Pe 10 iulie, guvernul german a solicitat plecarea imediată a şefului misiunii CIA din Berlin. Asemenea solicitări nu sînt neobişnuite, chiar şi între presupuşi aliaţi. Neobişnuit e faptul că aceasta fost anunţată în mod public, cu mult tam-tam. Care sînt cauzele a ceea ce unii numesc deja o “ruptură fără precedent” în relaţiile foarte strînse, după 1945, dintre Statele Unite şi Republica Federală Germania?
După doar o zi, subiectul a provocat două articole importante: un editorial în Los Angeles Times şi un articol de primă pagină în Der Spiegel. Amîndouă sînt pesimiste cît priveşte repararea rapidă – sau vreodată – a rupturii fără precedent.
Editorialul din Los Angeles Times, scris de Jacob Heilbrun, se intitula “Despărţirea germano-americană”. Cuvîntul “despărţire” e lipsit de echivoc, sau aproape. După o analiză a diferitelor comentarii germane, Heilbrun conchide cu acest avertisment: “Dacă Obama nu poate să controleze spionarea Germaniei, ar putea descoperi că astfel contribuie la convertirea Germaniei, dintr-un prieten într-un adversar. Iar dacă Obama ar spune Auf Wiedersehen unui vechi aliat, aceasta ar fi o lovitură dată securităţii naţionale americane ce nu poate fi justificată de nicio cantitate de informaţii secrete”.
Dacă Heilbrun pare să aibă slabe speranţe că opinia sa va fi auzită la Washington, el păleşte în faţa articolului de primă pagină din Der Spiegel, din aceeaşi zi. Lungul articol poartă titlul “Alegerea Germaniei: Va fi America sau Rusia?” O secţiune a articolului e intitulată “Ultima picătură”. Şi nu citează pe vreun om de stînga ori un vechi susţinător al strîngerii relaţiilor cu Rusia, ci pe un susţinător conservator al economiei libere şi a menţinerii unor relaţii cît se poate de solide cu Statele Unite, cel care conduce o organizaţie numită “Podul Atlantic”. Pe un ton de disperare, acesta spune: “Dacă ultimele [acuzaţii despre spionaj] se dovedesc a fi adevărate, e timpul să se pună stop”. Să remarcăm că nu vorbeşte de continuarea discuţiilor sau a negocierilor. Doar să se pună stop.
Un ultim detaliu izbitor: ambasadorul Statelor Unite în Germania nu vorbeşte germana. Ambasadorul Rusiei e atît de fluent că abia i se observă accentul. Intrarea în biroul ambasadorului SUA e protejată la cel mai înalt nivel de securitate, dincolo de măsurile luate pentru controlul intrării în Biroul Oval al Casei Albe. Intrarea în ambasada Rusiei e atît de lipsită de formalitate că e greu de crezut.
Să fie această ruptură fără precedent atît de bruscă şi imprevizibilă? Între timp, toate ziarele importante sau marginale din Germania, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi de altundeva au abordat subiectul şi au predicat soluţii. Mai presus de toate, cele mai multe articole caută cine e de vină. Principalii suspecţi sînt National Security Agency (NSA) şi Preşedintele Obama. Să fie însă vorba doar de decizii lipsite de înţelepciune luate de NSA şi Obama? Cu alte cuvinte, ar fi putut fi altfel? Ei bine, da, cît priveşte anumite detalii. Guvernul SUA a fost stupid şi foarte lipsit de tact. Cu toate acestea, problema e structurală şi depăşeşte greşelile trecătoare şi stupiditatea celor aflaţi la putere în Statele Unite.
Problema fundamentală e că Statele Unite se află în declin geopolitic, şi încă de ceva vreme. Şi nu îi place. Nu prea acceptă asta. Cu siguranţă nu ştie cum să o gestioneze, respectiv cum să îşi minimizeze pierderile. Aşa că încearcă să restaureze ceea ce nu poate fi restaurat: “rolul conducător” (adică hegemonia) în sistemul-lume. Ca urmare, Statele Unite devin un actor foarte periculos. Mulţi jucători politici din Statele Unite cer o “acţiune” hotărîtă, orice ar însemna aceasta. Iar alegerile din SUA ar putea depinde în măsură semnificativă de modul în care abordează actorii politici americani acest joc.
Asta e ceea ce realizează toţi europenii în general, iar acum Cancelarul Angela Merkel şi Germania în particular. Statele Unite au devenit un “partener” în care nu se poate avea încredere. Chiar şi cei cu nostalgii pentru îmbrăţişarea caldă a “lumii libere” din Germania şi alte părţi ale Europei se alătură azi, fără tragere de inimă, celor mai puţin nostalgici, pentru a decide cum pot supravieţui geopolitic fără Statele Unite. Iar asta îi împinge către alternativa logică: un cort european care include Rusia.
Germanii şi europenii se mişcă inexorabil în această direcţie, însă cu ezitări. Dacă nu mai pot avea încredere în Statele Unite, pot să aibă încredere în Rusia? Şi, mai important, ar putea ajunge la un acord cu Rusia care să merite şi să fie respectat de ruşi? Cu siguranţă, asta e ceea ce se discută azi în cercurile interne ale guvernului german, şi nu modul în care ar putea fi reparată ruptura ireparabilă a relaţiei de încredere cu Statele Unite.
Traducere de Ovidiu Ţichindeleanu
Comentariul Nr. 381, 15 iulie 2014
Copyright Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi permisiuni, incluzînd traduceri şi publicarea pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 or 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea de a înregistra şi transmite eseul altor persoane, în formă digitală sau prin e-mail, cu condiţia ca textul să rămînă intact iar nota de copyright să fie afişată. Pentru a contacta autorul, scrieţi la: immanuel.wallerstein[at]yale.edu.