Că Noua România Mare-ÎLD face ce face de ceva vreme nu deranjează pe nimeni: ameninţări, texte nesemnate de o calomnie îngrijorătoare, poze, colaje cum nici România Mare nu a visat. Dar cînd „duşmanii poporului” trebuie să fie demascaţi totul e permis. Liste, liste, liste negre. Condamnăm pe Stalin şi Putin dar folosim „civilizat” tehnicile acestrora împrospătate cu „ritualuri democratice”. S-a ajuns însă mult prea departe: pînă şi pozele copiilor noştri au ajuns să fie folosite cu scop propaganistic. Nu exagerez. Ameninţările au devenit la ordinea zilei. Nu exagerez. Şi asta se întîmplă de doi ani sistematic. Cînd presa mainstream şi establishsmnent-ul cultural transformă calomnia în ştire şi citează surse dubioase fără să se informeze atunci aproape totul e pierdut. Şi permis. Avem oare dreptul la replică?
Da, e o luptă care macină nervi şi încearcă să înlocuiască discursul critic. Nu e loc pentru altfel de voci. Nu te încolonezi: te radem definitiv cu orice mijloace. Iar arma lor e calomnia. Calomnia de cea mai joasă speţă. Că o fac e treaba lor. Eu demult am renunţat să le rostesc numele. Dacă mai mulţi dintre noi am face asta, acest tip de rău ar dispărea. Dar situaţia gravă nu e că avem acest tip de Nouă România Mare, ci faptul că o bună parte a declaratei noastre elite şi a aşa-zisei presă quality o citează, o susţine şi o întreţine. Da, pe ei în primul rînd îi condamn. Nu vă jucaţi cu bumerangul.
Acum șapte luni am sesizat Revista 22 & Grupul de Dialog Social şi establishmentul intelectual de la noi în legătură cu „listele negre” vehiculate ca în anii 50 de această Nouă România Mare. Scriam: „Dar şi mai grav e faptul că establishmentul intelectual de la noi, cei care ne cheamă la „idei în dialog” , la „dialog social” etc. şi fac săptămînal petiţii prin care-şi protejează oamenii cu mare atenţie de orice frază înaripată, susţine şi legitimează astfel de grupuri. Da, sînt oamenii care ne-au chemat să-l sprijinim pe Andrei Pleşu în faţa calomniilor Antenei 3. Cum e posibil ca organizații precum Revista 22, Grupul de Dialog Social sau intelectuali precum Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici sau Dragoş Paul Aligică & co să legitimeze şi sprijine un grup precum În Linie Dreaptă (ÎLD), cu practici mai urîte şi mai virulente decît cele ale României Mari pe vremuri şi care iniţiază astfel de „liste negre”? Despre colaborarea establishmentului cu grupul de la ÎLD au scris pe îndelete Dorin Tudoran (un serial: Oportunism, gargară, escrocherie) şi Andrei Panţu (Despre portalul extremist „În linie Dreaptă” 1 şi 2).” (integral aici). Atunci Revista 22 a scos de pe blogrollul sau ÎLD. A fost mare scandal la GDS pentru că nu-i aşa “cum e posibil ca Ernu” să “impună” ceva ce era de bun simţ. Soluția finală: Revista 22, imparţială “ca tot românul”, a scos toată lista de “recomandări”. Ernu însă a rămas “oaia neagră” a României Mari-ÎLD. Săptămînal se scriu înjurăturile de rigoare, unele nesemnate, dar preluate de unii jurnalişti “quality”. Mai nou şi de HotNews & Revista 22 & B1. E alături şi Antena 3.
Trebuie să mă justific? Nu. Textele mele sînt publice. Ce cred despre Ucraina şi Rusia? Pai tocmai am editat o carte: Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (Antologia CriticAtac). Acolo e clară poziţia mea şi a grupului din care fac parte: “Da, am condamnat deschis atât imperialismul rus (şi asta înainte ca Putin să devină adversarul recent al neoconservatorilor locali), cât şi naţionalismul ucrainean, trecut la noi sub tăcere.” Acolo găsiţi şi lista colaboratorilor: de la Wallerstein la Miller, şi de la Pavlovski la Budraitskis. Cu cine discut eu în Rusia? Din păcate sînt unul dintre puţinii oameni din România care poartă dialoguri cu intelectuali de marcă din Rusia şi publică în presa care contează acolo. Lista? Păi e publică. Se numeşte Inteligheţia rusă azi. Acolo discut cu o mare parte a intelectualilor ruşi de azi: de la Groys la Misiano, de la Troiţki la Meerovici . Paradoxal dar cam toţi sînt antiputinişti convinşi. Dughin, după cum se vede, lipseşte.
Despre istoria mea nu e niciun secret. E publică. Scurta mea istorie personală am povestit-o, culmea, chiar în Revista 22 pentru domnul Patapievici & co ca să fie clar cine cu cine discută. Povestea poate fi citită aici. Arătaţi-mi trei oameni care la 15 ani au refuzat în anii ‘80 să intre în UTC din convingere şi au reuşit asta? Arataţi-mi doi oameni care la 17 ani au fost arestaţi de comunişti în anii `80 pentru proteste? Există aşa ceva în România? Eu însă cunosc unul. Numele lui este Vasile Ernu.
Poziţia mea politică actuală? Păi e publică şi asta: Sînt un om de stînga se numeşte. Crezul meu politic şi intelectual simplificat? Un intelectual adevărat este unul de exil, nu de curte, e cu cei slabi nu cu cei puternici. Întotdeauna, indiferent de vremi şi soroace.
M-am uitat pe lista mea de e-mailuri. Am de toate: de la proletari evrei mesianici din care mă trag la călugări ortodocşi, de la tunguşi la uzbeci, de la adventişti la marxişti. Lipseşte însă Dughin. Se mai întîmplă.
Dar ca să închei, o să vorbesc pe înţelesul conservatorilor şi liberalilor de pe la noi şi o să trec la limbajul drag dumnealor. Se spune că pe patul de moarte al faimosului armean din Odessa, copiii lui l-au rugat să le lase un ultim cuvînt de îmbărbătare şi călăuză. Bătrînul armean a rostit îngîndurat doar atît: aveţi grijă de vecinul evreu. Copiii au rămas uimiţi şi s-au revoltat: tată, cum e posibil? Păi nu ne-ai învăţat că dușmanul nostru de secole este acest evreu care ne-a făcut zile fripte? Bătrînul înţelept armean a zis o ultimă frază şi a murit. Ea sună aşa: aveţi grijă de vecinul evreu, căci dacă-l vor rade pe el, vă va veni rîndul vouă. Aşa că fiţi fericiţi că-l aveţi pe “ernu”, aveţi grijă de el ca să nu vă vină rîndul vouă.
Asta e ultima predică pe acest subiect. Dar într-un stat de dpret pe care-l tot proslăveşte elita noastră o discuţie despre calomnie se poartă la tribunal. Ce ziceţi?
Vasile Ernu