Benoît Mandelbrot, părintele geometriei fractale, a decedat pe 14 octombrie 2010. Ziarul ”Le Monde” republică un interviu din 18 octombrie 2009 în care matematicianul discută despre responsabilitatea matematicilor în criza financiară.
Încă din 1964, Benoît Mandelbrot sesizase că modelele matematice utilizate în lumea financiară erau eronate și a încercat să tragă semnalul de alarmă. Ultima sa carte, ”Une approche fractale des marchés ” (O perspectivă fractală a piețelor, Odile Jacob, 2004) aparută cu 4 ani înainte de declanșarea crizei financiare a fost premonitorie. Dar nimeni nu l-a ascultat.
Aflat la Paris cu ocazia proiecției filmului ”Fractales, à la recherche de la dimension cachée” (Fractalii, în căutarea dimensiunii ascunse) din cadrul festivalului Pariscience, Benoît Mandelbrot este sceptic că avertismentul său va fi luat în seamă chiar dacă de data aceasta, în plină criză.
În cartea Dvs, afirmați că „sectorul financiar ar trebui să abandoneze obiceiurile sale proaste și să adopte o metodă științifică”. Or, s-a spus că această criză financiară se datorează în parte matematicilor financiare, cu ajutorul cărora au fost create produse prea sofisticate, ale căror riscuri nu puteau fi măsurate. Cum comentați aceasta?
Economiștii au utilizat o teorie inaplicabilă – cea a lui Merton, Black și Scholes, inspirată din lucrările lui Bachelier ce datează din 1900 – și care nu are nici un sens. Am susţinut asta încă din 1960. Această teorie nu ia în calcul schimbările instantanee ale prețurilor, care fac totuşi regula în economie, şi ignoră informații esențiale. Fapt care influenţează grav mijloacele. Această teorie susține aşadar că nu implică decât riscuri minime, ceea ce e fals. Era inevitabil ca lucruri grave să se întâmple. Catastrofele financiare sunt provocate de cauze foarte vizibile, pe care însă experții nu au dorit să le vadă.
Credeți că măcar acum aceste riscuri sunt luate in considerare?
Acum câteva zile am luat prânzul cu persoane din conducerea unei importante bănci americane. Îmi ziceau că sunt mulțumiți de modelele lor. Nu doresc să recunoască că s-au înşelat. Sper că ceea ce mi-au zis nu e adevărat. Nimeni nu-i obligă să spună ce fac ei cu adevărat. Cei din industria financiară par foarte atașați de această teorie de o simplitate uimitoare, ce poate fi învățată în câteva săptămâni și din care să trăieşti apoi toată viaţa. Dar această teorie a fost întotdeauna falsă. De ceva vreme totuşi, sunt ascultat din ce în ce mai mult. Mulţi dintre marii bancheri îmi spun în cadrul unor conversații private, că am perfectă dreptate, dar că nu ține de responsabilitatea lor să adopte sau să refuze o teorie.
În 2004, la câțiva ani după spargerea bulei Internet, sugerați ca o mică parte a bugetelor de cercetare și dezvoltare ale marilor instituții financiare de pe Wall Street să fie direcționate spre cercetarea fundamentală. Sugestiile dvs. au fost luate în considerare?
Astăzi, o mare parte a acestor companii şi-au dat afară cercetătorii. Atunci, se pune întrebarea: după ce teorie se conduc? După cea a degetului înmuiat cu care verifici direcţia vântului? Habar n-am.
Dar discipolii Dvs. sunt ascultaţi mai mult?
Mulți dintre elevii mei, dintre cei mai buni, și-au schimbat ideile după susținerea tezei. Au făcut cariere foarte bune, negând tot ce au afirmat în propriile teze. Deci, n-am prea mulți discipoli. Mulți tineri au fost interesaţi de ideile mele, dar li s-a părut prea periculos să le adopte.
Pentru că nu eraţi recunoscut de establishment?
Exact.
Să zicem că acesta e cazul în SUA. Cum rămâne însă cu Europa și Asia?
E greu de ştiut. Pe de o parte, toată lumea este unificată; pe de altă parte însă, nu e. Ştiu că lucrarea mea s-a vândut foarte bine în Japonia. Atât de bine încât au decis să retipărească și alte cărți ale mele. Franța e mai pasivă în această privinţă. Școala matematicilor financiare nu s-a schimbat; există în domeniu profesioniști foarte stimabili, matematicieni foarte buni, care sunt satisfăcuți de maniera lor de lucru și nu mă ascultă. În Germania, d-na cancelar (Angela Merkel) ținea, se pare, cartea mea pe noptieră, iar un mare cotidian german m-a făcut foarte cunoscut în această țară.
Care este subiectul cărţii la care lucraţi acum?
Am fost rugat să îmi scriu autobiografia. Faptul că m-am născut în 1924, că eram aşadar adolescent în timpul războiului, că am trăit vremuri incredibile, cărora le-am supraviețuit m-au făcut să fiu un om independent. Nu aparțin niciunei școli – dar am creat una. Care este însă independentă de puterile și de interesele zilei.
Dialog purtat de Annie Kahn.
Traducere: Vitalie Spinceană