TEMA: Bine şi Rău politic într-o democraţie a şantajului
Mai este viu spiritul protestatar din iarnă ? Mai poate fi reprodus acesl spirit aproape unic acum, în noul context politic, când principalele preocupări merg mai ales în direcţia încălcării normelor statului de drept, în timp ce protestele din ianuarie aveau şi o foarte puternică componentă socială şi anti-sistem ? Poate un protest actual să se sustragă dualismului steril pro-PDL, anti-PSD sau viceversa şi să îşi găsească o identitate proprie ?
Mulţi s-au arătat sceptici faţă de această posibilitate. O bună parte dintre cei care astă iarnă erau prezenţi în fiecare seară în Piaţa Universităţii au manifestat o neîncredere vădită faţă de posibilitatea ca noul protest, care fusese anunţat pentru seara de 4 iulie la Universitate, va fi comparabil sub orice aspect cu cele din ianuarie-februarie. Motivele ? Atunci, în premieră pentru România, se scanda împotriva privatizărilor şi a măsurilor anti-sociale, în timp ce acum pe lista de revendicări sunt doar miorlăieli anemice, desprinse din vocabularul PDL sau al dreptei. Şi mai grav, după potestul de salon al papioanelor, teama cea mare a multora era că acest protest va fi, ca şi precedentul, monopolizat de către PDL şi pus în slujba unor interese de partid. Cu acest gen de ultim argument nu am fost şi nu sunt de acord principial, cel puţin până realitatea nu confirmă sau infirmă această suspiciune. Nu sunt de acord din simplu fapt că precauţile de tipul acesta mi se par neproductive. Am auzit acelaşi argument, în oglindă, astă iarnă, din partea unor oameni de bună credinţă de dreapta – nu ieşim, deşi ne este simpatică ideea de protest, pentru că nu vrem să facem jocurile USL. Dacă atunci cei aflaţi în Piaţă s-ar fi lăsat pradă acestei panici – chiar dacă exista un pericol real în sensul acaparării mişcărilor de către opoziţia de atunci – nu ştiu câtă lume ar fi rămas într-un final în stradă. Mai mult decât atât, cred că cele mai multe dintre proteste – cu excepţia celor organizate de partide, sindicate, etc – reprezintă fenomene care prind viaţă şi se conturează pe parcurs, nefiind definite aprioric şi putând fi supuse tuturor influenţelor posibile. Practic, protestul este locul unde se aplică cel mai bine zicala potrivit căreia socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg : decorul şi agenda sunt construite la faţa locului în funcţie de grupurile dominante, de reacţiile celor din stradă la diferiţi factori externi, şamd. «Ciumpalacii » din iarnă au avut forţa să îi expulzeze pe politicienii care încercau să se strecoare printre ei cu o vehemenţă care a tăiat apetenţa altora ca ei să mai calce pe acolo. Din contra, purtătorii de papion nu s-au simţit deranjaţi de prezenţa unor politicieni însoţiţi de bodyguarzi printre ei – dictatura majorităţii şi regula lui « cine strigă mai tare » reprezintă, efectiv, legea de fier a protestelor spontane. Dar tot merită, zic eu, încercat, văzut şi insistat, înainte de a paraliza de teamă că drobul de sare ne va cădea în cap şi protestul ar putea fi deturnat de cutare sau cutare partid. Ne cad epoleţii de pe umeri dacă ratăm ? Excesul de prudenţă este mai periculos decât nechibzuinţa. Eu zic că e mai bine să fii fraier dovedit, decât sceptic fără dovezi. Pentru că după scepticism urmează cinismul, iar cinismul este doar o formă a unei resemnări acre.
Dar, iată că scepticismul unora s-a dovedit fără temei. Revenind la primul motiv de reticenţă – acela referitor la caracterul diferit al protestelor din ianuarie şi la presupusul vocabular PDL-ist al protestului ce urma să fie organizat aseară, ei bine, pur şi simplu această suspiciune nu a trecut testul realităţii. Ieri seară, în Piaţa Universităţii, am regăsit pe deplin spiritul protestelor din iarnă. Nu, nu erau doar 100 de oameni aşa cum raporta Hotnews, ci mult mai mulţi, de ordinul sutelor. Şi da, existau – ca şi în iarnă – revendicări pentru mai multă democraţie şi împotriva încălcării normelor statului de drept, lucruri care ar putea fi cumva catalogate – cu multă reavoinţă, totuşi – ca ţinând de discursul PDL. Dar oare în iarnă nu se cerea, ca şi aseară, mai multă democraţie, nu se cerea egalitate în faţa legii şi o Curte Constituţională independentă (amintiţi-vă de alegerile comasate) ?!
Şi cel mai important, specificul profund anti-sistem al protestelor din iarnă era acolo şi era exprimat clar şi fără echivoc. Caracatiţa ale cărei tentacule reprezintă diferitele partide româneşi şi inscripţia « indignaţi » era acolo, imensă, în centrul grupului de protestatari. « Noi nu-l vrem nici pe Băsescu, nici pe Ponta şi Antonescu » sau « USL şi PDL, aceeaşi mizerie » au fost printre sloganele scandate în mod repetat. Nu a lipsit din decor nici elementul controversat al protestelor din iarnă – suporterii galeriilor de fotbal, care şi aseară au fost vocea cea mai vie şi plină de ritm a străzii. Pentru ce au ieşit ultrasii în stradă ? Pentru aceleaşi lucruri ca astă iarnă, iar despre revendicările lor strigate în Piaţa Universităţii ieri puteţi citi aici. Mesajele împotriva politicilor neoloberale, percepute drept caracteristica fundamentală a protestelor din iarnă erau şi ele, iată, acolo: atât apelurile pentru salvarea Roşiei Montana, cât şi cele împotriva privatizărilor în general. Undeva, ceva mai pe laterală faţă de grupul central de manifestanţi, câţiva protestatari ţineau un banner uriaş pe care scria “Parlamentul Chevron” şi pe verso era înşiruită o listă a tuturor privatizărilor din ultimii 20 ani (« Ce-am avut şi ce-am pierdut »). Vi se pare cumva că asta sună a discurs MRU, sau Neamţu, sau PDL ? MRU era în altă parte – era în Piaţa Victoriei, unde se strigau exclusiv slogane anti-Ponta şi anti-USL. Dar şi în ianuarie a existat un marş organizat de USL, unde se scanda exclusiv anti-PDL. Desigur, erau şi susţinători ai PDL rătăciţi prin Piaţa Universităţii, încercând să se dumirească şi nepricepând în mijlocul a ce au nimerit, dar oare în iarnă nu erau şi susţinători ai PSD, dintre care unii m-au apostrofat personal cum că aş fi plătită de PDL pentru că aveam o foaie cu déjà faimosul slogan « PDL şi USL, aceeaşi mizerie » ? Nu erau prezenţi monarhiştii, PPDD-iştii şi extrema dreaptă în stradă astă iarnă, alături de anarhişti, stângişti şi feministe ? Dar această eterogenitate nu a dăunat, important este echilibrul de forţe final şi, mai ales, ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte.
Şi, în mod absolut admirabil, cei aflaţi în Piaţă aseară au evitat orice apel la etichetele grosolane şi caricaturale vehiculate în spaţiul public românesc, precum „lovitură de stat”, „invazie bolşevică” sau „mineriadă”. Sunt la fel de penibile ca şi conceptul de „dictatură băsesciană” pe care l-am auzit mult prea des în ultimii ani. La urma urmei, acest gen de etichete deşănţate sunt contraproductive: efectul este că problemele denunţate sunt aruncate în derizoriu şi îşi pierd credibilitatea. E ca în povestea cu ciobanul care striga mereu „Lupul în oi, lupul în oi” şi sătenii îi săreau în ajutor, până s-au prins că e vorba de alarmă falsă, iar atunci când lupul chiar a dat năvală în oi, nu l-a mai crezut nimeni. Alarmismul excesiv duce, în cele din urmă, la decredibilizare, dar oamenii care au fost aseară în Piaţa Universităţii păreau să fi înţeles, spre deosebire de PDL şi susţinătorii lor, acest lucru.
Rămâne de văzut dacă această atitudine anti-sistem pe care am văzut-o reînviind aseara după câteva luni îşi va păstra vitalitatea, dacă va reuşi să devină suficient de sonoră şi vizibilă sau dacă se va topi în vacarmul isteriei pro-PDL. De un lucru sunt convinsă – dacă protestul de la Universitate de aseară nu a fost ultimul din această vară şi dacă el va continua, el nu va putea fi capturat de nici un partid politic, fie el PDL, NR sau PPDD. Nu cred că alde MRU vor avea tupeul să calce pe acolo, iar dacă o vor face, sunt sigură că vor fi expulzaţi. Nu mă întrebaţi de ce, e vorba pur şi simplu de intuiţie şi bănuiesc că cei care au fost aseară în piaţă vor înţelege acest sentiment. Sigur, un amestec de realism şi pesimism îmi spune că în cele din urmă acest gen de protest anti-sistem va lucra, pe termen scurt, în favoarea PDL, tot astfel cum în iarnă protestele de atunci au urcat pe val USL. Cu alte cuvine –şi tot pe termen scurt – toţi „indignaţii” din Piaţa universităţii se vor fi dovedit a fi nişte fraieri, în viziunea scepticilor. Alţii îşi vor face jocurile pe seama lor. Dar, deocamdată, acesta e cadrul politic în care suntem constrânşi să ne mişcăm şi să protestăm: chiar şi atunci când te afli de asupra tuturor lucrurilor, tot înclini, fără să vrei, balanţa în favoarea uneia dintre cele două rele. Deocamdată. Sper. Dar pentru a putea spune „deocamdată”, cred că avem nevoie de o mână de fraieri, acum.