Ciprian Domnisoru pe VoxPublica
Un fost UTC-ist (Ungureanu) şi fiul unui general în rezervă (Ministrul Finanțelor Bogdan Drăgoi) sunt activi în ultima perioadă să rezolve doleanțele FMI de privatizare a companiilor de stat în beneficiul acționarilor Fondului Proprietatea: nepoții şi strănepoții capitaliştilor de altădată. Vânzarea pachetelor minoritare de acțiuni nu este în sine un lucru dramatic- facilitează accesul companiilor de stat la capital, poate conduce la creşterea prețului acestor acțiuni, la mai multă transparență, etc. Motivul pentru care Ungureanu şi FMI îşi concentrează energiile pe acest subiect este interesul beneficiarilor Fondului Proprietatea de a îşi vedea acțiunile crescând considerabil. Ungureanu s-a întâlnit de altfel pe 23 Martie cu Mark Mobius, preşedintele companiei care administrează Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea deținea la 30 martie 2010 (ultima lor actualizare pe site) 20% din Petrom, 13.5% din Transelectrica, 10% din Alro, 15% din Transgaz, 20% din Hidroelectrica, 10% din Nuclearelectrica, 25% din complexul Turceni, citiți aici lista de dețineri la cele mai bune companii de stat, valoarea activului net fiind de aproape 4 miliarde de euro.
“Captura statului nu este un eşec al pieţei. Dimpotrivă, e o formă de imaturitate, de lipsă de dezvoltare a capitalismului.” scria Alina Mungiu Pippidi săptămânile trecute.
Georgia Palade van Dusen (foto aici) este moştenitoarea industriaşului Malaxa si unul dintre cei mai mari actionari ai Fondului Proprietatea, cerand impreuna cu alte rude despagubiri de 310 milioane de dolari de la statul roman pentru companiile nationalizate de comunisti. Adrian Vasilescu (consilierul lui Isarescu) îl laudă pe Malaxa ca pe un capitalist adevărat care a adus tehnologie în România în vreme ce alți mari bogătaşi ai vremii nu faceau decât speculă cu pământ, intermediere şi buticăreală (Vasilescu semneaza seria de editoriale “Mai este România un stat industrializat?” în Ziarul Financiar). Tot despre Malaxa putem citi din istoricul Ioan Scurtu, care explică cum Malaxa era unul din industriaşii care capturaseră statul şi cum 98% din contractele uzinelor lui Malaxa erau cu CFR sau Armata Română, se bazau pe prietenia cu Carol al II-lea (susținută de mite ca pentru un rege), pe contracte cu Germania nazistă şi aveau rate de profit uriaşe.
Statul român este în prezent capturat de FMI şi Fondul Proprietatea. De 20 de ani opțiunea în România a fost vânzarea, divizarea şi înstrăinarea. Care este alternativa? În mod ideal guvernanții ar angaja rechini ca Mark Mobius să aibă grijă şi să sporească avuția companiilor naționale. Deocamdată Mobius lucrează pentru cele 4 miliarde de euro care vor ajunge la urmaşii capitaliştilor din interbelic. De ce nu ar lucra vreun Mobius cu o echipă mai mare şi pentru restul de 20 de milioane de amărâți care au muncit sau ai căror părinți au muncit la Victoria Socialismului?
Ce specie de politicieni ne-ar trebui pentru ca atunci când şi-ar pune problema administrării companiilor de stat să nu o dea pe mâna afaceriştilor de partid , a partenerilor de afaceri, a odraslelor sau a cumnaților? Ce fel de politicieni ar adopta principii de guvernanță corporativă la întreprinderile de stat doar de dragul bunei guvernanțe şi nu la presiunile Fondului Proprietatea şi ale FMI?
Unii mai puțin aprozarişti, şi pentru că nu îi avem suntem responsabili toți:
– Pentru că oamenii cinstiți nu mai fac un efort să meargă totuşi la vot să selecteze candidații mai puțini pătați sau profesionişti.
– Pentru că nu protestăm când cei care au puterea abuzează de ea- ultimul exemplu fiind comasarea alegerilor, care a devenit subiect doar pentru că Băsescu a sunat la Realitatea în direct să îşi bată joc de Arafat.
Ce pierd oamenii practic când Ungureanu vinde acțiuni la companiile de stat? 60 de spitale închise în mediul rural costau 40 de milioane de euro anual. Guvernul vrea să vândă 10% din Petrom în condițiile în care Petrom face profituri record de aproape 1 miliard de euro. Cu dividendele de la Petrom statul ar putea să redeschidă acele spitale şi să le reabiliteze şi să investească în ele. Datoriile la care ne-am înhămat când Berceanu negocia din vârful pixului 20 de miliarde de dolari împrumut sunt o povară- în loc să păstreze companiile producătoare de profit, statul le vinde să plătească dobânzile la împrumutul FMI.
Transelectrica, din care guvernul tocmai a dat 15%, făcea 20 de milioane de euro profit net în 2011, cu toate contractele de băieți deştepți. CupruMin, vanduta la licitatie unei firme care acum trebuie să strângă bani să plătească, aducea şi ea 8.5 milioane de euro profit şi problema ei era lipsa de investiții. Pe 31 Mai guvernul mai vrea să mai facă o licitație pentru Oltchim şi agenda lui Ungureanu e plină de privatizări cu cântec, de nici nu mai bagă de seamă crizele din PD-L.
Problema bunei guvernanțe în companiile de stat este ideologică. Ceva trebuie să îi motiveze pe guvernanți să îşi bată capul să asigure buna administrare a resurselor statului în loc să încaseze doar taxe şi şpăgi.
“Tigrii asiatici” Taiwan şi Singapore au caracteristica interesantă că au multe companii de stat. Taiwanul pentru că fondatorul Koumintangului era naționalist şi un admirator al lui Henry George, un scriitor american care susținea că resursele subsolului aparțin poporului. Henry George critica abuzurile din contractele de minerit ale statului, politicienii corupți, speculatorii imobiliari. Singapore are una dintre cele mai mari companii de stat, Temesek Holdings, cu active de aproape 200 de miliarde de dolari, prin care controlează economia. Atât Taiwanul cât şi Singapore au urmat tradiția unor companii de stat puternice, al căror profit finanțează educația şi sănătatea pentru cei mulți.
Adrian Vasilescu spune în editorialele domniei sale :
“ sărăcirea ţării noastre de după război avea o singură cauză: căderea întregii economii în mrejele iluziei comuniste.”.. “Şi dacă n-am fi văzut, fără putinţă de a interveni, cum se năruie întregul edificiu economic înălţat înainte de război.”…
Câteva date despre edificiul economic clădit înainte de război:
– În perioada interbelică numai 5% din populație avea asigurare medicală (asta o spune Cristian Vlădescu, consilierul lui Băsescu pe probleme de sănătate în Health Systems in Transition vol.10 no.3 2008 pag.21)
– între 1921-1932, 5,4% dintre elevii înscrişi în şcolile rurale au trecut în învăţământul secundar. În general, foarte puţini copii de la ţară ajungeau la liceu, taxele fiind foarte mari. Pe plan naţional, media copiilor din mediul rural care ajungeau să facă liceul era de 1%“ (Sursa)
Tabelul de mai jos arată că rata de creştere a PIB-ului per capita în comunism în România a fost substanțială, România reducând în comunism decalajele față de alte state comuniste chiar şi în ciuda stagnării economice din anii 80.
Ceea ce reproşa Adrian Vasilescu comunismului era încarcerarea şi alungarea elitelor din economie, reparațiile de război platite URSS, penuria de bunuri. Te întrebi ce căuta domnia sa să scrie la “Scânteia Tineretului” şi să fie professor la Școala Superioară de Jurnalistică pe vremea comuniştilor.
Celor ce se feresc de ideologie şi vor un spațiu al intereselor raționale private viitorul le va rezerva surprize. Când a devenit atât de evident că numai interesele private mişcă ceva în România, acei puțini alegători care se vor mai deranja vor vota Partide ale Poporului sau Noua Dreaptă. Oricât ar folosi USL retorica potrivită, după păruiala după algoritm pentru posturi şi după primele scandaluri de corupție oamenii vor fi din nou în piață, mai scârbiți. Singura soluție pentru alegători este ca acolo unde oameni mai spălați încearcă să candideze să se mobilizeze în jurul lor şi să îi susțină. Până să aibă o politică industrială, România trebuie să scape de securiştii din posturile cheie, lucru dificil de realizat când Băsescu îi promovează cu fiecare ocazie.