Introducere … în (i)realități.
De ceva vreme Republica Moldova își trăiește drama ”morală” obligatorie a țărilor pornite pe calea democratizării: dezbaterea cu privire la statutul și legitimitatea ”orientării sexuale”. Chestiunea a sărit în fruntea agendei publice odată cu efortul Guvernului și al unor organizații din societatea civilă de a elabora și adopta Legea privind Prevenirea și Combaterea Discriminării.
Previzibil, imediat au apărut baricadele. Pe de o parte Guvernul, reprezentat de primul ministru Vlad Filat, apoi un partid și jumătate din Alianța de guvernare, o parte a societății civile, câteva organizații ale diasporelor moldovenești din Europa și SUA. De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă din Moldova (în temei Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, de vreme ce Mitropolia Basarabiei ce stă sub Patriarhia Română tace intens), alte culte creștine non-ortodoxe, majoritatea protestante, alt partid și jumătate din Alianță.
Deși proiectul inițial al Legii cu pricina (1) prevedea eliminarea discriminărilor pe o serie de criterii – rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingere religioasă, sex, vârstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, oponenții Legii au izolat o singură ”buturugă”, orientarea sexuală, cu care au dorit să răstoarne întreg carul.
Această strategie retorică a avut ca efect principal scoaterea dezbaterii din vreun câmp posibil al realității și aruncarea ei în domenii nebănuite și ireale.
În locul unei discuții conrete ce ar fi avut abordat subiecte precum absența trecerilor de stradă pentru indivizii cu dizabilități în afara a două bulevarde centrale din Chișinău, lipsa unui transport public pe care l-ar putea accesa aceste persoane, persecuțiile la care sunt supuși unii cetățeni pentru opiniile lor, concedierile femeilor gravide de către angajatori pentru a evita plata concediilor de maternitate prevăzute de legislația muncii, discriminarea agresivă, soră cu segregarea, a copiilor de origine romă în școlile moldovenești sau marginalizarea drepturilor unor grupuri sociale din motive religioase (a se vedea cazul Menorei Evreiești din centrul Chișinăului (2) distrusă de un grup de bigoți ortodocși), adversarii Legii au preferat să bată toba patriotismului .
Cu cât mai încolo, cu atât mai fantezist. ”Homosexualizarea/pederastizarea/pedofilizarea/sodomizarea țării”, ”trădarea valorilor creștine”, ”vânzarea viitorului țării și a tradițiilor pentru avantaje materiale”, ”lepădare de Hristos”, ”amenințare a fundamentelor morale a societății” – asta ar fi o selecție limitată și subiectivă din oceanul de retorică patriotardă utilizată în temei de Bisericile creștine din Moldova. (Am lăsat o sumedenie de alte înjurături în afara acestui text, curioșii pot intra aici pentru un meniu mai copios.)
Partea patetică a fost însoțită, cum se și cuvine, și de părțile bizară, comică și nătângă.
Astfel un ieromonah ortodox se plângea pe o rețea socială că e invalid de grupa II și discriminat, de vreme ce spațiile publice moldovenești nu-s construite pentru cetățenii cu asemenea condiții, ci în spiritul unui darwinism social. Totuși, zicea ieromonahul cu pricina, ”cu toate acestea prefer să fiu discriminat decât să fiu pus într-o oală cu homosexualii”.
Mai la vale Robert Cererari, președintele Organizației Romilor din Moldova se lamenta că grupul pe care-l reprezintă are nevoie de Legea Anti-Discriminare ca de o gură de aer, din motivul că romii moldoveni nu sunt primiţi la gradiniță, adulţii nu-și găsesc de lucru, iar tinerii de multe ori nu au acces în localuri. Dar, continua reprezentatul minorității, ”nu vrem să fim puși alături de homosexuali. Noi ne dezicem de așa o lege și nu avem nevoie de ea” (3).
În fine, un blogher baptist se bucura de Decizia Consiliului Municipal Bălți de a interzice propaganda orientării sexuale netradiționale pe teritoriul municipiului (4). Faptul că aceeași decizie declara Bălțiul drept zonă de susținere deosebită a Bisericii Ortodoxe din Moldova, adică interzice activitatea cultelor non-ortodoxe, inclusiv a celui baptist, nu l-a contrariat, se pare, deloc.
Despre religie…și alți demoni.
E probabil firesc ca Biserica Ortodoxă a Moldovei, dar și celelalte culte creștine, să aibă atitudini, inclusiv critice, față de viața cetății.
Acest firesc necesită câteva explicații:
– secularizarea generală a societății a eșuat în ambele variante, atât în versiunea forțată, impusă de sus (cazul URSS ori, ceva mai moderat, Turcia sub Atatürk), cât și în cea normală–naturală care ar fi trebuit să se producă de la sine, ca urmare a efectului combinat al industrializării, birocratizării, individualismului și progresului științific. Religia e încă aici. Atât Lenin, Stalin, Hrușciov sau Atatürk, pe de o parte, cât și Max Weber, Friedrich Nietzsche, Peter Berger sau Emile Durkheim, pe de altă parte au greșit în privința iminenței dispariței elementului religios. Sociologiile și filozofiile contemporane ale religiei și-au făcut autocritica necesară așa încât la moment consensul este că religia reprezintă un factor foarte important, o variabilă independentă în interacțiunile sociale.
– în pas cu alt trend general (5), religiile din Moldova, au devenit publice, adică au abandonat sfera privată și s-au lansat în câmpul public al contestației morale și politice. Fenomenul are origini multiple: renașterea religiei în SUA și crearea Majorității Morale în anii 70, fenomenul Solidarității în Polonia și participarea activă a Bisericii Catolice la luptele politice de democratizare a țării, Revoluția Islamică în Iran.
– cum arhitectura statului modern a fost construită în afara și pe alocuri (cum e cazul Franței) chiar împotriva religiei, corpul politic nu avea vreo nișă specială pentru religie (ne amintim, religia urma să moară). În structura tripartită stat-piață-societate civilă religiile nu poate ocupa decât o nișă legitimă – cea a societății civile.
(Statul și piața se exclud din varii motive – separarea celor două lumi, a Cezarului și a lui Dumnezeu, apoi condamnarea cel puțin formală a profitului.)
– Eternul joc de-a statul secular și separarea Bisericii de Stat e, din aceste motive, cel puțin problematic. Delimitarea strictă a competențelor Bisericii și a Statului rămâne mai degrabă o utopie, decât un fapt real. Cealaltă componentă a secularismului, neutralitatea statului față de religie e la fel de discutabilă. În Franța lui Sarkozy neutralitatea statului față de culte a ajuns să însemne, în chestiunea voalului islamic, un eufemism pentru atitudinea anti-musulmană (6).
La limită nici cetățenii nu-și suspendă judecățile morale, în parte religioase, la cabina de vot sau în cadrul altor acțiuni publice precum sunt protestele stradale.
– relația generală între culte și statul pretins laic Republica Moldova e una destul de controversată. Câteva dinamici o caracterizează:
(a) religia și sentimentele religioase ale cetățenilor reprezintă un câmp de joc curent pentru interese politice și electorale. Politicienii exploatează aceste sentimente pentru a-și adăuga imagine (cum este ritualul Focului Haric adus an de an de la Ierusalim întâi de comuniști, acum de liberal-democrați), invocă numele lui Dumnezeu în declarații și acțiuni politice, se văd cu preoții, declară pe față respectul pentru valorile religioase, adaugă câte o cruce pe sigle de partid, cer susținea Bisericii în lupte politice (Valeriu Pasat, șeful Partidului Umanist, chiar s-a și fotografiat cu Mitropolitul Vladimir, dar asta nu l-a ajutat să treacă pragul electoral).
(b) în funcție de interesele puterii, unele grupuri religioase se bucură de susținerea statului iar altora le sunt puse bețe în roate prin mecanisme diverse. Biserica Ortodoxă a Moldovei, cea care ține de Patriarhia Rusă, reprezintă grupul religios ce a beneficiat în măsura cea mai mare de sprijin: reconstrucție de mănăstiri, facilități fiscale, eliminarea concurenților (Mitropolia Basarabiei, ortodoxă și ea dar care se subordonează Patriarhiei Române a fost înregistrată abia în 2004, sub presiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, deși fusese reactivată încă în 1992), marginalizarea grupurilor non-ortodoxe (în temei cultele Protestante), favoritism (în 2008, de exemplu, Primăria Chișinău asculta de doleanța ortodocșilor de a interzice adventiștilor să citească Biblia în centrul Chișinăului).
Biserică Ortodoxă a fost susținută mai ales pe vremea guvernării comuniste (2001-2009), iar venirea Alianței democratice la guvernare a însemnat o atitudine mai tolerantă față de celelalte culte. Un pas imens a fost înregistrarea cultului Islamic, căruia i se refuza recunoașterea legală de către comuniști.
Voci.
Recapitulând, e firesc ca Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) să fie critică față de anumite subiecte publice. La limită se poate argumenta chiar, că în privința homosexualității creștinismul este întrucâtva justificat să mențină o părere negativă de vreme ce Biblia ar conține niște pasaje ce condamnă fenomenul.
Drept că unele comunități luterane americane (7) nu văd contradicții între creștinism și homosexualitate, dar astea-s subtilități teologice.
Nu prea cred însă că grupurile religioase au temei să reacționeze atât de vehement precum au făcut-o.
În fapt, vocea stridentă a Bisericii Ortodoxe din Moldova pe chestiunea Legii Anti-Discriminare a răsunat pe neașteptate, de vreme ce biserica nu s-a sinchisit, pe durata guvernărilor precedente, să expună un punct de vedere diferit decât cel al puterii.
Arhiva opoziției religioase e destul de scurtă: o organizație ortodoxă a aruncat niște ouă în sediul unui ziar independent, apoi aceeași organizație a protestat împotriva proiecției peliculei ”Codul lui Da Vinci” și a spectacolului ”Monoloagele Vaginului”. Aceste acțiuni au constituit mai degrabă o excepție, lucru confirmat și de faptul că organizația cu pricina, Asociația Ortodoxă din Moldova ”Fericita Matroana” a fost calificată drept ”extremistă” de prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse, căreia i se subordonează.
Altfel, atitudinea BOM a fost una de tăcere. Vecină, soră și rudă bună cu lașitatea. O singură voce din ierarhia bisericească, și aia sub protecția anonimatului, a reacționat oarecum critic când președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, prin cumul și Președinte al țării, Vladimir Voronin, a declarat obraznic și arogant, în 2007, că Hristos e primul comunist!
Nu s-au găsit voci din interiorul BOM pentru a cerceta circumstanțele morții suspecte a lui Dorimedont Cecan, episcop de Edineț și Briceni, în decembrie 2006.
În fine, în tulburele zile ale lui aprilie 2009, BOM trimitea turmei un ridicol și nefericit apel la dragoste, condimentat cu o avertizare moralistă, la fel de deplasată: ”este inadmisibil să ne transformăm în robi ai patimilor şi plăcerilor lumeşti, ci trebuie să depăşim emoţiile şi pornirile distructive prin credinţă şi dragoste.”(8) Comunicatul Mitropoliei Moldovei trecea cu vederea violurile, torturile și încălcările din comisariatele de poliție, abuzurile la care era supus sistemul justiției și terorismul de stat la adresa presei și societății în general.
Prezent și Viitor…
Din câteva puncte de vedere, Biserica Ortodoxă din Moldova poartă un război inutil. Mai mult, unul lipsit de orice sens.
Câteva momente importante:
– Teologic. Proiectul de compromis (9) al Legii, cel care a ținut cont și de punctul de vedere al Bisericii elimina criteriul ”orientare sexuală” și-l pomenea doar în art. 7, în legătură cu interzicerea discriminării în câmpul muncii. Au fost scoase însă, din rațiuni perfect necunoscute, și criteriile ” stare a sănătăţii”, ”avere şi origine socială”. Adică partea de milă și justiție socială a Legii. Adică, esența mesajului creștin.
Paradoxal până la lacrimi, reprezentanții cei mai vorbăreți ai BOM au insistat (10) și după asta ca Guvernul să elimine cu totul sintagma ”orientare sexuală”.
Nici un cuvânt despre scoaterea săracilor sau a bolnavilor din criteriile de discriminare. Într-un limbaj mai simplu, Biserica Ortodoxă din Moldova a acceptat i-a jerfit pe săraci doar ca să nu treacă homosexualii.
E un fel de creștinism fără creștinătate. După asta, BOM ar putea liniștit să se auto-dizolve.
– Politic. Inițiativele idioate ale Consiliului Municipal Bălți au venit din partea fracțiunii comuniste, și au fost votate tot de ea, ca e majoritară. Episcopul Marchel și-a descoperit virtuți de revoluționar tot de când Partidul lui Vladimir Voronin a trecut în opoziție. Legătura, dacă nu evidentă, atunci cel puțin plauzibilă. Utilizarea Bisericii în luptele politice nu dă mare câștig Bisericii pe termen lung. Ierarhii au teme de gândire.
– Strategic. Faptul că Biserica Ortodoxă e parte a societății civile din Moldova, și de departe, actorul cel mai important, de vreme ce pretinde că ar avea simpatiile formale ale celor 93 % creștini ortodocși (conform ultimului recensământ general al populației din 2004) nu ar trebui exagerat. Valeriu Pasat, în pofida susținerii masive a MitropolituluiVladimir și a mesajului său pro-ortodox (interzicerea cultelor non-ortodoxe) nu a trecut pragul electoral. Nici comuniștii lui Voronin, în pofida ajutorului clerului, n-au reușit să construiască majoritatea parlamentară în 2009.
Semn că cetățenii nu echivalează în mod automat apartenențe religioase în opțiuni politice, ci le filtrează în moduri inaccesibile Bisericii.
– Simbolic. Dintre elementele dezbaterii nimic nu a sunat mai nepotrivit decât invocarea ”tradițiilor naționale și a valorilor strămoșești”. Pentru că nici o parte a discuției nu coincide în vreun fel cu conceptul de ”național”.
a) mediul dezbaterii – presă și Internet, virtual accesibile din orice colț al lumii, apoi bloguri și forumuri, rețele sociale. Participanți de pe toate continentele. Se poate spune că polemica prilejuită de Legea Anti-Discriminare e prima discuție globală în spațiul public moldovean.
b) participanți. O parte – Biserica Ortodoxă din Moldova, susținută de Patriarhia Moskovei (11). Altă parte – Guvernul, Uniunea Europeană, organizații ale societății civile susținute de audiențe globale. A treia parte – diasporele, câteva europene și una americană. A patra parte – experți internaționali. Activiști și funcționari europeni ce predau lecții de toleranță. Apoi cruciați anti-gay americani alde Scott Lively și Paul Cameron, veniți din America să-i învețe pe localnici despre pericolele ce-i paște dacă adoptă Legea cu pricina.
Concluzie: actori transnaționali.
c) mesaj. Putem găsi ceva loc pentru argumentul că dezbaterea, pe lângă că e globală în sens spațial, mai e și globală în sens temporal, adică simultană cu alte dezbateri contemporane. Să adaug că coincide cu declarațiile lui Obama în sprijinul căsătoriilor între persoanele de același sex, cu votul din unele state americane, cu polemicile din Uganda, cu deciziile Consiliului Regiunii Leningrad din Rusia de a interzice propaganda homosexuală?
Republica Moldova, cu Biserică Creștină cu tot, devine parte a lumii globale.
Concluzie scurtă.
Biserica Ortodoxă a Moldovei s-a lăsat atât de mult prinsă în această confruntare, încât pare să fi uitat motivul inițial și acum nu face decât să lupte din inerție. E cazul să facă un pas înapoi și să-și dea seama, ca eroul lui Kobo Abe, că apără un castel imaginar de un dușman la fel de fantasmagoric.
(va urma)
Referințe:
1. http://gov.md/public/files/ordinea_de_zi/17.02.2011/Intr18.pdf
2. http://www.rferl.org/content/Moldovan_Orthodox_Group_Warns_Against_Menorah_Display/2217795.html
3. http://m.protv.md/stiri/social/fara-gay-romii-din-moldova-vor-o-lege-antidiscriminare-dar-cu.html
4. http://www.actelocale.md/decizieview.php?l=ro&idd=3141
5. Jose Casanova. Public Religions in the Modern World. The University of Chicago Press, 1994.
6. Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer, Jonathan VanAntwerpen. Rethinking secularism. Oxford University Press. 2011.
8. http://sitevechi.mitropolia.md/main/show_article/321
9. http://www.scribd.com/doc/93127583/Lege-cu-privire-la-egalitatea-de-sanse
10. http://www.union.md/uinfo/actual/episcopul-marchel-cheama-crestinii-la-rascoala
11. http://sitevechi.mitropolia.md/main/show_article/7572