Proiecţia filmului „The Kids Are All Right”, din cadrul evenimentului Luna LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender), de la Muzeul Țăranului Român (MȚR,) a fost întreruptă miercuri seara de un grup de activişti naţionalişti care au intrat în sală unde se difuza filmul, în jurul orei 19:00. Grupul de câteva zeci de persoane a cântat imnul naţional şi apoi cântece bisericeşti, însoţite de remarci homofobe. (presă)
Despre progresiştii cu alte icoane
Sincer să fiu, nu m-a deranjat mai deloc acţiunea de protest a grupurilor conservatoare religioase, poate şi pentru că tocmai m-am întors din Israel şi Palestina, unde am văzut ce însemnă cu adevărat proteste şi confruntări religioase pe viaţă şi pe moarte. Mi se pare că în România grupurile din zona dreptei mai verzi şi a conservatorismului religios sînt mult prea ascunse, iar vocea lor se aude doar în surdină şi online. Nu e un lucru neapărat bun. Cunosc cum se manifestă ele în ţări ortodoxe precum Serbia şi Rusia şi pot spune că la noi totul pare periculos de liniştit. Pînă şi în Basarabia aceste grupuri sînt mult mai vocale. Trebuie să ţinem cont că în acest moment în România singura putere reală care poate mobiliza forţe autentice şi coagula o masă de oameni destul de importantă este BOR, o instituţie profund conservatoare şi cu un discurs asemănător celui al protestatarilor de la MŢR. Este o realitate de care trebuie să ţinem cont şi e anormal ca aceste voci să nu se audă. Dacă nu se vor auzi şi va fi prea multă linişte, ele vor exploda fără doar şi poate, iar explozia s-ar putea să fie violentă, aşa cum am mai păţit-o în perioada interbelică.
Primul lucru care m-a deranjat nu sînt aceste voci şi grupuri de protestatari, ci o mare parte a reacţiilor venite dinspre grupurile şi vocile progresiste, aşa numiţii „buni europeni”. E foarte bine că s-a reacţionat însă deseori modul în care s-a făcut este discutabil. Mai întîi li s-a reproşat protestatarilor că au intrat în sală şi au blocat prezentarea filmului. Eu cred că au procedat cum ar trebui să procedeze nişte protestatari autentici. Poate la Paris şi Londra, în cafenele, se protestează „civilizat”, după reguli, cu program şi loc amenajat, pe cînd la „noi” şi peste tot în lume un protest adevărat este unul „necivilizat”. Un protest autentic, fie că e dinspre stînga sau dinspre dreapta, este unul care nu respectă regulile, nu cere aprobare de la autorităţi şi nu vrea un loc de desfăşurare prestabilit de alţii. Cu cît regulile de bază sînt mai bine încălcate, cu atât protestul este mai eficient şi are şanse mai mari de reuşită. Protestele cu permisiune de la înalţii dregători sînt ca şi petiţiile săptămînale ale GDS-ului: frecţie la picior de lemn. Deci, dragi colegi progresişti, chiar dacă nu îi simpatizăm prea mult pe cetăţenii conservatori şi ortodocşi cu apucături mai neolegionare, totuşi trebuie să ştim că au şi ei voie să protesteze – şi modul în care au făcut-o este cel mai eficient. Aşa se face. Altfel, cine ar fi ştiut că avem la MŢR Luna LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender)? Să nu uităm că recent, atinci când feministele de la Pussy Riot au dat busna în Catedrala din Moscova protestând de o manieră mult mai radicală toată lumea progresistă de la New York şi pînă la Vladivostok le-au susţinut (printre ei m-am numărat şi eu cu toate că am şi unele reţineri vezi aici) aşa că nu văd de ce ne-am „oripila” de protestul mai degrabă cuminte al grupurilor conservatoare.
Al doilea lucru, care este poate cel mai grav, e atitudinea multor voci progresiste: au venit peste noi cei culţi şi civilizaţi (în Occident, fireşte) nişte fiinţe din Evul Mediu (întunecat, ca de obicei), necivilizate, înapoiate, brute etc. etc. Am alăturat cîteva texte din cele două tabere şi am rămas surprins să văd cît de asemănătoare sînt retoric. E acelaşi tip de argumentație, e aceeași stilistică, doar cu direcţia şi termenii schimbaţi. Acest lucru ne arată că, de fapt, totul a rămas la locul său, identic, şi că diferenţele ţin doar de jargonul învăţat de la „bunii occidentali”. Am învăţat perfect lecţia colonialismului occidental: însă noi ne autocolonizăm, cum nimeni nu a reușit să o facă din afară. Acesta este poate cel mai tragic lucru: sub multe imagini şi voci stilizate după modelul „civilizatului”, se ascund aceleaşi mecanisme şi clişee pe care grupurile progresiste pretind că le combat. La prima măruntă confruntare, spoiala se duce şi iese imaginea reală la suprafaţă. Şi vedem de fapt că cele două grupuri aparent antagonice au acelaşi chip, aceeași retorică. Diferenţa se pare că încă se lasă aşteptată. Dar să trecem şi la cetăţenii mai puţin „civilizaţi”.
Despre protestatarii conservatori & secta MŢR & angajaţi & poliţişti
Nu-mi place să dau sfaturi, cu atât mai puțin grupurilor pe care nu le simpatizez, dar totuşi. Dragi protestatari ortodocşi şi patrioţi ai neamului, ţineţi cont de faptul că nu puteţi fi luaţi în serios dacă veniţi cu icoane trase la xerox şi cruci de plastic. Progresiştii, chiar dacă nu au făcut şcoală la Londra sau Paris, au probleme nu doar cu ideile, ci şi cu coregrafia şi partea estetică. Deci mai investiţi în recuzită. Partea cu fondul muzical şi sloganele alese nu e de competenţa mea. În legătură cu protestul nu am ce reproşa: din punctul meu de vedere au procedat ca nişte adevăraţi protestatari. E dreptul lor să protesteze şi să aleagă forma în care o fac. Îşi asumă şi ei un risc: dacă au încălcat legea, vor primi o pedeapsă, în caz că poliţistul nu e şi el homofob. Comportamentul poliţiei devine în acest caz o problemă cu adevărat gravă şi îngrijorătoare.
De partea aceasta a baricadei, cei care au probleme grave sînt unii angajaţi de la MŢR şi poliţiştii. MŢR-ul de la începuturile sale a avut o tentă profund religioasă, cu oameni care au cultivat acest spirit mai puţin laic. Nu am nici o problemă cu orientările ideologice, religioase a angajaţilor publici atâta timp cît acest lucru nu intră în conflict cu funcţia sau, mai rău, nu o substituie pe aceasta. Se pare însă că la MŢR, în acest domeniu, apar probleme. A fi implicat într-un protest de acest gen fiind angajat al MŢR mi se pare o situaţie gravă. Oare ei nu ştiu că sînt angajaţi la o instituţie publică şi laică, pe bani publici, în slujba cetăţenilor? Nu ştiau că proiecţiile făceau parte dintr-un program stabilit şi apropiat de conducerea instituţiei la care sînt angajaţi? Aici sînt probleme şi conflicte care ne dau de înţeles că există grupuri care pot foarte uşor prelua controlul unor instituţii ale statului, pe care le pot folosi în scopuri proprii.
Dacă evenimentul Luna LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender) ar fi avut loc în altă parte nu cred că grupurile religioase şi conservatoare s-ar fi mobilizat pentru un protest. Să-i condamni pe organizatori că au ales acest loc tocmai pentru a-i provoca iarăşi mi se pare prea mult. MŢR e totuşi un Muzeu, un spaţiu public cu o infrastructură foarte bună pentru astfel de evenimente (sală cinema, sală conferinţe, sală expoziţie, bibliotecă, club, curte etc.), şi mai e şi central. Mie mi se pare însă important acest tip de provocare, chiar dacă nu a fost intenţionată. Pentru că problema mare a acestei ciocniri între progresişti şi conservatorii religioşi ridică de fapt problema semnificaţiei muzeului pentru cele două categorii. MŢR este în România poate singurul muzeu care se pare că îndeplineşte şi altă funcţie decît aceea de Muzeu. Punctul nevralgic aici se află: o instituţie publică, din bani publici, care trebuie să îndeplinească o anumită funcţie este deturnată şi resemnificată, îndeplinind o cu totul altă funcţie.
E foarte interesant cazul MŢR, cu toate că, de cînd a apărut Clubul Ţăranului şi l-a mai înviorat Adi Darabană cu evenimente şi medii culturale diverse, lucrurile s-au mai complicat. E la fel de adevărat că în ultimii ani, sub mandatul lui Vintilă Mihăilescu şi Virgil Ştefan Niţulescu, MŢR a mai pierdut din aerul mistic.
Însă MŢR a fost mereu învăluit într-o aură iniţiatică şi religioasă, încă din perioada de început a lui Horia Bernea. Pe lîngă întreaga ideologie a mitului ancestral al ţăranului român pe care o propaga aici, s-a cultivat şi un anumit tip oameni, grupuri, relaţii şi comportament etc. MŢR-iştii din nucleul dur sînt de felul lor foarte religioşi, conservatori şi merg la MŢR ca la Biserică. Pentru ei MŢR nu este un Muzeu, ci un loc sacru, iniţiatic, care cuprinde o lume sacră. Ei nu ştiu de pildă că ţăranul român nu e decît un cetăţean generic, produs al unei epoci mai vechi, dar care la noi s-a conservat destul de bine. Am impresia că ei nu ştiu că Muzeul nu e o instituţie sacră, ci una laică şi publică, că îndeplineşte o anumită funcţie culturală şi socială şi că aşa-numitul „canon al lui Bernea”, oricît de bun ar fi, poate fi schimbat şi îmbunătăţit. Şi e bine de ştiut că acolo avem doar o mică parte din ce înţelegem generic prin „ţăranul român”, mai ales că nu tot ţăranul român a devenit piesă de muzeu şi că jumătate din cetăţenii acestei ţări încă fac parte din categoria ţăranului român care, din lipsă de locuri de muncă, aşteaptă să fie muzeificat. (Iată un model de text al nucleului dur fondator MŢR-ist: Sorin Dumitrescu – Cine ne vrea etrusci?)
Despre poliţişti, ce să mai adaug: aceleaşi veşnice probleme. Ei au anchetat pe cine le este mai antipatic. Cînd ai în faţă un domn cu barbă şi icoană sau o domnişoară care te duce cu gîndul la mănăstire şi doi tipi zurlii şi îmbrăcaţi cum se îmbracă „ăia de practică sodomia”, lucrurile devin evidente. Aşa că omul nostru responsabil cu ordinea i-a luat la bani mărunţi pe cei cîţiva tineri care veniseră să vadă un film.
În următoarea perioadă vom asista la o vizibilitate tot mai mare a acestor grupuri ultraconservatoare, religioase şi naţionaliste, vom vedea grupuri tot mai bine organizate, cu acţiuni tot mai articulate. Îngrijorător nu e atît faptul că zona progresistă este atît de inconsistentă şi fragmentată, cât mai ales faptul că instituţiile statului sînt total nepregătite să facă faţă unor astfel de presiuni.