TEMA: Cine/ce dăunează grav sănătăţii?
În iarna lui 2012, un proiect de reformă a sistemului de sănătate de esenţa neoliberală a scos populaţia României în stradă, dînd naştere unui val de proteste fără precedent în ultimii 15 ani. Urmare a acestor proteste, aşa numitul proiect de lege Vlădescu a fost abandonat, însă intenţia de reformare a sistemului, stînd sub mantra eficientizării şi privatizării, nu a fost abandonată. Măsurile întreprinse sub guvernul Ponta nu se deosebesc decît prin forma, nu si prin conţinut, de politice guvernului Boc. După ce proiectul de lege Vlădescu a reuşit sa creeze o opoziţie masivă în rîndul societăţii, actualul guvern pare să fi renunţat la reformarea sistemului printr-o singură lege, recurgînd în schimb la tactica paşilor mărunţi, dar siguri: ordine de ministru, legi care reglează detalii tehnice şi care nu reuşesc să trezească vigilenţa
publicului. Dar toate aceste măsuri dispersate se subsumează aceleeaşi viziuni ca şi proiectul de reformă de anul trecut: înfiinţarea de secţii private în spitalele publice, întroducerea coplăţii, elaborarea unui pachet de bază de servicii medicale despre care încă nu ştim ce va conţine şi care riscă să acopere, metaforic vorbind, doar tratamentul cu aspirina.
Se vorbeşte de reducere a costurilor, de eficientizare, de risipă, dar lipsesc total din dezbaterea publică şi din proiectele de “reformă” alţi termeni, precum facilitarea accesului pentru categoriile defavorizate, acces universal, infrastructură şi doţări. Se vorbeşte prea mult despre deturnarea banilor din sistemul de sănătate, de corupţie, de soluţia anti-corupţie magică – privatizarea, dar prea puţin despre subfinanţarea sistemului si modalităţi de creştere a finanţării. Între timp, pacienţii sunt nemulţumiţi, medicii anunţa organizarea de proteste sau migrează peste hotare, crescând penuria cronică de cadre medicale.
In acest context, CriticAtac îşi propune o reaşezare a dezbaterii despre reforma din sănătate şi o abordare dintr-un unghi diferit, care să pună accentul pe pacient şi acces, nu pe eficienţă şi eficacitate. Ne propunem să analizăm adevăratele probleme specifice sistemului medical, nu pseudo-probleme endemice, caracteristice societăţii per ansamblu, cum ar fi corupţia, clientelismul, nepotismul. În acelaşi timp, ne propunem şi o analiză a măsurilor legislative întreprinse de la începutul anului pană în acest moment şi a impactului avut asupra sistemului.
Așteptăm textele celor interesați pe adresa: criticatac.ro@gmail.com până la data de 10 Octombrie.
Textele temei:
- Pachetul minim de servicii în asigurările sociale de sănătate – lansat de acest Farfuridi al politicii româneşti. E timpul că ministrul sănătăţii să lase locul altuia! /de Sorin Paveliu
- Aştept un Nürnberg al politicilor de sănătate din România / de Florin Chirculescu
- Sănătății îi lipsește capitalul social necesar / de Viorel Rotilă
- Directiva 24 și indiferența autorităților aduc cetățeanului român o inegalitate în plus / de Viorel Rotilă
- Pacientul fără plic: o scurtă istorie / de Ciprian Domnisoru