Temă: 18-35: Generația inutilă
Europa este extrem de preocupată de problematica şomajului în rândul tinerilor. Această chestiune devine din ce în ce mai presantă în condiţiile în care sistemele de pensii caută soluţii disperate de supravieţuire. Ce face România pentru a rezolva această problemă? Ei bine, mai nimic, deoarece şomajul tinerilor capătă cote alarmante şi în România. Cine ar trebuie să facă ceva în acest sens?
Păi, să începem cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstinice, care gestionează aproximativ 4,8 miliarde de euro din POSDRU 2007 – 2013. Ar fi bine cel puţin pentru economie dacă s-ar cheltui resursele financiare europene pentru diminuarea şomajului în rândul tinerilor, deoarece banii ar intra implicit în consum, însă gradul de absorbţie este în acest moment pe POSDRU de aproximativ 15%. Nu în ultimul rând, cu titlu de exemplu, la mijlocul anului 2012 numai 3410 tineri au participat la programe integrate finalizate cu diplome recunoscute pe piaţa muncii. Oare a cui este vina pentru această situaţie? Cu siguranţă nu a tinerilor.
Ministerul Educaţiei impune un sistem rigid, extrem de birocratic şi total rupt de realităţile pieţii muncii, iar universităţile, mizând pe autonomia universitară, au devenit un fel de stat în stat. 1 miliard de euro au fost alocaţi pentru sistemul educaţional, însă gradul de absorbţie mai sus menţionat relevă totul.
Continuăm cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret: deşi gestionează resurse publice care ar trebui să vizeze tineri, această instituţie publică s-a transformat în administrator de case de cultură ale studenţilor şi, în mare, afacerist într-ale imobiliarelor, date fiind ultimele scandaluri care zguduie această instituţie.
Şi totuşi, ce vină au tinerii? Se afirmă extrem de des că sunt generaţii pierdute, că nu au valori, că sunt leneşi, că nu sunt capabili să muncească. Cred că ar trebui să ne gândim că tinerii din România sunt beneficiari ai unor sisteme realizate de persoane care nu au legătură directă cu ei, de persoane care se pot regăsi printre cei care afirmă că tinerii sunt o generaţie pierdută. Oare tinerii trebuie să gândească un sistem educaţional care să le faciliteze accesul pe piaţa muncii sau tinerii trebuie să realizeze programe şi strategii ca să-şi asigure ulterior viitorul? Ei bine nu, acestea vin odată cu sistemele, cu programul politic, cu agenda publică. Din păcate, problematica tineretului nu s-a regăsit rostită de oficiali ai Guvernului şi, în afară de evenimente propagandistice aducătoare de imagine, nu s-a realizat mare lucru.
De 2 ani de zile comentăm situaţia tinerilor care nu au luat examenul de bacalaureat. Deşi se cunoaşte îndeaproape situaţia, nu a existat nici până în momentul de faţă un program de măsuri active care să vizeze asistarea acestor tineri. Preferăm să transferăm către bugetele de şomaj, în loc să utilizăm resursele europene pentru astfel de programe. Există nenumărate recomandări ale Parlamentului European cu privire la utilizarea Fondului Social European pentru rezolvarea problematicii tinerilor. Aceasta s-a regăsit pe agenda fiecărei şedinţe a Consiliului European din ianuarie 2012, însă, în afară de veşnicele dispute pe scaunul pe care România îl ocupă în cadrul acestui consiliu, nu am identificat nimic în legătură cu problematica tinerilor.
Într-o cercetare realizată în luna decembrie pe un eşantion de aproximativ 1210 persoane, 84% au afirmat că au avut o slujbă în afara ţării, iar 95% au fost plecaţi peste hotare la studii. Sunt ei vinovaţi că îşi doresc să înveţe şi că îşi doresc o viaţă mai bună? Au fost realizate oare studii care să identifice costurile pe care şomajul în rândul tinerilor le produce pentru bugetul de stat? Sunt multe întrebări şi prea puţine organizaţii care activează în mediul de tineret capabile să răspundă la ele.
