Dezastrul din mediul universitar și lipsa de respect cu care au fost tratați studenții în ceea ce privește deciziile din sistemul de învățământ superior, a determinat Alianța Națională a Organziațiilor Studențești din România (ANOSR) să înceapă azi o serie de ocupări în câteva din universitățile importante din țară. Studenții sunt nemulțumiți de faptul că opiniile lor nu mai sunt ascultate în universități, că subfinanțarea educației a produs efecte catastrofale asupra calității și relevanței studiilor universitare și că taxele din universități au devenit insuportabile pentru studenți, rata de abandon universitar ajungând la 40%.
Primele universități care în acest moment sunt ocupate de organizații studențești sunt Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Studenții s-au baricadat în amfiteatre, dezbat problemele sistemului universitar românesc și refuză să părăsească universitățile până când revendicările lor nu vor fi acceptate. ANOSR face apel la studenții din toată țara să se alăture mișcărilor de occupy începute azi în cele 3 universități, pregătind în acest moment acțiuni similare în alte centre din țară.
Lista de revendicări a studenților cuprinde:
– Creșterea finanțării educației și asumarea reală de către Parlamentul și Guvernul României a alocării a 6% din PIB pentru Educație, așa cum prevede legea;
– Includerea studenților în proporție de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor și includerea acestora în aceeași proporție în Consiliile Departamentelor din facultăți – locul în care se iau decizii cu privire la curricula și planurile de învățământ;
– Creșterea investițiilor în servicii pentru studenți: creșterea burselor, în special a burselor sociale, investiții în construcții de noi cămine și cantine și investiții în repararea și modernizarea celor existente;
– Implementarea reală a unui învățământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învățare pentru studenți pentru ca aceștia să dobândească abilități și competențe, învățând cum să folosescă informațiile de la curs, nu doar să le reproducă;
– Reforma curriculară din universități, pentru a face programele de învățământ relevante pentru piața muncii și pentru nevoile și interesele studenților de azi;
– Implicarea studenților în toate procesele de asiguare a calității, la nivel intern și extern, atât la evaluari ale instituțiilor de învățământ superior, cât și în evaluări ale programelor de studii;
– Respectarea de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice a „Statutului Studentului”, care conține toate drepturile și obligațiile studenților, și depunerea de eforturi pentru sancționarea universităților care încalcă flagrant drepturile studenților;
– Respectarea dreptului la liberă exprimare a studenților de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generații, în contextul în care tot mai mulți studenți care au curajul să spună problemele din universități sau mediul universitar românesc sunt sancționați;
Informații și imagini în timp real din timpul ocupărilor vor fi postate pe https://www.facebook.com/groups/studentiiocupauniversitatile/ .
„După ani de zile în care părerile noastre nu au mai contat, ne-a ajuns cuțitul la os și vrem să ne luăm universitățile înapoi. Universitățile sunt făcute să deservească studenții și nu invers, iar situația catastrofală în care a ajuns sistemul de universitar ne face să nu mai putem accepta declinul continuu care caracterizează școala românească. Parlamentari, miniștri, președinți, primari și alți reprezentanți ai poporului, toți și-au asumat atât în discursuri electorale, cât și în legi nerespectate, că educația trebuie să fie o prioritate pentru România, însă niciunul nu a mișcat un deget pentru asta. Începând de azi, luăm noi soarta sistemului universitar românesc în mâinile noastre și refuzăm să părăsim universitățile până nu se găsesc soluții la problemele semnalate de noi.” – Cristi Popescu, Președinte ANOSR