Hotnews – manipulare grosolană

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Hotnews își păstrează renumele că nu este un site de știri, ci unul de propagandă. Astăzi a recurs însă și la o formă de manipulare atât de grosolană și de amatoricească, încât ne-a făcut să zâmbim. Într-un material de pe site, redacția hotnews pune în oglindă fragmente din textul de astăzi de pe CriticAtac cu extrase din buletinele de știri de la Vocea Rusiei. Ideea e simplă: CriticAtac este vocea Rusiei, ca să zicem așa. Păcat că nu au făcut pasul mai departe și n-au sugerat că suntem plătiți de ruși, că suntem agenți ai acestora, pentru ca teoria conspirației să fie completă.

Cine a citit însă materialul de pe CriticAtac a putut vedea sursele folosite. Spre deosebire de hotnews noi folosim mai multe surse, mai diverse și în mai multe limbi. Nu ne mulțumim să traducem de pe AFP, așa cum au făcut aceștia în timpul evenimentelor de săptămâna trecută de la Kiev, și să le prezentăm drept știri proprii. Tot spre deosebire de hotnews noi nu citim Vocea Rusiei, pentru că sunt alte lucruri mult mai interesante de citit.

Acum, dacă tot am deschis subiectul, trebuie observat că manevra pe care o face hotnews de a alătura un material critic cu o sursă de știri nu foarte convingătoare este scoasă din arsenalul facțiunilor fasciste și de extremă dreaptă din Ucraina. Acolo, orice voce critică, de stânga sau liberal-centristă, este imediat demonizată ca aparținând și făcând jocul Rusiei. Prin urmare aceasta trebuie înăbușită ca periculoasă și ostilă. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră – cam așa s-ar rezuma. Hotnews nu face decât să reia acest mecanism în spațiul românesc pentru a discredita orice perspectivă diferită asupra evenimentelor de la Kiev, dincolo de hegemonia consensului de dreapta conservator care prezintă protestele drept o mare victorie. Rolul de bâtă ideologică este astfel îndeplinit.

Faptul că reporterii hotnews trimiși la fața locului nu au relatat nimic despre grupurile fasciste ce domină Maidanul nu este atunci deloc întâmplător, tocmai pentru că există o sinonimie de perspective între aceștia și ideologia hotnews. Acest lucru apare evident și în materialele despre Ucraina pe care situl le recomandă, precum acesta. Acolo se spune așa: Protestul a accelerat procesul de formare Ucrainei ca natiune. Scandari precum “Slava Ucrainei!” (Gloria Ucrainei) sau “Slava Natiunii!” (Gloria Natiunii) sunt exemplificative. “Exemplificative” sau nu, scandările respective sunt scandările extremei drepte ucrainiene încă din perioada interbelică, recuperate cu acest prilej. Celebrarea lor pe Hotnews este logică.

În fine, o ultimă obsevație de principiu: hotnews a fost unul dintre mediile care au contribuit la isteria cu lovitura de stat din vara lui 2012, fiind vorba totuși de un referendum prevăzut de constituție. Cam cum credeți că ar fi reacționat hotnews dacă parlamentul ar fi votat suspendarea directă a președintelui, l-ar fi demis pe procurorul general, l-ar fi eliberat pe Năstase din închisoare și l-ar fi numit pe Valeriu Zgonea președinte intermiar, asta în timp ce străzile Bucureștiului ar fi fost patrulate de PSD-iști înarmați? Nu credeți că ar fi denunțat asta drept lovitură de stat și ar fi cerut direct intervenția străină armată pentru a remedia situația? Fiind doar un mediu de propagandă, hotnews nu poate fi consecvent nici măcar cu propriile principii ideologice, ci doar cu cerințele politice de moment. Din acest moment hotnews este mai apropiată de Vocea Rusiei, fapt ce nici o manipulare grosolană nu-l poate ascunde.

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole