TEMA: Dincolo de neoliberalism: bugetul participativ
Pentru prima dată în America, cea de-a 49-a circumscripţie a oraşului îşi lasă contribuabilii să decidă în mod direct cum sunt cheltuiţi banii publici
de Josh Lerner şi Megan Wade Antieau
În zona de nord a oraşului Chicago, cetăţenii iau frâiele democraţiei în propriile mâini. Prin intermediul celui dintâi experiment de „buget participativ” din Statele Unite, locuitorii celei de-a 49-a circumscripţii administrative a Chicago-ului şi-au petrecut anul trecut decizând cum să cheltuiască 1,3$ milioane din banii contribuabililor. Peste 1600 de membri ai comunităţii şi-au luat inima în dinţi şi au hotărât cum să îşi amelioreze cartierele, făcând demonstraţia practică a modului în care bugetul participativ poate deschide calea unui nou tip de democraţie directă, nu numai la Chicago, ci şi în alte părţi ale lumii.
De la Porto Alegre la Chicago
Ţinând cont de faimosul sistem clientelar al oraşului şi de lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor publici, Chicago-ul poate părea o ţintă improbabilă pentru democraţia participativă. Confruntaţi cu un astfel de sistem, reprezentanţii comunităţii ajung să concureze pentru a-şi adjudeca ultimele fărâme din buget – o luptă realmente epuizantă. Însă tocmai această frustrare faţă de înţelegerile din culise face ca Chicago-ul şi Statele Unite să fie pregătie pentru noi moduri de administrare a banilor publici.
În 2007, la o şedinţă a Forumului Social American dedicată bugetului participativ, consilierul local Joe Moore a descoperit o alternativă. Acolo a aflat el de oraşul Porto Alegre, din Brazilia unde, încă din 1990, zeci de mii de oameni decid în mod direct cum să cheltuiască până la 20 la sută din bugetul anual al localităţii. Tot acolo, Moore a aflat că bugetul participativ a căpătat o amploare mondială, fiind adoptat în peste 1200 de oraşe din întreaga lume şi câştigând recunoaşterea Naţiunilor Unite drept una dintre cele mai bune practici de guvernare democratică.
Niciun oraş american nu şi-a mai lăsat cetăţenii să decidă în mod direct cum să cheltuiască fondurile publice, dar Moore a considerat că nu există loc mai nimerit decât circumscripţia lui pentru a pune în practică un astfel de experiment.
Democraţia în acţiune
Cea de-a 49-a circumscripţie, ce adăposteşte nu doar 60.000 de suflete, ci şi întregul cartier Rogers Park, este cunoscută pentru bogăţia şi dinamismul vieţii sale comunitare. Pe o suprafaţă mai mică de 3 kilometri pătraţi se vorbesc peste 80 de limbi. Cetăţeni hotărâţi şi informaţi au exercitat adesea mari presiuni asupra oficialităţilor locale. La ultimele alegeri, temându-se că Moore nu reacţionează suficient de rapid la nevoile comunităţii, aproape că l-au lăsat fără slujbă. Ca atare, cum se poate ca unul dintre cele mai pestriţe cartiere ale naţiunii să-şi determine încăpăţânaţii locuitori să ia dificilele decizii bugetare împreună?
Moore a început prin a-şi pune deoparte cei 1,3 milioane de dolari ce alcătuiesc bugetul aflat la discreţia fiecărui consilier local pentru proiecte de infrastructură. În aprilie 2009, la sfatul experţilor de la Proiectul pentru Bugetul Participativ, Moore i-a invitat pe liderii tuturor organizaţiilor şi instituţiilor comunitare să alcătuiască un Comitet Director, care a pus la punct structura şi termenele de desfăşurare ale întregului proces.
Într-o serie de adunări de cartier care a început în noiembrie, locuitorii au discutat diversele posibilităţi de alocare a banilor, alegându-şi şi reprezentanţi care să le transforme în realitate. Aceştia, alături de mentorii lor din Comitetul Director, s-au împărţit în şase comitete tematice. Apoi au petrecut patru luni discutând cu experţi, făcând cercetări şi punând la punct propuneri de buget.
Comitetul pentru Siguranţă Publică, spre exemplu, a primit numeroase solicitări de instalare a unor camere de supraveghere. Pentru a afla mai multe, membrii acestuia au vizitat centrul de monitorizare video non-stop al cartierului. După cum mărturisea reprezentanta Marilou Kessler: „toţi [cei din comitet] – în jur de 15-16 oameni – au venit într-o zi de lucru. Nivelul de cooperare a fost uimitor.” În urma acestei vizite, ierarhia priorităţilor comitetului s-a modificat: au aflat că dispozitivele de supraveghere sunt utilizate doar ocazional, îndeosebi în misiuni speciale ale poliţiei, iar zonele în care se află nu sunt monitorizate permanent. După ce poliţiştii le-au explicat că iluminatul public este mai eficient în reducerea criminalităţii, comitetul a înlocuit propunerile de instalare de camere video cu unele pentru montarea unor instalaţii de iluminat stradal.
La început, scepticii se temeau de ce ar putea propune cetăţenii. Se vor grăbi să pună pe masă subiecte irelevante sau se vor concentra doar pe propriile nevoi? Iată că n-a fost chiar aşa. Pentru a descoperi care sunt acele trotuare care au cea mai mare nevoie de reparaţii, membrii Comitetului pentru Transporturi au parcurs aproape tot cartierul pe jos, în toiul iernii. „N-o să mai privesc trotuarele la fel niciodată!” mărturisea Dena Al-Khatib, una dintre inspectoarele stradale. Reprezentanţii comunităţii au învăţat, de asemenea, să privească dincolo de propriile priorităţi şi presupoziţii. După cum remarca Laurent Pernot, membru al aceluiaşi Comitet pentru Transporturi: „La şedinţele publice organizate de primărie toată lumea se plângea de strada pe care stătea…Dar acum, fiecare dintre noile comitete îşi asumă responsabilitatea pentru întregul cartier.”
După luni întregi de lucru şi nenumărate adunări de cartier, reprezentanţii au prezentat un pachet de 36 propuneri de buget specifice, iar apoi au dat o mână de ajutor în organizarea unei campanii publicitare pentru promovarea lor. Comitetul pentru Arte a organizat o expoziţie pentru prezentarea lor la Cantină, un centru cultural local. Unul dintre artiştii din Comitetul pentru Arte a fost cucerit de propunerile celorlalte comitete. „Toate astea sunt în plus,” a declarat el despre propunerea de instalare a unor rasteluri ornamentale de biciclate, a unor plăcuţe indicatoare pentru monumentele istorice şi a unor picturi murale. „Sper ca oamenii să voteze pentru străzi.”
Pe 10 aprilie, toţi locuitorii circumscripţiei în vârstă de peste 16 ani, indiferent de cetăţenie sau de prezenţa lor pe liste, au fost invitaţi la una dintre şcolile locale pentru a vota aceste propuneri. În săptămâna precedentă, 428 de locuitori votaseră anticipat la biroul consilierului lor local – mai mulţi decât la alegerile prezidenţiale din 2008. În ultima zi a alegerilor, o lungă procesiune a umplut sala bufetului şcolii, citind propunerile, consultându-se cu reprezentanţii şi votând pentru până la opt proiecte simultan, pe buletine de hârtie.
Până la urmă, s-au prezentat la urne 1652 de locuitori ai cartierului, şi nu pentru a alege pe cineva care să decidă pentru ei, ci pentru a hotărî singuri cum trebuie administrat cartierul lor. Prezenţa la vot a depăşit cu mult aşteptările, ţinând cont de faptul că întregul proces era o noutate, de lipsa de acoperire media şi absenţa oricăror alte stimulente care să-i atragă pe oameni la urne.
Cele 1,3 milioane s-au dovedit a fi suficiente pentru finanţarea primelor 14 cele mai bine cotate proiecte. Propunerea de reparare a trotuarelor a primit cele mai multe voturi, printre alte proiecte finanţate regăsindu-se crearea unor piste pentru biciclete, a unor grădini comunitare, picturi murale, instalarea unor noi semafoare şi instalaţii de iluminat public. Fiecăruia dintre comitete i-a fost finanţată cel puţin o propunere.
Democratizarea democraţiei
Cu toate acestea, până când Chicago va avea un buget pe deplin participativ mai este cale lungă. La fel ca în cazul celor mai multe dintre întâlnirile comunitare din circumscripţie, cei prezenţi la vot nu au reflectat întru totul diversitatea populaţiei locale. În majoritatea zonelor în care se implementează bugetul participativ, comunităţile defavorizate au o prezenţă masivă, ceea ce nu s-a întâmplat şi în circumscripţia 49. În pofida unor şedinţe, materiale şi iniţiative suplimentare în limba spaniolă, prezenţa comunităţii latino a fost extrem de scăzută. Potrivit liderilor latino, motivele sunt neîncrederea generalizată în administraţie şi temerile legate de statutul cetăţeniei imigranţilor. Unii dintre activişti au adăugat şi că timpul rezervat iniţial întâlnirilor directe cu liderii acestor comunităţi a fost extrem de restrâns, iar infrastructura finanţării nu a corespuns necesităţilor locuitorilor cu venituri reduse. Oare, dacă structura celor prezenţi la vot ar fi fost mai diversificată, fondurile ar fi fost alocate altfel?
Organizatorii vor avea ocazia să afle răspunsul la această întrebare, dat fiind că Moore şi-a luat deja angajamentul de a continua această iniţiativă. După cum scria într-o scrisoare către alegători, BP „mi-a depăşit cele mai nebuneşti aşteptări. Au fost mai mult decât nişte alegeri. A fost o sărbătoare a comunităţii, o dovadă a faptului că oamenii vor participa la treburile publice ale comunităţii dacă le este oferită puterea de a lua decizii reale.” Pe baza rezultatelor din acest an, reprezentanţii comunităţii discută deja despre cum să sporească implicarea oamenilor.
Oricât de important ar fi, bugetul discreţionar de 1,3$ milioane al circumscripţiei 49 este doar începutul. Locuitorii discută acum în ce mod ar putea implementa bugetul participativ şi în alte zone ale bugetului local, iar unele personalităţi reformatoare din alte circumscripţii se pregătesc deja să candideze la următoarele alegeri municipale cu o platformă bazată pe bugetul participativ. Această energie ilustrează forţa experienţelor democratice autentice, deschizând noi posibilităţi pentru democraţie la Chicago şi în restul lumii.
Traducere de Alexandru Macovei
