Scrisoarea deschisă a emigrantului român către Jeffrey Franks

TEMA: Migranţii. România de “afară”

Politica urmată de guvernul român pentru creșterea ratei angajării – creșterea flexibilității legislației muncii- este bazată pe un diagnostic greșit al FMI asupra cauzelor ratei scăzute de angajare, diagnostic care a ignorat efectele migrației masive a forței de muncă după eliminarea vizelor pentru români în spațiul Schengen. Având în vedere că migrația forței de muncă va continua să pună presiune pe rata de angajare după eliminarea tuturor restricțiilor pentru muncitorii români în spațiul UE, politicile care favorizează mediul de afaceri sau chiar scenariul tot mai îndepărtat al revenirii la rate mari de creștere economică nu vor fi suficiente pentru a asigura o creștere a numărului de angajați în economie. O alternativă de creștere a ratei angajării pentru autoritățile române este adoptarea unui set de politici care să:

–          permită inspectoratelor de muncă să repereze și să corecteze mai multe abuzuri ale angajatorilor, reducând astfel economia informală și crescând calitatea locurilor de muncă din România;

–          sporească finanțarea pentru măsuri active pe piața muncii, în special formare profesională și educație permanentă;

–          îmbunătățească infrastructura din mediul rural și accesul la educație și sănătate, pentru a crește productivitatea forței de muncă și a asigura un mediu propice antreprenoriatului , reversând procesul de deșertificare a satelor românești, proces care alimentează fluxurile migrației forței de muncă.

Scăderea ratei angajării în România poate fi plasată în mediul rural în ultimii 10 ani, întrucât populația activă a scăzut cu aproximativ 25% în zonele rurale dar a crescut cu 2.3% în zonele urbane în perioada 2000-2008. În zonele rurale, scăderea considerabilă a populației active poate fi explicată prin fluxurile migratorii masive de după 2001, când românii nu mai aveau nevoie de vize Schengen pentru a călători în cele mai multe țări europene. Migrația forței de muncă din mediul rural este alimentată de o lipsă de oportunități economice în zonele rurale și de perspectiva unor salarii medii nete de șapte ori mai mari în țările UE-15 decât în România. Sectorul agricol a cunoscut cea mai pronunțată scădere a numărului de lucrători. Conform datelor Eurostat, forța de muncă angajată în ferme era de 2.7 milioane în 2003 dar cobora la 2.2 milioane în 2007. În aceeași perioadă, forța de muncă din exploatațiile agricole de familie scădea de la 8.7 milioane la 6.4 milioane iar numărul angajaților full-time din ferme scădea de la 338 de mii la 78 de mii.

Estimările asupra migrației după 1990 variază între 2 și 3 milioane de persoane (aproximativ 15% din populația țării în 1990) (Organizația Internațională a Migrației (OIM), 2008). O estimare folosind date din anchetele asupra consumului gospodăriilor din perioada Mai 2003- Mai 2006 arăta că aproximativ 10% din membrii gospodăriilor lucrau în străinătate la momentul interviului (OIM, 2008). Banca Națională estima în raportul anual din 2010 că 2.2 milioane de români lucrau în străinătate în 2009.

Fluxurile masive de muncitori emigranți au generat fluxuri de remitențe, care ajungeau la 4.4% din PIB în 2009. Dacă presupunem că un milion de familii primeau aceste remitențe, venitul mediu lunar în 2008 ar fi fost 550 euro pentru o familie, o sumă mai mare decât salariul mediu în 2008, care era de 420 de euro. Migrația forței de muncă are așadar efectul direct al diminuării forței de muncă interne dar și efectul indirect al creșterii pretențiilor salariale (reservation wage) pentru persoanele care primeau bani de la membrii de familie din străinătate dar nu făceau parte din populația ocupată.

Fondul Monetar și Banca Mondială au susținut că rata scăzută de angajare din România este rezultatul taxării ridicate și a rigidității pieței muncii, care alimentează piața informală a muncii și limitează opțiunile pentru muncă part-time sau temporară. FMI (2008) analiza flexibilitatea pieței muncii în România utilizând indicatorii Doing Business ai Băncii Mondiale și nota că indexul României era scăzut și că “Flexibilitatea scăzută a pieței muncii poate exacerba lipsa ofertei de pe piața muncii, întrucat firmele nu pot să atingă nivelul dorit de muncitori”. FMI (2006) nota că “rigiditățile pieței de muncă sunt impedimente în calea unui mediu propice afacerilor iar România iese în evidență în mod negativ comparativ cu alte state, în special în ceea ce privește costul angajării și concedierii muncitorilor”.

Analizele Băncii Mondiale și ale FMI care cereau reforme care să sporească flexibilitatea pieței muncii au fost fundamental afectate de lipsa datelor asupra migrației forței de muncă. Banca Mondială (2008) deplângea lipsa informațiilor statistice asupra migrației și recunoștea că rata scăzută de participare pe piața muncii ar putea fi datorată fluxurilor de remitențe care creșteau pretențiile salariale. Raportul lua în considerare și ipoteza că rata scăzută de participare pe piața muncii a românilor rămași în țară se datorează unor diferențe de eșantionare – emigranții aparținând în mai mare măsură populației active iar populația rămasă în țară în mai mică măsură. Cu toate acestea, recomandările continuau să vizeze fiscalitatea și legislația muncii și nu atingeau cauzele fundamentale ale migrației masive a forței de muncă.

Recomandările FMI și ale Băncii Mondiale au fost transpuse în 2011 în noul Cod al Muncii și în Legea Dialogului Social. Modificările au vizat facilitarea angajării temporare și a angajării în regim part-time. Aceste măsuri ignorau motivațiile pentru care atât muncitorii cât și angajatorii ocoleau astfel de contracte.

Într-un sondaj Eurostat din 2008, numai 8.8% din românii cu un contract temporar de muncă susțineau că motivul pentru care au un astfel de contract este că nu doreau un contract permanent. în Slovenia sau în Cehia de pildă, 43% și respective 31% din angajații temporar preferau această formă de contract. În ceea ce privește munca part-time, majoritatea celor chestionați motivau forma lor de angajare spunând că nu puteau găsi o slujbă permanentă. Ratele scăzute de angajare temporară și part-time se datorează imposibilității muncitorilor de a își asigura traiul din remunerația pentru o astfel de muncă. Un muncitor angajat 20 de ore pe săptămână care ar primi salariul minim ar câștiga 80 de euro pe lună, abia peste pragul sărăciei de 50 de euro pe lună. Pe fondul lipsei de ofertă de muncă, cu precădere în agricultură, hotelărie și construcții nici angajatorii nu preferă în mod necesar contracte temporare sau part-time: “angajatorii din sectorul privat preferă să nu angajeze în regim parţial, pentru că astfel nu se asigură continuitatea în relaţia cu clienţii sau în colaborările din cadrul companiei”, explica un director de recrutare”.[1]

Facilitarea angajării part-time sau temporare este o măsură ineficientă care nu poate în mod credibil să convingă milioanele de români care muncesc pe salarii de șapte ori mai mari în medie în vestul UE să accepte salariile modeste și lipsa de securitate a locului de muncă asociate cu astfel de contracte.

Ce politici alternative ar putea să reducă migrația forței de muncă și să contribuie la creșterea ratei de angajare?

Creșterea capacității inspectoratelor de muncă de a repera și corecta abuzurile angajatorilor

În vreme ce salariile din România nu pot concura cu cele din vestul UE, autoritățile române au, teoretic, capacitatea de a asigura calitatea muncii în România. Munca temporară a românilor în agricultură în străinătate este caracterizată de ilegalități, condiții proaste de muncă și locuire și chiar cazuri incredibile de sclavie. Cu toate acestea, locurile de muncă pe care acești muncitori le-ar putea găsi în România au probleme similare: lipsa contractelor de muncă, condiții proaste la locul de muncă, plata parțială a sumelor agreate, un program de muncă peste limitele admise de lege. Inspectoratele Teritoriale de Muncă sancționeau în 2009 fiecare al șaselea angajator verificat pentru angajarea de muncitori fără forme legale. Dată fiind frecvența cu care inspectoratele de muncă constată cazuri de muncă ilegală, creșterea numărului de inspectori este o soluție eficientă pentru reducerea economiei informale. Cu toate acestea, numărul angajaților ITM a scăzut în recesiune, pe fondul reducerilor bugetare și a înghețării posturilor.

Creșterea calității muncii ar putea crește atractivitatea locurilor de muncă din România în defavoarea unor locuri de muncă nesigure, în condiții de exploatare din alte țări europene.

Deși muncitorii români fără forme legale lucrează mai mult de 48 de ore pe săptămână în străinătate, pretențiile angajatorilor români sunt similare. Sondajul European al Condițiilor de Muncă arată că mai mult de jumătate din muncitorii din România raportau în sondajele din 2000 și 2005 că muncesc mai mult de 40 de ore pe săptămână. În 2010, angajații full-time din România aveau, conform Eurofound, cel mai mare număr mediu de ore lucrate din UE27, 41.3 ore.

Respectarea duratei legale a programului de lucru și plata orelor suplimentare sunt verificate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Prin această instituție, statul român ar putea îmbunătăți condițiile de muncă în România, oferind muncitorilor slujbe dacă nu mai bine plătite cel puțin mai sigure și în condiții mai bune decât cele pe care le-ar putea găsi muncind ilegal în străinătate.

Măsuri active pe piața muncii

Creșterea finanțării pentru măsuri active pe piața muncii, în special pentru formare profesională și educație permanentă ar putea crește calificarea populației neocupate din mediul rural și le-ar permite să ocupe slujbe calificate în România. În vreme ce calificările muncitorilor români nu sunt întotdeauna recunoscute în străinătate și munca pe care o pot găsi este muncă necalificată de cele mai multe ori, statul român ar putea oferi muncitorilor necalificați din mediul rural oportunitatea unor locuri de muncă calificată în România. Astfel de măsuri nu au fost însă susținute bugetar- alocarea bugetară pentru formare profesională era de 77 de ori mai mică în România în 2008 decât media UE-27. Finanțarea măsurilor active pe piața muncii atingea un minim de 0.044 din PIB în 2009, cel mai redus procent din 2003. În contextul crizei este greu de înțeles de ce austeritatea bugetară a afectat cheltuieli care ar fi putut reduce șomajul și facilita creșterea ratei ocupării în economie. Eforturile pentru sprijinirea educației permanente au fost de asemenea insuficiente. Numai 1.3% din grupul de vârstă 25-64 participa în 2008 în vreo formă de educație sau training, plasând România pe ultimul loc în UE-27 la acest indicator.

 Oprirea deșertificării satelor românești

Comisia Europeană (2008) nota că dezvoltarea redusă a serviciilor sanitare și a sistemului de educație în zonele rurale din România limitează dezvoltarea economică și sporesc emigrația. Măsurile de austeritate care au dus la închiderea a 60 de spitale, majoritatea din mediul rural și comasările și închiderile de școli pregătite de Ministerul Educației contribuie la deșertificarea satului românesc. Subfinanțarea sistemului medical și accesul scăzut al populației din mediul rural la îngriiri medicale au afectat starea de sănătate a acestei populații, reducând rata de activitate în aceste zone.

Creșterea ratei de ocupare a populației rurale în economia formală din România poate fi stimulată prin măsuri active de formare profesională. Lipsa de calificări și de diversificare a calificărilor în mediul rural este un obstacol pentru diversificarea economică, întrucât investitorii nu vor fi mulțumiți de un nivel scăzut de educație și calificare al angajaților. Legătura dintre educație și angajare este foarte puternică în România, nivelul ISCED 5-6 având o rată de angajare de 85.8% în vreme ce nivelul ISCED 0-2 (nivel maxim educația gimnazială) numai o rată de 40.3% (OIM, 2008). În privința educației permenente, Ministerul Educației (2011) raporta că numai 15% din participanții în astfel de programe proveneau din mediul rural.

Dincolo de investițiile de bază în drumuri, canalizare și infrastructură de comunicații, satele românești duc lipsa infrastructurii sociale care ar putea crește calificarea și starea de sănătate a populației.  Ignorarea acestor investiții și chiar închiderea spitalelor și a școlilor din mediul rural adâncesc procesul de deșertificare și migrație masivă a forței de muncă din mediul rural.

Politica economică a României în ultimii 10 ani a fost direcționată către creștere rapidă dirijată de taxe scăzute și salarii mici care să susțină competitivitatea exporturilor și interesul investitorilor. Pentru că o parte însemnată a populației nu a acceptat statutul de forță de muncă ieftină și a găsit salarii de șapte ori mai mari în UE-15, creșterea economică nu a dus și la creșterea ratei ocupării.

În ultimii ani FMI și Banca Mondială au continuat să recomande României să reducă taxele, să flexibilizeze legislația muncii și să controleze creșterile salariale pentru a asigura un mediu propice afacerilor. În tot acest timp, migrația a continuat să rămână cea mai bună opțiune pentru milioane de români.  Cheltuielile guvernamentale scăzute pentru educație, sănătate și formare profesională au sărăcit și mai mult peisajul satelor românești, care ofereau oricum puține oportunitități.

În vârful perioadei de creștere economică, angajatorii se confruntau cu lipsa forței de muncă din cauza migrației și a lipsei de calificări a populației din mediul rural. Când România va reveni la creștere economică, angajatorii se vor confrunta cu aceeași realitate: o forță de muncă necalificată dornică să emigreze în cautarea unor slujbe mai bine plătite.

În lipsa măsurilor active pe piața muncii, a creșterii calității muncii în România și a unor investiții în infrastructura socială a satului românesc, investitorii – altfel fericiți cu legislația flexibilă a muncii- vor continua să se confrunte cu deficitul de muncă calificată.

Bibliografie

Banca Mondială.  2008. Romania. Poverty monitoring analytical and advisory assistance program: Labor market vulnerabilities in Romania  (Washington, DC)

Comisia Europeană, 2008. Rural Development Programme for Romania for 2007-2013, MEMO/08/103, 20 February (Brussels)

Fondul Monetar Internațional.  2008. Romania: Selected Issues, IMF Country Report No. 08/210, July 2008 (Washington, DC) —. 2006. “Romania: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Romania”, IMF Country Report No. 06/168, Available at: http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2006/cr06168.pdf, [16 Aug.2011]

Ministerul Educației. 2011. Raport asupra starii sistemului national de invatament 2010  [Report on the national education system 2010], Available at: http://www.edu.ro/index.php/articles/15128   [16 Aug. 2011]

 Organizația Internațională a Migrației . 2008. Migration in Romania: a country profile (Geneva)