6 activiști din campania „Salvați Roșia Montană”, au fost “arestați” luni, 7 noiembrie, în urma ocupării clădirii fostului hotel Continental, situat în Piața Unirii, Cluj-Napoca. Miza acțiunii „Occupy Conti with Roșia Montană – Preoccupy Cluj”, care a atras alte câteva zeci de activiști și de jurnaliști și mii de trecători, este simbolică. Activiștii au protestat împotriva „ocupării” de către Roșia Montană Gold Corporation a spațiului public și mediatic prin propaganda pentru un proiect de exploatare la suprafață a aurului de la Roșia, care distruge „valori umane, ecologice, de mediu, de patrimoniu, istorice și arheologice”, după cum arată protestatarii într-un comunicat emis presei. Protestatarii au cerut președintelui să înceteze un lobby dus în interese private, în condițiile în care statul român este acționar minoritar, au cerut instituțiilor mediatice și mai ales celor publice să refuze publicitatea „murdară” a RMGC și CNA „să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să o oprească”.
A fost unul dintre cele mai creative proteste autohtone la care am participat. Bannere imense colorau clădirea părăginită, din difuzoare se auzea Bob Marley cu „Stand up, stand up, stand up for your right”, Rage Against the Machine, cântecele revoluției decembriste. Rula și o piesă socială a formației Luna Amară, Mihnea Blidariu, vocalul trupei clujene, fiind cel mai cunoscut dintre protestatarii care au ocupat clădirea. Jos se ofereau informații despre scopul ocupării, iar unii dintre cei care împărțeau au fost duși la secția de poliție pentru că au împărțit fluturași „fără autorizație”. Unii participanți au fost legitimați de poliție. Activiștii prezenți și media speculau asupra momentului în care poliția va intra peste ocupanți. Locația ultracentrală a fost aleasă bine. „Conti” aparține unui om de afaceri cercetat de DNA și fugit din țară. Speranța era că clădirea va fi ocupată mai mult timp pentru că poliția nu poate să scoată forțat ocupanții fără acordul proprietarului. Totuși, un lucru nu a fost luat în calcul, clădirea a fost dată în administrare unor terți care au dat dreptul poliției să intre în fostul hotel și să evacueze ocupanții. Cei 5 activiști au fost reţinuţi și duși la secția de poliție. În semn de solidaritate, alți protestatari s-au așezat în dreptul uneia dintre intrările deschise ale hotelului blocând momentan desfășurarea de forțe. În ritmul tobei, se striga „Fără violență”, „Salvați Roșia Montană” și alte scandări. Unii șoferi claxonau în ritmul tobei. Cu toată opoziția, activiștii au fost duși la sediul poliției și interogați câteva ore. Protestatarii au fost eliberați fără amendă din cauză că nu a fost formulată o plângere prealabilă, ci doar o adresă din partea administratorilor care semnalau ocuparea abuzivă și evacuarea locației.
Ocupanții au declarat că au ales formula radicală a ocupării pentru a-i „pre-ocupa” pe clujeni în legătură cu proiectul Legii Minelor care permite unui investitor privat care deține o licență de exploatare a resurselor naturale ale țării să exproprieze un proprietar cu ajutorul statului. Bătălia se dă între dreptul la proprietate al micului proprietar și marea proprietate corporatistă, ceea ce arată, dacă mai era nevoie, conflictul dintre neoliberalism și liberalismul clasic: „dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, al cărui investitori au știut să bată la ușile potrivite?…”.
Deși am fost la eveniment, am ratat ocuparea hotelului pentru că la ore matinale sunt… leneș. Dimineața mi-a fost greu să mă mobilizez alături de ceilalți protestatari, mai ales că propusesem încă de acum un an jumătate, înaintea ediției din 2010 a FânFest-ului, o ocupare masivă a proprietăților Gold cu ocazia festivalului ecologist. Miza ar fi fost imensă pentru că ar fi devenit cea mai importantă ocupare în spațiul românesc în ultimele două decenii și un protest ferm împotriva abuzurilor unei companii private de a privatiza avutul unei țări și de a controla destinul unei comunități. Cine știe, poate la FânFestul din 2012 să încercăm o ocupare de anvergură a proprietăților RMGC…
Trebuie semnalat că luarea în considerare a costurilor de mediu este relativ recentă la scara civilizației umane, de aproape 50 de ani, companiile poluând apa, aerul, pământul fără prea multe reglementări, iar consecințe sunt suportate, în continuare, de public. În consecință, publicul românesc este relativ reticent la reliefarea impactului ecologic negativ al unor exploatări ca cea de la Roșia Montană. Jurnalistul Daniel Coleman crede că abuzul presupus de diverse exploatări poate fi stopat doar prin metode eficiente de calculare a costurilor reale a pagubelor produse prin alimentarea din islazul comun al planetei: „Orice formă ar lua abuzul de bunuri ale naturii, atitudinea de laissez-faire față de orice resursă publică poate fi considerată drept semn de nedurabilitate și inacceptabilă din punct de vedere etic”. Coleman dă exemplul unor companii canadiene care au cuantificat capitalul natural al unor regiuni din Canada, în zona regiunii întinse de păduri virgine, Mackenzie Valley, cea mai mare pădure din lume rămasă intactă: „Capitalul natural al văii – suma beneficiilor ecologice precum absorbția CO2 și a altor gaze cu efect de seră, consumul de către păsări a speciilor dăunătoare, apa curată – a fost estimat la aproximativ 378 de miliarde de dolari. Acest număr face să pălească valoarea economică anuală a aceleiași regiuni rezultată în urma industriilor de extracție precum mineritul, ale cărei operațiuni distrug inevitabil o parte din însăși bunurile comune – și care în trecut nu au fost considerate responsabile de acea distrugere. Această estimare oferă un model de calculare a prețului plătit de un izlaz pentru orice activitate comercială care diminuează aceste beneficii ecologice, oferind o bază rațională de taxare a activității” (Daniel Goleman, Inteligența ecologică, Curtea Veche, București, 2009, pp. 201-202). Dacă s-ar face calcule similare amănunțite în cazul Roșiei, această exploatare ar fi imposibilă, mai ales că economiștii au arătat că niciun stat cât de cât responsabil nu și-ar concesiona bogățiile naturale în proporție de 80% unei companii private.
Pentru a contracara aproprierea privată și scurgerea capitalului în mâini puține, străine, statul român are, din punctul meu de vedere, două opțiuni. O variantă posibilă este naționalizarea acestor bogății naturale până când noi tehnologii vor conduce la o exploatare mai rațională a lor, iar o variantă chiar mai plauzibilă este exploatarea turistică a patrimoniului existent în zonă de către stat și investitori privați, mai ales în condițiile în care Roșia Montană a devenit cea mai cunoscută localitate rurală din România, atât pentru turiștii români cât și pentru străini. Când fac referire la patrimoniul și monumentele istorice și naturale ale Roșiei, nu mă gândesc la o muzeificare a localității. Etimologa cuvântului monumentum derivă din latinescul monere, adică a avertiza sau a reaminti, este un instrument al memoriei care configurează o identitate, dar care prin prezența sa activează o memorie vie. Monumentul este astfel atât un referent al autenticității, cât și o producție economică de identitate și valoare: „Un patrimoniu nu are sens (altul decât cel economic) decât în funcție de raportarea sa la o identitate și instituții care contribuie la întemeierea și afirmarea acesteia. Sensul lui este indisociabil de un proces temporal și de un orizont local, de o instalare în lume, de o relație vie a celor care o locuiesc cu trecutul lor, relație care nu are nimic de-a face cu o curiozitate dezrădăcinată. Esențialul nu rezidă în obiectele ieșite din vocația creatoare a oamenilor, ci în puterea de a face mereu să apară noi mărturii și semne ale identității lor” (Francoise Choay, Pentru o antropologie a spațiului, eseul Structuri identitare și universalitate, Biblioteca Urbanismul, serie nouă, București, 2011, p. 207).
Așadar, avem de ales cum ne afirmăm identitatea. Putem fi o colonie a capitalului neoliberal corporatist din cauza neputinței autohtone de a ne valorifica resursele, așa cum minele de la Roșia Montană au fost colonii exploatate ale Imperiului Roman sau ale Imperiului Habsburgic. Sau putem să ne redefinim identitatea în parametri care să permită împuternicirea cetățenilor să decidă un viitor mai sigur, mai durabil și mai prosper pentru Roșia Montană, în afara unui proiect care ar pustii zona de bogății. Le mulțumesc lui Mihnea Blidariu (muzician Luna Amară, scriitor), lui Paul Socol (actor), lui Bogdan Buta (inginer în telecomunicații), Ralucăi Dan (specialist în relații publice), Anei Bănică (arhitect), Biancăi (arhitect), Ramonei Duminicioiu (consultant juridic), unii dintre ei fiind reținuți de poliție, că au afirmat curajos a doua variantă.