1. Începerea tulburărilor la Flămânzi și lățirea lor în toată Moldova în primăvara anului 1907
Întinderea arenzilor trusturilor jidovești din Nordul Moldovei asupra întregii țări alarmase cu drept cuvânt pe toți acei cari urmăreau mai de aproape dezvoltarea chestiunii țărănești.
Cercul de fier în care trusturile strângeau pe țăranii moșiilor ce le țineau în arenda, scumpirea cumplită a chiriei locului de arătura și de pășune și totodată micșorarea întinderii pusă la dispoziția țăranilor sporise nemulțămirile acestora într-un chip îngrijitor. Prefectul unuia din județele cele mai bântuite de trusturi venise în repețite rânduri la București spre a lămuri Ministerul de Interne asupra mărimii și iminenții primejdiei la care era expusă liniștea publica în județul lui. Dar guvernul, slab cu desăvârșire și a cărui întreagă băgare de samă era absorbită de disensiunile partizanilor și de lupta pentru preponderenta în partid intre boieri și neboieri, nu crezu de cuviință să ia vreo măsură. La sfârșitul lunii Fevruarie 1907, țăranii de pe uriașa moșie Flămânzi, a erezilor fostului Domn al Moldovei, Mihaiu Sturdza, ținută în arenda de Jidovul Moache (Marcu) Fischer, inițiatorul și organizatorul trusturilor, începură a se strânge și a ținea un limbagiu amenințător. Ei cereau învoieli mai ieftene pentru locul de arătură și de imaș și încetarea jafurilor și sâcâituirilor zilnice, măsură și socoteală dreaptă.
Autoritățile se transportară cu trupe la fata locului și, prin prezenta soldaților, menținură populația de la Flămânzi în frâu. Dar mișcarea nu întârzie să se întindă la alte moșii ținute în arendă de trustul Fischer sau de celelalte trusturi jidovești. Țăranii devastară cancelariile, hambarele, casele mai multor moșii, maltratară pe funcționarii arendașilor cari o luase la fugă de cu vreme. Se mai trimiseră alte trupe, dar cu ordinele cele mai severe de a nu trage în țărani.
Mișcarea se întinsese și în județul Iași când se trimiseră toate trupele disponibile. Pretutindeni țăranii cereau ieftinirea pământului de arătură și a imașului și socoteală dreaptă.
Pretutindeni erau devastate prăvăliile de la sate a jidovilor cari fugeau la orașe.
În acest moment „studențimea universitară” lansă un manifest în care se justifica răscoala țăranilor, se arata îngrijire din pricina trimiterii de trupe pentru a o potoli, se protesta împotriva măsurilor luate și declara că va lupta din răsputeri spre a face să se dea dreptate cererilor țăranilor.
În comunele răsculate din județul Iași se arestase tot atunci trei studenți basarabeni și unul de la Universitatea din Iași, sub acuzare de agitație; în urmă însă, constatându-se nevinovăția lor, fură eliberați.
În ziua de 1 Martie, pe când se afla în Podul Iloaei, târgușor aproape excluziv locuit de Jidovi, comisia de recrutare unde era staționat un escadron de roșiori, țărani din împrejurimi devastară și prădară aproape tot târgul. Faptul că aceasta devastare se făcea cu toată prezenta unui escadron de cavalerie, este de natura a ne face să ne îndoim de destoinicia acelor care-1 comandau sau de claritatea instrucțiunilor ce le aveau.
Mișcarea tot părea îndreptată mai în special împotriva Jidovilor ; se devastară cu desăvârșire târgușoarele Bivolari și Țigănași, mulți Jidovi fură maltratați; dar moarte de om nu se făcu nicăierea. Neorânduieli izbucniră în deosebite puncte din ținuturile Suceava, Dorohoi și Vaslui, lățindu-se din ce în ce in fiecare regiune.
În Iași domnia o teamă mare ca țăranii să intre în oraș să se apuce de devastări; se trimiseră toate trupele disponibile.
Jidovii refugiați de pretutindeni în oraș măreau încă panica.
Se încerca și devastarea Târgului-Frumos, dar aici armata interveni cu energie și, cu toate că nu se varsă nici o picătură de sânge, ordinea fu restabilită și menținută.
La 5 Martie un mare număr de țărani intră în orașul Botoșani și, unindu-se cu populația mahalalelor, începu să devasteze casele mai multor arendași și prăvăliile jidovești. Armata care avea ordin să nu tragă, fu atacată cu pietre și cu ciomege, un maior de vânători fu rănit. Atunci jandarmii rurali traseră în mulțime, ucigând patru oameni și țăranii se împrăștiară.
Camera votă în aceeasi zi concentrarea rezerviștilor.
Agitația cuprinse și ținuturile Fălciu și Roman. Cererile țăranilor de aici erau aceleași ca ale țăranilor din Țara de Sus: ieftinirea fălcii de arătură și a imașului și socoteală dreaptă.
Pretutindeni casele arendașilor erau devastate, registrele rupte, funcționarii lor bătuți. Toate orașele în Moldova de Sus erau acum devastate, autoritate nu mai exista nicăieri.
Tulburări izbucniră în Neamț și în Bacău, târgușorul Buhuși fu devastat.
Țăranii pătrunseră în Vaslui, încunjurară palatul administrativ și atacară pe ofițerii cari voiau să-i liniștească. Ofițerii traseră focuri de revolver în apărare, iar trupa din regimentul Cantemir No. 12, din Bârlad, ai cărui rezerviști dăduse dovezi de indisciplină cu prilejul încazarmării lor, refuză să șarjeze pe țărani; maiorul care o comanda, refugiat într-o casă particulară, așteptă timp îndelungat până când o companie vine să-l libereze.
La Blăgești (Bacău), în ziua de 6 Martie se produse o încăierare între țăranii răsculați împotriva noului arendaș, care urcase preturile și escorta procurorului venit ca să-i liniștească ; cad 5 morți și mai mulți răniți. Fapt demn de a fi notat, printre soldații cari au tras sunt oameni din Blăgești, unul din ei, după ce țăranii sunt puși pe fugă, vine să ceară comandantului voie să meargă să îngroape pe tatăl său, împușcat de focurile soldaților.
Neorânduielile se întind și în județele Tecuci și Putna; țăranii încep a se aduna în chip amenințător și în Covurlui. În Dorohoi, Vaslui, Neamț tulburările devin generale. Jidovii sunt pretutindeni maltratați, se începe a se devasta și locuințele proprietarilor.
Mai cu samă în județul Vaslui țăranii se dădeau la excese și la devastări și chiar împotriva proprietarilor și arendașilor creștini cari aveau învoieli mai grele; la Negrești, Munteni, Moara-
Domnească. În județul Botoșani țăranii devastează curtea de la Hancea și acea de la Salcea cu vasta gospodărie de acolo, cea mai frumoasă și mai perfectă din toată țara, deși ei nu au nici
un motiv special de ură împotriva proprietarilor acelor moșii.
Guvernul trimite regimente din Țara Românească în Moldova, dar slab și neputincios, sfâșiat de lupte interne, terorizat de agitația studențimii universitare și de acea a societăților de muncitori, nu este în stare să ia vreo măsură mai energică.
Trupele începură să tragă când erau atacate; căzură morți și răniți la Burdujeni (Botoșani), la Siliștea (Suceava), la Băcești (Roman), dar asemenea întâmplări erau acte izolate, nu se urmarea
nici un plan bine definit.
Neorânduieli izbucnind în județul Tutova, nu mai rămânea la 8 Martie nici un județ din Moldova ferit de ele.
Caracteristica lor este că deși țăranii au săvârșit devastări nu numai la Jidovi, dar și la creștini, au comis câteva fapte scârboase, dar n-au făcut măcar un singur omor.
Mișcarea devenise acuma aproape pur agrară, caracterul antisemit care predomina la început fiind cu totul covârșit de caracterul agrar ce-1 luase. În multe locuri țăranii nu se mai mulțumeau să ceară pământ cu 25 lei falcea, ci îl cereau gratis și de veci.
2. Tulburările se întind și în Țara Românească. Demisia guvernului Cantacuzino. Chemarea la putere a liberalilor. Manifestul regal. Măsurile luate pentru potolirea răscoalei. Mobilizarea.
Țăranii din Râmnicu-Sărat și din Buzău dădeau semne vădite de neliniște de la lățirea în Țara de Jos a tulburătorilor din Moldova de Sus; lumea se aștepta la răscoala lor când se auzi, în seara de 9 Martie, ca rezerviștii din Teleorman, concentrați la Alexandria pentru a fi porniți la Turnu-Măgurele, s-au răsculat, au prădat orașul dedându-se la cele mai grave excese, devastând pe toți Evreii din Alexandria și maltratându-i, devastând casele mai multor arendași creștini, dându-le foc și bătându-i apoi se întorseseră prin satele lor. A doua zi se auzi că izbucniseră dezordini pe mai multe puncte a județelor Teleorman Vlașca, cu un caracter mult mai grav decât în Moldova. Pe lângă că se dădea foc conacurilor și magaziilor, ceea ce nu se ardea, se fura sau se distrugea și de la început se săvârșiră mai multe omoruri. Țăranii strângându-se în bande mari, începură să parcurgă amândouă județele, devastând, incendiind și omorând.
În Dolj, Olt, Prahova, Romanați răscoala era iminentă.
În asemene împrejurări, guvernului lipsindu-i forța morală și energia trebuitoare pentru a potoli o mișcare care devenea obștească, guvernul conservator demisionă la 2 Martie pentru a face loc unui minister liberal sub președinția D-lui D. A. Sturdza.
Prima grijă a noului guvern fu să dea, în manele Regelui următorul manifest :
„În numele M. S. Regelui,
Chemați la guvern în împrejurările cele mai grele, cerem concursul călduros și patriotic al tuturor, pentru restabilirea siguranței și păcii obștești.
Spre a îndestula cereri drepte și legitime, M. S. Regele a încuviințat a se lua de îndată următoarele măsuri:
Să se desființeze taxa de 5 lei a legii pentru asigurarea în contra lipsei de porumb provenită din secetă.
Să se desființeze cu totul taxa Statului pe decalitru de vin, percepându-se numai aceea pentru fondul comunal.
Pentru perceperea impozitului fonciar asupra proprietății mici țărănești, venitul pământului să fie socotit întocmai ca acel al proprietăților mari.
Proprietățile Statului, precum și ale așezămintelor publice de binefacere și de cultură națională sau să fie căutate în regie sau arendate de-a dreptul la țărani.
Măsurarea dreaptă a pământurilor date în învoieli și răfuirea cinstită a socotelilor agricole vor fi supravegheate, pedepsindu-se cu cea mai mare asprime măsurile și răfuielile false.
Se va pregăti o lege pentru ușurarea învoielilor agricole.
Pământurile de cultură date în bani se vor plăti în bani. Învoielile de munci agricole vor arăta felul și câtimea acestor munci, iar plățile se vor răfui după prețurile obișnuite din timpul când munca se face. Munca agricolă cu care se îndatorează un cap de familie nu va întrece puterea acesteia. Pentru banii dați înainte pe muncă sau pentru rămășiți de munci plătite, nu se va lua o dobândă mai mare de 10 % pe an; dobânda nu se va schimba într-o reducere a prețului învoielilor, nu se va îngădui ca în învoielile agricole să se pună sarcini „pe nume”, ci sarcinile
vor trebui totdeauna să fie proporționate cu numărul de pogoane date fiecărui locuitor în învoială.
Pe moșiile arendate, țăranii vor plăti pământurile închiriate lor cu un spor de cel mult o treime peste valoarea acestor locuri după contractul de arendare.
Se va pregăti o lege pentru ca nici un arendaș sau tovărășie de arendași să nu poată ține în arendă mai mult de două moșii, cuprinzând împreună o întindere de 4000 hectare, fie arendarea directă sau indirectă, sub orice formă ar fi, fie prin rude, slujbași, sau persoane interpuse.
Se va pregăti o lege prin care se înființează dregătorii administrative cari să reguleze și să garanteze aplicarea legilor și regulamentelor privitoare la învoielile agricole.
Se va pregăti o lege pentru înființarea Cassei Rurale, spre a înlesni țăranilor luarea în arendă și cumpărarea de proprietăți.
Acestea sunt dorințele M. S. Regelui și ale guvernului Său.
În aceste zile de grea suferință obștească, rugăm pe toți Românii, de orice treaptă și condiție socială, să dea guvernului tot ajutorul ce este în putința lor pentru readucerea liniștei și bunei rânduieli întemeiate pe dreptate.
Trebuie să intrăm în noul an agricol cu încredere în viitor si cu muncă pașnică și spornică. Neorânduielile nu pot trage după sine decât foamete și sărăcie.
Guvernul își va da toate silințile pentru ca legile să fie aplicate cu sfințenie și pentru ca nedreptatea și apăsarea să fie înlăturate; dar guvernul este totodată hotărât a înfrâna cu energie neorânduielile și a pedeps1 cu asprime pe cei cari ar căuta să se folosească de prădăciuni.
București în 12 Martie,
Iscăliți miniștrii.”
Miniștrii luară hotărârea să proceadă cu cea de pe urmă energie. Armata întreagă fu mobilizată și răpegiunea cu care această operație fu îndeplinită umplu străinătatea de uimire.
În multe puncte rezerviștii și concediații părăsiră pe răsculați și încetară să devasteze pentru a se duce la cazarma să îmbrace uniforma și, odată uniformați, observară disciplina cea mai exemplară.
Masurile fără șir luate de guvernul căzut împrăștiase trupele în unități mici într-o mulțime de localități, fără a ști unde se afla fiecare. Noul ministru de război fu silit să facă o adevărată lucrare de descoperire a trupelor, cari fură distribuite în chip mai rațional, atribuindu-li-se regiuni de acțiune bine definite.
Toate măsurile cerute de guvernul liberal Camerei conservatoare fură încuviințate fără discuție și șefii conservatori făgăduiră guvernului tot concursul lor pentru potolirea crizei.
Aceste măsuri erau :
Proiectul prin care se desființă taxa de asigurare împotriva secetei de 5 lei pe an ;
Proiectul prin care se desființă taxa pe vin, afară de acea percepută pentru fondul comunal ;
Proiectul de lege pentru revizuirea recensământului, în sensul ca impozitul funciar al proprietății mici țărănești să fie socotit întocmai ca acel al proprietății mari;
Proiectul pentru suspendarea inamovibilității funcționarilor administrativi și polițienești ;
Proiectul prin care guvernul eră autorizat, cu aprobarea M. S. Regelui, să prelungească mandatele consilierilor comunali și județeni, și mandatele comisiunilor interimare ;
Suspendarea aplicării legilor pentru modificarea circumscripțiunilor comunale.
Deputații proprietari erau atât de înspăimântați de izbucnirea la care nu se așteptau, cu toate semnele ei prevestitoare, încât începuse însuși să vorbească de concesiuni și de reforme serioase.
Și situația se agrava din zi în zi. Pe lângă că în Moldova țăranii din Țara de Sus nu dădeau încă semne de liniștire, în Țara de Jos se dedau la desordini mult mai grave. Armata fu silită să intervie cu energie și să tragă la Negrești, în mai multe localități din județele Putna și Tecuci, la Huși, pe stradele Galațiului.
Răscoala izbucni în județele Buzău și Râmnicu-Sărat. Orașul Râmnicu-Sărat, din cauza lipsei de deciziune a autorității militare, fu în parte prădat de țărani, Căzură morți și răniți, Buzăul fu ferit de aceeași soartă prin măsuri mai energice, dar și la barierele lui sângele curse.
3. Tulburările ating paroxismul lor în județele Vlașca, Teleorman, Olt, Romanați, Dolj și Mehedinți. Represiunea potolirea întregii mișcări
Dar mișcarea avea un caracter cu deosebire sălbatec în județele Vlașca și Teleorman și mai ales în Olt și în acele oltene de-e lungul Dunării.
În Vlașca, la Stănești, din cauza lipsei de destoinicie a ofițerilor, o companie teritorială din regimentul local refuză să-și facă datoria : unul din ofițeri fu măcelărit de răsculați, celalalt
greu rănit. Bande de țărani din Vlașca, uniți cu alte bande din Teleorman, se încercară să s-apropie de Capitală, dar fură gonite și împrăștiate cu tunul. Aproape toate conacele din Teleorman și Olt fură distruse, mulți arendași și servitorii lor fură uciși, în unele locuri țăranii se dădură la acte de cruzime. Caracterul mișcării era deosebit de acel din Moldova. Țăranii cereau pământ și ușurarea învoielilor, dar pe lângă că ei comiteau orori de cari rămăseseră străini Moldovenii, erau semne vădite de uneltiri culpabile și de organizație.
În Vlașca tulburările izbucnise în aceeași zi în cea mai mare parte a comunelor, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla fără înțelegere prealabilă și deci fără organizare. Țăranii, în multe locuri, se răsculaseră și se dăduseră la excese cu credința că sunt îndemnați la asemenea urmări de către autoritatea cea mai înaltă. Agitatori necunoscuți umblau calări din sat în sat zicând țăranilor :
„Oameni buni, Regele a murit, Regina a hotărât să se împartă toate moșiile pe la țărani. Pentru ca moșiile să fie împărțite, voi trebuie să vă răsculați, să omorâți pe proprietari și pe arendași și să le dați foc caselor. Numai așa va rămâne pământul al nostru, căci arendașii și proprietarii nu se vor mai întoarce, sculați-vă chiar azi căci altfel veți rămâne fără pământ”.
Țăranul nostru a fost totdeauna gata să creadă asemenea enormități când agitatorii făceau să se oglindească înaintea ochilor lui scăparea de suferinți seculare și dobândirea bunului celui mai de preț pentru el: pământ.
Oamenii călări, în uniforme de fantezie și cu pieptul acoperit de decorații de tinichea sau de hârtie mergeau în capul bandelor, îndreptându-se spre București, devastând, prădând, dând foc și omorând.
În Moldova se răsculaseră ținuturi sărace, în Țara Românească izbucnirea era mai cumplită tocmai în județele cele mai bogate. Țăranii bogați din județele de la Dunăre, văzând că prin îngreuierea învoielilor buna lor stare scade din zi în zi și amenință să dispară, se sculaseră la cel întâi îndemn, încredințați că astfel vor dobândi pământ mult fără plată.
În curând răscoala se întinse și peste Olt, luând acolo un caracter mai grav și mai sălbatec decât oriunde, deși în acele județe nu se găseau urme de organizație ca în Vlașca si în Teleorman.
Dar de astă dată măsurile erau luate și ordinile cele mai severe date. Coloane de trupe, aduse din județe străine, străbăteau regiunile răsculate și trăgeau fără cruțare în orice bandă armată care nu se supunea. Trupa condusă cu energie și hotărâre își făcu pretutindeni cu sfințenie dureroasa datorie.
Începură tulburări și în județele de munte, Argeș, Prahova și Dâmbovița; la Răsvad, lângă Târgoviște avu loc o ciocnire sângeroasă, dar în această regiune răscoala nu avu caracterul grav și sălbatec ce-l înfățoșa în ținuturile de la Dunăre.
La Băilești (Do1j), acolo unde proprietatea refuzase o mare sporire a arenzii care atrăgea după sine o îngreuiere a învoielii, trupele venite în număr mic să păzească marile magazii de grâne ale proprietarului, avură să susțină un adevărat asediu din partea sătenilor, mai cu samă din partea acelora din partea satului (de 10 000 locuitori) numită mahalaua sârbească și locuită de Sârbi și de Bulgari așezați mai de mult pe moșie. Ei fură supuși numai după o lupta serioasă.
În Dolj se săvârșiră omoruri în împrejurări deosebit de crude. Aici fu ucis proprietarul Târnoveanu, acel care ținea la Martie, pe câmp, porumbul sătenilor încă nedijmuit și căruia ei îi umplură, după ce-și dădu sufletul, gura cu pământ: „ca să se sature de pământ”.
Pe la 17 Martie turburările se domoliseră în Moldova, dar răscoala cuprinse acuma județul Mehedinți cu o furie care întrecea poate și acea a mișcării din Dolj. Însă măsurile luate de guvern la vreme și executate cu cea mai mare energie o suprimară în curând: ca și în Dolj și Vlașca se întrebuințase și tunul.
În Gorj fură numai niște începuturi de răscoală, în curând reprimate. În Vâlcea ele fură mai grave, sângele curse și aici, dar liniștea fu răpede restabilită.
Opt zile după venirea lui la putere, guvernul putea să privească liniștea ca restabilită, rămâneau tulburate numai puține localități, în cari ordinea nu întârzia să fie restabilită.
4. Acțiunea prefecților; excesele represiunii, instrucția răscoalelor, amnistia.
Mișcarea nu fu potolită numai prin arme, îmbunătățirile făgăduite prin manifestul dat în numele Regelui și punerea în aplicare imediată a unei părți din acele făgăduinți prin prefecți, din cari unii erau luați dintre foștii socialiști alcătuind extrema stângă a partidului liberal, contribuiră mult la liniștirea spiritelor.
Din aceasta acțiune energică a prefecților, din faptul că unii din ei au impus oareșcum proprietarilor să dea țăranilor pământ și pășune mai ieftină, să plătească munca mai bine, se făcu, de către opoziție și chiar de către liberalii apărători ai stării existente, un capăt de acuzație atât pentru prefecți,cât și pentru guvern. Erau acuzați că au violat Constituția. Este neîndoielnic că măsurile incriminate erau ilegale, dar este tot atât de neîndoielnic că aceste măsuri au fost înțelepte, căci fiind un început de aducere la îndeplinire a manifestului, au dat țărănimii încredere într-însul și, prin hrănirea speranței în zile mai bune, au domolit vremelnic patimile cari clocoteau într-însa.
Întâia datorie a prefecților era potolirea spiritelor și închezeșluirea liniștii; față cu cumplita izbucnire de ură care zguduise țara, această datorie prima pe toate celelalte. Onoare lor că, pătrunse de acest fapt, n-au stat la îndoială să ia asupra lor răspunderea unor măsuri înțelepte, deși poate nelegale și neconstituționale.
De altmintrelea măsurile luate de prefecți erau de o extremă moderațiune și departe de a fi dărăpănătoare pentru proprietari; arenda pământului în Moldova, proporțiunea dijmei stabilită de prefecți în diferitele județe din Țara Românească, preturile pășunatului și acele ale muncilor rămâneau încă împovărătoare pentru țărani. Preturile fixate spre exemplu de prefectul de Botoșani în înțelegere cu proprietarii, pentru loc de arătură și imaș de o parte, pentru munci de alta, sunt ca totul în folosul proprietarilor și nedrepte pentru țăran.
Din lucrarea publicată de Ministerul de Interne sub titlul de: Ușurările făcute țăranilor de proprietari și arendași pe timpul mișcărilor țărănești din primăvara anului 1907, se poate ușor constata cât de neînsemnate, cât de neîndestulătoare erau concesiunile la cari prefecții siliseră pe proprietari și pe arendași.
Din altă parte se făcu mult zgomot cu excesele comise de armată în cursul represiunilor: împușcări fără judecată și bătaia unor sate întregi: bărbați, femei și copii, delaolaltă. Și unele și altele sunt niște ororuri și ies cu bună samă din legalitate, dar când o armată este chemată să facă o astfel de represiune, excesele de putere cele mai sângeroase sunt o urmare tristă dar nedespărțită de ea. Ele se întâmplă în astfel de împrejurări în tarile cele mai civilizate. De altmintrelea execuțiunile sumare semnalate au fost din fericire puține, mult mai puține decât în alte țări din apusul Europei în împrejurări similare.
Mărturisesc că bătăile aplicate unor sate întregi, de la mic până la mare, mi se par mult mai puțin scuzabile; ele sunt vederat o urmă a puterii tradițiunilor barbare în țara noastră. Ele cu bună samă că numai la potolirea urii de clasă n-au putut să contribuie.
Mii de oameni fuseseră arestați; greutatea de a-i ține pe toți închiși făcu că se dădu drumul la nouă zecimi numai după niște instrucțiuni sumare. Când se începu judecarea proceselor jurații, afară de puține excepțiuni, dădură îndeobște verdicte de achitare în toate cazurile în cari nu se comiseseră omoruri. De la începutul instrucțiunii făcută în județul Vlașca, se arestă fiul cel mai tânăr al lui Mihaiu Kogălniceanu, ca provocator și organizator al tulburărilor în acel județ. Se zicea că asupra rolului jucat de el în tulburări nu mai putea exista nici o îndoială, că împotriva lui se descoperiseră dovezile cele mai vădite. Procesul său fiind amânat întâia oara, el beneficie de clemența regală care amnistia pe toți acei din răsculați cari nu erau dați în judecată pentru omoruri.
Soldații din regimentul Vlașca cari, la Stănești, lăsase pe ofițerii lor să fie unul ucis, celălalt maltratat grav de țărani, în parte soldați cu schimbul și ei, fură osândiți la muncă silnică. Unele din procesele pentru omoruri mai sunt și astăzi în curs de judecată.
5. Adevărații instigatori
Asupra cui cade răspunderea răscoalelor ? Conservatorii într-un glas răspund că ele sunt opera instigațiunilor partidului liberal ahtiat după putere pentru a răsturna mai răpede guvernul Cantacuzino, iar agenții de căpetenie ar fi fost preoții și învățătorii.
Este foarte cu putință ca membri fără scrupul ai partidului în opoziție, odată tulburările începute, să fi ajutat la propagarea lor spre a grăbi căderea guvernului ; asemenea oameni se găsesc la noi în toate partidele. Instrucția a dovedit că câțiva preoți și învățători intr-adevăr au împins pe țărani la răscoală. Dar învinovățirea că partidul liberal ca partid a fomentat răscoala este atât de ridiculă încât nici nu merită să fie combătută ; doară sunt în partidul liberal cel puțin atâți proprietari ca și în partidul conservatori. Apoi numărul preoților și institutorilor dovediți ca instigatori este atât de mic încât constituie cel mai strălucit certificat pentru chipul în care s-au purtat acești oameni ieșiți din popor și identificați cu suferințile, cu patimile, cu aspirațiunile poporului.
Pentru ca răscoalele de astă primăvară să fi fost roada unei acțiuni de ațâțare, această acțiune ar fi trebuit să fie opera unei organizațiuni desăvârșite, în ființă de ani și întinsă asupra întregii țări. Ipoteza ființii unei asemenea organizațiuni fără ca ea să fi fost de mult dată în vileag alcătuiește o absurditate.
Răscoalele de astă primăvară sunt roada firească a păcatelor săvârșite împotriva obștii acestui popor în curs de veacuri de către vechea clasa stăpânitoare și, în cursul celor de pe urmă cincizeci de ani, de către noua clasă stăpânitoare, a nemulțămirii și a urii stârnite în obștie de aceste păcate.
Orice observator stăruitor și lipsit de prejudecăți, care a urmărit schimbările săvârșite în starea sufletească a poporului, mai cu samă de la război încoace, n-a putut decât să se încredințeze de ființa și de creșterea zilnică a acestor nemulțămiri și a acestei uri, a trebuit să înțeleagă că clipa în care nemulțămirile și ura aveau să izbucnească în fapte de mânie, putea să sosească din ceas în ceas. Blândețea, răbdarea și indolența țăranului singure au trăgănat izbucnirea până în anul
de față. Materiile inflamabile erau de mult adunate grămadă, ele așteptau scânteia care era să le aprindă.
Scânteia a ieșit din stoarcerile și vexațiunile nesuferite ale unuia din trusturile jidovești. Focul aprins la Flămânzi, unde a ars puțin, s-a întins înecând în flăcări țara întreagă, dovedind prin simultaneitatea izbucnirii si prin uniformitatea ei că de același duh, de aceleași patimi, de aceleași aspirațiuni, mai domoale aici, mai aprinse dincolo, este stăpânită întreaga țărănime română, obștea și puterea națiunii, de la Dorohoi până la Severin. Adevărații instigatori ai acestor mișcări sunt egoismul, lăcomia, lipsa de scrupul și lipsa de prevedere a clasei stăpânitoare, ale celei vechi cât și ale celei noui. Asupra lor cade toata greutatea răspunderii pentru groaznica primejdie în care răscoalele au pus tara: amestecul străinului, și de care a fost scăpată prin credința și simțul de datorie al oștirii.
6. Ce înseamnă răscoalele din primăvara anului 1907
Răscoalele din primăvara anului trecut înseamnă că țărănimea română nu voiește să mai rabde soarta ce i-a fost croită de egoismul conștient și inconștient și de nepriceperea clasei stăpânitoare.
Scumpirea prețului pământului de arătură și de imaș, împovărătoarele condițiuni de muncă cari îi fac viața zilnic mai grea, au ajuns o măsură ce obștea nu o mai poate suferi. Ea cere cu hotărâre condițiuni de folosință a pământului care s-o pună în stare să trăiască și să sporească. Ea cere ca în pământul îngrășat de sângele și de sudoarea ei, să se folosească de partea ce se cuvine numărului și puterii ei.
Obștea este sătulă de siluirile, de batjocurile, de împilările, de înșelăciunile a căror jertfă este, atât de la mâna stăpânilor cât și de la acea a slujbașilor lor și de la acei ai Statului, pe cari la urma urmii mai adesea îi plătește.
Obștea este sătulă să vadă cum ea nu are cum să facă glasul ei auzit în sfatul țării prin oameni de-ai ei, căci în boierii vechi sau noui, nu are încredere.
Obștea deșteptată de suferinți și de năcazuri simte astăzi puterea ei; are conștiință că oșteanul pe care se bizuie boierii pentru a o supune este fiu de țăran, el însuși țăran și că dacă acel oștean va fi scos în fiecare an pentru a o împușca, va veni vremea în care el își va aduce aminte numai de faptul că este țăran și va uita jurământul făcut pe steag.
Și din păcate, obștea care a fost ținută atâtea veacuri în întunerecul neștiinței, care și astăzi încă este atât de înapoiată, nu-și dă seama că în ziua în care oșteanul român nu va mai face liniște în țară, chiar cu prețul sângelui aproapelui, va veni străinul si, cu mana lui cea grea, va face el, fără cruțare, ca liniștea să domnească.
Obștea nemaiputând răbda a zis astă primăvară cu hotărâre: destul, și sculându-se în mânie a dat pârjol țării în rătăcirea ei.
Pârjolul a fost stâns cu sânge de oștirea alcătuită de țărani cari, aducându-și încă și astă dată aminte de jurământul de credință și ascultare oarbă înainte de toate, a scăpat țara de rușinea și de paguba atingerii străinului. [Referire la o eventuală intervenție pacificatoare a Rusiei țariste]
A da prilej să se reînnoiască încă o dată o asemenea încercare ar fi o nebunie, căci nimeni nu poate ști care va fi rezultatul ei. Lipsa de cultură a țărănimii nu ne permite să ne odihnim pe credința că iubirea ei de țară și teama de a o duce la pieire ar face-o să rabde de acum în tăcere povara împilărilor și a stoarcerilor și să împiedice orice izbucnire nouă. Dimpotrivă, dacă această povară nu va fi în curând alinată, probabilitățile sunt că vom avea în curând alte izbucniri. Pârtia
răscoalelor este deschisă ; de nu se vor desființa pricinile lor, ea va alcătui o cale pe care obștea va păși adesea.
Răscoalele de astă primăvară alcătuiesc întâiul semn că obștea s-a deșteptat, că este hotărâta să nu mai rabde soarta de care a avut parte până astăzi, că are conștiință de puterea ei. În mânia lui, țăranul a comis orori și a împins țara până la marginea prăpastiei. Dar dacă oricare roman trebuie să deplângă din adâncul sufletului tristele urmări ale acestei deșteptări, el trebuie totodată să recunoască că sunt trecătoare și deșteptarea rămâne.
Faptul este îmbucurător, căci poate năzui la viitor fericit și falnic numai poporul care nu suferă să fie călcat și are conștiință de puterea lui. Este de datoria clasei stăpânitoare, ca prin concesiuni făcute la vreme, și dacă se poate prin concesiuni făcute nu smulse, să facă să dispară pricinile cari pot face primejdioasă deșteptarea țărănimii și nașterea încrederii în puterea ei, îndreptând aceste porniri spre binele și folosul tarii.
Un lucru este neîndoielnic : ce a fost nu poate să mai fie, căci altfel se duce Statul de râpă.
Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat țăranii, Atelierele grafice Socec & Co., București, 1907, pp. 611-626