TEMA: Campus de luptă. Împotriva neoliberalizării universității / Sumar*
În întreaga lume, studenți, elevi, profesori, părinți și angajați au protestat, în ultimul deceniu, împotriva accentuării comercializării și a privatizării educației publice, luptînd pentru o educație liberă și emancipatoare. Anul acesta, oamenii se vor uni în lupta lor la nivel internațional și global în cadrul Valului Global de Acțiune pentru Educație.
Mulți dintre noi folosim Mișcarea Studențească Internațională [International Student Movement: emancipating-education-for-all.org/ism_en] ca pe o platformă autoadministrată, inițiată în vederea schimbului de informații, a corelării și a coordonării de proteste la nivel internațional și global. Urmărim crearea de structuri bazate pe participarea directă și pe organizarea nonierarhică prin discuții și acțiuni colective. Oricine se identifică cu lupta împotriva privatizării educației publice și pentru o educație liberă și emancipatoare ni se poate alătura și poate participa sau contribui la platformă!
Unii dintre noi ne-am întîlnit și am colaborat deja cu următoarele ocazii: 10 ani de „Proces Bologna“ la Louvain-la-Neuve (Belgia), 25–29 aprilie 2009 [www.emancipating-education-for-all.org/content/actions-and-events-2904-wednesday-gwa#comment-284]; Summitul Universităților G8 de la Torino (Italia), 17–19 mai 2009 [www. youtube.com/watch?v=a0kDQCJ1BI4]; Bologna Burns de la Viena (Austria), 11–14 martie 2010 [bolognaburns.org]; Bologna Keeps on Burning de la Madrid (Spania), 8–14 aprilie 2010 [bolognaburnsmadridenglish.wordpress.com]; și Congresul Educațional European de la Bochum (Germania), 25–30 mai 2010 [www.educationcongress.eu]. Următoarele obiective ne unesc în întreaga lume:
Împotriva a ce luptăm?
Împotriva efectelor actualului sistem economic asupra oamenilor și sistemelor educaționale:
– împotriva taxelor de școlarizare și a oricărui fel de taxe care împiedică accesul și participarea în mod egal a oamenilor la educație;
– împotriva datoriilor studențești;
– împotriva unei educații publice puse în slujba pieței (muncii);
Așa-numitul „Proces Bologna“ (și echivalentele lui din întreaga lume) urmărește implementarea unor sisteme educaționale care, înainte de toate, instruiesc oamenii pentru deprinderea unor abilități ce servesc piața muncii. El promovează reducerea costurilor de instruire, scurtează perioada de studii și produce o mînă de lucru subcalificată.
– împotriva transformării educației într-o marfă (la fel ca toate celelalte aspecte ale vieții);
– împotriva influenței (în creștere) a intereselor de afaceri asupra bugetelor de bază pentru educația publică;
– împotriva tăierilor (în creștere) aplicate bugetelor educației publice în întreaga lume;
– împotriva „privatizării“ fondurilor publice prin subvenționarea instituțiilor educaționale private;
– împotriva comodificării [commodification] și exploatării muncii în cadrul instituțiilor educaționale.
Ne opunem discriminării și excluziunii din orice instituție educațională pe baza:
– condițiilor socio-economice (în prezent, sistemele educaționale sînt astfel organizate încît oamenii cu mai puțini bani nu pot participa la ele în mod egal);
– a naționalității;
– a performanței;
– a ideologiilor și activităților politice;
– a genului;
– a orientării sexuale;
– a religiei;
– a etniei;
– a culorii pielii.
Ne opunem prioritizării cercetării orientate spre obținerea de patente cu valoare comercială, și nu spre o cunoaștere liberă, deschisă, disponibilă tuturor!
– Instituțiile educaționale publice sînt în tot mai mare măsură silite să concureze pentru sponsorizări private pentru a efectua cercetări (fundamentale); în același timp, fondurile private au tendința de a fi investite în cercetări care promit să fie profitabile (ducînd la un declin al finanțărilor în zone de cercetare care ar putea fi importante, dar nu sînt considerate profitabile). Pe baza profitului, instituțiile educaționale și participanții primesc calificativul de „excelent“ și îndeplinesc adesea criteriile pentru a primi o finanțare publică suplimentară.
Ne opunem prioritizării granturilor de cercetare generatoare de venituri în defavoarea educației și a cercetării fundamentale.
Ne opunem activităților pentru armată din cadrul instituțiilor educaționale:
– cercetării legate în mod specific de scopuri militare;
– recrutării și activităților publicitare pentru armată.
Pentru ce luptăm?
– educația liberă și emancipatoare ca drept uman: educația ar trebui să slujească în primul rînd interesul individului de-a se emancipa, ceea ce înseamnă să poată reflecta critic și înțelege structurile de putere și mediul înconjurător; educația nu trebuie să permită doar emanciparea individului, ci a societății în întregul ei;
– educația ca bun public servind interesele publice;
– libertatea și alegerea academice: libertatea de a urma orice disciplină de studiu.
ACCES:
– liber față de mecanismele monetare de plată de către participanți și față de orice fel de discriminare și excluziune și, ca atare, accesibil în mod gratuit tuturor indivizilor;
– pentru o finanțare suficientă a tuturor instituțiilor educaționale publice, indiferent dacă sînt considerate profitabile sau nu.
STRUCTURĂ:
– toate entitățile/instituțiile educaționale ar trebui structurate democratic (participare directă de jos în sus, ca bază a proceselor de luare a deciziilor).
De ce la nivel local și global?
Impacturile sistemului economic global actual stîrnesc lupte în întreaga lume. Pe lîngă exercitarea unor presiuni locale în scopul influențării politicilor și a legislațiilor locale/regionale, trebuie să fim conștienți de natura globală și structurală a problemelor noastre și să ne împărtășim tacticile, experiențele în organizații și cunoștințele teoretice, pentru a învăța unii de la alții. Schimbările pe termen scurt pot fi obținute la nivel local, dar marile schimbări se produc doar dacă ne unim la nivel global.
Sistemele educaționale din întreaga lume fac ceea ce sînt create să facă în cadrul sistemelor statale și economice: selectează, instruiesc și creează ignoranță și supunere. Ne unim în sprijinul pentru un sistem educațional diferit și pentru o viață diferită.
Sîntem uniți împotriva oricărei forme de represiune din partea guvernelor din lumea întreagă îndreptată împotriva celor implicați în lupta pentru o educație liberă și emancipatoare.
Următoarele grupuri și persoane sprijină declarația de mai sus, se angajează să o distribuie și să se implice în mod activ în Valul Global de Acțiune pentru Educație [emancipating-education-for-all.org/idea_global_wave_action], concentrîndu-se asupra sporirii, pe viitor, a eforturilor de interconectare a grupurilor de activiști din domeniul educației din întreaga lume.
Grupuri care susțin Declarația comună:
– AktionsBündnis gegen Studiengebühren – ABS (alianța de acțiune împotriva texelor de școlarizare), Germania
– Anarchist Front, Republica Macedonia
– AStA Marburg (corpul studențesc reprezentativ al Philipps University Marburg), Germania
– Bildungsstreik AG Wetterau, Germania
– Bildungsstreikbündnis Halle, Germania
– Bildungsstreikinitiative „Bildungsoffensive“ der KHSB, Berlin, Germania
– Centre of the Students of the Universities of Tirana, „Study, Critic, Action“, Albania
– Club Conscience Estudiantine, Maroc
– Connie Hogarth Center for Social Action, Manhattanville College, New York, SUA
– Democracy Village Peoples Assembly, Londra, Marea Britanie
– Democratizing Education Network, SUA
– Demokratische Linke Gießen, Germania
– Demokratische Linke Marburg, Germania
– Direct Action (rețea de sindicate stundețești independente), Ucraina
– Adunarea Federală Generală a „Bildungsstreik“ (grevă educațională), 8 august 2010, Germania
– Front de Lutte pour l’Education, Franța
– Graduate Employees Together (GET), University of New Mexico, SUA
– Gruppo Italia Libera – Free Italy, Italia
– Human Rights Alliance, Australia
– IMF Resistance Network, SUA
– Initiative Bildungsstreik Marburg, Germania
– Irie Révolté, grup muzical, Germania
– Jobs with Justice of the Traid, NC, SUA
– Jugendverband Jungdemokraten/Junge Linke Hessen e.V., Germania
– JungdemokratInnen/Junge Linke Gießen, Germania
– Kritische Studenten Utrecht, Olanda
– LandesAStenKonferenz (LAK) Hessen, Germania
– LandesSchülerInnenVereinigung (LSV) Bayern e.V., Germania
– League of Filipino Students (LFS), Filipine
– Liberty Tree Foundation, SUA
– Movement for Social Justice – LENKA, Republica Macedonia
– n’Solidaritet, Prisˇtina, Kosovo
– Occupanții POT81 ai Universității Tehnice din Dresda [presse@pot81.de], Germania
– Occupy Louisiana, SUA
– Offenes Bildungsbündnis Gießen (O.Bi.Bü.Gi), Germania
– Olympia Coalition for a Fair Budget, Evergreen State College, Olympia, Washington, SUA
– PanAfrica Institute, Gambia
– PEMBEBASAN, Indonezia
– Protestplenum FH Frankfurt (adunarea de protest de la Universitatea de Științe Aplicate din Frankfurt/M), Germania
– SchülerInnenOrganisation für Augsburg (SOfA) e.V., Germania
– SDS Regensburg, Germania
– Self-determination Movement, „Study, Critic, Action“, Universitatea din Prisˇtina, Kosovo
– Sloboden Indeks (mișcare studențească independentă), Republica Macedonia
– Slobodni Filozofski (Facultatea Liberă de Științe Umane și Sociale din Zagreb), Croația
– SprecherInnenrat Universität Regensburg, Germania
– STAND of Queens College, SUA
– StuPa der katholischen Hochschule für Sozialwesen (parlamentul studenților din Universitatea Catolică pentru Științe Aplicate), Berlin, Germania
– Students Without Borders, Australia
– UniBrennt, Austria
– Unsere Uni Bern, Elveția
– Unsere Uni Fribourg (unifr@gmx.ch), Elveția
– WarIsACrime.org
– Worldwide Nepalese Students’ Organization (WNSO), Nepal
– Youth for Community Academic and Development Services (YOCADS), Liberia
Persoane care susțin Declarația comună:
– Agnieszka Dziemianowicz, studentă, University of Wroclaw, Polonia
– Anka Nowicka, membru al Partia Kobiet, Aleksandrów Lódz´ki, Polonia
– Ben Manski, candidat, Adunarea Statului Wisconsin, SUA
– Charlene Jane González, student și activist, University of Puerto Rico, Puerto Rico
– Choo Chon Kai, membru în Comitetul Central al Socialist Party of Malaysia (PSM), Malaysia
– David Cobb, candidat în 2004 la președinție din partea Partidului Verde (Green Party), SUA
– David Swanson, autor, Charlottesville, SUA
– Elricius Niklaus, NonProfitable Individual, Malaysia
– Gerry Georgatos, Students Without Borders, Australia
– Jakob Jakobsen, profesor, Funen Art Academy, Danemarca
– Jeanne Chiron, student și profesor, Paris, Franța
– Katja Ertl, student, University of Regensburg, Germania
– Ketie Saner, LandesSchülerInnenVereinigung Bayern e.V., Germania
– Khaw Seng Hean, University of Science Malaysia, Malaysia
– Maja Kohek, Save the University, Koper/Capodistria, Slovenia
– Marie Follayttar, activist pentru drepturile studenților, University of Southern Maine, Maine, SUA
– Mike Ferner, Veterans for Peace (președinte), SUA
– Mike Nagler, attac Leipzig, Germania
– Mo Schmidt, AStA, Marburg, Germania
– Peter Babnik, student și profesor, Universitatea din Koblenz, Germania
– Peter Morgan, Otago University, Noua Zeelandă
– Tan Sze Ming, Universiti Utara Malaysia, Malaysia
– Volker Seel, attac Marburg, Germania
– Wes Strong, National October 7th Coalition to Defend Public Education, SUA
– Wildaly Meyers, student, University of Puerto Rico – Rio Piedras Campus, Faculty of Education, Puerto Rico
– Will Klatt, organizator al Students for a Democratic Society
Doriți să sprijiniți această declarație și numele (grupului) dumneavoastră să apară în lista de mai sus? Trimiteți un e-mail la adresa united.for.education@gmail.com.
O lume – O luptă
Reflecții asupra „Documentului de lucru“
După ce Universitatea din Viena și-a închis ultima sală ocupată (Aula Am Campus), activitatea noastră se concentrează asupra ZILEI DE ACȚIUNE DIN 9 (și 16) IUNIE [2010] din întreaga Europă, existînd un GRUP DE LUCRU activ care urmărește crearea unei REȚELE UNIVERSITARE AUTONOME DE STÎNGA europene/internaționale.
Pe baza unei serii de „PRELEGERI ȘI SEMINARII ALTERNATIVE“ generate în urma SUMMITULUI ALTERNATIV ÎMPOTRIVA SUMMITULUI DE LA BOLOGNA (VIENA, 11–14 martie [2010]), sîntem convinși că o astfel de rețea își are rostul și e fezabilă. Obiectivele sînt clare și simple:
Ne opunem obligativității de a urma aceleași programe obosite (și adesea stupide), predeterminate de „comisii curriculare“ adesea opace, controlate de grupuri de interese solide. În loc de asta, trebuie să creăm o rețea autonomă internațională viabilă de oameni de știință cu o abordare critică și care să lucreze în cadrul sistemelor universitare existente, pregătiți să redacteze principiile și detaliile administrative ale unei PROGRAME LIBERE/INDEPENDENTE și ale procedurilor corespunzătoare de absolvire (master și doctorat) recunoscute oriunde în lume!
Astfel, ar fi perfect posibil ca o persoană care face un master cu o specializare, să zicem, în economie internațională să-l combine cu domenii care – cel puțin în prezent – nu-i sînt disponibile. Ar putea fi vorba de ecologie, geografie, meteorologie, inginerie, antropologie, istorie, limbi, literatură, filosofie sau teologie… Îmi pare rău, dar dacă sînt un gînditor profund care lucrează pe teme legate de oricare dintre aceste domenii, un soi de combinație „liberă“ cu aceste domenii (sau altele) ar fi extraordinară, în comparație cu „chestiile normale“ pe care sîntem siliți să le ingurgităm în așa-numitele „programe standard“.
În zilele noastre, argumente în favoarea gîndirii „neconvenționale“ sau „heterodoxe“ pot fi auzite efectiv ÎN ORICE MOMENT în cadrul știrilor și al discuțiilor internaționale legate de zăpăceala actuală care i-a cuprins pe gînditorii „ortodocși“ – acești oameni sînt frecvent (în majoritatea lor) „complet pierduți“ cînd vine vorba de înțelegerea lumii reale –, ideea unei astfel de UNIVERSITĂȚI INDEPENDENTE LIBERE GLOBALE, ca atare, este perfect de înțeles!
Traducere de Alex Moldovan
Photo: Reclaim your Future!. UniCampus Vienna, 11-14 March 2010, Program, p.8, p.21, p.23
www.emancipating-education-for-all.org / [Octombrie–noiembrie 2010]
Tema “Campus de luptă. Împotriva neoliberalizării universității” este concepută de redacţia revistei IDEA artă+societate şi a apărut în numărul curent # 35, 2010.
*TEMA: Campus de luptă. Împotriva neoliberalizării universității / Sumar
Edu-War in Progress. Actualitatea și istoria ei
- Lupte universitare la sfîrșitul pactului educațional* / George Caffentzis
- Renunțarea la scară: universitățile în criză* / George Caffentzis
- Educația și îngrădirea cunoașterii în universitatea globală* / Silvia Federici
Manifeste, apeluri, modalități și documente de lucru. 2009–2010
- Transformarea cunoașterii în marfă / Procesul Bologna – Strategia Lisabona
- Document de lucru adresat mișcărilor educaționale din întreaga lume
- Document de lucru pentru Summitul alternativelor / Idei pentru o educație și o societate diferite
- Ce este Congresul Educației Europene?
- Declarație comună cu privire la Valul Global de Acțiune pentru Educație din toamna aceasta
- Valul Global de Acțiune pentru Educație