S-au strîns tot soiul de reproşuri în diverse reacţii informale (facebook, ce dumnezeu) după un text al lui Vasile Ernu şi după o frază a mea, de fapt un titlu în glumă – „moare familia”.
Un amic pe care nu-l numesc (pentru că critică pe facebook şi nu-mi dau seama încă de gradul de „public”, de „asumare” al acestei platforme de luptă şi socializare) scrie clar ca să se ştie, pe wall-ul său, ce e incorect şi ce nu:
„In dezacord masiv cu Vasile, nu inteleg acest text pe CA, asa cum nu inteleg nici reactia lui Costi legate de «familie». Lucrurile nu sunt egale. Au protestat, dar protestul nu este echivalent cu democratia. Amandoua pozitiile critice sunt profund conservatoare, iar al lui Vasile face o echivalare inacceptabila intre fascistoidisme cu logica democratiei. La Costi pozitia sa critica fata de contra-reactia de la MTR este ca famila este erodata de catre capitalism…. Aceste pozitii fata de neolegionarismele «protestatarilor» de la MTR sunt incorecte.”
În cazul meu, probabil se referă la o recenzie unde povesteam o reacţie a lui Badiou la tîmpeniile cu familia debitate de Finkielkraut: păi dacă tot ţi-e frică pentru familie şi valori, tradiţie, atunci critică capitalismul, nu îi tot da cu imigranţii sau lumpenii inculţi. De aici pînă să se îngrijoreze unii oameni că apăr familia e cale foarte lungă.
În cazul textului lui Ernu, s-a inflamat lumea că ar fi „tolerat democratic” fascistoizii ortodocşi. Pe mine sincer mă deranjează că nu avem chef şi răbdare să citim cu atenţie, de aia îi şi sar în apărare. Vasile Ernu spune la mişto că pînă la urmă e bine ca măcar să ne cunoaştem inamicul. E de ajuns să se deschidă o supapă – vezi blogurile Adevărul – şi resursele de atac la adresa gay, femei, săraci nemuncitori, imigranţi etc. se propagă uimitor. Dacă dai drumul infinitezimal opiniilor aşa-numit „ortodoxe”, toate nebuniile fascistoide explodează la un semn. Asta e ideea, iar Ernu ironizează occupy-ul ortodox şi vede şi inutilitatea unor suprareacţii. Vigilenţii însă nu iartă aşa ceva.
Niciodată nu strică o scuturare de tip Badiou, inclusiv pentru aceste zone dubioase ideologic: bă, vă doare de familie, de tradiţii, păi ia vedeţi că tineretul rural sau din urban mic e plecat de-acasă de 10 ani, spală vase în vest la negru. De ce oare? Ia vedeţi că vă trebuie bani şi pentru apendicită, pentru studii mai de doamne-ajută nu mai vorbesc. Vedeţi că popii voştri pozează cu puterea politică financiară şi politică şi o pupă în fund, puterea care ba vă taie din şcoli, ba vă impozitează sărăcia, ba vă liberalizează coşul zilnic şi supravieţuirea. Nu cred în dialog cu grupuri fascistoide. Nu mă interesează. Dar unele chestii le poţi striga către ei fără să-ţi facă rău. Ca să nu mai zic că încremenirea în indignare imediată şi totală, radicalismul hotărît atunci cînd vine vorba de recitat poezii civilizatoare nu au cum să aducă ceva bun în apărarea drepturilor minorităţilor sexuale. Nu renunţă nimeni la reduta critică la adresa religiei sau intoleranţei dacă observă cum se naşte un întreg front conservator cu fani la toate nivelurile sociale. Şi nu ia nimeni din gloria luptei pentru drepturile gay dacă spune că de fapt e începutul, că va fi mai periculos dacă nu observăm din timp că tot valul tineresc dacic-ortodox cuprinde o furie socială mult mai adîncă îndreptată împotriva oricărei forme de alteritate.
Aşadar, dacă ajungem să ne suspectăm că ar exista cea mai mică toleranţă faţă de cîntăreţi de cor cu idei cretine, dacă ajungem să interpretăm un titlu la mişto „moare familia” drept indiciul clar că se năruie simţul egalităţii şi că m-am apucat să cînt familia, atunci lupta e pierdută deja, dragi tovarăşi.
O altă amică spune clar – în acelaşi loc semipublic, deci nu-i dau numele – că „s-a dat libertate de expresie pentru fascişti”. Nici vorbă despre aşa ceva. Libertatea lor de expresie e luată aproape instituţional, cu aprobare de la multă lume suspusă, inclusiv în MŢR. Unele companii de publicitate le-au dat şi spaţiu să se expună. Şi vestea proastă, cum spuneam: e abia începutul în România şi în Europa. E un conservatorism idiot venit să compenseze un gol ideologic în protestul anti-austeritate şi anti-privatizare pe care politicienii nu vor să-l articuleze, de care ONG-urile (doar activistul s-a născut la ONG) nu vor să se atingă pentru că e „anti-european”. Nu agreez nici isteria Miliţiei spirituale care azi apără gay-ii, mîine se întîlneşte cu „ultraşi” să discute Piaţa Universităţii, poimîine urlă că au fost atacaţi, iar a doua zi văd agresori în toate părţile.
Cum întîmpinăm acest pericol? Ce vom face cînd singurii anestezici sociali toleraţi de putere vor fi naţionalism-ortodoxism dur cu tot ce implică el. Trebuie deturnată agenda. Ortodocşii apucaţi de la MŢR sînt puţini. Ce voci şi ce argumente se aud împotriva lor acum pot conta enorm. Aşa cum a sunat tot acest scandal de la MŢR, mie îmi aminteşte de tîmpeniile cu steagul secuiesc sau blablaurile cu justiţia care trebuie întărită repede ca să ajungă la standarde europene. Dacă aş lucra ca agitator în SRI, aş înfinţa mîine departamentul ortodox anti-gay, pe lîngă cele anti-maghiare.
Staţi liniştiţi deci, nimeni n-a zis nimic pe CriticAtac de vreo aprobare democratică a propagandei pentru familia conservatoare, nici pentru ortodoxism fascistoid. CriticAtac constată. Şi poate constata şi un discurs desuet al valorilor europene şi în tabăra oengistică bucureşteană care a îngheţat în Piaţa Universităţii de pomană şi nu a înţeles (cu excepţii, evident) că ard nişte teme anti-austeritate pentru care nu se primesc proiecte prin POSDRU. Dacă vrem să mai existăm public şi peste cîţiva ani e o singură soluţie, să orientăm încăpăţînat discuţia către sursă: există o radicalizare ezitant anti-capitalistă, anti-monopol, anti-diverse-hegemonii care va lua forme hidoase dacă nu o identificăm corect şi dacă nu venim în întîmpinare cu argumente care să excludă aditivii religioşi sau fascistoizi. Dacă nu, extrema dreaptă va avea o muncă extrem de uşoară. Asta în timp ce ne văicărim după fiecare text neconform stilistic cu aşteptările vigilenţilor.