In perioada 10-13 iunie 2013, la Kiev, s-a desfăşurat Post Globalization Initiative, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte venite din zona stîngii. Am fost invitat să să participat dezbaterea pe tema „Criza şi viitorul Europei de Est” alături de teoreticieni şi analişti din Franţa, Germania, SUA, Polonia, Ungaria, Ucraina şi Rusia. Am avut ocazia să dau mai multe interviuri pentru presa din Rusia şi Ucraina. Mai jos aveţi interviul acordat cunoscutei reviste din Rusia, Expert – Эксперт (interviator – Stanislav Kuvaldin) – V.E.
Are sens să vorbim în condiţiile actuale despre un spaţiu comun între Europa de Est şi Rusia? Au ţările şi societăţile noastre probleme comune şi scopuri pe care ar putea să le rezolve împreună? Există ceva comun între ţări precum România, Rusia, Polonia şi Ucraina? Ce le poate propune stînga?
Aşa cum sînt aranjate astăzi structurile politice majore, grupurile de interese etc. este foarte greu de vorbit de un spaţiu comun. Romania şi Polonia sînt prinse în mecanismul politic UE de care depind, Ucraina încercă să joace la două capete şi nu este foarte clar cum se poziţionează pe termen lung faţă de UE şi Rusia, iar Rusia încearcă să propună un proiect politic care nu convinge pe nimeni. Avem într-adevăr multe probleme comune, avem un trecut comun, avem o experienţă de colaborare pe diverse sectoare, dar
toate acestea s-au cam pierdut în ultimii 20 de ani. Mai există un interes economic reciproc crescînd. Ceea ce este comun nu doar acestor ţări este modul în care marele capital a reconfigurat economia şi viaţa socială a acestor ţări postcomuniste. Ce poate şi ce ar trebuie să facă stînga în acest context destul de dificil şi delicat? Cred că în acest moment este nevoie de contrapus un discurs şi o practică politică care să stopeze în prima fază marşul triumfal al discursului şi practicii politice de tip neoliberal care e pe cale să distrugă şi ultimele fărîme de stat social care a mai rămas. Iar această luptă politică nu se mai poate duce doar la nivel local ci e nevoie de o colaborare la nivel regional şi global. Dar asta ar fi doar un prim pas.
O parte a regiunii se află în Uniunea Europeană. Alte ţări din zonă doar speră să ajungă acolo. Nu înseamnă oare asta un hotar greu de trecut? Nu presupune oare acest lucru împărţirea regiunii în două grupuri cu probleme şi posibilităţi diferite?
Observaţia este corectă: apartenenţa la UE a unor ţări precum România şi Polonia le impune să aibă o agendă proprie, destul de diferită de ţările din afara UE. Însă asta poate fi şi un avantaj pentru că poate oferi o diversitate a muniţiei de luptă. Problema mare însă nu este UE ca infrastructură politică care are o agendă proprie, ci hegemonia marelui capital care face de fapt agenda acestor ţări şi acestor structuri politice. Stînga trebuie să-şi definească foarte bine ţinta, duşmanul şi mai ales trebuie să ofere pe lîngă un discurs convingător o practică politică care să-şi poată pune cel puţin în dificultate duşmanul. Stînga vine după o mare înfrîngere şi după o perioadă în care s-a complăcut în a coabita cu duşmanul lăsînd totul în mîna acestuia. E nevoie de o perioadă de recuperare şi mai ales este nevoie de o practică politică mai radicală de care stînga a cam dus lipsă în ultimii 20 de ani.
În ce măsură sînt interesate mişcările de stînga anti-neoliberale de ţările grupului BRICS? În ce măsură politica acestui grup contrazice sau se opune postulatelor neoliberale?
E o grupare importantă care nu poate fi neglijată. E de discutat în ce măsură însă această structură (grup de ţări) ies din logica postulatelor neoliberale. Oare ele chiar ies din această logică sau doar încearcă să se regrupeze ca să se opună intereselor nucleului dur al puterilor economice actuale? Oricum cred că orice fisură şi ruptură din interiorul capitalismului global trebuieşte folosită în lupta politică.
După părerea dumneavoastră cum ar trebui să se raporteze România la Rusia? Ce poate propune Rusia României si viceversa?
România este o ţară paradoxală: cea mai iubită cultură aici este cea rusească, iar cea mai urîtă ţară este Rusia. Rusia este pentru România un soi de ţap ispăşitor: toate problemele ei vin din Rusia este cutuma la ordinea zilei. Evident că pe alocuri sînt şi explicaţii de ce se întîmplă aşa. În acest moment Rusia nu este atractivă pentru România decît strict ca piaţă de desfacere. Rusia pare a fi mai nou mult mai interesată de zona noastră şi încercă să se implice în diverse proiecte economice. Din păcate Rusia nu a venit cu nici un proiect politic şi economic atractiv şi convingător, iar imaginea Rusiei trecută prin lentila mass-mediei occidentale este predominant negativă. Dacă e să vorbim pragmatic atunci România ar trebui să-şi negocieze interesele economice dincolo de jocurile politice globale (scutul antirachetă al SUA care vrea să fie plasat în România, relaţia NATO-Rusia etc). Din păcate politica externă a României spre est este aproape inexistentă. În ultima perioade însă apar semnale noi pozitive.
Cum ar trebui privită Rusia actuală de către forţele de stînga din Europa Centrală şi de Est? În ce măsură această ţară este importantă pentru regiune? Poate fi oare ea folosită în încercarea de a schimba şi tempera dominaţia globală a neoliberalismului?
Rusia este foarte importantă pentru stînga cel puţin din cîteva motive. În primul rînd nu trebuie să uităm că experienţa şi tradiţia mişcărilor de stînga din Rusia este deja un patrimoniu şi o lecţie pentru mişcările de stînga din toată lumea; această experienţă trebuie valorificată. În al doilea rînd, experienţa sovietică este una copleşitoare, imensă şi ea devine tot mai actuală, de aceea trebuie regîndită şi utilizată. În al treilea rînd, cred că la rîndul său experienţa post-sovietică este o altă mare lecţie şi experienţă care trebuie folosită în lupta politică. Şi nu în ultimul rînd, Rusia este o ţară care încă joacă un rol central în configuraţia puterii globale. Dacă vrei să vezi cum duduie neoliberalismul (dar şi catastrofele pe care le produce acesta) nu te duci la Paris ci la Moscova.
Poate oare proiectul Post Globalization Initiative propune soluţii problemelor cu care se confruntă regiunea noastră? E posibil ca astfel de întîlniri să obţină ceva mai mult decît un schimb de opinii şi experienţă?În ce constă importanţa proiectului?
O bună prietenă din Rusia îmi spunea recent că ruşii cînd se întîlnesc să discute politică îşi pun probleme fundamentale de tipul: Ce-i de făcut? Cine-i vinovat? etc. Se strîng, discută mult şi aprins şi după aceea pleacă acasă şi fac o revistă. Totuşi eu cred că ruşii au avut momente foarte bune de organizare şi luptă politică. Deci se poate. În acelaşi timp acesta este un proiect foarte ambiţios care implică oameni şi grupuri din toată lumea. Nu este un proiect care aparţine doar „estului” sau „vestului”. Mulţi dintre cei implicaţi au o pregătire teoretică strălucită şi o practică politică semnificativă. Acum ce va ieşi din aceste întîlniri şi dezbateri este greu de spus. Însă întîlnirile de acest gen sînt foarte importante mai ales că oamenii încep să nu se mai întîlnească faţă în faţă ci doar pe online. Întîlnirile faţă în faţă sînt foarte importante, iar discuţiile în jurul ideilor şi proiectelor politice sînt la fel de importante. Cred însă că în acest moment stînga are nevoie în primul rînd să se coaguleze, să se solidarizeze şi să depăşească starea de fragmentare în care se află. Iar stînga de azi am impresia că nu are probleme cu ideologia, cu soluţiile ci cu practica politică.