Mai mulţi dintre noi am criticat guvernul Ponta, şi pe CA şi în alte părţi. Putem face şi comparaţii cantitative şi calitative cu criticile faţă de fosta guvernare PDL, dar poate că nu asta e, totuşi, marea prioritate a momentului.
Este, evident, perfect firesc interesul special al profesorului Ornea pentru educaţie, dar asta nu înseamnă că el trebuie să fie universal. Din nou, unele aspecte care ne sînt sesizate drept criticabile cu necesitate, cum ar fi desfiinţarea CNATDCU, chiar au fost criticate de către noi. Dincolo de asta, pretenţiile domnului Ornea devin mult prea specializate: nu ne interesează competenţa profesională a domnului Andruh, nu are nici o legătură cu nimic, şi nu înţelegem cum cineva ar putea avea obligaţia de a sancţiona toate prostiile spuse de miniştri. Oare prostiile miniştrilor PDL au fost sancţionate chiar toate?
Însă marea problemă este, desigur, plagiatul. Aici explicaţia ar putea fi una ideologică, dar nu una de parti pris politic. Mai mulţi dintre noi am fost de părere că e un plagiat evident. Pe de altă parte, nu împărtăşim elitismul ridicol care transformă aşa ceva în problema esenţială a politicii româneşti. Este absurd să ceri demisia unui prim-ministru român pentru plagiat în condiţiile în care în mod curent prim-miniştrii, preşedinţii şi şefii de partide practică cu impunitate acte de corupţie gravă, neglijenţă gravă, decizii de rea-credinţă evidentă, ignorare flagrantă a intereslor majorităţii, încălcări flagrante ale normelor democratice.
Cum spune şi domnul Ornea, intelectualii de stînga nu au partid, spre deosebire de cei de dreapta, care, mai fericiţi, au mai multe şi le pot recicla potrivit bovarismelor şi fantasmelor de moment. Cînd se uzează un PDL, vine un ICCD sau NR. Criticile noastre sînt diferite, poate, faţă de cele ale dreptei intelectuale, şi din acest motiv. Avem adversari în politică, nu avem aliaţi. Din cauza asta criticăm mai “la întîmplare”, din punct de vedere al poziţionării faţă de politica de partid, în timp ce este evident că ralierea masivă şi furioasă a multor intelectuali de dreapta la cauza anti-USL elibera nişte energii acumulate de mult.
În sfîrşit, nu poate exista o obligativitate a unei obiectivităţi ideologice a criticii în astfel de chestiuni. Mai importante sînt altele: fundamentele intelectuale, motivele paralele ale criticii, forma, efectele posibile. Dar de aici discuţia se complică prea mult pentru acest schimb de replici.