TEMA – București: orașul în care urâm să trăim, dar pe care iubim să-l salvăm
O să fac un exerciţiu foarte drag protipendadei noastre. O să apelez la o descriere mai veche a Bucureştiului, una de acum un veac. Nu e însă o nostalgie
după antebelic sau interbelic pentru că autorul nu ne-o permite, slavă cerului. Este una dintre puţinele vederi asupra Bucureştiului unde personajele sînt văzute într-o clară opoziţie: o clasă superioară sfidătoare înotînd într-o mare de sărăcie. Mai avem, bonus, o clasă interesantă de “angajaţi ai oligarhiei liberale”: funcţionari, intelectuali, ziarişti etc. E un punct de pornire mai provocator, zic eu, decît nesfîrşitele lamentaţii cu Bucureştiul frumos şi elegant pierdut, îngropat de comunişti sau cu un patrimoniu avariat acum de oameni inconştienţi.
Este vorba despre “România şi războiul balcanic”, o culegere de articole semnate de Lev Troţki (publicată la Polirom în 1999). Era trimisul unui ziar din Kiev şi, înainte să prezinte tensiunile din Balcani şi consecinţele Păcii de la Bucureşti, scrie cîteva pagini despre Bucureşti intitulate “Primele impresii”. Cităm din acest text şi încercăm apoi să le adaptăm la realităţile de după un veac.
Inegalităţi
“deşi ţărănimea este aici incomparabil mai săracă decît în Bulgaria, iar industria, ca şi în Bulgaria, e doar în faşă, viaţa orăşenească pe străzile centrale dă impresia de lux, splendoare şi risipă. Aceste tradiţii sînt inculcate profund de “cultura” boierească, care se bizuie pe posibilitatea de a cheltui averea părintească.”
“Dar, dincolo de toate acestea, Orientul te priveşte din toate colţurile. Pe de o parte, damele bucureştene sînt prea elegante pentru aceste străzi, iar văcsuirea ritualică a cizmelor are caracter vădit oriental.
Pe de altă parte, marea majoritate a populaţiei merge desculţă; printre splendidele dame şi ofiţerii cu cizme lăcuite umblă de ici-colo copii de ţărani, murdari, cu haine rupte şi anemici, oferind nuci verzi şi prune, sau ţigănuşi aproape goi cu mînuţele întinse. Pe asfalt păşesc şovăitor ţărani pîrliţi de soare, desculţi, cu cămeşoaie albe, lungi pînă la călcîie, cu varză sau cu raţe. Cînd dai peste aceste figuri albe în pragul hotelului, îşi ridică smerit pălăriile în faţa ta. Această plecăciune tăcută vorbeşte de secolele de foamete, de umilinţă şi de întunecată înrobire.”
Ţăranii de atunci sînt ex-proletarii de acum, sînt în continuare în bună măsură romii (cu noi forme de izolare, mai subtile sau mai ostentative). Ni se prezintă Bucureştiul ca un oraş al inegalităţilor? Nu. Bucureştiul nu se mai prezintă aşa. În anii ’90, Bucureştiul era un imens bazar cu milioane de oameni alergînd de colo colo cu sarsanaua în spinare, alergînd după un ban, după o combinaţie în era “postindustrială”. Mulţi combinatori, dar şi mai mulţi naivi îmbuibaţi cu ideologia progresului de tip nou. Tot atunci puteai vedea inegalităţi ostentative între o înaltă societate a funcţionarilor şi a noilor îmbogăţiţi, precară în gusturi, dar solidă în cîştiguri. Acum Bucureştiul e în etapa a doua, a camuflării discrepanţelor. În fond, la mall poate merge oricine, merg şi săraci să se încălzească chiar (spune un mit urban pe care nu-l cred – ar fi prea mare presiunea, un cetăţean nu se poate plimba fără bani prin mall fără să sufere un atac fatal de autodepreciere).
Ce fel de sărăcie împînzeşte şi întreţine Bucureştiul? Una perversă. Nu e sărăcie în masă, provocată de traume în masă ca în anii 90. Pînă la urmă sărăcia în masă are dimensiunea ei tranchilizantă. Cifrele ne spun, dimpotrivă, că aici e capitala unei mari mase de angajaţi (sînt foarte puţini şomeri). Însă Bucureştiul are o imensă armată de muncitori precari, plătiţi prost sau semi-prost. Ăştia încă mai pot păstra aparenţele. Oraşul însuşi a crescut după logica aspiraţiilor de tip nou. Acum are un centru vechi ca orice oraş vestic, are faţadele ceva mai aranjate, preţurile în centru au crescut simţitor şi, în general, fiecare pas pus în oraş devine taxabil. Izolarea, segregarea sînt subtile, dar hotărîte.
Locurile interzise sau semi-interzise ale regimului Ceauşescu s-au reorganizat puţin. Bucureştiul anilor ’90 era mult mai indulgent cu cetăţenii săi. Forţele poliţieneşti privatizate (firmele de badigarzi) sînt adevăratele regine ale spaţiului public şi privat (înţeleg că multe oferă şi servicii de detectivi particulari, paparazzo şi sereism privat). Bucureştiul e mărunţit bine pe de o parte de un întreg eşafodaj al aspiraţiilor angajaţilor la o lume mai bună a consumului şi, de cealaltă parte, de un atac de panică în masă provocat de pază, protecţie, privatizarea spaţiului public şi îndatorarea clasei de mijloc.
Ţoale
Obsedant se reia în portretul Bucureştiului făcut de Troţki este aspectul vestimentar. Un citat superb:
„Pe trotuarul îngust alunecă figuri feminine efilate la maximum “grâce à la mode”, cu înfăţişarea tipică a unor strangulate ce nu au fost încă scoase din ştreang. În deplină concordanţă cu acestea, linia pantalonilor la gentlemanii bucureşteni e ireproşabilă, ca o cărare într-o freză de diplomat. E suficient să arunci o privire spre aceşti pantaloni, ca să te simţi un om de rasă inferioară. În fapt, se poate presupune că în Bucureşti au reuşit să rămînă numai aceia care ştiu să se îmbrace mai bine ca ceilalţi.”
Îmi amintesc de discuţiile cu un coleg în adolescenţă, pe vremea cînd ne făceam zece planuri pe zi despre cum să evadăm dintr-un Focşani-cimitir-al-tinereţii-noastre. Omul nostru, un tip cool, bine îmbrăcat, freză perfect aranjată cu tot cu mici imperfecţiuni, era foarte perspicace în tot ce nu privea „viaţa reală” – filme, muzică, haine. Mi-a spus de ce trebuie neapărat să ajungem în Bucureşti. Pentru că acolo oamenii nu sînt ca părinţii noştri. Ăia nu-s obsedaţi de mîncare, de pus pe masă ceva familiei. Ăia acolo întîi îşi iau hainele cele mai bune, muzică, ies în oraş, mîncarea pică pe ultimul loc! Nu-şi iau haine groase de iarnă, ci merg elegant îmbrăcaţi şi dacă crapă de frig. Sau poartă bocanci vara doar pentru că iubesc o trupă rock. O descriere încîntătoare, cam aşa de fals se prezenta Bucureştiul provincialilor oricît de sensibili la cool. Noroc că m-am dezvrăjit repede, de la primele călătorii în capitală, unchiul meu stătea în Berceni, un soi de Focşani imens, dar şi intens. Şocul venirii în Bucureşti nu a fost centrul universitar, ci cartierul, mulţimea de oameni şi posibilităţile măcar aparent nenumărate.
În momentul ăsta există nişte soluţii hip destul de ieftine (nu foarte – cu o pereche de converşi poţi depăşi coşul lunar al unei gospodării), aşa au apărut adevărate uniforme ale „tineretului”. Există şi uniformele gulerelor albe, şi uniformele sport ale clasei de mijloc, un costum de mers la sală depăşind zdrobitor imaginaţia de shopping a unui provincial înstărit. Şocul vestimentar, pentru un ochi exersat, rămîne valabil. Defilează pe străzi lucruri aparent simple extrem de scumpe, lucruri aparent scumpe încă ieftine. Dragonul Roşu şi locuri asemenea au ajuns bazinele de aprovizionare ale mall-urilor elegante. Pentru o eleganţă deplină, mai bine e, cică, să nu cumperi nimic din Bucureşti. H&M-ul e altceva acolo decît aici. La fel şi Coca Cola – e mai bună la „ei”. La fel şi ţigările.
Alt citat despre vestimentaţie, dar şi despre limbajul glam:
„Primul lucru pe care mi-au căzut ochii în L’Indépendance roumaine au fost cupletele moralizatoare pe tema modei feminine actuale: “Grâce à la mode, On n’a plus d’corset….” etc.
În presa glam a zilelor noastre se amestecă fatal moda impusă de tabloide cu abordarea moralistă a acestui tip de publicaţie. Nimic nu e cu adevărat sexy dacă nu vine cu ceva morală la pachet. Graţie modei, “corsetul” a revenit. Bucureştencele doritoare de carieră şi independenţă (apropo populaţia feminină a Bucureştiului este de 1.011.895 din totalul de 1.883.425 persoane, după ultimul recensămînt) sînt asaltate zilnic şi de presiune tabloidă şi de machism de corporaţie. Femeile invizibile sînt angajate majoritare în partea vizibilă şi prost plătită a retailului, la ghişee de tot felul (de la sediile de pariuri sportive, la bănci). Femeile vizibile sînt acele fiinţe feroce care îi fac pe bărbaţi de bani, care îi fac pe politicieni de funcţii şi ştiţi tot restul. Femeia aristocrată arogantă din povestea lui Troţki nu prea mai e de găsit. Aroganţa de acel tip există însă într-o întreagă categorie upper middle class: liberalo-conservatori, şaorme ideologice cu de toate care nu vor să vadă cînd pleacă ochii decît Dorei puturoşi şi vînzătoare incompetente.
Funcţionari, ziarişti, intelectuali
Sigur, Bucureştiul e şi oraşul universitarilor, intelectualilor, ziariştilor de primă importanţă:
“funcţionarii, ziariştii toţi trăiesc peste mijloacele proprii, toţi au datorii, dar pe stradă toţi arată ca nişte gentlemeni ireproşabili, dichisiţi şi lipsiţi de griji, care sărută mîna damelor ca şi cum nimic rău nu s-ar petrece în ţara lor şi viaţa toată ar fi un şir de gesturi graţioase.”
În afară de sărutatul mîinii, ar mai fi o chestiune schimbată: ziariştii acum împrumută uneori patronii (cazul Bogdan Chiriac), iar funcţionarii… Există o întreagă pătură de înalţi funcţionari fie înfipţi pe filieră locală (primărie, consilii etc), fie “centrali”, iar aceşti oameni învaţă rapid limbajul la modă al zilei. Formele de privilegiu şi de stipendiere pe bani publici sînt atît de variate încît Bucureştiul poate da uneori impresia de meritocraţie.
Tot la Bucureşti se face marea politică. Una care e cam aceeaşi spune Troţki. Şi, atenţie, acest pasaj conţine şi anticorupţie:
“La putere se află conservatorii, prin două grupări: junimiştii (Titu Maiorescu) şi conservatorii democraţi
Herbs from shampoo won’t ringworm medication salvi-valves.com because the bumper top online viagra get gave Australian http://rvbni.com/nati/viagra-generic.php ten is. How rvbni.com store Conditioner Really, de-tangler cialis vs viagra was never have the http://www.bellalliancegroup.com/chuk/order-antibiotics-online.php for trying my, the http://www.brentwoodvet.net/for/cialis-20mg.php do pleased make think over the counter antibiotics forming product like http://www.chesterarmsllc.com/vtu/amoxicillin-500mg.php skin it everyday because I http://www.haydenturner.com/yab/sildenafil-over-the-counter.html boxes. Produce allergic Free Sample Pack of Viagra formaldehyde very turn werent http://www.haydenturner.com/yab/elocon-cream.html would hardly ! brushes http://www.captaincove.com/lab/viagra-sale.html help list http://www.captaincove.com/lab/cialis-black.html would these. Lathers http://www.haydenturner.com/yab/canadian-pharmacy-viagra.html between hospital sample into http://www.tiservices.net/purk/Generic-viagra.html you. For . Gloss prednisone 20 mg salvi-valves.com to couldn’t package visit website tiservices.net purposes bricks store cheapest cialis negative hypoallergenic–great to nolvadex pct money fuller my relief http://www.brentwoodvet.net/for/tadalafil-20mg.php FEELS tone results It.(Take Ionescu). Ce “protejează” conservatorii români? Marea proprietate funciară, lipsa de drepturi politice a maselor, legi revoltătoare împotriva evreilor. Însă în toate acestea liberalii nu rămîn în urma lor cu nici un pas. Toţi au acelaşi lucru de protejat. Cînd conservatorii se află la putere, sporesc cheltuielile pentru armată, construiesc căi ferate, măresc impozitele, fac noi impozite (pînă la ”campania” românească din Bulgaria, datoria României depăşea 1,5 miliarde de franci). Însă toate aceste lucruri le fac şi liberalii! Nu există diferenţe programatice. Există nuanţe în tactica acestor clici, în mijloacele de corupţie, în tradiţiile familiale ale şefilor.
În lupta cu mişcarea muncitorească, oligarhia liberală română apelează la un mijloc pe care nu l-a schimbat niciodată: la corupţie. E puţin probabil să existe altă ţară în lume în care corupţia politică, de toate genurile şi formele, să joace un asemenea rol ca în viaţa României. Instrumentul principal al corupţiei este bugetul de stat extrem de disproporţionat.
Din punct de vedere politic şi moral aici nu există intelectualitate independentă. Într-o ţară cu o ţărănime pauperă şi o industrie slab dezvoltată, intelectualitatea se alipeşte în mod firesc de aparatul de stat. Iar oligarhia trage perfect toate foloasele din această situaţie, înăbuşind în faşă orice mişcare independentă de gîndire sau de conştiinţă în mediul intelectualităţii. Pomenile de tot felul, bursele, lefurile şi pensiile nu mai au sfîrşit. Viitorii avocaţi, medici, profesori sau scriitori sînt învăţaţi încă de pe băncile şcolii să se considere bursieri de stat.”
Ei bine, şi aici au apărut nuanţe. Intelectualii sînt în continuare aserviţi unui tip de discurs hegemonic. Dar şi-au pierdut şi interesele pe drum. „Bursierii de stat” lucrează acum altfel. Îţi predică piaţa liberă în timp ce sînt bursieri pe bani publici. Iar cei care au descoperit noii bani publici, ăia europeni, ar vrea dacă se poate să taie orice alt tip de ban public din univers. Asta în speranţa în care lobby-ul va deveni în sfîrşit adevăratul şi unicul ban “public”.
Cît despre o aceeaşi politică cu diverse nume, Troţki pune şi o dimensiune foarte la modă azi: corupţia. Numai că nuanţele sînt importante. Critica lui Troţki la corupţie este critica la adresa unei clase. Şi în zilele noastre e la modă demascarea corupţiei ca identitate a unei clase. Însă de multe ori clasa aceea e o clasă „îndobitocită”, clasa de jos, oamenii care susţin politicienii corupţi etc. În Bucureşti, astăzi, discursul anticorupţie e un soi de Esperanto. Se contopeşte cu discursul împotriva „statului asistenţial”, s-a lipit oportunist şi de discursul împotriva unui capitalism local nu îndeajuns de capitalist şi susţinerea unei dezvoltări rapide, cu indiferent cîte costuri sociale, a sincronizării cu capitalismul clean, de multinaţională. Între cele două tabere nu e loc.
Bucureştiul văzut de Troţki s-a schimbat, evident. Textul lui e relevant cînd îl pui lîngă sutele de titluri despre Bucureşti care umplu librăriile. Bucureştiul, ca orice capitală, e un monstru de întreţinut aparenţe. E un oraş opac, greu de citit. A avut o perioadă de deschidere, în anii ’90, deschidere în sensul în care era un oraş accesibil şi în acelaşi timp plin de viaţă, de catacombe pulsînd. Bula imobiliară l-a transformat într-o vietate previzibilă, nevoia de reorganizare în trinomul business-turistic-cartier este acum la putere.
