Extrema dreaptă este într-o revenire în forţă în mai toată Europa. Acum se poartă acest discurs. Mai nou, încep să apară şi practici ale acestui discurs. De la Moscova la Lisabona, de la Budapesta la Stockholm, de la Paris la Berlin şi Londra, dreapta extremistă este tot mai prezentă în diverse forme: antimigraţie, antiţigani, antimusulmană, antisemită, homofobă etc. Ea capătă diverse forme de la un context la altul. Şi la noi ea începe să devină tot mai prezentă.
Conflictul din Ucraina a scos la suprafaţă în România un naţionalism şi nişte fobii aparent ascunse, din zone pe care le credeam chiar progresiste. Acest conflict, care pentru establishmentul politic şi cultural de la noi este o bătălie între bine şi rău şi nicidecum o confruntare între state, grupuri de state cu interesele lor, confruntare care trebuie tratată politic şi nicidecum religios, a scos la iveală un filon al acestei drepte extreme tot mai puternic şi mai bine conturat. În România acestui tip de reflecţie, trebuie să fii plasat fie în zona albă, fie în cea neagră, să fii fie de partea Binelui, fie de partea Răului. Nuanţele, criticile nu-şi au locul. Din păcate, nu e vorba de un discurs şi o reflecţie politică, ci de cu totul altceva. Am mai trăit şi în perioada interbelică, şi în comunismul de tip stalinist o astfel de practică discursivă şi politică. La noi, mai nou, antirusismul şi pro-occidentalismul au căpătat consistenţă religioasă şi orice mică deviere de la „dogma prestabilită” te face „eretic” în raport cu majoritatea „ortodoxă politic” – deci damnabil. În acest context apar grupuri care devin tot mai extremiste şi incită, din păcate, la ură şi violenţă.
Ce facem cu grupurile marginale, activişti, tineri intelectuali, care nu gîndesc conform „dogmei euroatlantice” şi îşi permit să o critice şi să o analizeze? În bună tradiţie românească, dar şi europeană: începem să facem „liste negre”. Mai întîi apare o delaţiune a unui sit care se pretinde quality press – HotNews.ro. Iar zilele acestea, văd cu stupoare că se reface „buna tradiţie” interbelică: „Liste negre/roşii pentru zile albe”. Ce conţin ele: „Listă a românilor care sînt în slujba Moscovei, cu intenție sau involuntar”. Eu am „onoarea“ să fiu printre cei din vîrful clasamentului (locul 2), alături de colegii mei de la CriticAtac – Costi Rogozanu şi Florin Poenaru -, dar şi de oameni precum Alina Mungiu-Pippidi, Claudiu Crăciun sau Mihai Goţiu. Da, asta se întîmplă în România membră UE şi NATO. Iniţiatori: un membru al Partidului Noua Republica (Radu M. Oleniuc – preşedinte filiala Botoşani) şi platforma extremei drepte În Linie Dreaptă (Costin Andrieş – coordonator ÎLD şi colaborator EVZ).
Nu sînt genul de om care să se victimizeze, ci încerc să trag un semnal de alarmă. Poziţia noastră, a mea şi a grupului cu care colaborez, cînd e vorba de tot soiul de “injurii intelectuali şi politice”, am mai declarat-o: Decalogul Radio Erevan al CriticAtac. Despre poziţia mea faţă de acest tip de reacţii am mai scris aici: Amintirile unui kominternist pe înţelesul politrucilor. (Cum am trata eu şi CA tema Ucraina poate fi citit aici) Dar semnalul de alarmă trebuie tras, pentru că gravitatea problemei vine din altă zonă.
Situaţia gravă nu e faptul că apar astfel de grupuri care instigă public la ură şi violenţă. E grav, însă astfel de lucruri apar şi la case mai bune şi mai mari. Grav este cu totul altceva. Grav este faptul că unul din iniţiatorii (Radu M. Oleniuc) acestor „liste negre” este membru al unui partid „nou şi neprihănit” numit Noua Republică, cu un preşedinte asupra căruia planează suspiciunea de a fi un “neolegionar mai spălăţel”. Întrebarea mea pentru un om politic din generaţia tînără, care se vrea democrat şi proeuropean: Mihail Neamţu s-a dezis, oare, de trecutul său legionar sau doar mimează schimbarea şi strînge în jurul său oameni de extremă dreaptă pentru „zile albe”?
Dar şi mai grav e faptul că establishmentul intelectual de la noi, cei care ne cheamă la „idei în dialog” , la „dialog social” etc. şi fac săptămînal petiţii prin care-şi protejează oamenii cu mare atenţie de orice frază înaripată, susţine şi legitimează astfel de grupuri. Da, sînt oamenii care ne-au chemat să-l sprijinim pe Andrei Pleşu în faţa calomniilor Antenei 3. Cum e posibil ca organizații precum Revista 22, Grupul de Dialog Social sau intelectuali precum Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici sau Dragoş Paul Aligică & co să legitimize şi sprijine un grup precum În Linie Dreaptă (ÎLD), cu practici mai urîte şi mai virulente decît cele ale României Mari pe vremuri şi care iniţiază astfel de „liste negre”? Despre colaborarea establishmentului cu grupul de la ÎLD au scris pe îndelete Dorin Tudoran (un serial: Oportunism, gargară, escrocherie) şi Andrei Panţu (Despre portalul extremist „În linie Dreaptă” 1 şi 2).
Acum ei fac „Liste negre/roşii pentru zile albe”. Acum cei care fac „liste negre” sînt susţinuţi şi binecuvîntaţi de cei care se autonumesc „elita acestei ţări”, establishmentul oficial al patriei. Iar acest lucru este deja foarte grav. Este pentru prima oară din perioada interbelică cînd ceea ce numim „elita culturală a ţării” legitimează şi susţine pe faţă un grup al extremei drepte. Întrebarea mea faţă de establishmentul cultural de la noi este simplă: sînteţi ceea ce spuneţi sau sînteţi ceea ce faceţi? Cum e posibil să ne chemaţi să ne solidarizăm cu “valori europene”, cu “practicile civilizate”, să predicaţi niște „valori democratice şi creştine”, în timp ce legitimaţi direct grupuri ale extremei drepte care fac deja liste în cea mai bună tradiţie a dreptei extreme? Am mai trecut prin acest proces şi ştim unde s-a ajuns. Din punctual meu de vedere, atîta timp cît establishmentul nostru intelectual susţine şi legitimează astfel de grupuri, nu mai are nici un drept moral să pretindă că este ceea ce evident nu este.
E un semnal de alarmă în ceea ce sesizez eu şi au sesizat deja şi alţii. Vor lua atitudine cei în cauză sau vor tăcea, cum au făcut pînă acum, şi vor prefera să ducă un „dialog surd” doar cu Antenele&Gâdea&co? Ştiu, e o strategie veche de a lupta vitejeşte cu „probleme imaginare”, cu duşmani inexistenţi sau facili şi să treci sub tăcere problemele majore ale societăţii şi ale propriului grup. E o strategie pe care liderii intelectuali de la noi au folosit-o cu mult succes şi văd că încă o folosesc. Dar unii dintre noi mai speră…