâne, bani). Trafic adica ! Sunt schimbate nu schimba ! Diviziunea sexuala a muncii care atribuie astfel femeilor munca reproductiva (fizica si sociala) si barbatilor munca productiva, cu valorizarile respective neechivalente, face din femei pretutindeni o clasa inferioara barbatilor – chiar si acolo unde societatea nu e organizata pe clase –deoarece femeile presteaza aceste servicii in general in cadrul gratuitatii uniunii conjugale…Si totusi, ce pot ele sa schimbe in relatia aceasta in care nu au prea multa marja de autonomie ? De la femeia culegatoare din desertul Kalahari la starurile feminine vazute pe sticla, femeile au inteles ca pot sa-si negocieze privilegii (carne vanata, imbracaminte, bani, libertate, pozitie sociala…) datorita serviciilor sexuale si domestice pe care le presteaza. Categoria e larga si include si suportul emotional, afectiv, comunicational aferent. Raportul dintre aceste doua tipuri de servicii difera, precum si modalitatile si cadrele de negociere, dar intre femeia maritata de oriunde si prostituata exista o continuitate structurala, ne spune Paola Tabet. Si culmea, a doua s-ar putea sa aiba mai multa stapanire pe capacitatile si competentele ei, si sa le negocieze mai in avantajul libertatilor ei, decat prima.
Deci intr-un tablou de ansamblu, sexismul este una din carcateristicile ce face din puzderia de lumi si culturi, o umanitate destul de omogena…Mecanismul sexismului este insa in mod variat integrat in institutii, la randul lor plasate in contexte istorice particulare. Una din aceste institutii, si poate cea mai importanta, este, asa cum se intelege din cele de mai sus, casatoria intre parteneri heterosexuali. Alta este sistemul de initieri la statutul de adult : la unii, ritualuri complicate, la altii, scoala, institutii bazate de fiecare data pe o conceptie despre viata, minte umana, loc al omului in univers (cosmologii, mituri, religii) bine articulata care legitimeaza ordinea existenta a lucrurilor si mentine ierarhiile sociale, de varsta, sex, statut.
In societatile europene, se intampla ceva foarte interesant odata cu revolutiile democratice de la sfarsitul secolului al 18-lea, care fac sa se nasca conceptul de individualitate : femeile incep sa revendice iesirea de sub aceasta tutela. Revendicarile sunt prost vazute in ansamblul societatii care opune varii rezistente. Dar una peste alta, in cadrul evolutiei institutiilor, ele fac posibila incetul cu incetul o anumita emancipare a femeilor ca indivizi – cateodata incetineala e exasperanta pentru o viata de om – in Elvetia de exemplu, femeile au obtinut drept de vot si reprezentare politica la nivel federal in 1971, doua cantoane care nu votasera aceasta lege si nu au aplicat-o au fost somate sa o faca in 1990. Mai precis, a unora dintre ele, indeosebi cele educate din clasa de mijloc, burgheza a societatii.
Scoala primara obligatorie va avea un rol important in crearea unui cadru formal pentru acest proces. Apoi industrializarea si valorizarea mainii de lucru feminine pentru anumite industrii – mai ieftina, mai eficace…Insa ce se da cu o mana se ia cu cealalta, iar egalitatea de drepturi nu corespunde egalitatii in fapt. Crearea statelor nationale si a coloniilor incepand cu secolul al 19-lea replaseaza capacitatile reproductive ale femeii in prim-plan si avand noi mize care depasesc familia, neamul, proprietatea – Natiunea are nevoie de fii care sa fie soldati si administratori : natiunea insasi e o mama, corpul femeilor este baza ei. Burtile femeilor devin o problema de stat, femeile sunt pastratoarele oficiale ale puritatii natiei si rasei.
Cele doua razboaie mondiale au radicalizat aceasta schema, in pofida unei tot mai mari prezente a femeilor in spatiile pana atunci rezervate barbatilor (de la munca retribuita in care de altfel, ele inlocuiesc pe cei deveniti soldati pana la sport de exemplu). Natiunea e un soi de cont deschis gata mereu sa alimenteze reabilitari de imagine de sine, diferentieri fata de un strain fantasmat si omogenizari interioare care obligatoriu se bazeaza pe aportul femilor ca reproducatoare. Orchestrate de barbati (conducatori luminati !) natiunile europene trebuie sa produca dupa al doilea razboi mondial o noua forta de munca – burtile femeilor trebuie inca o data sa raspunda acestei datorii. Fetusii insisi sunt subiecti ai natiunii, cum spunea un slogan croat in 1991. Romancele o stiu prea bine ! Si tot derivata din rolul de reproducatoare si pastratoare ale natiunii atribuit peste tot femeilor, apare si utilizarea violului ca arma impotriva dusmanului – prin injosirea femeilor celuilalt virilitatea nationala iese biruitoare precum in masacrul paradigmatic in acest sens, din Bosnia 1993, in care intr-o uzina dezafectata din Potocari, soldatii sârbi sub comanda lui Radovan Karazic au violat timp de mai multe luni cateva sute de femei din Srebrenica dupa ce le impuscasera fiii si sotii.
Nu va ganditi sa cautati raspunsuri inspirate de experienta personala la aceasta ecuatie sexism universal – identitate nationala. Fiindca n-o sa scapati de urmatoarea capcana ! Sub forma unui bine cunoscut mecanism de aparare, cu totii, barbati sau femei, vom gasi suficiente motive sa ne consideram « in afara » ei…deoarece dominatia, exploatarea, fac parte in societatea noastra, valoric vorbind (si de multe ori strict declarativ, intr-un decalaj imens fata de practicile concrete), din categoria intoterabilului…Plasandu-ne fantasmatic in afara avem posibilitatea sa spunem « nu sunt eu cea exploata, vanduta, traficata, ci este ea, cealalta – o femeie amarâta, fara cultura, fara educatie ». Noi traim intr-o societate civilizata, care respecta femeile (de accea le plateste cu pana cu pana la 30% mai putin, de aceea munca domestica e facuta doar in proportie de 10% de barbati iar reprezentarea politica in parlamentele europene nu atinge nici macar in tarile scandinave 50 %). Si putem inventa comparatii de situatii in care sa iesim aparent in castig de cauza, sa ne reafirmam superioritatea imaginata, ignorand comparatia de mecanisme de functionare. Exemplele de tipul « oglinda-oglinjoara, nu sunt eu cea mai emancipata femeie din tara ?» sunt nenumarate – ele redefinesc de fiecare data o imagine deformata a femeilor neeuropene menita sa puna o distanta intre Noi si Ei…Mass-media, politicienii si oamenii de rand devin brusc feministi cand au de a face cu femei musulmane ce poarta hijab sau cu ceremonii de casatorie intre adolecenti romi, intrumentalizand chestiunea egalitatii de sexe ca sa stigmatizeze populatii indezirabile, dar nu vor sa admita existenta inegalitatilor de gen in ograda proprie…Sa ne amintim de nunta Ana Mariei Cioaba din 2003, ce mai zarva, ce mai indignare, ce mai napustiri sa salvam femeile rome de barbatii lor ! Femeile rome despre care stim de fapt atat de putine lucruri si pe care le privim in cel mai bun caz prin ochelarii romantici de genul celor propusi de Emil Loteanu in filmul Satra. Drapelul nobil al drepturilor femeii si copilului ne da in plus, si in mod pervers, constiinta de a fi de partea cea « buna » a baricadei. Rasismul e asadar rezolvarea nefericita a ecuatiei !
Revenind la manelele noastre, nu e vorba de a accepta dominatia masculina la romi sau in alte medii marginalizate ci de a plasa aceste raporturi in contextul lor specific social, politic, economic – de a intelege sensul acestora intr-o logica a organizarii, a supravietuirii, a construirii unui tot cultural. De a vedea de asemenea, prin prisma comparativismului antropologic pe care l-am schitat rapid mai sus, ca dominatia masculina nu e cuibarita la romi, populatii afro-americane sau indigene, la muncitori in somaj, etc. A ne focaliza atentia pe un pretins accent al sexismului la Ei prevalandu-ne de un soi de feminism decontextualizat si dezincarnat, este alunecarea in nationalism si rasism. Sa respingem o discutie asupra manelelor pe motiv ca sunt misogine este inca o dovada de ipocrizie si de inventare a unei pubele sociale pentru a ne detasa de un obiect de interes intelectual, cultural, politic atat al manelelor ca fenomen cultural local, al raporturilor dintre sexe in grupurile rome, cat si al dominatiei masculine ca trasatura definitorie a societatii. Scopul ultim al acestei respingeri este sa ne autointretinem iluzia satisfacatoare si glorificatoare a superioritatii.