Greva lucratorilor petrolieri din Janaozen, Kazahstan: cel putin 70 de morti si 700 de raniti. Se trage in continuare in oameni.

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: romania.indymedia.org/

Incepand cu data de 17 Mai a acestui an cateva sute de angajati ai companiei  petroliere KarajanbasMunai din orasul Aktau si ai filialei UzenMunaiGaz din oraselul Janaozen, ambele din provincia Mangîstau  stau, sud-vestul Kazahstanului au intrat in greva cerand revizuirea grilei de salarizare si conditii decente la locul de munca. Au urmat atacuri din partea conducerii si autoritatilor, intimidari ale liderilor de sindicat, dosare penale fabricate si rafueili propriu zise – oameni batuti, amenintati, si chiar omorati. In data de 20 august  2011 a fost rapita si omorata fiica unuia dintre sindicalisti – K. Karabalaev

http://socialistworld.ru/materialy/mir/czentralnaya-aziya/kazaxstan/terror-protiv-bastuyushhix-rabochix.  Apoi, un grup de lucratori a intrat in greva foamei cerand autoritatilor centrale sa intervina in conflict, fara rezultate insa. Mai mult, incepand cu luna august cel putin 400-500 de grevisti au fost concediati,  iar avocata lor – Natalia Socolova,  a fost condamnata la 6 ani de inchisoare, legiuitorii interpretand activitatea sa de protest ca “instigare la dezordine si declansare a dezbinarii sociale”http://rus.azattyq.org/content/natalya_sokolova_oil_workers_lawyer_verdict/24290171.html  Procesul i-a fost intentat la cererea directorului general al companiei, chinezul  Yuan Mu. Din decembrie 2007 KarajanbasMunai ii are ca si actionari majoritari pe CITIC Group,  o companie de investii de stat din China si compania kazaha de stat KazMunaiGaz.

Dupa concedierile masive si condamnarea avocatei Socolova, protestele au capatat amploare in aceasta toamna mai ales la Janaozen. Lucratorilor concediati li s-ar alaturat alte cateva sute de fosti colegi concediati, lucratori de alte firme, dar si simpli oraseni. In ultimele 3 luni piata publica din centrul orasului a fost mai tot timpul ocupata de protestatari, acestia formuland urmatoarele revendicari (adresate in parte conducerii companiei si guvernului) :

–       eliberarea avocarea Nataliei Socolova, recunoasterea grevei din ultimele luni ca si legala, reangajarea  fara exceptie a tuturor grevistilor concediati, retragerea acuzatiilor aduse de tribunale activistilor sindicali si lucratorilor

–       conditii mai bune de viata si munca, cresterea salariilor si a pensiilor si aplicarea coeficientilor de crestere nu doar celor din ramura petroliera, ci tuturor lucratorilor din regiunea Mangîstau.

–       sanctionarea si concedierea, in urma unei anchete independente, a functionarilor si angajatorilor ale caror actiuni au dus la declansarea dezbinarilor sociale, dezordinilor, umilintelor, persecutiilor pe cale legala si interlopa, agresiunii fizice si omorarii lucratorilor sau membrilor familiilor lor.

–       nationalizarea intreprinderilor din sectorul exploatarii de resurse naturale (adica reintoarcerea lor in proprietatea statului sub controlul lucratorilor)

–       avem nevoie acum de sindicate independente si de partide politice create de noi insine, care sa ne apere pe noi si nu pe milionarii si angajatorii de astazi.

http://www.socialismkz.info/news/2011-12-14-188

Protestele s-au desfasurat pasnic si fara incidente pana vineri 16 decembrie, ziua nationala a Kazahstanului, marcand cei 20 de ani de independenta. Peste 3000 de oameni se adunasera la protestul lucratorilor in piata din centrul orasului, in apropierea scenei amenajate de autoritati cu ocazia sarbatorii. La un moment dat un microbuz UAZ al politiei a trecut de cateva ori printre oameni incercand sa-i disperseze si, cum s-a dovedit ulterior, sa-i provoace la actiuni violente. Indignati, lucratorii au atacat microbozul, rasturnandu-l si dandu-i foc. Apoi au atacat patrulele de politisti, au devastat scena din piata, au dat foc cortului amplasat de primarie cu ocazia sarbatorii, cladirilor administratiei locale, sediului companiei UzenMunaiGaz si unui hotel central. Intre timp, politistii si brigazile de interventie speciala (inclusiv din armata, flota militara) trimise din alte regiuni si din capitala au deschis focul asupra protestatarilor neinarmati, omorand cateva zeci si ranind alte cateva sute de oameni. In urma ciocnilor violente din piata, grupuri de lucratori alaturi de tineri oraseni au reusit sa preia o parte din armele politistilor prezenti la miting si sa se organizeze pentru a riposta alaturi de alti oameni care detineau arme de vanatoare. Astfel, la marginea orasului schimburile de focuri intre civili si militari au continuat toata noaptea. Sambata dimineata, potrivit lucratorilor, bilantul era de cel putin 70 de morti si 700 de raniti (incluzand trecatori neimplicati in proteste) si cateva zeci de raniti de partea politistilor.  Autoritatile au raportat insa un numar de 10-11 decedati, de altfel date preluate si de majoritatea mass mediei internationale.

Potrivit activistilor sindicali si multiplelor relatari de la fata locului, actul de intimidare al politiei ce a declansat macelul nu a fost deloc unul spontan sau contextual, tinand cont de deschiderea imediata a focului si de mobilizarea masiva exemplara in mai putin de 24 de ore a fortelor armate din toata tara in regiunea Mangîstau : tactica microbuzului UAZ care intra in multime nu este decat o provocare care sa ofere prilejul reprimarii violente si defintive a unei miscari pasnice incomode de mai bine de jumatate de an. De altfel, in mediile centrale protestarii au si aparut in aceeasi zi ca ‘huligani’, ‘teroristi’ , ‘elemente destabilizatoare’ ce au in spate forte din afara si alte ipostaze similare.

Reprimarea brutala a demonstratiei de ieri este pe cale sa produca insa, contrar asteptarilor puterii locale si capitalului chinez ce a prins radacini in zona, cea mai puternica miscare sociala din cei 20 de ani de existenta ai Kazastanului. In dupa amiaza zilei de 16 decembrie mii de oameni din Aktau si satele din apropierea Janaozen au iesit pe strazi blocand drumuri, 2 cai ferate, pichetand si atacand cladiri administrative, mijloace de transport public.  In aceeasi zi a fost declarata si Greva Generala in regiune –  lucratorii tuturor companiilor petroliere din Mangîstau si-au intrerupt activitatea (pe durate diferite), cerand retragerea neconditionata a armatei de pe strazile  Janaozen-ului.

Protestele vor continua si astazi 18 decembrie in toata regiunea. Oamenii sunt hotarati sa ramana in greva, desi armata ramane pe strazi, presa centrala acopera foarte sumar evenimentele, accesul la internet este limitat de catre autoritati, reteaua de telefonie mobila nefunctionala, o parte a orasului Janaozen a ramas fara curent electric, iar presedintele Nazarbaev a instituit ieri stare de urgenta in toata tara, pana la inceputul lui ianuarie 2012. Sambata dimineata fortele de ordine au fost suplimentate cu un detasament al trupelor speciale OMON din Belarus, aterizat de curand in Kazahstan.

Pe langa actiuni de solidaritate, petitii, scrisori catre reprezentantele diplomatice,  lucratorii cazahi si familiile lor au nevoie si de sprijin financiar pentru asistenta medicala de urgenta, alimente, asistenta legala,etc.. Acestea sunt conturile deschise pentru ei –

 

Conturi pe WebMoney :

in USD    : Z148927428888

in EURO : E100491771448

Contul Yandex— 41001521634137

Numarul contului bancar:  67619600 0128518694  – Сбербанк (Sberbank)

—————————————————————————————————

 REFERINTE –

Mare parte din informatii sunt preluate de pe :

http://www.socialistworld.ru/materialy/mir/czentralnaya-aziya/kazaxstan/v-zhanaozene-nachalis-massovyie-besporyadki   si  http://www.socialismkz.info  (ambele in continua actualizare) , dar si http://avtonom.org/news/vosstanie-neftyanikov-v-kazakhstane

Au aparut pe youtube si catevea filmari de la fata locului, de sambata 17 decembrie –

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Jo5jkZm6NZA#!  ,

de vineri 16 decembrie si noaptea spre sambata :

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QipuMCU1QzI#!

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=zkd34HzgpGQ

Reportaje in engleza si franceza :

http://www.aljazeera.com/news/asia/2011/12/20111216142138298156.html

http://juralib.noblogs.org/2011/12/17/emeute-douvriers-au-kazakhstan-70-tues-la-greve-generale-commence

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole